Maria IVANOV

 

xxx

Cifra 2 aparent nevinovată

din buletin

 m-a făcut să-mi amintesc

dintr-odată

de plecarea mamei

la seminarele de perfecționare

din 2010 și 2012

și de urgențele

pe care le avea tata

în absența mamei

la Bălți

Maria IVANOV

 

DACĂ

Singurul om pe care mă pot baza –

unicul meu frate, mai mic,

mi-a mărturisit:

dacă eram frate mai mare,

te-aș fi așezat în căruțul

fără de o roată

și ți-aș fi dat drumul

la vale

din vârful dealului abrupt

de unde obișnuiam

să ne dăm cu sania

dar nefiind frate mai mare

n-am făcut-o și n-am s-o fac

niciodată!

 

Natalia PÂNTEA

 

m-am lovit cu capul de ușa bibliotecii municipale

Azi m-am lovit cu capul de ușa bibliotecii municipale

acolo

unde acum 5 ani

te-am văzut

prima oară.

Natalia PÂNTEA

 au rămas niște lucruri la tine

Au rămas niște lucruri la tine

dar a trebuit să te văd

ca să înțeleg

că

 nu mai am nevoie de ele

 

O poezie pentru atelierul de maine

 Louise Glück

Paharul gol

am cerut mult; am primit mult.

am cerut mult; am primit puțin, am primit

aproape nimic.

și între timp? câteva umbrele deschise în interior.

o pereche de pantofi, din greșeală, pe masa din bucătărie.

o, greșit, greșit îmi era felul de-a fi. eram

tare de inimă, ursuză. eram

egoistă, exigentă până la tiranie.

dar întotdeauna am fost așa, chiar și în copilărie

mică, brunețică, temută de ceilalți copii.

și nu m-am schimbat niciodată. în interiorul paharului,

valul abstract al destinului s-a transformat

peste noapte dintr-unul semeț în unul umil.

să fi fost marea? să fi fost ea cea care a răspuns, poate,

unei forțe celeste? să fiu în siguranță,

m-am rugat. am încercat să fiu un om mai bun.

curând am înțeles că ceea ce începuse ca teroare

și se maturase în narcisism moral

s-ar putea să nu fi fost de fapt altceva

decât procesul maturizării. poate

asta au vrut să îmi dea de înțeles prietenii mei

atunci când m-au luat de mână,

spunându-mi că înțeleg

abuzul, mizeriile incredibile prin care am trecut

insinuând (așa am crezut odată) că eram puțin bolnavă

să dau atât de mult pentru atât de puțin.

pentru că orice ei ar fi vrut să spună, eu eram de acord

(bătând din palme cu putere)

un bun prieten și om, nu o creatură a patosului.

nu eram patetică! eram scrisă cu majuscule

ca numele unei regine sau al unei sfinte.

ei bine, toate astea pentru o conjunctură interesantă.

și-mi dau seama că este crucial să crezi

în efort, că ceva bun va veni și doar din simpla încercare,

ceva bun complet nepătat de impulsul inițial

de a convinge sau seduce.

ce suntem fără acestea?

rătăcind în întunecatul univers,

singuri, speriați, incapabili să influențăm soarta.

ce deținem cu adevărat?

trucuri triste cu scări de lemn și pantofi,

trucuri cu sare, încercări impulsionate de

gânduri nu tocmai curate de-a construi caracterul.

cu ce putem îmbuna, domoli marile forțe?

cred că în cele din urmă aceasta a fost întrebarea

care l-a distrus pe Agamemnon, acolo pe plajă,

cu corăbiile grecești pregătite, marea

invizibilă dincolo de portul seren, viitorul

letal, instabil: a fost un prost când a crezut

că poate fi controlat. ar fi trebuit să spună

NU AM NIMIC, SUNT LA MILA TA

Louise Glück

Louise Elisabeth Glück (n. 22 aprilie, 1943, New York) este unul dintre cei mai de seamă poeți americani ai generației sale, a câștigat numeroase premii literare importante în Statele Unite, inclusiv Premiul Pulitzer, Premiul Național al Cărții, Premiul Național al Criticilor de Carte.

Poezia se remarcă prin precizie tehnică, sensizitivitate, prin profunzimea cu care abordează teme cum sunt singurătatea, relațiile de familie, divorțul, moartea, miturile Persefonei și Demetrei.

În 2020 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

traducerea și prezentarea, Marian Mihai

Alexandru POPESCU

 

Oase

Morminte pline de transpirație și
pe cer nebuloase ca ochii Victoriei
cea fierbinte ca lava și cu sufletul
ca o taiga nesfârșită
ea își mai face un selfie în timp ce
mii de umbre sunt strivite de hazard
și nici măcar putoarea cărnii în
putrefacție nu poate trece dincolo
a trăi din inerție nu-i oare mai frustrant
decât somnul oaselor care nu cunosc insomnia
care nu cunosc gustul de grepfrut al dezămăgirii
care nu cunosc iritarea de urzică  a snobismului
nu cunosc mâinile pline de sânge ale lăcomiei
nu cunosc plictiseala dintre pereții ospiciului
nu cunosc singurătatea din mijlocul mulțimilor
nu cunosc fragilitatea și neputința
nu cunosc umilința și nebunia
nu cunosc boala și nu cunosc prostia
nu cunosc puroiul galben al urii și deznădejdii
nu cunosc frica de moarte nu cunosc
iluziile și deziluziile
Victoria e speranța supremă care nu dă greș niciodată
Victoria nu cunoaște decât oase, oase, oase...

Theodor FUSU

 xxx

De o jumate de an dorm în patul în care

Mi-a murit bunica
Stau în camera pe care pe
Timpuri o închiria un homosexual
Care  a emigrat în emiratele arabe unite
Fumez țigările pe care un prieten le-a uitat
Pe masa înainte să moară în drum spre magazin.