http://radioiasi.ro/emisiuni/accidentul-de-dumitru-crudu-invitatiile-thaliei-cu-alex-aciobanitei-03-04-2017/

Tineri poeti din Chisinau

Rodica GOTCA

PORTRET DE FAMILIE

Sub cozorocul vechilor șăpci ale bunelului Ion,

În cutia unde-și ținea bisturiul și ața sterilă;

Sub a treia vertebră din stânga a bunicii Fevronia,

În bătăturile palmelor ei fine,

Între degetele noduroase și veșnic imaculate,

Sub litera latină care-i fără glas în ochii bunicii Fevronia,

Lipită ca o muscă de filele cărților "ce fac rău vederii",

Trecând prin vene scurtcircuitul tastelor de laptop;

În fașa dezlegată de n ori,

odată lărgită pentru doi

și pusă, proaspăt îndoliată, înaintea mea;

Între pupila și lentila mamei mele Valentina,

La rădăcinile spinilor din coroana-i de mamă,

Dându-mă huța pe cordonul ombelical;

Pe scaunul înșurubat, de tata Grigore, într-un picior X,

La o palmă distanță de masa de scris

Rectificând, la curea, caligrafia punctualității.

Mă dezbin în două fluvii,

Trag cu dinții acul unei broderii

ce va absorbi lacrimile și râsetele copiilor mei David și Daniel.

N-am vrut să mor 

ci am vrut să nasc,

Exact de strașnic cum am vrut să mă nasc.

Când eram sigură de geopolitica din ADN

strigam lozinca

și arătam la buricul pământului.

Azi îmi cânt refrenul, cu fața la un perete.


Autor: Rodica GOTCA

Astăzi, făceam anticameră la stomatolog. Alături de mine o doamnă între două vârste citea o carte în română. Fiind foarte curios din fire m-am uitat peste umăr. Citea romanul Tatianei Țîbuleac „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Felicitări, Tatiana Țîbuleac! Oamenii te citesc peste tot!!!

Dumitru Crudu a distribuit un link.

29 de minute · 

Dumitru CRUDU // Cum am stat în același bar unde era și un spion rus beat tufă

Radu, un prieten din Brașov, îmi povestea ceva, dar eu nu înțelegeam ce, pentru că peste vocea sa se suprapuneau glasurile metalice ale unor tipi din capătul celălalt…

DESCHIDE.MD

Mulțumesc, Emilian Galaicu-Păun:

Dumitru CRUDU. Salutări lui Troţki

Un prozator de cursă lungă.

EUROPALIBERA.ORG

Am terminat romanul lui Antonio Munoz Molina, „Iarna la lisabona”, un roman negru, unde Santiago și Lucreția fug permanent unul de altul și permanent se caută. Un roman în care se bea și se cântă mult, nimeni nu doarme noaptea și e foarte multă violență și nostalgie. Dar, mai presus de toate astea, „Iarnă la Lisabona” e un răvășitor roman de dragoste: „(...)Acum, după aproape doi ani, am recunoscut iarăși acest miros, care avea să rămână pentru totdeauna al trecutului și al fricii. Santiago Biralbo l-a simțit pentru prima oară într-o după amiază de vară, la San Sebastian, în holul blocului unde locuia.(...)” (Iarna la Lisabona, Antonio Munoz Molina)

Până azi, din povestirile lui Thomas Mann am citit doar „Moarte la Veneția”, dar azi am luat de la bibliotecă un volum de povestiri scos de Rao în 2003 și m-am pus pe citit. Am început cu povestirea CUM S-AU BĂTUT JAPPE ȘI DO ESCOBAR, unde doi adolescenți se bat undeva pe plajă, departe de ochii celor mari, dar în fața puștimii, pentru o gagică. Spectatorii rămân dezamăgiți de încăierare, pentru că au avut așteptări mai mari. Delicioasă povestire. La fel ca și altele din carte. Voi reveni cu noi impresii.