Iurie Burlacu
te
privesc
te
privesc de la distanță
prin
broasca de la ușă mângâindu-ți părul
ca
un vierme în cârlig mă arunc în gura peștelui
cu
tot cu pescar și cu lumea din jur
acolo
stai pe bancă obosită
fredonând
insomniile mele
te
privesc pe furiș
și
te găsesc frumoasă ca o panglică răvășită în vânt
iar
rochia ta e ca o tristețe cusută pe margini
mă
scoți
mă
scoți din menghină
cu
mâna ta ca o pasăre gravidă
ciugulindu-mi
toată tristețea din ochi
trăiesc
simt
cum degetele tale împreună cu obrazu-mi
se
fac o carne apoi
ne
intâlnim în limanul subconștientului meu
unde
peștii se bronzează la soare
fumând
toată otrava din mine
acolo
tu le duci de mâncare cu gura
iar
eu merg în urma ta cu aripile în mână
în
spatele nostru
un
înger aruncă cu pietre în noi
alături
de tine
alături
de tine trebuie să fie atât de minunat
precum
ai fi înconjurat de un roi de fluturi într-un câmp cu maci
dimineața
se cuibărește în părul meu
ca
o alarmă efectuată în șoaptă
iar
eu abia de reușesc să mă trezesc
simt
inima palpitând pe undeva pe sub pat
și
așternutu-n mucegai și transpirat
mă
gândesc la tine
și
am senzația că floarea din părul tău
m-ar
face să interpretez la muzicuță
Sonata
Lunii
prima
de a-mi servi cafeaua
te
caut
te
caut disperat sălbatic cu răsuflarea strangulată în pumni
frenetic
dement cu sufletul în mine
ca
un sac de iută umed
ce
se destramă fir cu fir
și
această shizofrenie conștientă
mă
face oarecum mai subtil și urlu...
urlu
urlu urlu
până
când Dumnezeu mă aude și-mi dă cu pumnul în față într-atât
de tare încât mă rotesc
de
câteva ori în aer după care cad în iarbă
tu
ești alături întinsă febrilă ca o rouă proaspăt așternută
iar
sub noi furnicele se plimbă cu umbrela
parcă
...și
parcă te-ai alimenta cu petale de crini
pentru
că atunci când îmi vorbești
îngerii
pășesc tiptil pe timpanele-mi
excitate
în
schimb când lipsești
sufletul
mi se bagă în oase de parcă
aș
fi înghițit o creangă de brad
fluturii
am
pornit televizorul
dar
ăia îmi urlau să tac și să înghit
l-am
luat și l-am aruncat în closed
pentru
că
difuzorul
voia sa mi se
lipească
de plămâni iar cuvintele îmi intrau în urechi
ca
niște cârlige pentru pescuit
atunci
te-am
decupat din ziarul pe care nu l-a citit nimeni
niciodată
fluturii
tăi mi l-au adus
abia
târându-și aripele de asfaltul moale
și
mi l-au aruncat în față sughițând
aproape dumnezeiesc
„te
rugăm sa ne transformi in poezii
și
să ne trimiți inapoi!”
trebuie
să-mi coși gura
iubito
trebuie
să-mi coși gura cu buzele tale aureolate
și
să mă lași în patul tău
ca
pe un ștergar pe care l-ai lăsa de pe tine
ieșind
dimineața din baie
trebuie
să-ți bagi respirația în urechile-mi electrizate
și
să vii seara în pădurea mea
trebuie
să mă crezi acolo e foarte frumos
acolo
copacii umblă în pielea goală
iar
nourii le acoperă părțile rușinoase
primul
în
nopțile astea pătrate cu soare
mă
gândesc la tine de parcă ai fi în creieru meu
ca
un ferestrău copt în pâine și pus în coletul
pentru
cel mai disperat pușcăriaș
mă
gândesc la aerul din cutia ta de pe noptieră
din
care hrănești gâzele din mine
amurgul
însetat ce-ți suge pielea cu buzele moi și dințate
trebuie
că sunt un pic demodat
pentru
că aș vrea ca primul nostru sarut să fie alb-negru
precum
o
imagine dintr-un film sovietic despre război
trebuie
trebuie
să mă lași să mă ating de tine iubito
să-ți
dedic poeme unplugged
înșirându-le
pe coapsele tale zburătoare
crescute
din pântecele meu
trebuie
să mă calci peste degete cu aripile tale bătătorite
și
să-mi încălzești dosul pieptului cu respirația ta
dintr-un
carusel rapid
trebuie
să fim atât de aproape unul de altul
încât
epidermele noastre să se sărute
corăbiile
te-am
încleiat în caietul meu de vise
și
când îl deschid încep să mă cațăr pe pereți
fluturii
mă țin de picioare
iar
cu mâinele îmi țin capul pentru că
sângele
se duce în călcâi ca mercurul în termometru
iubește-mă
iubito și atinge-mă
precum
stropii de ploaie întră în apă
la
fundul mării corăbiile dispărute se ocupă cu dragostea
iar
peștii plouă peste ele cu solzi de pește
amintiri
uneori
gândurile noastre se culcă împreună
în
patul lor din aripi de fluturi
și
casa se rotește alene într-un vacuum dulce și plin
de
tristețe
șoaptele
tale iubito
trec
pe lângă urechile-mi fierbinți
ca
niște crini înfloriți
săruturi
de sfinți
acum
stau în spitalul oamenilor
bătuți
cu leuca în cap de drag
(oste)
primesc
sufletul în picurători
arzându-mi
stelele
venele
sprâncenele
și-mi
amintesc când eram împreună
în
egiptul antic când ne-au închis pe ambii într-un
sarcofag
comun
noi
ne-am hlizit multă vreme până să murim
vreau
să-ţi spun
vreau
să-ţi spun nişte cuvinte care te-ar îmbăta
şi
te-ar face să-mi bâzâi în ureche
corpul
tău ca un vers alb
îl
simt lunecând printre degetele-mi triste
şi
dragostea aceasta a noastră mi se pare destul
de
împuţită pentru că te grăbeşti
să
întreci orizontul ca să ajungi de unde porneşti
iar
eu nu fac decât să stau în loc
nu,
nu-mi da nici o şansă
pentru
că aş putea deveni mai slab
iar
vidul s-ar molipsi de mine
uneori
ne trezim dimineaţa
uneori
ne trezim dimineaţa atât de departe
unul
de altul
de
parcă ne-am afla în acelaşi pat
te
privesc cu ochii închişi
şi
te găsesc încurcată în propriile tale
tabieturi
matinale încât ai prefera
să-mi
aduci cafeaua şi o ţigară aprinsă
te
apropii de mine şi-mi dai cu piciorul în suflet
poate
ai probleme cu auzul
caci
nu mă auzi cum tac
braţele
tale mă cuprind ca pe un idol dărâmat de timp
şi
dacă m-ai iubi măcar câtuşi de puţin
poate
aş coborâ în abis
şi
l-aş face să se surpe din mine
azi
te îmbraci
azi
te îmbraci ca într-o duminică de vară
şi-mi
spui că pleci de la mine
te
duci pentru că fericirea ta a prins aripi
în
altă parte
iar
cu mine nu trăieşti decât iadul
în
care şi dracii se gândesc la tine
te
duci pentru că în aceşti 8 ani de zile
n-am
făcut decât să mănânc şi să beau din sufletul tău
dar
pentru mine această cifră înseamnă
infinitul
în picioare
te
duci iar eu îţi văd ochii atât de luminoşi
de
parcă m-aş afla cu capul în nămol
dimineţile
erau ca nişte vişini
dimineţile
erau ca nişte vişini înfloriţi
şi
lângă tine
simţeam
cum sufletul mi se despachetează
în
aburii cafelei şi a fumului de ţigară
cu
sânii tăi mici ca două torturi mintale
cu
ochii tăi clari ca două ferestre zidite
nu
mă ţine de mâini când mă târâi prin noroi
cu
ele n-am să-ţi mai scriu nici un poem
când
mă gândesc la tine
sufletul
meu se scarpină la ceafă
vrei
să fii mai mult decât femeia pe care nu pot s-o uit
m-ai
îndepărtat de poezie
pentru
că ai buzele ca două versuri rimate
ai
sexul mult mai expresiv
pentru
că ea poate fi doar un detaliu neînsemnat
al
comportamentului tău echilibrat
vrei
să fii mai mult decât femeia
pe
care nu pot s-o uit
şi-ncerci
să mă uimeşti uneori...
...nu,
tu nu poţi fi o pasăre
pentru
că ştii mai mult decât să zbori
gândurile
tale
gândurile
tale mă ţin mereu dezbrăcat lângă tine
pentru
că dacă m-ai elibera
ai
putea să-ţi lezezi inocenţa şi sfârcurile
ca
doi ochi orbi care văd cu totul
altceva
decât ceea ce-ţi transmit neuronii
tremuri
ca un marş funerar
în
urechile mortului şi ai buzele atât de disperate
asemeni
vântului pe cale să se bage în trombon
..............................................................................
te
rog, lasă-mă să stau cu capu-ntre picioarele tale
ca
o zi cu soare în decembrie
să
nu mă uiţi niciodată dacă vrei să uiţi de mine
am
creat nimicuri împreună fumând la fereastră
după
ce epidermele noastre se atingeau
ca
oglinda de suprafaţa apei
după
ce mirosul tău care mă pătrundea
până
în măduva oaselor mă dirija în gol
atunci
te iubeam mai puţin
probabil
din cauza asta îţi vedeam coapsele
ca
doi îngeri sărutându-se
acum
aş
vrea să fie duminică între noi
2155
11
