sonet 5
am pus apă pe plită
nu aveam ce să pun în
ea
eram singur în casa
toată
apa încet se evapora
monedele de cinci
ieşiseră din circulaţie
şi ce simpatice mai
erau
apa fierbea mai
departe
afară stropi de ploaie
cădeau
am vrut să mă scol şi
să plec
afară întuneric cădea
stăteam pe trepiede
scunde
alături apa se evapora
m-am întins să dorm
deja se făcuse noapte
apa fierbea lent şi
neauzit mai departe
sticlele de votcă
sticlele de votcă
de chefir
goale goale
sunt foarte multe
beau bere
te caut
printre ele
astă noapte fusese
întuneric
cuprind cu gura
halba
fundul e rece
e uscat
deschid o conservă
de carne
mă bag acolo
O BICICLETĂ FĂRĂ FRÂNE
Pe timpul Uniunii Sovietice, la fel ca si
marcel tolcea, aveam o bicicletă, doar că a mea nu avea frâne. Nu de aia că-mi
plăcea foarte tare, dar că nu aveam alta.
Când urcam în șa știam la ce să mă aștept. Știam că, de la un punct încolo,
frânele nu o să-mi mai răspundă la comenzile mele, dar mi se rupea, important
era că aveam și eu o bicicletă și că puteam merge cu ea oriunde voiam.
De regulă, eram rațional și mergeam doar pe drumuri drepte, plane, netezi,
evitând orice surpriză și atunci apăsam cât de tare puteam pe pedale, până când
vântul care-mi răsuna în urechi îmi aducea aminte de imnul național.
Niciodată nu uitam că bicicleta pe care mergeam nu avea frâne, și, de aia,
alegeam doar drumurile pustii din coada iazului sau din valea seacă.
O dată pe lună însă trebuia să merg să inspectez lanul de grâu din vârful
dealului și înapoi coboram panta de la Cantea, zburând cu toată viteza la vale,
strigând la cei care îmi ieșeau în față să se dea la o parte.
Odată însă în față mi-a ieșit o cireadă de vaci și am scăpat de o ciocnire
violentă sărind de pe bicicletă spre creanga unui copac, de care m-am agătat în
ultimul moment, și bicleta s-a izbit fără mine într-o vacă bălțată și s-a
prăbușit cu ghidonul în pământ.
O dată pe lună și nu de aceea că îmi plăcea să risc, dar că nu aveam
încotro.
O dată pe lună mi se ridica părul în cap și mi se măreau ochii în orbite. O
dată pe lună mă întorceam zdrelit și julit acasă. O dată pe lună mă întorceam
plângând, în hohote.
După care iar mergeam doar pe drumuri netezi ca oglinda.
Pe bicicleta aia fără frâne am plimbat-o pe prima mea dragoste.
Cu bicicleta aia fără frâne am mers când ea m-a părăsit.
Cu bicicleta aia fără frâne am umblat o noapte întreagă când a murit bunica
mea Anica.
Pe bicicleta aia fără frâne am împinit șaisprezece ani.
Pe bicicleta aia fără frâne am fugit ca să scap de armată. De armata
sovietică.
Pe bicicleta aia fără frâne am sărbătorit căderea Uniunii Sovietice. Și
primele ore de libertate.
Urcam pe ea zilnic. CoborAM cu ea panta aia piezișă, lăsând copacii să
vâjâie pe lângă mine ca mahna .
Cu inima cât un purice de mare. Pe un drum care șerpuiA în dreapta,
când la stânga, așa ca destinul.
Cu cămașa leoarcă în spate. Cu broboane de sudoare care îMi curgeau în ochi
și nu indrazneam să-mi iau mâna de pe ghidon pentru
a mi le șterge. O mașină ma depășea așa cum te
depășesc foarte multe lucruri în viața asta. Când eram pe ea
mă gandeam la pisica mea de acasă, fără să vreau și la ce o să-mi
aducă viitorul.
Uniunea Sovietică de mult nu mai era, dar eu tot cu ea mergeam.
Acum însă nu mai merg cu ea.
Pentru că acum chiar si cand merg pe jos
Parca as merge pe o bicicleta fara frâne.
TATĂL MEU
Ultima oară când l-am
văzut stătea
cu faţa la
perete şi lacrimile îi
curgeau pe
obraji. lacrimile alea ale lui
încă mai curg şi acum
pe peretele ăla.
ALTĂDATĂ
DESCHIDEAM
Altădată deschideam
ochii
şi-l vedeam pe tatăl
meu
înaintea mea
închideam ochii şi
nu-l mai vedeam
acum
închid ochii şi-l văd
îi deschid şi nu
mai e
***
cei care l-au cunoscut pe tatăl meu
au cunoscut un om puternic şi
curajos.
nu-i semăn defel.
au cunoscut un om puternic şi
curajos.
nu-i semăn defel.
îmi dau seama de asta cu cât
trec zilele de după
moartea sa.
azi l-am văzut pe cel care
venise acasă să mă bată
şi tata ieşise în locul meu la poartă
şi-i arse o palmă
şi de atunci nu l-am văzut vreo două decenii,
dar azi l-am văzut din nou.
l-am văzut la cimitir lângă
mormântul tatălui său
nu a îndrăznit să se apropie
pentru că
în spatele meu
era mormântul
tatălui meu.
tatălui meu.
MĂCAR ÎN SOMN POATE
Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea
Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță Și dau roată autogării
Pe unde treceam de fiecare dată când Veneam acasă. Acolo aș fi putut-o întâlni
Și acum Dacă mama mea ar mai fi fost În viață Zeci de bătrânele în sala de
așteptare Vorbind între ele Cu mâinile pe genunchi Îmi plimb ochii de la una la
alta Deși știu că mama mea nu are cum să fie Printre ele Barem măcar vreuna
dintre ele de-ar fi cunoscut-o, Atunci m-aș fi apropiat Și aș fi intrat cu ea
în vorbă. Dar nu e nici asta. Deschid ușa și intru în casa Acum pustie Și ating
cu mâna toate obiectele Pe care le-a atins mama mea Ridicând în jur un nor de
praf Un nor de praf atât de mare Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară
Dacă s-ar uita pe geam Cu norul ăla de praf în jurul meu Trec dintr-o cameră în
alta Și intru în camera mea, unde Mă bag în pat Și aștept cu nerăbdare să
adorm. Măcar
în somn poate o voi întâlni Pe mama mea
BERETA MAMEI
MELE
Pe când încă mai trăia mama mea într-o
zi Și-a pierdut Bereta, la care ținea foarte tare. Bereta ei preferată, Micuță
Ca un cactus. Și verde ca un papagal. Când pleca la rude Și-o punea în cap.
Când pleca la târg, Se ducea cu bereta aia, Fie că era iarnă sau vară, fie Că
ningea sau ploua, neapărat ieșea Din casă cu bereta aia. Pe care și-a pierdut-o
însă Cu trei ani înainte să moară și a suferit Enorm din cauza asta. Suferea
așa de tare că Nu putea să doarmă nopțile. Am surprins-o de câteva ori Chiar
plângând. Bereta aia pe care a cumpărat-o În tinerețe, Probabil, era prima
cumpărătură Pe care a făcut-o după ce s-a căsătorit cu tata. Acum eu am
găsit-o. Acum după ce mama mea nu mai e în viață. Am găsit-o după divan. Nici
nu-mi imaginez cum a nimerit acolo. Am luat-o în mână și am răsucit-o pe toate
părțile. Am scuturat-o de praf și Am privit-o cu atenție. Dar mama mea nu mai e
în viață ca să i-o dau. Cât s-ar mai fi bucurat dacă ar fi văzut-o. Bereta aia
micuță cât un cactus și verde ca un papagal. Dar nu am aruncat-o. Si am bagat-o
în geantă, Fiind gata oricând să i-o dau dacă mi-ar cere-o, Deși știu că asta
nu are cum să se întâmple Decât dacă într-o bună zi îmi voi ieși eu din minți
***
După ce fata ei s-a căsătorit, doamna
Moraru a vrut să divorțeze de Domnul Moraru. Dar n-a divorțat, deși Toată viața
ei a visat asta. Toată dragostea dintre ei s-a golit ca gălbenușul unui ou Când
au început să îmbătrânească Și au dat bolile peste ei. Și ea nu putea trăi fără
dragoste. Domnul Moraru a devenit foarte egoist. Se gândea numai la un singur
lucru: Cum să-și scape pielea și să trăiască mai mult Și toată ziua freca menta
pe coridoarele din policlinci Ca într-o pădure, uitând cu totul De doamna
Moraru Și nemaifăcând nimic prin casă și lăsând-o pe doamna Moraru Să se
descurce singură. Când a murit domnul Moraru am intrat cu ea În biroul
directorului cimitirului „Doina” Și acesta a întrebat-o pieziș: Vreți să vă
rezervez loc de mormânt lângă soțul dumneavoastră? și doamna Moraru a refuzat.
Acolo pe loc am crezut că a supărat-o întrebarea brutală și cinică a
directorului cimitirului, un tip care, cât timp a vorbit cu noi, a clănțănit
mereu din dinți, deși nu mânca nimic. Apoi, peste un an, când a murit și Doamna
Moraru și a fost înmormântată tocmai într-un alt capăt al cimitirului la vreun
kilometru distanță de domnul Moraru am înțeles de ce a refuzat să-și cumpere
loc de mormânt lângă soțul ei. În sfârșit, a divorțat.
***
mătușa mea eugenia nu a fost căsătorită
niciodată repetând soarta atâtor femei frumoase care au respins unul după altul
toți pretendenții până au rămas singure rămasă singură s-a dedicat nepoților
fraților ei pe care-i răzgâia cum putea învățându-i să deosebească ciupercile
otrăvitoare de cele bune lucrurile rele de cele bune învățându-i ce-i mila și
ce-i tristețea când am împlinit patru ani am bătut ulițele satului ca să-i
găsesc un mire dar nimeni nu mi s-a părut vrednic de mătușa mea era o femeie
nemaipomenit de frumoasă precum este flacăra unei lumânări seara târziu ceea ce
îmi mai amintesc acum din făptura ei sunt doar mâinile nimic altceva decât
mâinile cu care ne flutura îndelung de la poartă când plecam
***
în drum spre mama mea internată la
spital treceam inevitabil pe lângă o casă cu un cireș în curte unde la o masă
de lemn doi bătrâni jucau șah stând în picioare la marginea tablei ca la
margineau unui râu cu mâinile scoase din buzunare și cu niște strigăte de
albatros mutau cu repeziciune piesele albe și negre de parcă s-ar fi temut să
nu le fure cineva câțiva ani nu am mai fost deloc pe strada aia dar când în
sfârșit mi-am învins disperarea și tristețea și am trecut iar pe acolo casa aia
nu mai era și nici masa de sub cireșul din curte în locul lor înălțându-se un
restaurant proaspăt construit cu ferestrele intens luminate chiar pe locul unde
cei doi bătrâni jucau șah mutând cu repeziciune piesele albe și negre de parcă
s-ar fi temut să nu le fure cineva stând în picioare cu ochelarii negri pe nas
la marginea tablei ca la margineau unui râu cu mâinile scoase din buzunare și
scoțând strigăte de albatros nimic nu mai amintește de ce a fost cândva iar
dacă i-aș povesti cuiva despre casa aia cu un cireș în curte și despre cei doi
bătrâni lungi și scheletici sunt sigur că m-ar socoti nebun
XXXX
Cu sora mea mâine voi merge la institul oncologic
la un nou control, unde merge o dată la trei luni, după ce a rămas însărcinată,
deși nu avea voie, și medicii de acolo se tem că o să moară, pentru că i-au
spus să nu rămână însărcinată, dar ea a rămas
alegând să nască,
chiar și cu prețul vieții, va avea doi gemeni, deși riscă
să moară, ea este mai mică decât mine cu 17 ani, și ea
are deja patru copii, iar eu niciunul, un timp am crezut
că e mai proastă decât mine
în copilărie o purtam în cârcă, dar acum merg cu
ea pe la medici, imediat după moartea mamei, cam la
o lună după, când a murit mama încă nu știa că e însărcinată, ea m-a chemat
acasă, fără să-mi spună de ce,
fără să-mi spună că a murit mama, spunându-mi că e
ceva urgent, eram la iași, unde am mers să vad un spectacol de teatru, pe care
așa și nu l-am mai văzut,
șoferul de taxi
mi-a vorbit tot drumul, îmi povestea că nu trebuie să te
atașezi de nimeni ca să nu suferi,
în asta el credea,
și se dădea pe el drept exemplu îmi spunea
că el nu o să sufere niciodată dacă cineva
îi va sfeterisi mașina asta, pentru că el nu ține la ea,
cum nu ține la nimic din lumea asta, pentru că îl doare în
cot de toate, nimic
nu-l atinge, de aia, nici n-a suferit când soția sa l-a
părăsit, iar copiii săi
i-au trântit ușa în nas,
gonea mașina cu toată viteza, fără
să-i pese că ar fi putut intra în vreun copac de la
marginea drumului sau poate voia să-mi demonstreze
că nu-i pasă, de aceea și gonea așa de tare
de un singur lucru îi părea rău în viața asta că au
fost lucruri de care i-a părut rău
în timp ce-mi vorbea eu mă intrebam de ce oare
m-o chemat sora mea acasă, ce s-o fi întâmplat de-i așa
de urgent, dar ea nu a vrut să-mi spună la telefon,
când
am intrat în Flutura șoferul încă-mi vorbea
despre cum lui nu-i pasă de nimic în viața asta, încă îmi
vorbea când m-a lăsat în poartă,
unde soră-mea m-a întâmpinat cu fața scăldată de lacrimi
ploua,
șoferul de taxi și-a înghițit cuvintele când a inteles
unde m-a adus, i-am dat o sută de dolari, de zece ori mai mult decât
costa drumul, și l-am lăsat să plece, dar el nu a vrut și
a rămas să ne ajute, cu una cu alta,
în după-amiaza aia când a uitat să mai fie
indiferent
și a fumat țigară de la țigară,
plângând în pumni alături de mine, un om necunoscut care
nu a cunoscut-o pe mama mea,
unde mergea abia acum știa, dar eu nu
i-am
zis să rămână, dar el a rămas, fără să-și dea seama că-și contrazice flagrant
filosofia sa de viață, și plecând doar atunci când am mers cu toții să ne
culcăm, nevrând sa ia niciun ban de la mine, și întorcându-mi înapoi suta
aia
de dolari
pe omul ăla nu l-am mai vazut niciodata așa, sunt oameni pe care nu o să-i mai vedem niciodată la fel
de dolari
pe omul ăla nu l-am mai vazut niciodata așa, sunt oameni pe care nu o să-i mai vedem niciodată la fel
după ce am rămas singur
un nor de țânțari m-a atacat
dimineața am mers cu sora mea la institutul oncologic, la
un nou control și medicii i-au spus că daca vrea să trăiască, ar trebui să facă
avort, dar sora ma nu a vrut, alegând
să moară, decât să-și omoare copilul din burtă, și a născut
doi gemeni, dar nu a murit,
lăsându-i
pe medici cu gura căscată
de acolo de unde este mama mea cred că e mândră de sora
mea
când părăseam flutura
când părăseam flutura
pe drum m-am întâlnit cu șoferul de taxi
urcând dealul pe jos
nu știu cine i-a furat mașina
așa cum și mie cineva
mi-a furat lacrimile de pe obraji
XXXX
unchiul
meu iacov
nu avea copii
trăia într-o casă de la
marginea pădurii
avea o plantație de vie
în grădină
și diabet
zâmbea întruna
și gâfâia când vorbea
dându-mi de fiecare dată pe ascuns
câte ceva
ca să nu-l vadă
mătușa ileana care-mi dădea
doar sfaturi
trăiau într-o casă de pe țuguiul dealului
unde se termina satul și
mai departe începea pădurea
și necunoscutul
o dată l-am surprins după
un copac plângând în pumni
și am plecat înapoi ca
să nu mă vadă
când mă gândesc acum la unchiul meu iacov
îl asemăn
cu aburul care se înalță
deasupra unei ape care
dădea în clocot
nu avea copii
trăia într-o casă de la
marginea pădurii
avea o plantație de vie
în grădină
și diabet
zâmbea întruna
și gâfâia când vorbea
dându-mi de fiecare dată pe ascuns
câte ceva
ca să nu-l vadă
mătușa ileana care-mi dădea
doar sfaturi
trăiau într-o casă de pe țuguiul dealului
unde se termina satul și
mai departe începea pădurea
și necunoscutul
o dată l-am surprins după
un copac plângând în pumni
și am plecat înapoi ca
să nu mă vadă
când mă gândesc acum la unchiul meu iacov
îl asemăn
cu aburul care se înalță
deasupra unei ape care
dădea în clocot
xxxx
DUPĂ CE AM umblat prin tot cartierul după
câteva bobiţe de
struguri albii, fiindcă ea a vrut un strugure alb,
a vrut să mănânce un
strugure alb, acum îl ţine în mână și-l
miroase,
îl pipăie cu degetele
își trece degetele de pe
o bobiţă pe alta
așa cum ţi-ai trece
mâinile prin
părul fiinţei iubite
apoi a vrut un strugure
negru,
dar nu am găsit nicăieri
struguri negri și i-am adus în schimb tot un strugure alb,
dar ea
nu a sesizat diferenţa
și
l-a luat în mână
și l-a lipit de faţă,
și a adormit cu faţa
lipita de ciorchinele ăla rece
după atâtea nopţi de
insomnie
a adormit
a adormit cu faţa lipită
de ciorchinele ăla rece
acum nu poate să adoarmă
decât
după ce își lipește faţa
de un strugure alb
sau negru
în ultimul timp tot mai
mult seamănă
cu un strugure alb sau
negru
pe care ai vrea să-l iei
în braţe
și să te plimbi cu el
prin cameră
xxx
de câteva zile încoace
lângă mine se aşază tatăl meu şi tace după care se scoală şi pleacă şi în locul
lui se aşază din nou tatăl meu care a murit
tatăl meu care a murit într-o miercuri
seara şi a fost înmormântat de Paşte
se aşază lângă mine şi tace după care se
scoală şi pleacă.
unde se duce tatăl meu?
unde merge să doarmă peste noapte şi oare ce mănâncă
seara?
a doua zi m-am aşezat pe
aceeaşi bancă şi lângă
mine s-a aşezat din nou tatăl meu care murise, şi care semăna izbitor de tare
cu tatăl meu, care a fost viu.
când va începe ploaia, va veni din nou
tatăl meu.
spunându-mi vestea în aşa fel ca să nu
mă apuce groaza.
XXXX
tatăl
meu uneori dormea în cimitir, culcat lângă mormântul mamei
ziua
în amiaza mare, vara, pe covorul de iarbă verde şi soră-mea îmi spunea lasă-l
nu-i tulbura somnul,
lasă
să-şi împlinească somnul,
o
să se trezească atunci când o să-şi refacă puterile şi noi discutam despre una,
despre alta în timp ce tata dormea între noi, încolăcit sub vişinul înflorit,
deasupra
mormântului mamei ca un prunc în burtă, nu sforăia, nu vorbea în somn, pur şi
simplu dormea şi se trezea înainte să plecăm şi mergeam acasă
şi ne apucam de făcut una sau alta,
dormea, pe locul unde acum zace sub pământ.
