ieri si alaltaieri

Simbata am tinut praznicu de cinci ani in memoria mamei mele. Respectiv, am intirziat cu doua ore. Am reusit totusi sa-l previn pe Buzu. Iar el pe ceilalti. Am ajuns la 19.00 in Chisinau si m-am intilnit cu Buzu, Ecaterina si Caraman si am discutat despre cum autori valorosi scot carti slabe. Pornind de la un exemplu concret. Am fost la Galbenus. Discutia a fost foarte interesanta. Ieri ne/am vazut la un alt GAlbenus si am discutat poezie. A fost foarte fain. Urmatoarea sedinta are loc simbata. Dupa care duminica. Adicsa o sa ne intilnim de doua ori pe saptamina. Prietenii stiu de ce.

Serghei Esenin

Omul Negru 

Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-şi mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine şi pe pat s-aşează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Şi ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Şi umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

"Hei, ascultă-mă, ascultă -
Mormăie mişcându-şi gheara -
În această carte-s multe planuri mari
Şi mari idei.
Acest om trăit-a-n ţara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuţi şi mari mişei.

Ţara ceea, în decemvre,
E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele ţes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viţă
Şi de cel mai falnic soi.

A fost fercheş,
Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,
Deşi nu prea mare forţă,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiţă scumpă
Şi spunea că-i dragă lui.

Fericirea - spunea dânsul -
E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericţi.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei
Ne aduce gânduri false
Şi ne lasă istoviţi.

Când te bântuie tristeţea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nşfacă gerul vieţii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -
Să zâmbeşti cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ."

"Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet
ce umblă după chefuri şi scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citeşti şi să-l îndrugi."

Omul negru
se încruntă şi se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie
Că-s tâlhar fără ruşine,
Că pe cineva câineşte l-am căznit
Şi l-am prădat.

... Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng...

Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniştea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aştept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.
Nişte călăreţi - copacii -
În grădina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreţi de lemn.
Iată iarăşi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-şi haina, demn.

"Hei, ascultă-mă, ascultă! -
Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte
Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, -
Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greşi!
Afară-i lună.
Ce mai vrea şi luna asta
Toropită-n bălţi cereşti?
Poate c-o îmbie tainic
"Ea"
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citeşti.

Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!
Şleahtă de caraghioşi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coşi,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbeşte prins de vervă
Tocmai despre univers.

Nu mai ştiu,
Nu mai ţin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaştri,
În familia lui simplă şi săracă
De ţărani.

Şi-a crescut,
Acum e vârstnic
Şi poet - chiar de elită.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiţă scumpă
Şi-o iubea nespus de mult."

"Omule, omule negru!
Eşti un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lăţeşte peste tot."
Sunt turbat,
M-a prins furia -
Şi bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverşunare
Îl izbeşte drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Şed
Şi nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav...
Şi-oglinda
Zace spartă în bucăţi.


(traducere: George Lesnea)

Cu skeenhead-s și gopnici la ședința atelierului, de Crăciun

Iată și cronica promisă... Știți deja că sâmbătă am fost nu în bibliotecă, am avut și poezie și proză, că au fost oameni noi, pe care sperăm să-i auzim în curând.

Deocamdată, prima proză a lui Arici. Cristi de fapt. Ariciul nostru chel. Abia acum am înțeles de ce e chel... Textul lui vorbește despre ”inițierea” unui skeenhead, text cu tot felul de nonconformiști, inclusiv narcomani și gopnici (câinii-gopnici de fapt :D ). Tuturor ne-a plăcut că autorul abordează cu umor subiecte destul de grave și complicate, dar și faptul că scrie despre adolescenții de azi, subiect foarte speculat, dar nu prea explorat în texte. Am mai apreciat și naturalețe limbajului. Totuși, uneori ai senzația că acțiunile sunt cumva grăbite, înghesuite, de aceea devine cam greu să urmărești. Cu toate astea, toți vor să-l mai asculte pe Arici. Un domn de la o masă vecină a ascultat foarte atent textul și uneori chiar aveam senzația că vrea să intervină, dar n-a făcut-o...

După ședință, am ieșit să mă plimb cu o prietenă și niște gopnici s-au luat de noi lângă Operă. De fapt, în bucățica de piață centrală de-acolo. Cel puțin, asta e senzația pe care mi-a creat-o rablele de caruseluri de-acolo și ”muzica” (cu foarte multă indulgență spus) pe care o mai poți auzi în piața centrală și rutierele din Chișinău. Tipii care s-au luat de noi aveau 15-17 ani, câte o sticlă de bere și țigări în gură. Au devenit agresivi când a văzut că-i ignorăm, aveam senzația că aud unele personaje din textul lui Arici. Bună formă de a sărbători Nașterea Domnului în centrul capitalei...

Cristina Macovschi

"mă acopăr să plâng în liniştea ta depărtată"

în cercurile nopţii o lighioană de întuneric mă înghite
mânile mi se pietrifică din cârjele lui nu mă pot desprinde
nu am lacrimi să plâng şi nu am voce să ţip
ceva stă suspendat deasupra în aer nişte
gheare gigantice stau să mă sfâşie dinăuntru
m-am obişnuit să privesc cum se hrănesc cu carnea mea rece
ticăloşii! nemernicii! javrele! nu au nimic sfânt în ei
mi-au furat până şi dorinţa de a lupta
clipa în care te devori pe tine însuţi clipa eternă când îţi încremenesc
degetele în gură şi carnea din braţe începe să-ţi tremure iar ochiul
ochiul îţi cere să fii sincer
şi nu poţi să îţi separi simţurile nu poţi să le mai împaci
până şi carnea asta devine un deja-vu ce-mi sparge sângele îngheţat în
vene o amintire din care trăiesc
secolul ăsta m-a înghiţit întreg eram în faţa unei guri flămânde acum sunt în
giganticul lui pântec am dreptul la prea puţine mişcări casa mea nu este
un loc în care să crească libertatea
nu am crezut că mă voi obişnui că voi uita cine sunt şi voi respira cu argilă că
voi fi indiferentă la ceea ce aud că trădarea va deveni ceva firesc din partea lor.
nu simt prea multe nu simt mai nimic nu am descoperit revelaţia frumuseţii
altundeva decât în adâncul ochilor tăi de unde plâng nu ştiu cu atât mai mult
nu ştiu de ce o fac părţile sinelui meu nu se mai pot găsi
mi-e milă de cadavrul unui om înecat
dar mai tare mi-e milă de lacrimile ce-mi vor supravieţui.


"ştiu"

în venele mele tu
eşti un copil mic
răsfaţat de mine
şi ca şi orice copil
nu faci nimic important
mă motivezi să zîmbesc
să am încredere
ca să creşti mare
ai nevoie de dragostea mea -
fără ea nimeni
nu creşte aici
mulţi erau mici
atît de mici încît
ajungeau în capilare şi
se evaporau prin piele.

dar, dacă vei şti cum
să priveşti cerul
vei acumula volum şi greutate
într-o bună zi vei fi
prea mare ca să te joci
în venele mele
te vei bloca într-un atriu
şi vei rămîne acolo
alături de tot
ce am mai scump.

ieri, atelierul a avut loc la galbenus

Ne-am intalnit in fata Bibliotecii, la ora cinci, eram cam vreo 15 oameni, dar bibliotecara Aliona nu a vrut sa ne deschida usa, pretextand ca nu are cheie, adica asta insemna ca ea era incuiata in biblioteca: oare cum a iesit sau a stat acolo pana dimineata? Oricum ar fi, noua nu a vrut sa ne deschida usa. A scris pe o foaie ca nu poate sa ne deschida usa. A lipit foaia de geam. Am luat si eu o foaie si i-am scris sa-mi dea nr ei de telefon. Apoi am sunat-o, dar nu am putut-o indupleca. Nu stiu de ce. Drept urmare, am mers la Galbenus. Au fost cam vreo 15 oameni. Si eram singuri in prima sala. Ecaterina a citit cu voce tare. A citit si Cristi o proza. Dar despre aceasta sedinta a promis Natalia ca O SA SCRIE O CRONICA. Deci, o asteptam. Sambata viitoare ne intalnim la Biblioteca. Sper ca Aliona, de data asta, o sa ne deschida usa!

Jose Saramago, Pestera

"Şi n-ar fi o idee bună să-1 sfătuiască Marta să ia furgoneta, pentru că cimitirelor, mai ales celor săteşti, campestre,  bucolice, le datorăm să mergem pe jos, nu din pricina vreunui imperativ categoric sau vreunei impoziţii transcendentale, ci din  respect faţă de convenienţele pur umane, atîţia au fost în pedestre pelerinaje venerînd tibia vreunui sfînt, încît ar fi de neînţeles să  mergi altfel acolo unde dinainte ştim că ne aşteaptă propria noastră memorie şi poate o lacrimă."

“Viaţa unui om singur” a lui Adrian Marino nu e atât o anamneză, cât o reverie.
Rezultatul e o imagine de sine construită după exigenţele maximei
autovalorizări. Îmi aminteşte de inscripţiile funerare ale aristocraţilor
egipteni: “Am fost bun!” Marino şi-a realizat imagoul personal, e portretul său
întors spre faţa veşniciei.

text preluat de pe:
fazalunga.wordpress.com