Vlad Iovita

pentru noi, noua proză de azi începe cu vlad ioviţă

miercuri, 29 iulie 2015

Parcours interculturels: être et devenir

https://books.google.com/books?isbn... - Traducerea acestei pagini
Maia Morel - 2010 - ‎Culture
Literatura cu problematica tranziiei prezintă o matrice prin care se citeşte mai clar ... [Crudu, Oameni ai nimănui, p.41] Dumitru Crudu mărturiseşte în acelaşi ...
la iulie 29, 2015 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Cine vrea o bursă la Viena?

Înscrieri pentru programul Artist-in-Residence 2016
Burse oferite de Cancelaria Federală a Austriei în cooperare cu KulturKontakt Austria


Cancelaria Federală a Austriei în cooperare cu KulturKontakt Austria oferă 50 de rezidenţe artistice pentru 2016 în Austria (Viena şi Salzburg), în cadrul programului Artist-in-Residence 2016, pentru următoarele domenii:
-        arte plastice, artă fotografică, artă video şi media, arte interdisciplinare, compoziţie muzicală (rezidenţe cu durată de 3 luni);
-        literatură, literatură pentru copii şi tineri, traduceri literare (rezidenţe cu durată de 1-2 luni);
-        educaţie artistică şi culturală (rezidenţe cu durată de o lună).

Pe parcursul acestor rezidenţe, beneficiarii vor avea ocazia să se familiarizeze cu mediul cultural austriac, să intre în contact cu artişti locali şi să dezvolte proiecte culturale. De asemenea, artiştii selectaţi vor putea participa activ la Artist-in-Residence-go-to-School-Programme organizat de KulturKontakt Austria (programul include lecturi şi ateliere în şcoli din Austria).

Acest program se adresează tinerilor artişti care au domiciliul stabil în afara Austriei, cu vârsta până la 40 de ani, care au terminat studii de specialitate, având cunoştinţe elementare de limba germană sau limba engleză.

Nu sunt eligibili cetăţenii austrieci şi candidaţii care au participat la ediţiile anterioare ale programelor de rezidenţe (artist-in-residence-programmes) organizate de KulturKontakt Austria, Cancelaria Federală a Austriei sau Ministerul Federal al Educaţiei, Artei şi Culturii din Austria.

Artiştii participanţi la programul de rezidenţe vor fi desemnaţi de jurii formate din experţi pentru fiecare domeniu propus.

Termenele limită pentru înscriere sunt următoarele:
  • compoziţie muzicală – 31 august 2015;
  • educaţie artistică şi culturală – 31 august 2015;
  • arte plastice, fotografie, artă video şi media, arte interdisciplinare – 15 septembrie 2015;
  • literatură, literatură pentru copii şi tineri, traduceri literare – 15 septembrie 2015.

Pentru informaţii detaliate cu privire la procedura de înscriere pentru fiecare domeniu în parte şi pentru acces la materiale suplimentare (formular de înscriere), vă rugăm să accesaţi următoarele link-uri: http://www.kulturkontakt.or.at (KulturKontakt Austria) sau http://www.kunstkultur.bka.gv.at (Cancelaria Federală a Austriei).

            În urma selecţiei din 2014, din România participă în acest an la programul Artist-in-Residence Diana Rotaru (compoziţie), Jean-Lorin Sterian (curatoriat) şi Ştefan Baghiu (literatură).




Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel./fax: +431 319 10 81;
office@rkiwien.at
www.rkiwien.at | www.facebook.com/RKIWien.ICRViena
la iulie 29, 2015 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

marți, 28 iulie 2015


DUMITRU CRUDU - MARIUS IANUŞ
MANIFESTUL FRACTURIST
    E un curent pe care l-am inaugurat - D. C. şi M. I. - în noaptea de 10 spre 11 septembrie '98 (cînd am fost bătuţi pe stradă), ca să terminăm odată cu poezia. Din acel moment scrierile noastre s-au numit fracturi. Cînd am publicat prima oară acest text n-am avut timp să facem o radiografiere pe îndelete a curentului, ci doar să-l descriem în linii generale. A doua variantă, ceva mai bogată, a fost îngropată într-o revistă de istoriografie literară. Apariţia de faţă reprezintă varianta definitivă a manifestului nostru.
   
Fracturismul are mai multe niveluri: socio-cultural, psihologic, estetic şi, în consecinţă, curentul nostru este reflectarea literară a unei realităţi noi. În plan politic este reprezentat prin anarhism. Anarhia noastră este revolta unor mai mult sau mai puţin falşi marxişti care văd cum nişte fascişti nenorociţi ca Fukuyama pledează pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanităţii. Mai bine să distrugem noi lumea.
   
Pentru a vă oferi cel mai simplu exemplu al fracturii mesajului în lumea în care trăim: în registre diferite, e o fractură între un film mizerabil de la vreo televiziune şi reclamele scîrboase care îl întrerup. E normal ca aceste fisuri, vizibile cu ochiul liber, să se reflecte în scris. Creierul nostru funcţionează (dacă o face) asemenea lumii în care trăim.
    Fracturismul desfide şoarecii de bibliotecă şi poeţii “premianţi”, cît şi o poezie scrisă pe diplomele de absolvire a facultăţii. Fracturismul urăşte poeţii “făcuţi”, roboţeii liricii române. Poeţii contemporani (indiferent de curentele sau mişcările în care se înscriu), prezentaţi cu largheţe în revistuţele scoase de admiratorii lor, sînt nişte mafioţi care încearcă să folosească puţinele lor reuşite poetice în scopuri sociale (mulţi dintre ei au cinci slujbe şi nu mai scriu nimic valabil), impuşi fiind după modelul sicilian al familiei (care-i include acum şi pe preşedinţii asociaţiilor de scriitori). Ei s-au strîns în jurul unor unor teoreticieni (foşti scriitori), care le-au băgat în cap unor premianţi că pot să ajungă poeţi. Sînt jalnici. Aceşti scriitori, după ce au bătut cîmpii pustii vreo zece ani, mai nou şi-au descoperit adevărata vocaţie: negustori de idei depăşite, dar fixe, de literatură ieşită din uz sau compendii didactice. Poeţii tineri calcă pe urmele maeştrilor (primind burse în străinătate de care numai ei au auzit), însă nu în poezie, care a rămas la fel de “exoftalmică” (adică lectorul rămîne cu “ea” în mînă, năuc, cu ochii bulbucaţi, aşa cum fac şi lamentabilii acoliţi ai lui Dan Silviu Boerescu sau ai altor meşteri judeţeni).
    În totul, aceşti poeţi au trădat poezia pentru un ideal mic-burghez.
    Fiecare pasăre pe limba ei piere.
    În rest, nu trebuie să vă speriaţi. Fracturismul nu va omorî pe nimeni dacă nu e necesar. Ar mai fi de spus doar că, deşi nu are nici un precursor autohton, fracturismul e un curent prefigurat de cîţiva poeţi străini (Yves Martin, Allen Ginsberg, Robert Creely, Velimir Hlebnikov, e. e. cummings, Keneth Koch, John Ashbery…) şi pare în vogă printre poeţii tineri din tot Estul Europei. Un exemplu ar fi “noii barbari”, grup de poeţi polonezi ai anilor '90.
    Dintre poeţii români sînt fracturişti: Ştefan Baştovoi, Mihai Vakulovski, Ruxandra Novac, Domnica Drumea, Sandu Vakulovski, Zvera Ion, Răzvan Ţupa şi - presupunem - noi.
    Fracturismul este un curent al celor care există aşa cum scriu, eliminînd din poezia lor minciuna socială. Fracturismul nu este o afacere poetică, o fraudă mic-burgheză sau o spargere la băncile goale ale poeziei de azi. Nu este aşa ceva. Fracturismul este un curent al celor care nu au speranţe carieriste, al celor care nu percep arta ca pe o tranzacţie socială, iar viaţa ca pe o afacere din care să poţi scoate cu orice preţ profit. Foarte mulţi consideră că (sau se comportă ca şi cum) literatura s-ar fi terminat la sfîrşitul anilor optzeci, iar poezia tînără ar fi o palidă copie a poeziei cotidianului, a lunediştilor sau a tot felul de textualişti/iovişti sau a postmodernismului (îmbrăcat în straie româneşti). Nu este adevărat. Fracturismul desfide cotidianul şi jocurile textuale ale lui Gheorghe Iova. Fracturismul este suficient de puternic încît să existe pe propriile lui picioare. Braşovul sau Bucureştiul sînt nişte oraşe moarte. Poezia a crăpat în ele. Cei care au scris cîndva poezie sînt cuprinşi astăzi de un putred spirit comercial, sînt înghiţiţi de mlaştina banilor. Prin modul în care trăiesc, aceşti “foşti” nu mai au nici o legătură cu poezia.
   
Fracturismul, după ce a descoperit fisurile realităţii şi existenţei, vrea să instituie o legătură extrem de strînsă, o coeziune între felul cum trăieşti şi poezia pe care o scrii. Fracturismul a înţeles că aceste două lucruri nu pot fi despărţite. Nu poţi fi, în acelaşi timp, un profesor universitar-academician, un mic-burghez carierist- comerciant-politician şi un poet nonconformist. E o discrepanţă aici şi o fisură. Fracturismul desfide poezia optzecistă a realului, derivată din cultură şi împănată cu o multitudine de planuri “ştinţifice”. Ce limbaj preţios folosesc aceşti poeţi care pretind că scriu o poezie a concretului! Ei le vorbesc iubitelor “exoftalmice” şi “suturate” despre “lobotomii” sau despre cum mănîncă seminţe “decorticate”. Sînt jalnici şi ridicoli. Ei pretind că scriu o poezie a realului, a omului comun şi obişnuit, dar fac acest lucru pornind dinspre cultură (de multe ori una nici măcar bine asimilată). Aşa ceva însă nu se poate. Asta e o minciună. Fracturismul reclamă o subiectivitate necontrafăcută, nouă, care să poată institui puncte de vedere necunoscute asupra realităţii. Poeţii fracturişti pornesc de la ceea ce le este caracteristic doar lor. Fracturismul este primul curent care nu mai are nici o legătură cu poezia realului, cu noul antropocentrism sau cu textualismul. În sfîrşit, fracturismul este primul model al unei rupturi radicale faţă de postmodernism.
(prima variantă a acestui text a apărut în octombrie 1998, în Monitorul de Braşov)


Prima anexă
Dumitru Crudu

În primul rând, fracturismul propune refuzul noţiunilor, conceptelor, denumirilor, etichetelor de tot soiul, pentru a ajunge din nou la complexitatea vie a realului şi a individualităţii. Fracturismul a înţeles că, respingând limbajul uzual sau ştiinţific te disociezi, de fapt, de vidul semantic. Vidul
existenţial al poeţilor contemporani poate fi descoperit în limbajul pe care aceştia îl folosesc. Falsitatea lor umană funciară a ajuns să fie e talonul oricărei comunicări poetice sau non-poetice.
Fracturismul refuză categoric să mai întrebuinţeze propoziţii de tipul am venit să-ţi spun că cerul e înnourat (de care abundă poezia din aceşti ani) sau şi eu am fost pe strada Castelului. Cu toate că aceste propoziţii reproduc nişte lucruri existente, ele simplifică şi falsifică realitatea. Ceea ce nu au înţeles mulţi poeţi contemporani este faptul că varietatea şi complexitatea unui cer înnourat nu pot fi exprimate prin propoziţia astăzi cerul e înnorat. Şi apoi, care ar mai fi diferenţa faţă de cerul înnorat de ieri, de alaltăieri, de anul trecut, de acum doi ani? Fracturismul refuză generalitatea limbajului comun. Greşeala multor poeţi de astăzi este aceea că ei încearcă să atingă ceea ce este adevărat în limbajul comun pornind de la un fel de generalitate. Adică de la ceva realmente tautologic. Acesta-i un pericol real: să nu vezi că în limbajul comun / uzual generalitatea se lăfăie în largul ei şi chiar face casă bună cu tautologia existenţială. Din cauza degradării sale, prin rutină, convenţionalism şi conformism, limbajul comun şi-a pierdut accesul la particular şi concret, deşi tocmai aceste două categorii erau ţinta poeziei realului. Poeţii de astăzi au iluzia că toate gesturile lor sînt unice şi irepetabile. Nu este adevărat. Cu toate acestea, propoziţiile eu fumez în zorii zilei în bucătărie, tu ieşi în balcon, noroiul meu cu pietre, mă scobesc în nas etc. parazitează poezia cotidianului sau cea textualistă. Cei care le folosesc au iluzia că prine ele frizează şi pun în evidenţă unicitatea eului. Se înşeală amarnic. Deşi, întradevăr, acum eu chiar stau în bucătărie şi fumez. Este perfect adevărat acest lucru, dar este atît de fals cînd încerc să-l exprim. Sute de poeţi ai cotidianului / realului / noului antropocentrism / postmodernismului fumează în bucătărie, considerînd că fac ceva unic şi irepetabil. Ei nu înţeleg însă că nu tot ce faci este cu adevărat unic şi individual. Fracturismul a înţeles că foarte puţine lucruri din cele pe care le faci îţi sînt proprii şi caracteristice numai şi numai ţie. Cu toate că cei mai mulţi dintre poeţii realului au mizat pe individual, ei s-au îndepărtat exact de acest obiectiv, căzînd într-un soi de tipizare, colectivizare şi socializare a intimităţii şi individualului. Una dintre problemele poeziei de astăzi: obiectul poetic nu se deosebeşte prin nimic de obiectul real. Cîrdul de ciori s-a oprit pe sîrmele de telefon. este o propoziţie care sună la fel de banal atît în poezie cît şi atunci cînd o enunţi stînd la balcon. Fracturismul propune o soluţie: transferul atenţiei dinspre obiectul / obiectele decupate asupra subiectului emiţător / receptor. Fracturismul a înţeles că obiectul / obiectele decupate trebuie să treacă în plan secund, iar odată cu aceasta şi tehnica aparatului de filmat, hiperutilizată. De asemenea, fracturismul renunţă la a-şi adjudeca nişte perspective neutre, obiective şi exterioare asupra realităţii. Fracturismul revendică reapariţia în prim-plan a subiectului Real al poetului, în detrimentul obiectului prezentat sau a (prezentării) tehnicilor poetice, pentru că numai în acesta am mai putea surprinde nuditatea fragilă a realului. Fracturismul consideră că atît obiectele prezentate, cît şi noţiunile, denumirile şi conceptele se înscriu într-un proces de obiectualizare şi obiectivare a eului, jefuindu-l de toate atributele sale reale. Fracturismul renunţă la a mai numi şi eticheta realitatea, iar, prin aceasta, fracturismul renunţă la a mai folosi procedeul conceptualizării senzaţiilor, o adevărată molimă care bîntuie poezia de azi. Să facem o observaţie care se impune de la sine. Realitatea există dincolo de concepte şi etichete. Noţiunile şi obiectele sînt nişte obstacole în calea receptării şi cunoaşterii individualităţii şi concretului lumii. Pentru a ajunge la realitate, poetul ar trebui să descompună obiectul într-o avalanşă de reacţii personale şi senzaţii ireductibile. Deoarece obiectele există numai în măsura în care ne provoacă reacţii. Toţi spunem: ne este frică, dar sînt atît de diferite spaimele noastre. Frica unui om în faţa unui pat de spital unde agonizează tatăl său este complet diferită de spaima unuia care merge la dentist. Chiar nu se pot compara. Fracturismul propune să descoperim şi să desluşim diferenţa reacţiilor noastre personale. Unicitatea unei reacţii nu poate fi
surprinsă printr-un limbaj noţional sau uzual. Cînd spui că îţi este frică, de fapt, nu spui nimic. Ar trebui să găseşti în frică numai ceea ce îţi este caracteristic doar ţie.

Fracturismul propune cîteva soluţii:
1) O descriere completă, chiar excesivă, a cadrului în care se manifestă obiectul reacţiilor noastre, deconceptualizîndu-l pas cu pas. De exemplu, deconceptualizînd frica un poet poate atinge diferenţa acestei stări.
2) Schimbarea cadrului real, prin insolitare. Frica va fi potenţată exact prin această nerecunoaştere a unor situaţii prestabilite.
3) Reconstituirea unor situaţii non-verbale, care însoţesc obiectul deconceptualizat. Atunci cînd spun: iată, şobolanul ăsta moare, eu ar trebui să recompun în limbaj mimica, gesturile şi intensitatea vocii pe care le avusesem în acel moment;
4) Estomparea graniţelor dintre obiectul care ne provoacă anumite reacţii şi reacţiile pe care le
avem;
5) Obiectul ar trebui să fie absent, fiind sugerat prin cadru sau prin situaţii;
6) Reacţiile pe care le avem ar trebui să frizeze mărturia;
7) În afară de reacţiile noastre strict personale într-o poezie nu ar trebui să mai existe nimic altceva;
8) Autenticitatea poate exista numai la nivel de reacţii. Toate, în rest, sînt false. Obiectele rămîn
aceleaşi, numai reacţiile noastre se schimbă.

Noţiunile / conceptele / obiectele sînt comune, doar reacţiile sînt strict individuale şi ne pot, realmente, reprezenta. În felul acesta am putea evita greşeala de a accede la individual prin obiecte, printr-un celălalt sau prin generalitatea limbajului comun. Distanţa dintre reacţiile noastre subiective şi realitate trebuie să dispară, cedînd locul unei unităţi senzoriale şi psihice, din care să crească după aceea textul poetic. Realitatea există doar în propriul nostru eu. Este o mare greşeală să credem că recursul la general îţi deschide ochii spre complexitate. Iluzia realităţii eului nostru ne-o mai dau doar propriile noastre reacţii. Numai ele ne mai leagă cu adevărat de lume. Poeţii de astăzi vor să fie cît mai radicali cu putinţă. Foarte bine. Nu poţi însă să fii radical atunci cînd vorbeşti despre o realitate schematică, constituită din prefabricate şi clişee. Cum poţi s-o radicalizezi? Din păcate, foarte mulţi autori îşi plasează temele / motivele / subiectele înaintea substanţei propriuzise, sau brodează nişte conţinuturi individuale pe nişte structuri poetice deja existente. Ceea ce este viu nu poate fi conceptualizat, chiar şi substituirile lingvistice ne falsifică eul nostru ireductibil, singurul obiect poetic valabil care poate exista şi fără sprijinitori tehnici. Singurătatea noastră ca oameni este cel mai mare bine pe care îl avem. Povestea puloverelor Ş. B.: pentru fiecare zi din an ea are cîte un pulover.





A doua anexă
Marius Ianuş


Să nu se creadă că exagerăm cu ingenuitatea, că o transformăm într-un criteriu valoric. Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Cine ar spune-o, ar dovedi prin aceasta că nu a citit nimic scris de noi. Nu aruncăm la gunoi nici un instrument, nici o tehnică, vrem să ni le perfecţionăm continuu. Numai că, pentru noi efectul cel mai puternic al artei este ingenuitatea. EFECTUL DE INGENUITATE. Poezia este, pentru noi, o intervenţie asupra realului (da, în fond sîntem nişte neo-imagişti). Iar dacă apare în scenă vreun instrument, acesta are efectul unui bisturiu lăsat în pacient. Ingenuitatea maximă poate fi atinsă numai printr-o bună cunoaştere a stărilor psihice. Aşa că, pînă la urmă, ajungem de unde am plecat. Un poet nu lucrează numai cu tehnici (cum fac cei mai mulţi optzecişti) ci, esenţial, cu sine. Pentru această redescoperire a sinelui, a stărilor spirituale umane, fracturiştii au fost nevoiţi să reinventeze o tehnică pe care aş putea s-o numesc, aproximativ, complex imagistic. Cînd a scris despre Pound, Alexandru Muşina, în spiritul generaţiei sale, a dovedit că nu a înţeles nimic din cea de-a treia cerinţă pe care o aplică Pound unei imagini poetice: să reprezinte un complex emoţional (adică: o empatie). Domnul Muşina vorbeşte continuu în eseul Domniei Sale despre. obiectivarea poetului. Confundînd (intenţionat, cred, în slujba demonstraţiei de acolo) o idee poetică mallarmeană, provenită dintr-un model străin literaturii. Savantul, idee care a prins uşor la critici, pentru că producetexte mai uşor de discutat, oferă puncte de sprijin, cu o alta (cea a stăpînirii tehnicii poetice, unei anumite tehnici poetice, la Pound, care secretă în sine chiar opusul obiectivării).

Totuşi, acest complex (imagine sentiment, cum îl numeşte chiar Pound), ajunge în fracturism oarecum modificat. Un complex fracturist conţine ideea empatiei cu un modul poetic, deci stările pe care acesta le provoacă, numai că acesta nu este restrîns la o simplă imagine (deşi ele domină). Poate fi aproape orice, se poate face fracturism chiar îmbinînd discursuri contradictorii rostite în parlament, cu condiţia ca acestea să nască sentimente reale, sentimentele fiinţei care e supusă la audierea lor. De fapt, ideea de la care pleacă nevoia de autenticitate pe care o tot vînturăm deasupra capului este următoarea: nu poţi să determini naşterea unei stări fără să ai experienţa ei sau măcar experienţe apropiate (chiar numai mentale, adică obsesii, dar ele să existe).

Fracturismul propune de fapt un model poetic perfect adaptat atît cerinţelor adevărate ale artei, cît şi lumii de azi. Cînd vorbeşte despre postmodernism, Alexandru Muşina observă că acest curent nu are nici o legătură cu realitatea românească, lucru în bună parte adevărat (voi reveni cu o povestioară). Partea proastă e că aproape nimic din ce se scrie azi în poezie nu mai are legătură nu doar cu situaţia actuală, ci nici cu posibilităţile poetice ipotetic generate de ea. Or, România s-a schimbat enorm în ultimii zece ani: locul discursului unic a fost preluat de cacofonia de mesaje care ne asaltează zilnic, paradigma culturală s-a fărmiţat etc. etc. Aceste schimbări, care nu au nici o legătură cu postmodernismul, nu au marcat de loc literatura actuală. Pentru noi, postmodernismul nu mai există. După cum a observat domnul Muşina, e vorba doar de un curent al proezei americane a anilor 60, 70 (poate nici măcar cel mai reprezentativ). Cît despre postmodernitate, da, s-ar putea vorbi de o anumită înclinare a civilizaţiei occidentale spre enterteinement şi produsele sub-culturale, o abandonare a finalităţilor supra-individuale. Şi? Ce-i
cu asta? Încă nu am văzut nici un muzeu al trupei Iris la Bucureşti, încă n-am auzit vreun om în România care să nu mai aibă probleme cu situaţia economică / politică / spirituală a. ţării. Cît despre drepturile minorităţilor, daţi-mi voie, ce drepturi are fracturismul în actuala mare de culturnici mafioţi şi scriitoraşi alternativi? Fracturismul declară: postmodernismul este un curent prozaic ajuns în anii 80 în România şi dispărut tot atunci. Restul e literatură.

Şi nu pot să înţeleg ce aveţi împotriva unui curent care încearcă să redea adevăratele dimensiuni ale mecanismelor lumii de azi? Ca să ajungem la asta folosim o tehnică stranie, premergătoare complexului fracturist, pe care aş numi-o capcană existenţială. (Denumirea mi-a venit dintr-un articol pe care l-a scris Alexandru Matei despre poezia mea, articol care zace de trei luni într-o redacţie Ocultă.) Dudu defineşte această tehnică, poate, dacă o voi descrie şi eu, imaginea asupra ei va fi mai clară. Premisa ei este că un poet nu trebuie să lucreze doar la nivelul tehnicilor de scriitură, ci, în primul rînd, la perfecţionarea (legăturii cu) stărilor psihice / sufleteşti, în sensul intensităţii trăirii şi capacităţii de receptare a lor. Pentru a ajunge la asta, poetul trebuie să se pună veşnic în ipostaze extreme (la Braşov nimeni nu înţelegea de ce îşi cheltuie Dumitru Crudu salariul de ziarist în două zile), trebuie să-şi potenţeze sentimentele spre nivelul maxim. Lucru relativ uşor de realizat în România. Dar greu de întreţinut. Poezia fracturistă este una dintre cele mai atroce forme de artă. Te consumă infinit. De fapt, nici nu cred că se poate face prea mult fracturism. Poeţii din grupul nostru fac pauze lungi . şi mă gîndesc la cei mai buni dintre ei, Ştefan Baştovoi, Ruxandra Novac, Dumitru Crudu, cele trei vîrfuri ale generaţiei mele, pe care le invidiez enorm - nu pot să reziste ritmului de viaţă cerut de acest tip de poezie (poate nici nu ar trebui să-i spun aşa).
Ideea de bază a fracturismului (neputinţa creării unor efecte emoţionale de lectură din simpla fabulaţie, fără substrat existenţial), şi problema lui, capătă o rezolvare chiar în aceaste teorii ale capcanei psihice şi complexului fracturist. De fapt, dacă stăm bine să ne gîndim, sînt nişte cerinţe pe care orice cititor de azi ar trebui să le aibă faţă de orice text literar subiectiv / liric. Ne-am săturat (vorba lui Dudu) de obiectivare senzaţiilor, imagini suprarealiste (în cel mai rău sens al cuvîntului, căci făcute fără nici o urmă de implicare a autorului), lălăială metaforică şi zdrăngănele. A venit vremea poeziei trăite, asumate, adevărate.







Fracturismul în proză
Ionuţ Chiva

Dacă Marius Ianuş şi Dumitru Crudu puneau bazele fracturismului într-o noapte când au fost bătuţi, pe mine m-a păscut gândul unei proze cel puţin entorsiste în condiţii mai paşnice. Tremurând pe terasă la .Argentin. în faţa a două pahare cu rom, Marius Ianuş îmi vorbea de fundătura textualistă şi caracterul perdant al unei proze franceze orientată pe direcţia .le nouveau roman., de melanjul nefericit pe care majoritatea optzeciştilor români l-au făcut încercând să împace această primă direcţie cu influenţele .hard. primite de la americani.
Fracturismul are în momentul de faţă o formă de manifestare exclusiv poetică, revendicându-se oarecum de la Ginsberg, Frank O. Hara şi alţii (nu mai ştiu câţi şi cine) şi având, iată!, chiar reprezentanţi. Nu voi vorbi aici, din lene şi oarecare lipsă de timp şi spaţiu, despre caracteristicile fracturismului în poezie: cel interesat poate urmări materialul care urmează, a treia versiune a manifestului fracturist (el reia un exemplar, unicat, până azi greu de procurat - întrucât necesita un drum în Berceni şi alte cheltuieli suplimentare - al unei reviste peste tipăritura căreia Ianuş îşi exprima, cu pixul, multiplele obiecţii).
Voi vorbi în schimb despre cum mi-au surâs mie câteva idei fracturiste şi, gelos pe monopolul poeţilor (care sunt toţi nişte efeminaţi şi scot o capodoperă între două halbe), am vrut să-l adaptez la proză. Primul şi cel mai abstract loc comun în care mă întâlnesc cu Ianuş este credinţa în sinceritatea scrierii. N-are rost, de altfel, să mai spun ceva aici, ideea că aceasta este o condiţie sine qua non. Pentru a face literatură bună a ajuns aproape un truism şi, în principiu, unde nu-s bani, glorie sau femei la mijloc nu-şi prea găseşte loc nici dulcea inducere în eroare. Mai cred în scrisul exorcist: să nu scrii pentru că vrei sau pentru că îţi place, ci pentru că trebuie, dă afară. Cred în scriitorul care nu poate scrie despre orice, scriitorul care scrie despre obsesiile sale şi prin urmare evită întâlnirea cu foaia de hârtie pentru că procesul creaţiei îl poate duce la demenţă. Acestea sunt bazele, asta vreau eu de la literatură în general şi de la proză în special . lucruri deştepte sau frumoase pot face mulţi, dar nu asta e literatura, nu delirul imaginaţiei şi nici textul despre text. Dar consideraţiile astea mă pot, la o adică, privi doar pe mine, altceva înţeleg prin .fracturismul prozaic. Proza postbelică românească e neinteresantă nu pentru că nu e scrisă frumos, ci pentru că e scrisă fals. Romanul obsedantului deceniu are o schemă extrem de vizibilă: bestiile lozincarde şi omul care le priveşte, inadaptabilul moralist (împănat uneori cu false cinisme) şi sincer, pentru că îşi face un lucid proces de conştiinţă şi are impulsuri masochiste. Când strungarii lui Buzura discută în pauza de masă despre nelinişti ezistenţiale eu încetez să-i mai cred. Marin Preda rămâne între cei buni, dar mă doare faptul că ar fi putut fi foarte bun, prin ceea ce are autobiografic în Moromeţii sau Marele singuratic. Se pierde însă, dincolo de compromisuri precum Delirul, despre care n-o să vorbesc, în aceeaşi schemă, drăguţă altfel (nimic mai interesant decât un om care s-a luptat şi a fost învins). Ce mă miră este că toţi născătorii unor astfel de personaje (D. R. Popescu, Ţoiu, Ivasiuc, toţi) sunt (sau au fost, cât au fost) bine. Aş fi vrut (Doamne, iartă-mă!) să-i văd şi eu pe la balamuc sau plângându şi neputinţele omeneşti pe bordura unui trotuar într . o noapte, cum fac eroii lor, să-i văd pierduţi, învinşi de claustrarea şi obscurantismul din lumea lor. Dar asta nu avea cum să se întâmple deoarece ei au făcut .literatură., adică au scris mincinos despre lucruri străine lor, suferinzi fiiind de .sindromul Alecsandri. (scriitorul care descrie iarna din camera sa călduroasă). Au scris toţi despre o lume căreia, oricum, cei ce vin n-o să-i mai înţeleagă mecanismele: s-au pierdut în specific, în accident şi când au vrut să fie general-umani au fost doar conceptuali, abstracţi, mai mult eseişti decât prozatori.

Optzeciştii ar fi putut fi mai mult dacă n-ar fi cedat laturii deştepte a grupărilor lor. Textualismul, deconspirarea mecanismelor, jocul cu teztul pot da lucruri interesante, amuzante, spirituale chiar, dar care nu spun nimic despre nimic. Când Cortasar (absolut întâmplător) povesteşte pe patru pagini cum îşi dă un tip plovărul jos, poţi să spui multe despre acele pagini, dar nu că te-ar atinge cumva. De atins te atinge Dostoievski, când o curvă îi citeşte din .Biblie. unui criminal. Mircea Cărtărescu, de pildă, are o singură carte de proză bună: Nostalgia. Restul sunt jocuri pe aceeaşi clapă, construcţii de un baroc delirant care te pot fura, dar nu te vor convinge la o a doua lectură. Fracturismul e mai mult o stare (chiar şi de lucruri) provocată de mesajele discordante ale lumii de azi (filmele proaste, întrerupte de reclamele oribile, spuneau poeţii în manifestul lor). Vorbim de o lume informatizată, deci o lume a pseudo (aş zice eu) comunicării, o lume pe care Mircea Cărtărescu o vede caleidoscopic, dar asta e o viziune foarte optimistă.

Fracturismul o vede mai degrabă ca o lume sfredelitoare la cap, născătoare de nevroze şi, în final, alienare. Proza fracturistă trebuie să fie una a nebuniei şi / sau a inocenţei infantile. Ruperea dintre eu şi rest, dintre înconjurat şi înconjurător, duce în final la fracturarea sinelui. Proza fracturistă e una a leului lui Nietzsche, a nihilismului total, un balans între distrugere şi autodistrugere. dar acestea făcute nu programatic, ci bazându-se pe puritatea unui sentiment enuin. Spleenul, greaţa, semnificate de tensiunile marilor sfâşieri ţin cumva de paradigma fracturismului. Aş putea spune că Bacovia (poetul) este primul mare fracturist român. Din păcate mi-e greu să-mi aleg modelele în proză . cel puţin în proza contemporană românească (citită atunci când am timp), nu găsesc pe nimeni care să se apropie de ceea ce-mi doresc. Puţin curios, parcă, parcă. cu ceva eforturi şi nişte bunăvoinţă aş vorbi de Fântâneru cu Interior şi Blecher, dar numai cu. Întâmplări din irealitatea imediată.. Referinţele sunt însă prea fragile pentru a crea o descendenţă. Ambele romane fac parte din micile bijuterii ale underground-ului literaturii interbelice şi sunt totuşi mult mai apropiate de ce se făcea în Europa timpului lor decât ce realiza mainstream-ul.

Tot ca străbunici ai fracturismului, dintre străini acum, i-aş adopta pe Le Clezio ( Proces verbal e singurul roman pe care i l-am citit . şi mia plăcut f. f. mult), puţin Salinger ( The catcher in the eye) şi Jack Kerouac. nu ştiu, s-ar putea să mai fie. oricum, cred că s-a înţeles cât de cât (şi s-ar putea reveni - pentru completări şi sugestii sunaţi la 093757514). Dar, cel mai important, probabil: fracturismul nu e poezie, proză, filosofie etc., fracturism e să umbli beat, să fii laş şi slab şi murdar, mă rog, chestii. oboseală, muzică grunge (sau nu), sictir, extaz. şi să trăieşti cum scrii.
 
la iulie 28, 2015 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Pentru cei care pot citi in rusa. Niste poezii foarte frumoase ale poetei Angela Pânzaru. Născută în Republica Moldova, Angela Pânzaru locuiește de mai bine de două decenii în Krasnoiarsk.Absolventă a Institutului de literatură în numele lui Gorki din Moscova, scrie poezie și proză și a câștigat mai multe premii literare foarte importante din Rusia. Poeziile ei au apărut în cele mai prestigioase reviste literare din Rusia. Româncă de naționalitate, este una dintre cele mai importante poete din Rusia. Aici puteti gasi noile poezii ale Angelei Panzaru.
http://burunen.ru/publications/baikal/article/8398/
Анжела Пынзару. Мы тоже ракушки
Пынзару Анжела Васильевна родилась в Молдове. Окончила Литературный институт имени Горького. Пишет стихи и прозу. Лауреат нескольких литературных премий. Печаталась в журналах «Сибирские огни», «День и ночь», «Сибирские Афины», «Дети РА», «Ликбез», «Байкал». Живет в Красноярске.
burunen.ru
Анжела Пынзару. Мы тоже ракушки
Пынзару Анжела Васильевна родилась в Молдове. Окончила Литературный институт имени Горького. Пишет стихи и прозу. Лауреат нескольких литературных премий. Печаталась в журналах «Сибирские огни», «День и...
burunen.ru
la iulie 28, 2015 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Deconstruction of the Postmodern Poetic Language ...

www.ceeol.com/aspx/getdocument.aspx?logid=5&id=6aa88217...
de E PARPALĂ - ‎Articole cu conţinut similar
in Dimitrie Crudu's poetry. The experimental ...... Crudu, Dumitru, Falsul Dimitrie, Târgu Mureş, Arhipelag, 1994; Poooooooooate, Bucureşti,. Editura Vinea, 2004.
la iulie 28, 2015 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postări (Atom)

 mi-am ridicat capul spre cerul de deasupra mea si m-am simtit atat de singur.

  • Poezii care ne-au mutilat copilaria
    *** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
  • Ana TOMA
      DAVIDS azi in Prenzlauer Berg am descoperit un magazin rusesc cu pelmeni congelati si 10 feluri de seminte in pachete colorate ca pe t...
  • SINGUR ACASĂ
    Cuvânt înainte Dragă cititor, Pe paginile acestei cărți vei găsi brodat în dantela fină a cuvântului ornamente, semne și simboluri despr...

Faceți căutări pe acest blog

  • Pagina de pornire

Sponsori

  • Cristina Dicusar
  • Ecaterina Stefan
  • Georgiana Marculescu
  • Lina
  • R.A.I.
  • Tatiana Grosu
  • Unknown
  • Unknown
  • dumitru crudu

Arhiva blogului

  • ►  2023 (8)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (7)
  • ►  2022 (21)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (12)
    • ►  octombrie (7)
  • ►  2021 (163)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (2)
    • ►  iunie (18)
    • ►  mai (30)
    • ►  aprilie (41)
    • ►  martie (34)
    • ►  februarie (15)
    • ►  ianuarie (21)
  • ►  2020 (92)
    • ►  decembrie (29)
    • ►  noiembrie (38)
    • ►  octombrie (13)
    • ►  septembrie (6)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (2)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
  • ►  2019 (29)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (12)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2018 (44)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (5)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (24)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (2)
  • ►  2017 (513)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (6)
    • ►  august (21)
    • ►  iulie (72)
    • ►  iunie (27)
    • ►  mai (313)
    • ►  aprilie (7)
    • ►  martie (29)
    • ►  februarie (9)
    • ►  ianuarie (19)
  • ►  2016 (425)
    • ►  decembrie (73)
    • ►  noiembrie (89)
    • ►  octombrie (91)
    • ►  septembrie (81)
    • ►  august (33)
    • ►  iulie (43)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (10)
    • ►  februarie (1)
  • ▼  2015 (67)
    • ►  decembrie (6)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (7)
    • ▼  iulie (5)
      • Parcours interculturels: être et devenir htt...
      • Cine vrea o bursă la Viena? Înscrieri pentru pr...
      • DUMITRU CRUDU - MARIUS IANUŞ MANIFESTUL FR...
      • Pentru cei care pot citi in rusa. Niste poezii ...
      • Deconstruction of the Postmodern ...
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (26)
    • ►  martie (4)
    • ►  februarie (3)
    • ►  ianuarie (10)
  • ►  2014 (305)
    • ►  decembrie (19)
    • ►  noiembrie (28)
    • ►  octombrie (25)
    • ►  septembrie (13)
    • ►  august (34)
    • ►  iulie (71)
    • ►  iunie (87)
    • ►  mai (15)
    • ►  aprilie (7)
    • ►  martie (2)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2013 (177)
    • ►  decembrie (13)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (12)
    • ►  august (40)
    • ►  iulie (19)
    • ►  iunie (20)
    • ►  mai (11)
    • ►  aprilie (18)
    • ►  martie (20)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2012 (1498)
    • ►  decembrie (17)
    • ►  noiembrie (9)
    • ►  octombrie (33)
    • ►  septembrie (109)
    • ►  august (269)
    • ►  iulie (131)
    • ►  iunie (402)
    • ►  mai (166)
    • ►  aprilie (58)
    • ►  martie (122)
    • ►  februarie (107)
    • ►  ianuarie (75)
  • ►  2011 (523)
    • ►  decembrie (44)
    • ►  noiembrie (70)
    • ►  octombrie (74)
    • ►  septembrie (26)
    • ►  august (64)
    • ►  iulie (49)
    • ►  iunie (24)
    • ►  mai (64)
    • ►  aprilie (20)
    • ►  martie (38)
    • ►  februarie (26)
    • ►  ianuarie (24)
  • ►  2010 (405)
    • ►  decembrie (36)
    • ►  noiembrie (115)
    • ►  octombrie (27)
    • ►  septembrie (46)
    • ►  august (52)
    • ►  iulie (54)
    • ►  iunie (27)
    • ►  mai (9)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (33)

Etichete

  • 22mai
  • actori
  • adolescenți
  • agenda culturala
  • alexandru vakulovski
  • amânare
  • ana puscasu
  • andreea toma
  • antologie
  • anunt
  • art-labyrinth
  • Articol
  • atelier
  • autograf
  • beatrice serediuc
  • blecher
  • bonus
  • Burroughs
  • camping
  • carti pt romana
  • centro73
  • cenzura
  • cezara
  • chef
  • cireșe
  • claudia doroholschi
  • Clipuri video
  • coperta
  • covoare
  • craciun
  • cronica
  • Cronică de teatru
  • cultura
  • cuvinte
  • cvas
  • dependenţă
  • Detalii
  • discuții
  • dumitru crudu
  • ecaterina bargan
  • elena guzun
  • eseu
  • eugen coșeriu
  • eugenio coșeriu
  • eveniment
  • exercitiu literar
  • festival
  • foto
  • Fotografii - Atelier Creative Writing "Vlad Ioviţă"
  • frig
  • fusu
  • gopnici
  • haiku
  • halloween
  • herman hesse
  • hose pablo
  • impresii
  • incercare
  • interferente timisoara-chisinau
  • interviu
  • invizibil
  • invizibilitate
  • ioana duta
  • ion buzu
  • iulia modiga
  • johnny depp
  • joi
  • junky writing
  • jurnal
  • La Plic
  • la plic. icr
  • lansare
  • lecturi literare
  • lichior
  • lingvistică
  • Literatura
  • Little things
  • maramures
  • massive attack
  • moni stanila
  • monolog
  • monologuri
  • mugur
  • nicu tarna
  • nobel
  • oberliht
  • octavia sandu
  • one man show
  • orheiul vechi
  • paradise circus
  • performance
  • petitie
  • piață
  • pirații din caraibe
  • ploaie
  • poezia de luni
  • poezia linei
  • poezie
  • Poezii
  • poze
  • premiu
  • primăvară
  • proza
  • radu vancu
  • Raymond Carver
  • răut
  • Renet
  • sandu macrinici
  • sâmbătă
  • schimb
  • scriere in afara atelierului
  • sedinta
  • sedinta de atelier
  • sedință
  • skeenhead
  • sonete de bord
  • spider-man
  • summer fest
  • șah
  • ședință
  • şedinţe
  • ștefan rusu
  • teatru
  • text
  • the knot
  • timisoara
  • tren
  • ULIM
  • vacanta
  • vacanță
  • vară
  • viaţa lui kate recam
  • video
  • Video - Atelier Creative Writing
  • voodoo

Raportați un abuz

Abonați-vă la

Postări
Atom
Postări
Comentarii
Atom
Comentarii

Nu fi recunoscător celor care îţi fac bine

Artă artă Artă

  • http://www.romlit.ro/
  • www.romaniaculturala.ro
  • Hyperliteratura
  • TIUK!
  • Teatru Spălătorie
  • Critic Atac
  • aljazeera
  • Muzeul metropolitan de arte din New York
  • fotbal mondial
  • BBC
  • Cenaclul Pavel Dan
    Semnal!
  • Ruxandracesereanu's Weblog
    Nucleare în Belarus, Bahmut și un plan avortat de pace
  • Recenzii filme si carti
    Queen Charlotte: A Bridgerton Story | Trailer oficial | Netflix
  • Activitatea Recentă pe altmarius
    Postări de log efectuate de altmariusclassic
  • Blog Carturesti
    Raluca Nagy | „Rezidența de la Țibănești a fost cam perfectă”
  • Leo Butnaru
    ÎN FAȚA ZIDURILOR, CETĂȚILOR...
  • Comentariile Tuturor pe Blog - ÎNSEMNE CULTURALE
    Tu, Iubire
  • WebCultura
    Nu cedăm Parcul IOR!
  • Un anotimp în Berceni
    Institutul Blecher, ediția 273
  • Colivii pentru idei
    Liviu G. Stan despre Amintirile unui optzecist întârziat : "Omul cu amintiri nesfârşite"
  • SemneBune
    Media socială, Lou Reed și Cosmin Perța
  • poeticpoetic
    Am deschis zilele poeziei de la Cărturești cu Lecturi transparente, un performance cu volumul ”poetic.relația grafică”
  • Uniunea Scriitorilor din România - Filiala de Critică, Eseistică şi Istorie Literară
    Alegeri 2023 - Programe de candidatură
  • CALVARIUM
    RECOMANDĂRI DE CĂRȚI SAU SCURT BILANȚ SUBIECTIV PENTRU 2022
  • Ce am mai citit
    Elena Mătasă ─ Nodul Pământului (I)
  • chestii livrești - un blog de cărţi şi de umor
    Cartea la minut - cu Dragos C: "Idiotul" de #dostoievski
  • Ecaterina
  • Cenaclul rePubLicA
    Rebecka Bülow (Suedia) la Republica
  • Gogea's Blog
    Un poem datat din zile nedatate
  • Asigurări de viaţă
    Iosif Sava (1933-1998)
  • ART PLOSHADKA
    Un atelier de Creative Writing moderat de dramaturgul Sandu Macrinici în comuna Gura Galbenei / Ателье по творческому письму под руководством драматурга Санду Макринич.
  • Cultura
    Cultura 633
  • ora25
    Astfel am trăit în stol o vreme
  • Vasile Ernu
    Șerban Axinte, Cosmin Ciotloș, Vasile Ernu, Cristian Fulaș și Teodora Vasilescu, câștigătorii Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2021
  • Cunoasterea in sine inseamna putere
    Book review: "The Woman with Red Hair" by Orhan Pamuk
  • Surorile Marx
    Expoziția auto-ce?falică!!!! / Design ca pula de conservator american: bleagă, tristă și degeaba
  • Gheoland
    How to Start Streaming Casino Games In 5 Easy Steps
  • Lucian Dan TEODOROVICI
    Motive pentru care ar trebui să citești poezii
  • Florin Otrocol
    intens
  • Gheorghe Erizanu
    eBook Cartier. Top vânzări noiembrie 2021
  • Hyperliteratura
    VIDEO: De vorbă cu Grigore Șoitu despre „Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe”
  • dmitri miticov
    Dmitri: 5
  • Miruna Vlada
    ROMANIA ROCKS: Romanian-British Literature Festival … (3-9 November 2021)
  • Florin Caragiu
    materia doarme
  • Activitatea Recentă pe reţeaua literară
    Postare de log efectuată de Aurora Luchian
  • Adina Diniţoiu
    #CitesteCuVoceTare (Adina Dinițoiu)
  • Lecturile Emei
    Cum să lecuiești un fanatic – Amos Oz
  • Alexandru Solcan
    Facerea (Geneza)
  • Antonesei Blog
    Leonardo Sciascia Noir Sur Noir
  • alexandru vakulovski
    Aureliu Busuioc - Evolúció/ ce mai beți?
  • Madrizen
    Vorbe, fapte, bani
  • B(âr)logul aricilor
    Zoom pe literatura română (ep. 5) – Irina Georgescu Groza
  • Editura Herg Benet
    Sesiunea de înscrieri Herg Benet pentru colaboratorii social media – vară 2020
  • Fara Filtru
    Faktor Penting Dalam Kemenangan Judi Slot Online
  • Antoneşti
    Cazul Lavra Poceaiv sau o manipulare grosolană
  • Filosofi@lasi
    De la Miscell@nea la Miscell@nea Valeriu Gherghel
  • dogMatista
    Poeme de Nick Făgădar
  • Terorism de cititoare
    Principalele cauze ale pistruilor și pigmentării pielii – află cum poți preveni sau trata imperfecțiunile de culoare ale tenului
  • Florin Lăzărescu
    Puiul de balaur, puiul de zmeu și puiul de om
  • simple cuvinte
    CȂINELE
  • acestblogdenervi
    ce am citit în vacanță
  • Hose Pablo
    5 sfaturi utile dacă vrei să urci pe bicicletă
  • Koaie grele
    Akai
  • Clubul Tinerilor Bibliotecari. Blog de opinii al tinerilor de la Biblioteca Naţională
    Gala Premiilor Naționale pentru Tineret, 2017
  • Dialoguri în oglindă
    Antologia "#rezist. Poezia"
  • POEMA DESNUDA
    Cine şi ce mai apare în cartea mea, „Evanghelia după Lilit”:
  • Cutia Neagră
    revoltă/ riot police
  • BotEugen's Blog
    Culme a insomniei sau tăcere pentru trezit oamenii mari.
  • nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI
    3 proze scurte de sezon scrise - înainte de '89 - de tata, publicate'n Tiuk
  • Rita Chirian
    Message in a Bottle
  • evaziuni spontane
    Mica mea relaţie frumoasă şi perversă cu Ikea
  • Radu Vancu
    Programul Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu ediția a IV-a
  • Bookaholic
    Cinci poezii românești pentru o zi cu ploaie
  • Dragoste la prima cafteală
    M-am mutat pe http://lorenalupu.com
  • Blog Cititor de Proză - Republica Artelor
    PREMIILE PORTILE NORDULUI
  • Liliuţa
    Primăvara nu-i ca iarna
  • SubNord
    Poemul de joi (editia de Craciun)
  • Lina Lin
    Harnessing the fall to get away from London
  • derapaje în spaţii hilbert
    Black Glass: partea I, cap. 2
  • Biblioteca Stefan cel Mare
    Lansare de carte
  • Cristina Macovschi
    scenariu
  • Diary of a Teaholic
    Cerere
  • Mădălina Nica
  • Numarul 732 - Observatorcultural.ro
  • Home
  • Literatura de azi - Literatură. Poezie & proză. Critică.
  • bachelor freedom » Marcel Duchamp
  • Moni Stãnilã
  • Ginger Group
  • Inevitabil
  • revelatii mititele
  • Silvia Caloianu

harta

Locations of visitors to this page

Totalul afișărilor de pagină

Feedjit

Free Weather Widget
YoWindow.com yr.no
Tema Filigran. Un produs Blogger.