Se afișează postările cu eticheta timisoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timisoara. Afișați toate postările

miercuri, 12 octombrie 2011

Nastratin

Ieri seara m-am rătăcit și am ajuns pe o strada... nu știu ce cuvinte să folosesc ca să descriu cât de frumoasă poate fi și cât de entuziasmată / fericită eram... sindromul Stendhal :) Stradă pe care sunt DOAR case vechi, și e pavată, și are linii de tramvai, și lumina difuză a felinarelor...
Am ajuns și pe la Pavel Dan, s-a discutat inclusiv de Interferențe, rămâne ca Dumitru și Aleksandar să stabilească detaliile. Le-am văzut pe Octavia și Ioana :)
Ieri, o profă de engleză (nu cea genială pe care o ador) ne întreba de unde suntem. Când a auzit Chișinău, a zis ”aa, am fost la Cernăuți săptămâna trecută, frumos pe la voi pe-acolo...” Profului de literatură română, întrebată a n-a oară de ce Timișoara, i-am zis că vreau să mă obișnuiesc să aud oameni spunând Karamazov, Nastratin, Cicicov (...) cu accentul pe ultima silabă. M-a numit Nastratin tot seminarul, sper să-mi uite porecla :D
Dacă vă plictisiți, puteți să-mi spuneți să vă trimit câte vreo 10 pagini în rusă să traduceți în română, am tradus 40 din 350 și mai am 24 de zile la dispoziție pentru întreaga carte...
Mâine nu am cursuri, așa că de dimineață o să merg la filozofie la anul III, au estetica. Acum sunt foarte fericită că nu am reușit să mă transfer, în anul I sunt 12 oameni, dintre care doar 3 au aproape 20 de ani (dintre ei, cel puțin 2 sunt acolo pentru că nu au reușit să intre în altă parte) iar ceilalți 9 au în jur de 40, și asta nu ar fi o problemă, dacă n-ar fi frustrați orgolioși care se cred genii și nici nu-i bagă în seamă pe ”copii”...
Dacă nu plouă, după prânz mă duc la un prieten dintr-un sat din apropiere. Mi-e mult mai dor de satul bunicii decât de Chișinău... De dorul de oameni nici nu vreau să vorbesc

bonus: petrecerile de-aici îs cam așa, ca muzică și atmosferă: http://www.youtube.com/watch?v=PFL2SXGdrVA

marți, 4 octombrie 2011

little things

Little things (profa de lingvistică ne-a spus azi că e corect să subliniezi titlurile :D) de Raymond Carver e un text de exact o pagină, dar care conține mai multă tensiune decât multe romane întregi pe care le-am citit.
L-am discutat azi la literatura engleza, mai exact - am vorbit, înainte să fi citit textul, despre ce sugerează prima frază. Am o profa așa de faină, încât deși eram obosită și semi-adormită după 2 cursuri plictisitoare, după câteva minute din ora ei m-a copleșit un entuziasm și un drag de ea că nici n-am simțit cum a trecut o oră jumate. Semestrul ăsta urmează să studiem Pride and prejudices și A Clockwork Orange. Tot la ora ei trebuia să ne gândim la un om interesant, despre care am scrie un roman și să scriem prima propoziție din acesta. Ghiciți la cine m-am gândit :) (hint: prima mea fraza ar fi ”There's a cop in your head, kill him!)
La primul curs s-a așezat un tip lângă mine, a pus mâinile pe bancă și am tresărit văzându-i o cicatrice, mi s-a părut o arsură. -Nitroglicerină? -A, nu am căzut de pe bicicletă. Plictisitor, știu, mai ales că-i din Suceava și nu-l știe pe Sandu...
Profa de engleză (vocabular) are niște ochi... nu mă puteam concentra la ce spune, o priveam fascinată... Sper să mă obișnuiesc :D
Cred că nu-mi mai ajung degete să număr de câte ori am fost întrebată de ce Timișoara... Azi-noapte am luat-o spre cămin pe niște străzi pe care nu mai fusesem, dacă mă mai întreabă cineva, îl trimit acolo... Am găsit și o casă care ar fi perfectă pentru un squat, trebuie doar să găsesc oameni și să vedem cum scăpăm de dulăii din curte :D


duminică, 5 decembrie 2010

După Timișoara...

Azi ne-am întors din Timișoara. A fost superb, mi s-a făcut dor de oraș & oamenii de acolo înainte să plec...
Știu că ar trebui să spun nu cum, dar ce a fost, totuși nu vreau să vă fac invidioși că toată săptămâna, în timp ce ați lucrat/învățat, noi... :D
În tren am dormit 15 din 17 ore, am recuperat măcar puțin din somnul pe care l-am ”irosit” cu plăcere. Mă trezeam noapte pe 2-3 minute, vedeam munții, zăpada, bucăți de oraș, și adormeam la loc, visând Timișoara.

Detalii și poze în curând

marți, 23 noiembrie 2010

Despre INTERFERENTE cu de toate

Între 18 – 20 noiembrie 2010 s-a desfășurat cea de-a doua ediție a proiectului Interferențe Timișoara – Chișinău. 4 tinere scriitoare de la Cenaclul Pavel Dan, Ana Pușcașu, Octavia Sandu, Beatrice Serediuc și Ioana Duță au adus Timișoara la Chișinău.
Au ajuns joi dimineața, și abia au reușit să-și despacheteze bagajele, să-și tragă sufletul, că au și mers la primul eveniment, lectura de la Centro 73. Publicul, deși numeros, a fost foarte atent, receptiv la textele fetelor. Și pentru dânsele a fost o premieră să citească într-un squat, la lumina lumânărilor.
A doua zi, vineri, fetele au citit la liceul Spiru Haret. La fel ca în seara precedentă, Ana a citi din L.M-uri, Ioana – dintr-un ciclu de poezie. Octavia a trecut la proză, la fel ca și Beatrice. Pentru elevi a fost neobișnuit să vadă tinere profesoare în calitate de scriitoare, și nu că la noi profesoarele n-ar fi drăguțe, totuși... în fine, nu mai comentez J Liceenii au fost șocați să afle că Ana e sergent-major. Și-au închipuit deja o profă sergent-poetă.

După prânz, Ana și Beatrice au participat la emisiunea lui Andrei Gheorghe, Salutare, națiune!, pe care o veți putea găsi on-line în curând.
Ce s-a-ntâmplat seara rămâne taină de serviciu :)
Sâmbătă dimineața, înainte de plecare, ne-am văzut la o ședință a atelierului Vlad Ioviță. De data asta am analizat textele fiecărei tinere în parte.

Prima s-a supus analizei Ioana Duță. Ca și la squat, era foarte emoționată, doar că de data asta nu râdea. Oricum, textele ei au plăcut. Ecaterina Bargan observă un stil deja bine conturat, texte axate, imagini sugestive. A exemplificat prin mai multe secvențe, cum ar fi: când mi-am tuns bretonul cu lama / și m-am ascuns în șanțul din fața casei, imagine remarcată de mai mulți, sau înfigi în fiecare dimineață / câte un bilețel/ cu ultimul cuvânt rostit în vis. I-au plăcut în special textele plânsul e pus pe speed dial și cu geamul deschis. În ultimul s-a regăsit și Sandu Macrinici. La fel ca și mie, îi era greu să dea exemple de ce anume i-a plăcut pentru că nu găsea ce-i displace. Mie textele Ioanei mi s-au părut foarte bine construite, pline de chestii care te prind, cu ar fi formul de început la noi în resetare, care te induce imediat într-un anumit cadru.

Ion Buzu a găsit măcar câteva oase și la Ioana, așa că s-a liniștit J A remarcat și el plânsul e pus pe speed dial, mai ales imaginile ce țin de stranietatea tipului: oase decalcifiate; unghiile îmi cresc în sens invers; soarele iese dimineața / de după tomberonul 25.În cu geamul deschis Ion a identificat o direcție zen nu-l mai închid de când ne-am certat / mi-ai spus să mă spăl cu apă rece pe față. Ion s-a regăsit în amintirile și pozele din alt text și l-a impresionat acum pozele / se fac cu ochii închiși.

Hose Pablo a întârziat, de asta nu a avut timp să analizeze toate textele, dar a remarcat mai multe lucruri care i-au plăcut, de exemplu poemul ne-am suit într-o bărcuță fără vâsle, pe care însă el l-ar încheia altfel.
L-am lăsat pe Dumitru Crudu aproape la urmă pentru că el a și vorbit după noi, și când Ioana se mira că o lăudăm, Dudu o tot consola spunându-i că el abia urmuează, deci să nu se relaxeze. Glumea, evident, totuși el crede că textele Ioanei ar putea fi ”aerisite”. A făcut un exercițiu de tăiere, ”descărcare” a câtorva și într-adevăr, sunau mult mai bine, sporeau sugestiile. În general, poemele Ioanei i s-au părut de o surprinzătoare delicatețe, ca un măr înflori iarna. Autoarea observă, totul, uneori ai senzația de o grădină întunecoasă luminată treptat de o lanternă. Ea își asumă textele, care sunt foarte autentice, inclusiv datorită detaliilor psihologice. Dumitru a mai remarcat note expresioniste.

Moni a tras concluziile. Ea spune că apreciază la Ioana faptul că și-a păstrat universul de acum 2 ani, de când a venit la cenaclu, deși, în comparație cu textele mai vechi, acestea sunt mult mai blânde. A remarcat în special contrastele, gen vechi – nou, natural –artificial: timpul se numără în tropăitul / cailor / ce caută iarbă pe sub mașină. Ea a mai fcut câteva observații legate de anumite formulări și a fost de acord cu Dudu în ceea ce ține aerisirea textelor. Moni spune că e foarte mult pentru un autor ca cineva să se regăsească în textele sale.

A urmat Ana Pușcașu. Pentru că la 5 dimineața nu lucrează nici un xerox, nu am avut textele multiplicate, de aceea nu o să pot da citate.
Tuturor ne-au plăcut poeziile ei. Totuși Dudu a încercat și aici să taie, și a avut dreptate și în cazul Anei. El a mai remarcat evoluția importantă a Anei din 2008, de când a cunoscut-o.
Hose a fost de acord cu Dumitru, și el ar scoate anumite versuri care sunt nejustificate. Lui îi place relația autoarei cu mediul, notițele ”seci” dar foarte sugestive, însă nu-i place deloc relația teribilă cu un ”tu” din texte, ”tu” neconturat, nespecial.
Dacă nu oase, Ion a găsit o (potențială) explozie: dâra de benzină și chibritul imaginat la celălalt capăt, deci s-a liniștit și în legătură cu Ana J

Octavia Sandu a citit Calea Lactee, proză. Eu am recunoscut imediat stilul ei, pe care l-am descoperit încă anul trecut. La ea, nu e clar unde e vis și unde realitate, s-a trezit personajul sau nu. În special finalurile textelor, unde tensiunea crește la maxim, sunt foarte speciale și chiar impresionante aș spune.
Ecaterinei i-a plăcut tot, mai ales finalul. Pentru Sandu însă acesta e prea confuz din cauza multor expresii gen ar trebui, poate. Totuși poveste l-a intrigat și i-a plăcut limbajul.
Pentru Ion, textul începe cu adevărat după mai mult de jumătate din prima pagină. Prima parte e foarte poetică. El a mai remarcat multe detalii, imagini care-i plac, mai ales spre finalul textului. În special l-a prins ideea de captivitate în vis.
Și Hose crede că firul narativ se pierde în decor și textul seamănă mai mult cu o scenografie.
Moni spune că în primul rând, textul trebuie trecut la prezent, prezentul dublează orice tensiune. Îi place psihoza sugerată de haosul descris și detaliile exacte care intervin. A mai remarcat câteva exprimări clișeeice, dar textul e la prima redactare, de asta e sigură că Octavia o să scape de ele, mai ales că ea le-a observat și singură.
Dumitru a fost încântat de poveste, dar ea trebuie definită mai clar, acum, se pierde în decor. Și ceilalți au fost de acord că e nevoie de cea care să declanșeze stare de psihoză a personajului, ea nu e justificată în text. În schimb l-a intrigat foarte tare dilema din final.

Beatrice Serediuc a citit un fragment din Varză, zise Decebal.
Cel puțin pe Ion, Sandu, Ecaterina și pe mine ne-a lăsat fără cuvine. Să zici că ți-a plăcut e puțin, să critici – nu ai ce. Ne-a plăcut limbajul, personajul ăsta aparent familist, tip liniștit, dar în care zac atâtea chestii, jocul dintre aparență – esență, cum a remarcat Ana.
Hose spune că textul e (prea) condensat, la fel ca și Dudu, dar ambii sunt de acord că, fiind vorba de un fragment dintr-o proză mai mare, e bine. Lui Dumitru i s-a format deja portretul personajului, ceea ce nu e deloc puțin, fiind vorba de un fragment de 2 pagini. El ar vrea mai multe bănățisme în text. Așteptăm cu toții versiunea integrală J

În final, Dumitru a spus că apreciază faptul că fetele sunt foarte diferite, deși foarte bune toate. Ana rămâne pe imagini cumva mai dure, total opuse textelor Ioanei, blânde și, pe undeva, minimaliste. Octavia merge pe o proză SF, cu faze poetice uneori, iar Beatrice – dimpotrivă, e ironică, foarte realistă. Am continuat discuțiile până când microbusul Chișinău – Iași a pornit.

Eu tocmai am scris cea mai lungă cronică de până acum, dar sunt sigură, după ce mă-ntorc de la Timișoara, o să am suficiente experiențe ca să-mi bat recordul J

P.S: Poze în curând

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan