la fereastra de la parter, o fată citea o revistă de cultură, cu paginile îngălbenite, veche, și eu m-am bucurat: uite încă cineva din blocul nostru care citește reviste de cultură. Apoi mi-am dat seama: revista aia e cea pe care eu am aruncat-o în tomberon și , brusc, mi s-a făcut milă de fata aia, care a scormonit în dimineața asta în gunoi, cine știe ce căutând, poate ceva de mâncare, și a dat peste revista mea.

Înainte de a aprinde lumanarea, în întuneric, o privesc

o

privesc ca să nu plîng :

    tac ca să nu izbucnesc în lacrimi.

Înainte credeam că ceea ce eu zic

este difuzat prin difuzoare în tot oraşul

   dar acum nu mai cred asta:

acum

 merg în urma ei cu o lumînare în mînă.

Oare ce am pierdut? Oare ce s-a schimbat?

Oare de ce nimic nu mai e ca inainte

 Oare cine ne-a golit galbenusul din ou

Oare cine ne-a baut in locul nostru cana cu apa

Oare cine ne poarta in locul nostru hainele noastre

Si ne goleste farfuria

In asa fel incat atunci cand ne asezam la masa

Aceasta este goala

Mereu goala

Oare cine merge pe strada in locul nostru

Si oare cine se uita la lume

Cu ochii nostri

Si oare cine vorbeste cu gura noastra

Si gesticuleaza cu mainile noastre

Oare cine

atunci cînd iesim în stradă,

se lipeste de pereţi

si incepe sa tremure de frica

 Cuvinte pe care nu vreau să le spun le spun

 ca să fiu nu niciodată sigur de nimic 

mîinile îmi ard de parcă nu ar fi ale mele.

 Merg din urma ei cu o lumanare in mana si vad cum totul se destrama,

Si nu mai e ca inainte

Nimic nu mai e ca inainte

cum nu mai  de ce să te agăţi,

îţi aluneca din mînă paharul de vin din mana

 Si  te intrebi unde să te mai duci?

cand nu mai ai unde sa te duci.

 merg din urma ei cu o lumanare in mana,

 ca dupa un tren care pleaca din gara

 si realizez

Ca despre asta nu voi putea povesti nimănui niciodată.

Si protejez cu palmele „lumanarea care se stinge

In lumea asta, cum ar spune poetul,

Și se aprinde intr-o alta lume”.

Merg în urma ei cu o lumânare stinsă.

Merg cu ochii închiși.

       Cu sora mea miine voi merge la  institul oncologic la un nou control, unde merge  o data la trei luni, dupa ce a ramas insarcinata, desi nu avea voie, si medicii de acolo se tem ca o sa moara, pentru ca i-au spus sa nu ramana insarcinata, dar ea a ramas

alegand sa nasca,

chiar si cu pretul vieții, va avea doi gemeni, desi risca

sa moara, ea este mai mica decit mine cu 17 ani, si ea

are deja patru copii, iar eu niciunul, un timp am crezut ca e mai proasta decit mine

in copilarie o purtam in carca, dar acum merg cu

ea pe la medici, imediat dupa moartea mamei,  cam la o luna dupa, cand a murit mama inca nu stia ca e insarcinata, ea m-a chemat acasa, fara sa-mi spuna de ce,

 fara sa-mi spuna ca a murit mama, spunandu-mi ca e ceva urgent, eram la iasi, unde am mers sa vad un spectacol de teatru, pe care asa nu l-am mai vazut,

soferul de taxiu

mi-a vorbit tot drumul, imi povestea ca nu trebuie sa te atasezi de nimeni ca sa nu suferi,

in asta el credea,

si se dadea pe el drept exemplu imi spunea

ca el nu o sa sufere niciodata daca cineva

ii va sfeterisi masina asta, pentru ca el nu tine la ea,

cum nu tine la nimic din lumea asta, pentru ca il doare in cot de toate, nimic

nu-l atinge, de aia, nici n-a suferit cand sotia sa l-a

parasit, iar copiii sai

i-au trantit usa in nas,

gonea masina sa cu toata viteza, fara

sa-i pese ca ar fi putut intra in vreun copac de la

marginea drumului sau poate voia sa-mi demonstreze

ca nu-i paasa, de aceea si gonea asa de tare

 de un singur lucru ii parea rau in viata asta ca au fost lucruri de care i-au parut rau

in timp ce-mi vorbea eu ma intrebam de ce oare

m-o chemat sora mea acasa, ce s-o fi intamplat de-i asa de urgent, dar ea nu a vrut sa-mi spuna la telefon,

 când

am intrat in Flutura soferul inca-mi vorbea

despre cum lui nu-i pasa de nimic in viata asta, inca imi vorbea cand m-a lasat in poarta,

unde sora-mea m-a intampinat cu fata scaldata de lacrimi

ploua,

soferul de taxiu si-a inghitit cuvintele cand a inteles unde m-a adus, i-am dat o suta de dolari, de zece ori mai mult decit

costa drumul, si l-am lasat sa plece, dar el nu a vrut si a ramas sa ne ajute, cu una cu alta,

 in dupa-amiaza aia cand a uitat sa mai fie indiferent

si a fumat tigara de la tigara,

plangand in pumni alaturi de mine, un om necunoscut care nu a cunoscut-o pe mama mea,

 unde mergeael stia, dar eu nu

 nu i-am zis sa ramana, dar el a ramas, fara sa-si dea seama ca-si contrazice flagrant filosofia sa de viata,  si plecand doar atunci cand am mers cu totii sa ne culcam, nevrand sa ia niciun ban de la mine, și întorcându-mi înapoi suta aia 
de dolari
pe omul ala nu l-am mai vazut niciodata dupa aia, sint oameni pe care nu o sa-i mai vedem niciodata, ca pe o 
mașină furată

 dupa ce am ramas singur

un nor de tantari ne-a atacat

dimineata am mers cu sora mea la institutul oncologic, la un nou control si medicii i-au spus ca daca vrea sa traiasca, ar trebui sa faca avort, dar sora ma nu a vrut, alegand

sa moara, decat sa-si omoare copii din burta, si a nascut doi gemeni, dar nu a murit,

lasandu-i pe medici cu gura cascata

de acolo de unde este de optzeci de seri mama mea cred ca e mandra de sora mea 
 când părăseam flutura

pe drum l-am întâlnit cu șoferul de taxi

mergând pe jos

dealul l-am urcat împreună

i-au furat mașina

cum cineva ți-ar fura lacrimile de pe obraji 

de optzeci de seri nu am mai văzut-o pe mama mea

MĂCAR ÎN SOMN POATE

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea

Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță

si dau roată autogării

Unde mă ducea ținându-mă de mână mama mea

Și dau roată autogării

Pe unde treceam de fiecare dată când

Veneam acasă.

Acolo aș fi putut-o întâlni

Și acum

dacă mama mea ar mai fi fost

În viață

Zeci de bătrânele în sala de așteptare

Vorbind între ele

Cu mâinile pe genunchi

Îmi plimb ochii de la una la alta

Deși știu că mama mea nu are cum să fie

Printre ele

Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o,

Atunci m-aș fi apropiat

Și aș fi intrat cu ea în vorbă.

Dar nu e nici asta.

Deschid ușa și intru în casa

Acum pustie

Și ating cu mâna toate obiectele

Pe care le-a atins mama mea

ridicând în jur un nor de praf

Un nor de praf atât de mare

Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară

Dacă s-ar uita pe geam

Cu norul ăla de praf în jurul meu

Trec dintr-o cameră în alta

Și intru în camera mea, unde

mă bag în pat

și aștept cu nerăbdare să adorm.

Măcar în somn poate o voi întâlni

Pe mama mea

BERETA MAMEI MELE

Pe când încă mai trăia mama mea intr-o zi

și-a pierdut

Bereta, la care ținea foarte tare.

Bereta ei preferată,

micuță

Ca un cactus.

Și verde ca un papagal.

Când pleca la rude

Și-o punea în cap.

Când pleca la târg,

Se ducea cu bereta aia,

Fie că era iarnă sau vară, fie

Că ningea sau ploua, neapărat ieșea

Din casă cu bereta aia.

Pe care și-a pierdut-o însă

Cu trei ani înainte să moară și a suferit

Enorm din cauza asta.

Suferea așa de tare că

Nu putea să doarmă nopțile.

Am surprins-o de câteva ori

Chiar plângând.

Bereta aia pe care a cumpărat-o

În tinerețe,

Probabil, era prima cumpărătură

Pe care a făcut-o după ce s-a căsătorit cu tata.

Acum eu am găsit-o.

Acum după ce mama mea nu mai e în viață.

Am găsit-o după divan.

Nici nu-mi imaginez cum a nimerit acolo.

Am luat-o în mână și am răsucit-o pe toate părțile.

Am scuturat-o de praf și

Am privit-o cu atenție.

Dar mama mea nu mai e în viață ca să i-o dau.

Cât s-ar mai fi bucurat dacă ar fi văzut-o.

Bereta aia micuță cât un cactus

și verde ca un papagal.

Dar nu am aruncat-o.

Si am bagat-o în geantă,

Fiind gata oricând  să i-o dau dacă mi-ar cere-o,

Deși știu că asta nu are cum să se întâmple

Decât dacă într-o bună zi îmi voi ieși eu din minți

XXX

După ce fata ei s-a casatorit, doamna Moraru a vrut să divorțeze de

Domnul Moraru.

Dar n-a divorțat, deși

Toată viața ei a visat asta.

Toată dragostea dintre ei s-a golit ca gălbenușul unui ou

Când au început să îmbătrânească

Și au dat bolile peste ei.

Și ea nu putea trăi fără dragoste.

Domnul Moraru a devenit foarte egoist.

Se gândea numai la un singur lucru:

Cum să-și scape pielea și să trăiască mai mult

Și toată ziua freca menta pe coridoarele din policlinci

Ca într-o pădure, uitând cu totul

De doamna Moraru

Și nemaifăcând nimic prin casă și lăsând-o pe doamna Moraru

Să se descurce singură.

Când a murit domnul Moraru am intrat cu ea

În biroul directorului cimitirului „Doina”

Și acesta a întrebat-o pieziș:

Vreți să vă rezervez loc de mormânt

lângă soțul dumneavoastră? și

doamna Moraru a refuzat.

Acolo pe loc am crezut că a supărat-o

Întrebarea brutală și cinică

A directorului cimitirului, un tip

Care, cât timp a vorbit cu noi,

A clănțănit mereu din dinți,

Deși nu mânca nimic.

Apoi, peste un an, când a murit și

Doamna Moraru și a fost înmormântată tocmai

 într-un alt capăt

Al cimitirului

La vreun kilometru distanță de domnul Moraru

Am înțeles de ce a refuzat să-și cumpere

Loc de mormânt lângă soțul ei.

În sfârșit, a divorțat.

mătușa mea eugenia nu a fost
căsătorită niciodată
repetând soarta atâtor femei
frumoase
care au respins unul după altul
toți pretendenții
până au rămas singure

rămasă singură
s-a dedicat nepoților
fraților ei
pe care-i răzgâia cum putea
învățându-i să
 deosebeascăfl
ciupercile otrăvitoare
de cele bune
lucrurile rele de cele bune
învățându-i ce-i mila
și ce-i tristețea

când am împlinit patru ani
am bătut ulițele satului
ca să-i găsesc un mire
dar nimeni nu mi s-a părut vrednic
de mătușa mea

era o femeie nemaipomenit de frumoasă
precum este flacăra unei lumânări
seara târziu

ceea ce îmi mai amintesc acum
din făptura ei
sunt doar mâinile
nimic altceva
decât mâinile
cu care ne flutura îndelung
de la poartă
când plecam