Citat gasit de Ecaterina Bargan

"Viaţa e scurtă. Omul e singur. Cred că toate astea sunt destul de triste pentru a mă determina să scriu."
Serghei Dovlatov

Leo Butnaru

leo butnaru




POEME ŞI POEŢI ŢINÂNDU-SE DE MÂNĂ


La nouă dimineaţa,
e Arctica.
(Sylvia Plath)

La unul din poli
pe catedrale de gheţari
unde se află Vaticanul pinguinilor imperiali
papalitatea păpătorilor de heringi argintii-albaştri
acolo mi s-a întâmplat un poem laconic încât
poate fi reprodus şi aici –
(pe creasta unui nor – semiluna
ca o focă de foc
pe vârful aisbergului din tărâmurile unde
exoticele noastre dorinţe
se întretaie cu recea
realitate) – de fapt trecuta şi prezenta zămislire
întâmplându-mi-se la Neptun în dreptul Vilei Stancu unde
marea poartă botniţă şi zăbală de stabilopozi caraghioşi
întinzându-şi pe ţărm balele melanjului de spumă
alge şi meduze lentiloforme
lunecoase simpatico-greţoase
uneori îngogoşate în placente de petrol
suprapuse şi supraexpuse ca năzdrăvăniile din textele
zise dadaist-suprarealiste
comentate de veleitari cu ochii încercănaţi
împupilaţi ca un ombilic dedublat al oboselii şi posibil
începutului bolii de rinichi
şi atunci şi acum mirându-mă cum iată
toatele se leagă în lumea aceasta dacă
liantul este reţeaua liberală a poeziei în care
sensurile circulă în toate sensurile
până fireşte se întâmplă accidentul finalului de poem
sau poate de poet precum în cazul Sylviei Plath care
în rochie albă cu trenă lungă de tul transparent
e mireasa ce zboară peste catedralele gheţarilor
eu unul având impresia că bărbatul ce o ţine de braţ
(exact: ca într-o pictură de Chagall)
e unul din viitorii poeţi români sinucigaşi
ambii
cu picioarele gracile plutind deasupra stranelor
altarelor reci precum scria
condrumeaţa sau poate chiar iubita colegului nostru care
în loc să traverseze Styxul traversează
Oceanul Îngheţat de Nord.


18 august 2002
(Cetatea nu e gata de război, 2003)


DIN VACANŢELE DE LA NEPTUN


Conştient că din partea Cuiva mitul n-ar fi decât o
atitudine politicoasă – dar cu un incert subtext indiferent
la sensul gratuităţii existenţei umane (...creatoare...)
nici eu nu sunt din cei ce ar renunţa la fascinanta poveste (totuşi)
ba invocându-l pe Orfeu craiul purtător de liră ba
comunicând via Internet cu Zeus cârmaciul Olimpului ba
la Neptun în preajma Vilei Stancu dându-i bineţe lui Octavian Paler sau
lui Hermes ce se plimbă pe ţărm prin spuma valurilor ce-i înfloreşte
aripile de la glezne îngreuindu-i-le –
în timp ce inşii goi ce fac plajă
colegii ceva mai tineri i se plâng de lipsa căilor de acces către zei sau
– fie! – barem către muzele lehuze ce au
trandafiri în loc de viscere şi un ironic zâmbet pe buze
(ceva mai departe – un segment de mare căruia i s-a pus botniţă de
stabilopozi (sau... stabilo-plozi?)); adică acolo
printre muze şi hurmuze în preajma Vilei Stancu
se manifestă necesitatea exprimării încât vară de vară
pe parcursul a câtorva amiezi cineva e aproape fericit
nici pe departe gândindu-se că i s-ar putea întâmpla ca
ultimul vers sau cel din urmă poem să-l trăiască fatal într-o
maşină a Salvării care nu va mai avea rost să ajungă la destinaţie
în urmă în exterior rămânând umanitatea debusolată
şi busola deumanizată şi filmul vechi în care aleargă
cele dintâi locomotive cu panaşuri de fum fluierător în
marginea în gingia de arină a pustiului ce îşi aduce până
în preajma metropolelor sfincşii itineranţi ai dunelor în măciniş
(pustiul ce uimeşte şi umileşte cu fascinaţia second hand a mirajelor
şi cu rumoarea nisipurilor – ziceam – dislocate...)...


...astfel că prietene tu Don Herodot al bătăliilor pe tabla de şah
nu-mi mai spune că nu ai încredere în supra(i)realism de parcă
realitatea ne-ar oferi mai multe premise pentru a ne încrede ei...


7.IV.2003
(Sfinxul itinerant, 2004)




ÎN PREAJMA VILEI STANCU


totul palpită
zodiacul îşi roteşte hora greco-superstiţioasă
lentă ca începutul de Sirtakis


de pe pământ ridicându-se, roua
mai adăstă sub reversul frunzişului
sub venele rămurişului, puţin
dar parcă prelungind totuşi ceva – o
durată, o stare, un hazard de prospeţime


năvoade cu nimic sau, poate
cu lumină; mirt pe fruntea sfârâitoare a
după-amiezii; restricţia pauzei de prânz
închide difuzoarele; răscopt
câte un fruct încearcă să zâmbească a râde
câte o libelulă năucă se loveşte de lentilele
ochelarilor de soare
peşti zburători poposesc pe binoclul căpitanului
Olandezului zburător


e timpul intens, condensat al traiectoriilor
peste care strigă muezinii Balcanilor
în paralelismul religiilor guralive


mi-i dor de Balcic şi re-
compun pe nisip harta într-un chip pur geometric
dând din cap a nu cu gestul de da al bulgarilor


un interpret de folclor apăsându-şi peruca pe che-
lie (sună aproape italieneşte: che-
lie...) când înoată prin golfuleţul ocrotit de stabilopozi stu-
pizi, ţinând – cântăreţul – capul ridicat precum
reptilele mezozoicului
şi cârlionţii artificiali îi scapătă peste ochi


sub paravane de plajă – picioare ridicându-se pe rând
în presupusa artă a nudismului
indivizi ce aduc a borne ruginii
sau, din contră, a stâlpi de sare; talie medie, €uro-
peană; realismul plajei nudiştilor
lipsă de tentaţii, ca şi cum vara e
anotimpul emasculaţiei parţiale a populaţiei


ioc stele şi căluţi de mare
ce se mai află doar prin enciclopedii, dicţionare
prin CD-urile entropiei exoticului, dar
şi derizoriului
printre risipirea de nervi a algelor – pescăruşi
cu aripi de tuş ţipă ceva din procesul intentat lui Bau-
delaire


încerc să-mi reamintesc ermetisme/ barbisme
întru a mă convinge că am foarte puţin în comun cu papa-
galii – aversiunea faţă de mulţime; ies din provizoria criptă a
nisipişului, dându-vă astfel, sper (naivul!), o veste oarecum opti-
mistă în această viaţă de permanentă murire prin(tre) nisipăriile uni-
versului-(şi)-versului)... À bientôt!


20 iunie 2003
(Sfinxul itinerant, 2004)

(Aceste texte ii apartin lui Leo Butnaru

Dear Friends,

Dear Sir or Madam,



please find enclosed the call for application for the Central European Initiative Writers in Residence Fellowship for year 2011. We would appreciate it very much if you helped us disseminate the information.



Eligible applicants are young writers (up to 35 years old) from: Albania, Belarus, Bosnia and Herzegovina, Croatia, Macedonia, Moldova, Montenegro, Serbia and Ukraine.



The deadline is 1 May 2011.





For any further information please do not hesitate to contact us.





Nice regards,



Slovene Writers' Association



Maja Kavzar

Festival Vilenica/ Vilenica Festival

asistentka projekta / Project Assistant



Društvo slovenskih pisateljev

Slovene Writers' Association

Tomšičeva 12, Ljubljana

T: 00386 (0)1 25 14 144

F: 00386 (0)1 42 16 430

E: maja.kavzar@vilenica.si

W: www.vilenica.si

Imie este sila!

Multi m-au intrebat de ce nu mai scriu in blogul meu. Pentru ca mi-e sila! Mi-e sila cind intru pe unele bloguri unde autorii acestora se lustruiesc, se periaza, se tamiaza prin toate mijloacele. Publica orice rermarca, orice cuvintel care se spune despre ei. Orice. Nimic nu le scapa. Toate recenziile, cronicile, toate opiniile despre mareata lor creatie. Toate fotografiile lor. Toate impresiile despre ei. Toate gindurile care le trec prin cap. Am impresai ca sunt narcisiaci pina in unghii. Un egoism mai mare nu am mai intilnit. Isi inalta un momnument parfumat.Cind ma gindesc ca si eu as putea face la fel mi se face o sila uriasa. De aia, nici nu mai scriu in blogul meu, dar nici blogurile altora nu le citesc. Prefer sa citesc carti.Alea cel putin nu sint egoiste.

Concurs de microeseuri

Chişinăul în 575 de cuvinte

Organizator: Biblioteca Municipală

Mecanismul concursului: Regulamentul concursului va fi disponibil spre consultare

liberă pe panoul de informare din fiecare filială, pe site-ul www.hasdeu.md. Concursul

va fi anunţat şi în mass-media.

Motivaţia concursului: este consacrat celor 575 ani de la atestarea oraşului Chişinău.

Scopul concursului: de a-i determina pe utilizatorii BM să reflecteze asupra

imperativului de cultivare a sentimentului de dragoste faţă de locurile natale, stimulând

creativitatea şi gustul pentru expresia artistică. Prin microeseu, participanţii trebuie să

expună, să detalieze şi să argumenteze viziunea proprie despre: devenirea Chişinăului;

personalităţi marcante ale căror viaţă şi activitatea au tangenţe cu oraşul nostru; faţete

inedite, irepetabile ale Chişinăului ca urbe şi capitală; viitorul imediat şi mai îndepărtat al

Durata concursului: Concursul este valabil pentru utilizatorii activi şi potenţiali ai BM şi

se desfăşoară în perioada 1 martie – 1 mai 2011.

- Participanţii trebuie să fie rezidenţi ai Chişinăului şi ai localităţilor suburbane cu

vârsta de minimum 18 ani.

- Microeseurile trebuie să fie originale şi nepublicate anterior. Organizatorii

concursului nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventuale încălcări ale dreptului

de autor, aceasta revinind în exclusivitate participantului.

- Textul prezentat pentru concurs trebuie să aibă o dimensiune cuprinsă între 1 şi

1,5 pagini (în total 575 cuvinte), scrise la calculator cu font Times New Roman,

dimensiunea caracterului 12, la 1 rând şi ½ şi va avea un titlu ales de participant.

Microeseul va fi scris în limba româna, cu semne diacritice, fără greşeli

gramaticale, de ortografie sau de punctuaţie.

- Textul, în format electronic, se prezintă la filiala din vecinătatea reşedinţei autorului

sau la Sediul Central (Serviciul redacţional).

Un concurent poate participa cu mai multe eseuri, dar poate primi doar un premiu.

- Textul trebuie să cuprindă la sfârşit datele de contact (acestea nu se includ în

limita de cuvinte sus-numită): numele şi prenumele, adresa, telefonul, statutul

ocupaţional, filiala la care este înscris.

În maxim o lună (30 de zile) de la încheierea concursului, juriul format din specialisti

în activitatea literară şi bibliotecară, va decide câstigatorii.

Decizia juriului este irevocabilă.

- Evaluarea se va face în funcţie de: originalitatea abordării subiectului, calitatea

argumentelor, claritatea exprimării, alte virtuţi ce pun scrierea într-o lumină

- Eseurile câştigătoare vor fi publicate în antologia Chişinăul literar, editată de

Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, precum şi în revista de specialitate BiblioPolis.

La publicare, editorul îşi rezervă dreptul de a redacta orice eseu primit, astfel încât

să fie într-o formă de prezentare acceptabilă demersului publicaţiei.

- Festivitatea de premiere va avea loc la o data care va fi anunţată din timp de către

- Acordarea premiilor se va face în cadrul unui eveniment public, la care toţi

câştigătorii vor fi invitaţi telefonic.

Vor fi acordate următoarele premii:

Premiul II

Premiul III

Premii speciale 5 x 300 lei

Diplome de participare, cărţi şi alte surprize

600 lei

400 lei

Informaţii suplimentare la: 22 11 86

Director, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”

Manager, Departamentul Marketing

dr. Lidia KULIKOVSKI

Genoveva SCOBIOALĂ

Blogul lui Vasile GOGEA

Unul dintre cele mai faine bloguri e cel al scriitorului Vasile Gogea.

Iata o postare ( e in legatura cu Grosan), de exemplu:


O fascinaţie constantă a exercitat asupra mea, de îndată ce „l-am cunoscut”, Turnul din Pisa. Îmi amintesc că prima idee care mi-a venit în minte atunci cînd am aflat despre existenţa lui a fost că un asemenea turn are umbră chiar şi atunci cînd soarele străluceşte perfect perpendicular deasupra lui. Dar, meditînd la condiţia lui de turn înclinat, în repetate rînduri după ce „l-am văzut”, am mai înţeles ceva. Anume că, spre deosebire de toate turnurile absolut verticale, încărcate de orgoliul unei aparente înfrîngeri a gravitaţiei (cînd, de fapt, stabilitatea fiecărei pietre din zidurile lor se bazează pe această lege), Turnul din Pisa, în ciuda eleganţei lui desuete, ilustrează cu modestie o exemplară atitudine ironică. Fără să se împotrivească legii gravitaţiei, el pare să fi uitat să i se supună. Trufiei robite de inconştienţă, sugerată de Domul din Koln (să zicem), i se opune umilinţa ce însoţeşte conştiinţa libertăţii. O umilinţă demnă, însă. Căci Turnul din Pisa este doar înclinat, nu îndoit.

De cîte ori aflu despre noi planuri ale unor arhitecţi de a îndrepta Turnul din Pisa, mă gîndesc şi la tratatele unor moralişti pentru îndreptarea lumii. Dar lumea este „înclinată” într-un cu totul alt înţeles. Numai în arhitectură ignorarea Legii poate crea, în mod exceptional, monumente.

(Acest text a apărut prima dată în revista ASTRA, nr.10/1986 şi a fost inclus în volumul Fragmente salvate (1975-1989), apărut la Editura Polirom în 1996. Consider că exprimă concis şi corect ceea ce vreau să-i transmit prietenului meu vechi, prozatorul, dramaturgul şi gazetarul Ioan Groşan, în aceste nefaste momente ale vieţii sale.)
Like
Be the first to like this post.
6 comentarii (+add yours?)

1.

Florin Iaru
Feb 01, 2011 @ 13:08:12

Dragă Vasile,
Cum trec vremurile…
Dacă atunci tu vorbeai de excepţia de la regulă, cititorul presupunînd că tu anume ascunzi printre rînduri o semnificaţie majoră, de nerostit în comunism, acum vorbele tale îşi schimbă înţelesul. Căci, deşi e o mică minune a lumii, turnul înclinat nu-şi va putea susţine multă vreme superbia. Se va prăbuşi sub povara ei. Şi nu vom avea altceva de făcut decît să povestim despre el: “a fost odată ca niciodată un turn înclinat…” “Aiurea!” L-ai văzut tu cu ochii tăi?” “E o şmecherie!” “Asta-i ceva care nu există.” Ş.a.m.d.
Eu m-aş mulţumi ca inginerii să-l îngheţe sau, măcar, să-l îndrepte puţin, doar cît să-l mai putem escalada cu proriile picioare. Nu alea virtuale…

Răspunde
2.

Laszlo Alexandru
Feb 01, 2011 @ 13:13:26

Draga Vasile,

Iarta-ma dar textul tau, pe linga faptul ca dateaza de acum 15 ani, mai are si viciul ca e perfect ambiguu. Fiindca la Turnul din Pisa ma uit si-l vad de departe ca-i inclinat (mi-am si facut poze linga el). Dar la Grosan ma uit de citeva decenii si nu l-am vazut intr-o rina. Nici el nu s-a gindit, ca Al. Paleologu, de-o pilda, sa le spuna romanasilor: “fratilor, am gresit; asta a fost, am mincat cacao”.
Iar acum, cind e dat in git de CNSAS, vine cu tot felul de tertipuri: ca a fost greu, ca trebuia sa faca o facultate etc. Pina la urma e valabila doar concluzia scriitorului Alexandru Petria, dintr-o insemnare a sa de pe Facebook: “Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groşan: «Îmi pare rău». Nu le-a rostit”.
Asta e.

Răspunde
*

vasilegogea
Feb 01, 2011 @ 14:01:00

@Laszlo Alexandru
Textul meu are chiar 25 de ani! Reluindu-l, cu convingerea mea ca e adecvat situatiei de azi, nu fac decit sa sugerez – nu sa clamez, sau si mai rau, sa dictez – o anume consecventa.Mi-e teama de instransigenta care derapeaza in intoleranta, de omul fara grade de comparatie, de spiritul amputat de capacitatea de a recunoaste nuante. Ce are comun cazul Paleologu cu Grosan? Nimic. Nu vreau sa intru in amanunte (le cunosc mai bine decit crezi), dar ma dezamageste graba, aproape placerea cu care cei care n-au putut pacatui, fac pe virtuosii judecind fara discernamint si fara intelegere orice pacat cu aceleasi unitati de masura. Nu absenta (din neputinta de a le exersa) a viciilor te face virtuos, ci puterea de a renunta la ele. Asta a marturisit Grosan. Tu spui: “Iar acum, cind e dat in git de CNSAS, vine cu tot felul de tertipuri: ca a fost greu, ca trebuia sa faca o facultate etc.” Astea nu sunt “tertipuri”: asta a fost viata lui Grosan, el nu a fost ademenit in plina maturitate, dupa o experienta directa si completa a confruntarii, intr-un moment de “restaurare” a conditiei “boieresti” precum Paleologu. Ci la 19 ani, cind aproape nu stia nimic despre esenta de adincime a lumii in care, da, voia si avea dreptul, sa urmeze si el o facultate!Nici nu a fost platit pentru cedarea lui, atita cita a fost! Si mie imi pare rau. Dar imi pare rau ca un istrument care ar fi trebuit sa limpezeasca moral aerul respirat in societatea romaneasca, il face si mai cetos. In loc sa vedem (cel putin) deconspirati ofiterii, colaboratorii, persoanele de sprijin, adica cei care “faceau totul” pentru a recruta “surse”, diabolizam victimele acestor slujitori ai lui Mefisto. Asta cred eu ca e! Cu toata tandretea!

Răspunde
3.

Ştefan Doru Dăncuş
Feb 01, 2011 @ 13:22:21

Am impresia că am intrat cu toţii într-un fel de şomaj mental din care nu putem evada decât eliminând Dumnezeul din noi. Pentru că a greşi e omeneşte dar a ierta – e divin.
Ce aiureală pe capul lui Groşan! Dumnezeu să-l ajute să treacă şi peste încercarea asta! Nu e nici el mai mult decât un om.

Răspunde
4.

Laszlo Alexandru
Feb 01, 2011 @ 14:18:18

Draga Vasile,
Nu doar Grosan a fost adolescent.
Ma obligi sa scriu aici lucruri pe care n-as fi vrut sa le fac publice. Cind eram in anul III de facultate, in 1988, la Filologia din Cluj, am cerut un pasaport turistic in Ungaria, pentru a-mi vizita o matusa bolnava. Dupa citeva zile, am fost sunat acasa de un individ care se dadea coleg de liceu de-al meu, apoi coleg de la examenul de admitere etc. Am fost condus intr-un apartament conspirativ al Securitatii, la ultimul etaj deasupra Consignatiei (daca mai tii minte pe unde vedea, pe strada vizavi de Central). Acolo individul s-a recomandat “locotenent-major Constantin” de la Securitate, sa-i zic “Costica”. Mi-a oferit de mincat, de baut – l-am refuzat instant, iti dai seama ca aveam matzul strins ca-mi venea sa vomez, nu sa maninc.
Pe scurt, ideea era sa devin informatorul lor si sa semnez un angajament, cu un nume conspirativ – sa stau linistit, va ramine doar intre noi doi, nu va afla nimeni nimic, voi fi protejat suta la suta etc.
De curiozitate, am intrebat ce mi se ofera la schimb. Mi s-a zis ca ei vor vorbi cu anumiti profesori mai severi, sa iau note bune la examene. I-am zis mersi, dar n-am nevoie, anul ala aveam un singur 9, tot restul notelor mele era de 10.
Atunci a schimbat foaia si m-a anuntat ca n-o sa ies niciodata din Romania, nu voi primi in veci pasaportul turistic pe care l-am solicitat.
I-am zis ca nu-mi pasa. M-am ridicat sa plec. El a insistat sa-mi dea pe un biletel numarul lui de telefon – cu centrala si cu interior, iar deasupra a scris “Costica”. L-am luat si am plecat.
Asta a fost totul. Nu l-am sunat – nu m-a mai cautat. Si nici pe nimeni n-am turnat!!
Asa ca te rog nu-mi spune ca doar Gogea, Grosan si amicul vostru Ion Muresan (care vad ca publica si el un penibil articol confratern) stiti cum era prin ceausism. Noi astialalti uite-acuma am aterizat cu astronava si aflam marile adevaruri de la cei care pun prietenia mai presus de principii sau moralitate publica…

Răspunde
5.

vetiver2
Feb 01, 2011 @ 14:35:07

Vasile, de nenumarate ori securitatea a incercat sa ma racoleze. Mai intai in facultate; apoi la Constanta unde eram redactor la revista Tomis si mi s-a spus ca nu voi publica niciodata vreo carte in Romania; apoi cind eram redactor la revista Magazin/Romania Libera si s-au tinut luni de zile de mine, m-au santajat cu darea afara din presa; apoi cind eram chiar “data afara din presa”, la Muncitorul Sanitar, unde un securist venea zilnic sa ma convinga sa devin informatoare, pentru ca spunea el, toti colegii mei erau. Si nu am devenit informatoare si nu am turnat niciodata pe nimeni. Data afara de la Revista Tomis, somera 5 ani in Bucuresti, neangajata la Televiziune din cauza dosarului, transferata disciplinar de la Romania Libera/ Magazin la Muncitorul Sanitar in aprilie 1989 dupa ancheta Securitatii in afacerea ziaristilor care au incercat sa scoata un ziar anticomunist clandestin, fara drept de semnatura in presa si cu cartile scoase din edituri. Nu am pierit. Deci se putea, Vasile! Se putea sa nu semnezi acest contract diavolesc. Hai, reciteste te rog romanul meu Viata pe fuga pe care il ai, sunt acolo multe ecouri ale vietii mele reale.
Mirela Roznoveanu

Vlad Ioviţă

Poezie inedită


XXX

Era o scară albă şi-un cais,
Era o galopare de fructe în abis.
Şi-un fruct vroia pe altul să-l ajungă,
Rostogolindu-se pe scara lungă.

Era un cer văratic şi-un liman.
Era un hopa-hup şi-un dans aerian.
Iar mai apoi era o fată
Dormind pe dunga de nisip cu scoici brodată.

( Din arhivele Muzeului de Literatură Română „Mihai Kogălniceanu”)