pe drumurile din flutura cocori
foarte multi cocori
timpurile alea urate s-au dus
si pe cer nici urma de nori

paseam alaturi de sicriul in care era dus
 tatal meu spre tintirim
timpurile alea urate s-au dus
soarele stralucea din plin


patru ciocli urcau dealul incet
tot timpul capul spre mine il intorcea
de parcă ar fi vrut sa-mi spuna ceva
sau chiar imi spunea

l-am atins cu mana pe frunte
pe tatăl meu pentru ultima dată

timpurile alea urâte s-au dus
azi a fost prima zi cu soare, tată.

tatăl meu e un om minunat chiar și acum când
e mort.
când intru în camera în care stă singur,
simt cum mă încurajează și mă susține. de parcă
te-ar strânge de mână
și ți-ar spune lasă că nu e ăsta
cel mai nasol lucru din viață, de parcă ți-ar spune
lasă că trece și asta.
azi vântul nu a mai bătut deloc.
azi soarele a ieșit pe cer.
azi am văzut trei vișini înfloriți.
azi am văzut o bătrână al cărei chip
nu se reflecta în oglindă
sau așa mi se părea mie,
cine știe.
tatăl meu a fost un om minunat.
chiar și la trei noaptea.
și e minunat și acum.
marilena, fetița Stelei de patru ani,
îi mângâia părul.
de parcă ar mai fi fost viu, dar
poate că pentru ea mai e
viu.
oamenii dragi nu devin niște sperietaore după
moarte.
ei ne iubesc și după ce mor.
la fel de tare,
dacă nu și mai tare.
tatăl meu își iubește consătenii și după moarte,
dacă nu și mai tare.
toți ies din camera sa mai senini.
de parcă le-ar fi spus ceva la ureche,
numai și numai lor.
nu v-am spus eu că tatăl meu a fost și este
un om minunat.
 

m-am așezat în genunchi lângă tine
și m-am pus pe ascultat.
ție îți plăcea foarte tare să povestești
chiar și atunci când nu te mai mișcai din pat.

îți plăcea să reînvii trecutul mut
să povestești era marea ta slăbiciune.
ai fi putut să-ți razi barba
pentru o poveste izbucnind din tăciune.

cei care erau de acord să te asculte
erau cei mai mari prieteni ai tăi.
le puteai da și cămașa de pe tine
dacă te urmau  pe dealuri și văi.

și acum m-am pus pe ascultat
pentru că nu cred că la povestit ai renunțat.

ieri după-amiază tatăl meu inca mai era in viata .
pe la ora trei a discutat cu petre.
pe la ora cinci a strigat-o pe stela.

dar eu abia azi am ajuns la flutura
când el deja murise.

am îngenunchiat în fața trupului său adormit
și am simțit că-mi vorbește
fără să-mi spună nimic
că-mi vorbește
fără să-și deschidă gura,
cuvintele sale învăluindu-mă
din toate părțile
fără să se audă,
intrându-mi direct în creier.

să nu-mi spuneți că acesta-i sfârșitul.
am închis ușa și am ieșit din flutura
și tot timpul am avut impresia că taică-meu
stătea pe locul gol de lângă mine.

iată de ce nimeni nu se așeza alături de mine.

după ce am ajuns cu bine
a revenit și el în flutura.

un tată grijuliu are grijă de copiii lui și după
ce moare.
cei care te-au iubit continuă să te iubească și după ce mor

tatăl meu m-a iubit.

vișinii din jurul casei lui din Flutura brusc au dat în floare.

ultima oară când l-am văzut stătea cu fața la perete
și lacrimile îi curgeau pe obraji.
peretele ăla încă și acum mai e ud.

tatăl meu a murit azi seara,
pe 8 aprilie,
când s-a terminat ploaia și
a încetat să bată vântul
ăla năpraznic.

la flutura.

la flutura a incetat să bată vântul
la flutura a încetat ploaia aia măruntă
la flutura s-a înseninat cerul.

dar nu și aici, la chișinău,
unde m-a sunat soră-mea de vreo opt ori,
și mi-a spus că tata e mort
aici încă mai bate  vântul ăla foarte friguros.
de-ți amorțesc picioarele
și încă mai cade ploaia aia rece și
sâcâitoare
de nu ai unde să te ascunzi de
ea.

la revedere, tată

cu zece ouă crude am mers la ungheni.
la revedere, tată.
pe o ploaie rece și sâcâitoare am coborât din autobuz
și am deschis ușa.
la revedere, tată.
am intrat și te-am văzut
stând chircit pe un pat.
la revedere, tată.
nu ți-am adus nimic decât niște ouă crude.
nimic altceva.
și unul dintre ele l-am spart
și ți l-am dat să-l bei.
la revedere, tată.
numai poți bea nimic altceva decât ouă crude.
le bei și le verși.
afară, de unde venisem ploua mărunt și des.
la revedere, tată.

stăteai cu ochii închiși și mă priveai
înclinat pe o parte.
la revedere, tată.
trei ore nu mi-ai spus o vorbă.
la revedere, tată.

ți-am luat palma în mână.
acum palma ta era mai mare decât trupul tău.
la revedere, tată.

tată, știu că nu mă auzeai.
afară ploua des și sâcâitor.
stăteam pe pat întins lângă tine, așa cum altădată
stăteam lângă tine întins în iarba de pe deal
și mă uitam împreună cu tine după norii
care alunecau pe cer.
știai totul despre nori.

din tavan începu să picure și o femeie în alb
aduse un lighean.
picura și pe patul tău.
l-am mutat într-o altă parte a camerei.
ploua la fel de mărunt și de tare ca și în rădenii vechi.
atunci ploaia ne prins când începusem să urcăm dealul
și ne-am adăpostit
la o bătrână sub cerdac,
la o bătrână care abia revenise din Tbilisi.
și tu, tată, acum, ești la fel de bătrân
și la fel de tare plouă și acum afară.

ca și atunci
când ne rătăcisem în doi în pădurea de la kantea
și pe mine mă cuprinse panica.
și vântul ăla care ne bătea în față,
ca după nunta stelei când tu cântai cu toată vocea.
prin valea seacă, tată.

palma ta acum e mai mare decât trupul tău.
stai cu ochii închiși și mă privești intens.
stai cu urechile astupate și îmi sorbi fiecare cuvânt.
mă dau mai aproape de tine și
te privesc ca pe o lumânare care arde.

tot ce aș vrea să-ți spun
tu mi-ai spus înaintea mea.
la revedere, tată.
stai în pat și nu vorbești,
doar o lacrimă îți curge pe obraji în palmele mele.

închid ușa.

afară ploaia mă așteaptă în curte
și eu merg la tine, tată.