Draga Aurelia,
am privit si eu emisiunea de sambata a lui Gheorghe Erizanu, la care ai participat tu si Andrei Burac. Emisiunea a fost foarte buna. Cartea lui Liiceanu ati intors-o pe toate fetele. Am fost foarte impresionat ca Andrei Burac a vorbit si despre limitele eseistului bucurestean, caci, acesta are si destule limite ( despre ele au tot tras clopotele mai ales tinerii eseisti romani- vezi, Ciprian Siulea, de exemplu). Prestanta voastra a fost foarte buna. Imi amintesc ca Andrei Burac vorbise la un moment dat si despre nefericirea scriitorului, doar ca, mi se pare mie, afirmatia sa avea un alt sens. El facea o opozitie intre scriitorul ghiftuit si satul, multumit de sine, blamandu-l in primul rand pe acesta si nu pot sa nu-i dau dreptate. Cum poti sa scrii opere mari imbuibat? La asta se referea. Nu pleda ca scriitorii in par sa-si paraseasca apartamentele si sa se mute in corturi, in strada, ci ii dezaproba pe cei care s-au ghiftuit prea tare. Oricum ar fi, asertiunea sa nu trebuie scoasa din contextul discutiei asupra cartii lui Liiceanu. Sau, poate, tu nu vorbesti despre Andrei Burac? Si apoi, orice om are dreptul la parerea sa. De ce nu ar avea dreptul si Andrei Burac la aceasta opinie? Mai ales daca ne amintim de soarta pe care au avut-o Kafka, Bulgakov, Mihail Sebastian, Platonov, Kamus, Mandelstam, Pasternak, Dovlatov, Bitov, Iovita, Alexei Vakulovski, Gherasim Paduraru, Paul Celan, Gherasim Luca si asa mai departe, lista e foarte lunga. Oricum nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca orice om are dreptul la opinia sa: si Andrei Burac, si tu, dar si eu. Cine dintre noi are dreptate? Nu stiu, poate Liiceanu.


Dumitru Crudu