http://social.moldova.org/news/un-mare-roman-culoarea-curcubeului-77-cutremurul-oamenilor-239166-rom.html

Bucurestiul Cultural | Editie scrisa

17.09.2013

Bucurestiul Cultural, nr. 127 - O viziune asupra literaturii române postbelice

de Serban Axinte

ii

Un puzzle teoretic.
 Conceptul de reprezentare are o tra­diţie uriaşă în istoria culturii. Aşa cum demonstrează Sanda Cordoş în capitolul teoretic al cărţii Lumi din cuvinte. Re­pre­zen­tări şi identităţi în literatura română post­belică, el îşi are originea în Poetica lui Aristotel, evoluează în concordanţă cu marile curente de gândire şi se ramifică în funcţie de disciplinele în care a fost şi este utilizat. Astfel, autoarea con­stru­ieş­te un puzzle bine sudat al accepţiunilor aces­tui concept, convocând în demon­stra­ţia sa teoreticieni precum Antoine Com­pag­non, Émile Durkheim, Pierre Bour­dieu, Daniel-Henri Pageaux, Paul Ricoeur, Northrop Frye, Tzvetan Todorov, Serge Moscovici ş.a. Ceea ce e remarcabil în acest capitol introductiv, Reprezentări şi iden­tităţi. Reprezentări identitare, nu e doar coerenţa internă a ideilor, ci poten­ţia­li­ta­tea aplicării lor în practica inter­pre­ta­ti­vă. Studiile ce compun cartea (textele păs­trează o autonomie a lor, unele în ra­port cu altele) răspund problematicilor des­chise aici, mai ales pentru că Sanda Cordoş îşi precizează foarte clar pre­fe­rin­ţa pentru una dintre accepţiunile concep­tu­lui. Pe urmele lui Tudor Vianu – care vorbea despre relaţia de interdependenţă dintre operele de artă şi „forma în­­fă­ţi­şă­rii lor materiale“, orice schimbare modi­fi­cându-le sensul şi valoarea –, autoarea măr­turiseşte că pentru ea „reprezentarea literară este, în primul rând şi în mod fundamental, reprezentarea artistică, adică o formă a limbajului, constituită prin procedee, tehnici şi strategii spe­ci­fice artei literare. Consider că reuşita (ca şi eşecul) unei opere, puterea ei de a sem­ni­fica, rezistenţa pe termen lung se ba­zea­ză, toate, pe calitatea estetică“.
Chiar dacă acest concept a devenit, după expresia lui Antoine Compagnon, „un coşmar al teoriei literare“, el se do­ve­deş­te în continuare fecund, pentru că şi acesta, ca şi operele literare, dacă su­por­tă cea mai mică modificare de sens, îşi lărgeşte aria de aplicabilitate. Iar San­da Cordoş demonstrează acest fapt în analizele sale, corespunzătoare capi­to­le­lor ce compun volumul. În cele ce ur­mea­ză le voi examina succint pe cele mai importante.

Un profil al ideologiei realismului socialist
Cu referire la Ideologia realismului so­cia­list în România, să ne amintim că Czes­ław Miłosz a explicat de ce intelectualul (teoreticianul literar sau scriitorul) din ţările cu regim totalitar a aderat la doctrina realismului socialist. Acestuia i-a fost suprimată posibilitatea inte­rioa­­ră de a mai crede în existenţa vreunei alternative. Sanda Cordoş construieşte un profil sintetic, riguros documentat al ideologiei realismului socialist, ex­plo­rând presa vremii, chemându-i la apel pe cei mai vocali susţinători ai res­pec­ti­vu­lui fenomen. Autoarea procedează me­todic, istoriceşte. Concepe o periodizare, stabileşte apoi coordonatele aparatului oficial prospectiv, pentru ca, ulterior, să se ocupe de principalii „stegari“ şi „co­ri­fei“ ideologici. Nu sunt uitaţi nici „înnoi­to­rii“ Petru Dumitriu şi Marin Preda, care pledau în favoarea specificului ar­tis­tic şi a inovaţiei, chiar dacă aparent se refereau la lărgirea conceptuală a ace­lu­iaşi realism socialist. Acest segment al cărţii ar putea fi citit în corelaţie cu cel intitulat 1956: calendarul oficial, unde se aduc clarificări în legătură cu „meca­nis­me­le de cenzură şi de represiune prin care puterea controlează arta“, care au făcut posibilă o situaţie paradoxală, anu­me, trecerea mai multor scriitori prin toate categoriile literaturii epocii: lite­ra­tu­ra oficială, literatura interzisă şi lite­ra­tu­ra exilului.
Tot pe articole din presa vremii se ba­zează şi studiul Modernitatea Hortensiei Papadat-Bengescu în anii ’50 sau Un tăcut semn de întrebare. Citatele selectate din in­tervenţiile autoarei ciclului Halipa sunt relevante pentru situaţia specială, atipică a scriitoarei, care, deşi semnează articole în spiritul anilor ’50, îşi continuă lucrul la romanul Străina (regăsit, resta­bi­lit şi publicat recent), ultimul din ci­clul Halipa. Hortensia Papadat-Ben­ges­cu pare în acest context un liant între spiritul interbelic (modernist), ideologia comunistă vie şi dezgheţul şaizecist ce a făcut posibilă autonomia esteticului. În finalul capitolului, Sanda Cordoş apre­cia­ză că „Modernitatea Hortensiei Papa­dat-Bengescu a fost, iată, în anii ’50, nu doar o greşeală ideologică, precum era văzută din perspectiva oficială a re­gi­mu­lui, ci şi un tăcut semn de întrebare. În conştiinţele literare ale acelei vremi, tot mai pregnant în cele ale generaţiilor ti­ne­re, acestei tăceri i s-au dat răspunsuri so­no­re, produse de o literatură care re­câş­ti­ga dreptul la autonomie estetică (deşi mereu îngrădită politic) şi la dialogul cu tre­cutul, ca şi (între limite) acela cu con­tem­poraneitatea occidentală“.

Lecturile clandestine şi optimismul oficial
Mi-a plăcut în mod deosebit capitolul Lectura clandestină în România comunistă. Câteva aspecte. Mai ales pentru că despre acest subiect, deşi s-a vorbit foarte mult, s-a scris relativ puţin în mod siste­ma­ti­zat. După o contextualizare (şi, de aceas­­tă dată, bazată pe documente) a inter­zi­cerii cărţii de valoare în România sau, după expresia unui organ al puterii, a „defascizării întregului sector al pu­bli­ca­ţii­lor de orice fel din ţară“, Sanda Cor­doş scrie despre practica lecturii clandes­tine, comentând mărturiile/confesiunile unor scriitori precum Matei Călinescu, Ion Vianu, Paul Georgescu, Ana Blan­dia­na, Radu Cosaşu, Nicolae Manolescu ş.a. Autoarea deduce şi funcţiile lecturii clandestine, care ar fi, în principal, în­­­tre­ţi­nerea şi prezervarea vieţii interioare şi formarea spiritului critic. Iar aceste două funcţii principale ale lecturii clan­destine au făcut posibilă – aşa cum se arată în capitolul Dreptul la nefericire – o literatură ce s-a distanţat în esenţa ei de optimismul oficial: „Indiferent de prac­tica scrisului, mulţi scriitori vor resimţi ca împovărătoare distanţa dintre optimis­mul comenzii oficiale şi starea lor inte­rioară. (...) Exceptând prima perioadă de după instaurarea regimului comunist (în speţă anii ’50), în care predominantă este literatura cu caracter propagandistic şi care poartă marca optimismului ofi­cial, în perioadele următoare, în care li­te­ra­tura s-a zbătut să câştige şi să men­ţină o anumită autonomie în raport cu puterea, aceasta a încercat să se sustragă triumfalismului specific omului nou şi să vorbească limbajul mult mai bogat al omului (imperfect) dintotdeauna“.

Recuperări, reeditări, identităţi regăsite
În legătură cu periodizarea apariţiilor romaneşti de după 1990 pe care Sanda Cordoş o realizează în capitolul Cine sun­tem? Romanul identitar, aş vrea să fac ur­mătoarea precizare. Reamintesc faptul că, din când în când, romanul cunoaşte mo­mente de evoluţie accelerată. Şi aceas­ta nu se datorează esteticului, unui anu­mit mod de a înţelege în abstract litera­tura. Totul porneşte de la dorinţa scriito­rilor de a fi în actualitate, de a tranşa un orizont de aşteptare, de a-i da o re­plică, de a-l lua prin surprindere. Asta când nu se intenţionează contrariul, adică satisfacerea unei necesităţi de iden­tificare cu acest orizont de aştep­ta­re. Obsesiile identitare şi politice (chiar aşa cum s-au manifestat ele în anii ’60, ca defulare, revanşă, decompensare) au favorizat regândirea unor relaţii care să conducă în final la validarea estetică. Se întâmplă des ca, în primă instanţă, scena literaturii să fie ocupată de lite­ra­tori a căror urmă să se piardă foarte repede. Un roman propune o temă, o ati­tudine ce stârneşte controverse. Vine cu un mesaj direct ce are un impact ime­diat. Creează rumoare. Aduce în prim-plan o problematică neexplorată, un alt fel de a fi al individului pus în situaţia de a reacţiona în faţa unor situaţii atipice. Printr-o astfel de temă s-a în­­cer­cat o altfel de abordare a temei identi­ta­re şi a celei politice. Într-o oarecare mă­su­ră s-a şi reuşit. Dar romanele care ilus­trează cel mai bine temele amintite mai sus apar, aşa după cum arată San­da Cordoş, abia după 1990. Într-o primă etapă, postdecembristă, se tipăresc ro­ma­nele interbelice interzise semnate de scrii­tori precum C. Stere, Gib Mihăescu sau Mihail Sebastian, iese la lumină li­teratura de sertar, reprezentată în prin­ci­pal de I.D. Sîrbu, optzeciştii (care până atunci optaseră pentru proza scurtă) se reorientează spre roman, în fine, după 2000 intră în scenă o altă generaţie de romancieri reprezentată de Bogdan Su­ceavă, Florina Ilis, O. Nimigean, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici ş.a. În libertate şi dovedind elasticitate în pri­vinţa tehnicilor narative, o parte din­tre scriitorii amintiţi reuşesc să ducă la îndeplinire unele deziderate teoretice ro­maneşti, formulate de mai mulţi repre­zen­tanţi ai generaţiei ’60.

Asimilarea imperfecţiunii
Sanda Cordoş dedică un capitol special scriitorilor Gabriela Adameşteanu şi Gheor­ghe Crăciun, pe care-i consideră „doi dintre cei mai originali prozatori post­belici“. Analizele romanelor Pupa russa şi Provizorat au în vedere repre­zen­ta­rea femeii în lumea comunistă, fiind pri­vilegiate acele trăsături caractero­lo­gice ce trimit la arhetipul livresc al lui Gustave Flaubert. Din acest motiv, acest fragment se şi intitulează Doamna Bovary în România socialistă. Deloc de neglijat este şi textul dedicat lui Norman Manea, căruia îi sunt explorate „ţinuturile in­te­riorităţii“, cele revelate doar indirect prin diverse figuri ale alterităţii.
Interpretările realizate de Sanda Cor­doş mă fac să mă gândesc la o lipsă de omogenitate fericită a literaturii ulti­me­lor decenii. Operele de valoare se sus­trag, după cum se ştie, monolitelor ge­ne­ra­ţioniste. Identitatea se revelează cel mai adesea din fisurile, rupturile carac­te­rologice. Iar cum literatura este şi o sumă de caractere, aş putea spune că o virtute a practicii literare a ultimelor de­ce­nii constă într-o autenticitate contura­­tă în absenţa obsesiei autenticităţii, ci prin asimilarea în esenţa ei a imper­fec­ţiunii. Şi nu mă refer, fireşte, la dera­pa­jele estetice, ci doar la acea imperfec­ţiu­ne care degajă energie, combustie.
În concluzie, această carte compusă din capitole care-şi păstrează autonomia este o dovadă a faptului că reprezentarea literară este una dintre cele mai fecunde accepţiuni ale conceptului de reprezen­ta­re. Atentă la operele pe care le selec­tea­­ză şi le interpretează, autoarea propune implicit şi o viziune asupra literaturii române postbelice în varianta ei lărgită, prin includerea aici şi a scrierilor apă­ru­te în anii ’90-2000.

Sanda Cordoş, Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică, Cartea Românească, 2012.

Atelier creative writing Chișinău, Republica Moldova 23.09. – 26.09.2013 Biblioteca municipală Ștefan cel Mare, str. bd. Decebal 91

Referenți: Julia Schoch / Dumitru Crudu

Moderator: Dumitru Crudu

Traducătoare/interpret: Viorica Corlat, Nicoleta Stavila

Luni, 23 septembrie 2013

12:25                             Sosire Chișinău

14:00                             Prezentare

Referenți / Participanți / Centrul Cultural German ACCENTE

14:30                  Partea teoretică: tehnici de scriere proză și radio-dramă

16:00                   Pauză de cafea

16:15                    Scriere texte                

18:00                   Citire texte

Analiză, comentarii, discuții

Marți, 24 septembrie 2013

10:00                  Partea teoretică: tehnici de scriere proză și radio-dramă

12:30                   Pauză

13:00                   Scriere texte

15:00                   Citirea textelor

Analiză, comentarii, discuții

Miercuri, 25 septembrie 2013

10:00                             Sfaturi utile

11:30                             Lecturi finale

16:00                   Încheierea atelierului

17:30                  Lectură publică Julia Schoch

Sala de Lectură Germană (Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, str. Ștefan cel Mare și Sfânt 148)

Joi, 26 septembrie 2013

10:00                  Centrul Cultural German Accente

11:00                             Program liber

15:50                   Zbor Chișinău – Berlin

                  

Cazare                                    Hotel Jumbo

Bd. Decebal 23/3

Tel.: +373 22 54 20 76

Julia Schoch                          juliaschoch@hotmail.com

                                                www.juliaschoch.de  

Dumitru Crudu                       +373 68576820

                                                crudu.dumitru@gmail.com

Corina Gîrla                           +373 690 93667

                                                conducere@akzente.md

Centrul Cultural German ACCENTE din Chișinău

Str. Sfatul Țării 18, oficiul 3

Tel./Fax: +373 22 237660

info@akzente.md

www.akzente.md                            

Julia Schoch

născută in anul 1974 în Bad Saarow , a crescut în Mecklenburg. Locuieşte la Potsdam. Studii în germanistică si romanistică la Potsdam, Paris şi Bucureşti. A publicat la editura Piper Corpul salamandrei  (2001), Întîlniri cu Mattok (2004). Nominalizată pentru Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig cu romanul Cu viteza verii (2009). Ultimul roman editat este Autoportret cu Bonaparte. Laureată a numeroase premii şi burse  literare şi pentru traduceri cum ar fi Premiul Juriului în cadrul concursului literar Ingeborg Bachmann şi Premiul André-Gide pentru traduceri literare.

www.juliaschoch.de

Poezie

                                     Victoria Boțan

exerciţii de respiraţie

inspiră adînc, iubite,
ca să astupi gura peştilor din mine,
altfel, ei te vor devora cu tot cu undiţă
şi nici măcar nu vor rîgîi.

azi te aştept în marea viselor noastre,
acolo unde corăbiile naufragiate vor ieşi la suprafaţă
să ne cînte requiem for a dream
şi să ne pună şiraguri de perle la gît,
iar delfinii ne vor purta pe valuri
ca pe doi demenţi evadaţi în noapte,
atunci cînd stelele se vor topi
şi vor cădea din cer încet
la noi în palme
buzunare
păr
obraji
şi buze
iar inimile noastre încolăcite vor adormi la fund
şi marea va seca…

iar acum deschide ochii şi expiră adînc.

poem cu aripi

gîndurile tale m-au cuprins ca o pădure de conifere,
nu ştiam încotro s-o iau, îmi era frică
să mă rătăcesc din nou,
atunci tu mi-ai trimis două păsări călătoare
ele s-au aşezat pe umerii mei care au prins aripi
de sus, taigaua ta e atît de fumoasă!

o muză jucăuşă

versul fugea după mine
ca un cîine turbat,
ce latră întruna şi dă din coadă.
eu i-am zis că mă întorc diseară,
dar seara am găsit cuşca pustie
şi un bileţel: „Mă întorc dimineaţa!”

cerul…

cerul e nemişcat ca ochi-ţi,
crucile stau cu faţa la pămînt,
cosit e mirosul de iarbă verde
ce încolţeşte crud la mine-n gînd.

„(…) Anton îşi scoase scîrbit din buzunar paşaportul său moldovenesc şi, zbîrrr, îi făcu vînt cît colo în stradă.
-         Gata, din această secundă, am rupt orice legătură cu Republica Moldova, deci să-mi smulgeţi coaiele, dacă vă mint, deci!
Apoi strigă şi mai tare ca să-l audă şi cei care dansau.
-         Gata, din această clipă nu mai vreau să mai am de-a face pentru nimic în lume cu Republica Moldova, nu mai vreau să mă mai întorc niciodată acolo, deci vreau să rămîn pentru totdeauna în Braşov, pentru că îmi place la nebunie Braşovul. Deci, mă primiţi în Braşov?” (pag. 136-137)

Fragment din UN AMERICAN LA CHISINAU.