luni, 13 aprilie 2015

la ora șapte am urcat într-un autobuz care mergea spre  iași și care
m-a lăsat în ungheni și cu care
în urmă cu șapte luni
am călătorit și cu tata și când am coborât
am realizat că-i uitasem actele  în acel autobuz,
în acesta,
și acel autobuz deja plecase la sculeni.

atunci
era începutul lui octombrie,
a rămas să mă aștepte în autogară
și eu am plecat să ajung autobuzul în vamă
cu un alt autobuz
și l-am ajuns din urmă
chiar în ultimul moment și după două ore
am revenit în autogară cu borseta cu actele tatălui meu.

l-am regăsit
în autogară.
stătea pe o bancă, adâncit în ea,
ca într-o palmă.

de foarte multe ori, atunci când mă întorceam la flutura
îi găseam
pe el sau pe mama
în sala de așteptare.

acum am coborât din cursa de iași
și am intrat în autogara pustie.
nici zare de om.
întâmplător, în buzunarul din spate
am buletinul tatei.
nu știu de ce, nu am putut să mă despart de el
după moartea sa.

îl scot uneori și mă uit la fotografia sa.
după acest buletin am mers atunci în vamă.
în curând, va trebui să-l predau statului
și ei îl vor distruge.

cursa de iași a plecat.
iar eu am luat-o pe jos spre flutura.
la parastasul tatei.
ploaia m-a prins pe drum
și am văzut un curcubeu înălțându-se
deasupra mormântului său.

duminică, 12 aprilie 2015

acum după ce a murit tatăl meu

înțeleg cât de singur a fost  tatăl meu.
înțeleg cât de singură a fost și mama mea
care a murit cu nouă ani înaintea lui taică-meu,
înțeleg cât singură a fost și bunică-mea ana,
care a murit cu 22 de ani înainte de mama mea.

au fost cu toții atât de singuri.

ce singur a fost tatăl meu.
acum îl înțeleg când mi se plângea
că nu are cui să i se plângă
acum îl înțeleg
dar atunci eram tare uimit
cum să nu aibă cu cine să vorbească
el care
era atât de sociabil și
avea sute de prieteni.

moșul meu leonid
a venit să-l vadă
atunci când tatăl meu
nu-l mai vedea.

e o minciună
că oameni de neînlocuit nu sunt.
e o minciună
comunistă sau capitalistă
tot un drac.
cine l-ar putea înlocui pe tatăl meu?

pe tatăl meu nu o să-l poată înlocui  nimeni.
știu asta
cu capul de pereți.

tată,
acumam înțeles cât de singur ai fost.

tatăl meu era singurul om din mahala care putea să curețe fântâni.

pe când avea douăzeci de ani a curățit cea mai adâncă fântână din flutura, cea de la răscrucea de la cașu
aia e cea mai adâncă fântână din sat.

să tot aibă vreo jumate de kilometru și nimeni
dar nimeni din sat nu avea curajul necesar de-a
coborî în măruntaiele ei
și de-a o curăți
mai bine zis a avut cineva,

vasile porojniuc,
a coborât s-o curețe, contra
 unei recompense babane,
a pariat că o va curăți
pe trei lăzi de votcă stolicinaia,
cu votca jos,
și cașu a venit cu votca,
iar porojniuc a coborât în fântână
de unde a fost scos peste o jumate de oră
mort.

cașu a bătu singur votca, dar l-a oprit din băut
tatăl meu care i-a spus, nu te grăbi s-o bei că
eu am să curăț fântăna și s-a apucat de lanțul căldării
și s-a aruncat în fântână,
cu un hârleț într-o mână
doar să ajungă până jos i-o luat 1o minute.

peste două ore a fost scos înapoi,
la lumină,
și a mai trăit șaizeci și unu de ani.
mi-am amintit:
tata
pe malul lacului din
grădina dendrologică.

mi-am amintit:
de iarna aia cumplită, când nu puteam pleca din flutura,
din cauza viscolului, când toate drumurile erau troienite
și nu circula nicio mașină.

mi-am amintit:
tatălui meu îi plăcea foarte tare să traverseze pădurea
seara
sau noaptea.

mi-am amintit:
fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare
clipire din ochi.

mi-am amintit:
îi plăcea să se bărbierească înainte de crăpatul de ziuă.
ochii săi  închiși
semănau cu niște tăciuni
pe cale să se aprindă.

mi-am amintit:
o lacrimă în ochii săi înainte
să fie înmormântat.

mi-am amintit:
a adormit în casa sa din flutura,
dar se va trezi într-o altă lume.

mi-am amintit:
în iarna aia când viscolul troienise toate drumurile
m-a scos din flutura luând o lopată cu el
rânea troienele de pe drum din fața noastră și mergeam mai departe
și tot așa vreme de zece kilometri.
până în ungheni.

mi-am amintit:
 un bărbat se încolăcise cuprins de dureri la pământ
sub un copac din grădina dendrologică.
sub același copac, în urmă cu o jumate de an,
se scurse la pământ și tatăl meu.

mi-am amintit:
de copacul acela.

mi-am amintit
de tatăl meu.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

pe drumurile din flutura cocori
foarte multi cocori
timpurile alea urate s-au dus
si pe cer nici urma de nori

paseam alaturi de sicriul in care era dus
 tatal meu spre tintirim
timpurile alea urate s-au dus
soarele stralucea din plin


patru ciocli urcau dealul incet
tot timpul capul spre mine il intorcea
de parcă ar fi vrut sa-mi spuna ceva
sau chiar imi spunea

l-am atins cu mana pe frunte
pe tatăl meu pentru ultima dată

timpurile alea urâte s-au dus
azi a fost prima zi cu soare, tată.






vineri, 10 aprilie 2015

tatăl meu e un om minunat chiar și acum când
e mort.
când intru în camera în care stă singur,
simt cum mă încurajează și mă susține. de parcă
te-ar strânge de mână
și ți-ar spune lasă că nu e ăsta
cel mai nasol lucru din viață, de parcă ți-ar spune
lasă că trece și asta.
azi vântul nu a mai bătut deloc.
azi soarele a ieșit pe cer.
azi am văzut trei vișini înfloriți.
azi am văzut o bătrână al cărei chip
nu se reflecta în oglindă
sau așa mi se părea mie,
cine știe.
tatăl meu a fost un om minunat.
chiar și la trei noaptea.
și e minunat și acum.
marilena, fetița Stelei de patru ani,
îi mângâia părul.
de parcă ar mai fi fost viu, dar
poate că pentru ea mai e
viu.
oamenii dragi nu devin niște sperietaore după
moarte.
ei ne iubesc și după ce mor.
la fel de tare,
dacă nu și mai tare.
tatăl meu își iubește consătenii și după moarte,
dacă nu și mai tare.
toți ies din camera sa mai senini.
de parcă le-ar fi spus ceva la ureche,
numai și numai lor.
nu v-am spus eu că tatăl meu a fost și este
un om minunat.
 

joi, 9 aprilie 2015

m-am așezat în genunchi lângă tine
și m-am pus pe ascultat.
ție îți plăcea foarte tare să povestești
chiar și atunci când nu te mai mișcai din pat.

îți plăcea să reînvii trecutul mut
să povestești era marea ta slăbiciune.
ai fi putut să-ți razi barba
pentru o poveste izbucnind din tăciune.

cei care erau de acord să te asculte
erau cei mai mari prieteni ai tăi.
le puteai da și cămașa de pe tine
dacă te urmau  pe dealuri și văi.

și acum m-am pus pe ascultat
pentru că nu cred că la povestit ai renunțat.

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan