Veronica STEFANET

Te las

AUGUST 5, 2017 / LEAVE A COMMENT

Te las
Să evadezi din scrânciob
Apoi să te lovești
Că tot vroiai să te verifici .

În dansul tău pe sfoară
renunț să te mai susțin
Te las să cazi
și nu te mai prind în palme
de data asta – mă abțin.

Sunt decis să mă răzbun
deși-s convins că nu porți nici o vină
 urmăresc
Cum într-un rug comun mocnesc ale noastre inimi

sunt nevoit
să-ți anticipez pașii
Ca nu cumva să-ți vină-n cap
că  fără mine poți trăi
și să mă lași

o poezie de Veronica ȘTEFĂNEȚ

Anastasia PALII

PROTEST

în fața guvernului 

 caut copaci proaspeți tăiați

Politiștii sancționează pietrele  din pavaj

Sufăr de sociopatie și merg

împotriva mașinilor, împotriva tuturor

 prin Chișinău

ca pe un teren minat

e dreptul meu și nu mă poate opri nimeni.

îmi fac cruce până la isterie

și o iau la fugă

la protest se distribuie

 masiv bilete low cost

în Grecia, Turcia, Bulgaria, etc.

Eu nu mă mai întorc în trolebuz

după plasa cu cartofi uitată

 e dreptul meu 

și nu mă poate opri nimeni.

  

Subsolul cu șobolani

Subsolul cu șobolani

unde m-a trimis mama într-o iarnă după lemne

avea multe camere.

Știam că sunt doar 5 etaje

până când ne va fi cald

și oricum le număram.

Subsolul cu șobolani

e unul și același vis din copilărie

pe care îl redescoper în viața de zi cu zi,

în care șobolanii aleargă după mine

iar eu tremur zornâind cheile,

apărându-mă cu o cutie de chibrituri Avion.

Subsolul cu șobolani

e unica fotografie de familie

aruncată de la balcon

ca un bilețel norocos de la pachetele de țigări ale tatălui.

Dorința pe care mi-am pus-o atunci

în subsolul ăla cu șobolani

mă înspăimântă cel mai tare  în viața asta.

Poezii de ANASTASIA PALII

Cristina URSU

trag apa la baie,

destup scurgătoarea la chiuvetă și cadă,

strig: mă-năduș!, iar

becul mă arde mai ceva ca-n sahara lui Exupéry.

 transpir și mă șterg, transpir și mă șterg, iar oglinda

veghează din spatele meu cum mă șterg, o văd în geamul

cu-n unghi dezvelit de perdeaua rigidă,

vântul doarme, da eu știu ți-am promis să nu spun

nimic despre clipele-n care-am pupat asfaltul după colț și-așteptam să

vină ciorile peste cap și să-și caute cum știu ele mai bine de treabă, dar

cred că deja am făcut-o, pardon

o cioară deja a făcut-o pe oglinda mea, iar eu fug de

oglindă, să nu mă văd în oglindă, a înghițit cioara oglinda și 

totul devine lichid,

 port ce-i al tău, 

și mai trag înc-o dată apa la baie

***

afară vecina își scoate ochii, strigă și mi-i aruncă pe geam,

eu zic, nu, n-am nevoie să văd lumea ca ea și-i arunc înapoi,

ea iar,

eu iar,

ea iar, și tot așa trece vremea, e cinci, eu încă n-am făcut nimic.

 ți-amintești, tu, zic, cum spuneam că voi cuceri lumea mea, iar tu 

 ești prost, e doar o singură lume. și taci.

eu zic nu, îs mai multe, o să vezi îs mai multe

 în baie

oare cei doi ochi văd ceea ce văd și eu când mă uit în oglindă, îmi zic

de-aș fi ochii ei mi-aș face picioare, aș sări singur, nici nu m-aș mai uita înapoi și-aș zice:

du-te tu mă cu lumea ta cu tot!

Poezii de Cristina URSU

Av Hanna

http://feministbiblioteket.se/

Moldavien: Jag hittade inte mycket, men efter idogt sökande fann jag Dumitru Crudu på en sajt för Rotterdams internationella poesifestival. Där fanns flera dikter av honom publicerade på engelska.

Då kvarstår bara Moldavien, det land som jag från början trodde skulle vara det enklaste av de tre och här måste jag nog gräva lite till. Ann Morgan som jag nämnde ovan, ger mig ett tips. Jag får se om jag går på det. Någon annan som kan hjälpa mig?

När jag hittat något från Moldavien så tänkte jag redogöra lite för den litteratur jag läst från hela Europa (och inte bara EU, som jag läst tidigare).

(Och precis när detta ska publiceras hittar jag honom! Dumitru Crudu! Med dikter och allt här. Återkommer med det utlovande inlägget snart.)

Rodica GOTCA

Douã tãlpi Se desprind din tãlpile fictive, Adiționale umbrei noastre Şi o iau razna Deasupra lor se întinde leneşã frica De durere De pierdere De schimbare De plecare De rupere dintr-un pãmânt. Frica pe care n-o cunoaştem, Exact cum nou-nãscutul nu o cunoaşte când rupe placenta. Douã tãlpi care nu lasã urme, Se tot saturã şi înjurã Sãrãcia Alcoolicii Bolnavii Sinucigaşii Analfabeții Emigranții
şterse din cadranul imaginilor sepia. Pãmântul ce-l frãmântãm zilnic, Ne înghite ca o mlaştinã orice mişcare, ne Asurzeşte vis-a-vis de tãlpile mele
adorm cu grandoarea unor deziluzii necertificate încã. Le pun lanțuri socio-profesionale. Le gâdil cu grilaje înflorate. Sunt neumblatã prin lume Nu-mi port tãlpile. Îmi place sã le admir. primãvara la soare le bat una de alta. Suntem noi. Şi la sigur că o să ne întoarcem vreodatã.


O poezie de Rodica GOTCA