Un tip oarecare
- Uitaţi-vă la individul acela îmbrăcat într-o haină jerpelită şi murdară.
- Ăăăăă, mi se pare că seamănă cu el.
- Da, el e, nu-mi vine să cred.
- Uitaţi-vă, poartă o haină murdară toată de noroi
- Iar încălţă(mintea) îi este găurită, ba chiar îi văd degetul
mare de la picior ieşind în afară, e murdar.
- Priviţi la mîinile lui, sunt negre şi zgîrîiate, acele mîini
care străluceau atunci cînd ţineau o carte de filozofie sau foi cu texte citite în coridoare, acum au devenit mîinile unui vagabond, nu mai ţin nimic în ele!
- Priviţi, scoate o foaie din buzunar, probabil e cu texte; rupe din ea o bucată, rupe ca să se şteargă la fund!
- În ce hal a ajuns, să scoată o foaie cu texte şi să se şteargă la fund cu ea.
- Da, cel care obişnuia să lipească aceste foi pe stîlpuri.
- El mereu privea cerul imaginîndu-şi fraze scrise pe el, imaginîndu-se acolo.
- Acum el merge gîrbovit privind jos de parcă
unicul lucru de care-i pasă este să găsească un loc
unde să se întindă şi nimic mai mult.
- Exact, nimic mai mult.
- Îmi amintesc cum rezolva teste în timpul recreaţiilor.
- Da, mi-a rezolvat şi mie unul, am rămas uimit, mereu l-am considerat deosibit.
- Dar acum e un tip oarecare,
a terminat liceul şi e un tip oarecare.
- Îhî, atît de oarecare încît merită împins în prăpastie,
să se rostogolească cît mai încolo.
Ion Buzu
