marți, 28 iunie 2011

Draga Aurelia,
am privit si eu emisiunea de sambata a lui Gheorghe Erizanu, la care ai participat tu si Andrei Burac. Emisiunea a fost foarte buna. Cartea lui Liiceanu ati intors-o pe toate fetele. Am fost foarte impresionat ca Andrei Burac a vorbit si despre limitele eseistului bucurestean, caci, acesta are si destule limite ( despre ele au tot tras clopotele mai ales tinerii eseisti romani- vezi, Ciprian Siulea, de exemplu). Prestanta voastra a fost foarte buna. Imi amintesc ca Andrei Burac vorbise la un moment dat si despre nefericirea scriitorului, doar ca, mi se pare mie, afirmatia sa avea un alt sens. El facea o opozitie intre scriitorul ghiftuit si satul, multumit de sine, blamandu-l in primul rand pe acesta si nu pot sa nu-i dau dreptate. Cum poti sa scrii opere mari imbuibat? La asta se referea. Nu pleda ca scriitorii in par sa-si paraseasca apartamentele si sa se mute in corturi, in strada, ci ii dezaproba pe cei care s-au ghiftuit prea tare. Oricum ar fi, asertiunea sa nu trebuie scoasa din contextul discutiei asupra cartii lui Liiceanu. Sau, poate, tu nu vorbesti despre Andrei Burac? Si apoi, orice om are dreptul la parerea sa. De ce nu ar avea dreptul si Andrei Burac la aceasta opinie? Mai ales daca ne amintim de soarta pe care au avut-o Kafka, Bulgakov, Mihail Sebastian, Platonov, Kamus, Mandelstam, Pasternak, Dovlatov, Bitov, Iovita, Alexei Vakulovski, Gherasim Paduraru, Paul Celan, Gherasim Luca si asa mai departe, lista e foarte lunga. Oricum nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca orice om are dreptul la opinia sa: si Andrei Burac, si tu, dar si eu. Cine dintre noi are dreptate? Nu stiu, poate Liiceanu.


Dumitru Crudu

Un comentariu:

  1. Dragă Dumitru,

    Să le luăm pe rând, matematicește:

    1. Desigur că fiecare are dreptul la opinie. Am infirmat cumva, undeva acest lucru? Prin această postare nu mi-am propus decât să mi-o exprim (OPINIA), pentru că în emisiune nu reușeam de fiecare dată să intervin să-mi spun punctul de vedere.

    2. Zici că A.B. „a vorbit la un moment dat si despre nefericirea scriitorului, doar că, ȚI se pare ȚIE, afirmatia sa avea un alt sens”. Eu m-am referit la ceea ce a enunțat explicit, pentru că interpretări sunt tot atâtea câți telespectatori. Dacă îți amintești, întrucât se vorbea despre nefericire, la un moment dat, moderatorul a pus o întrebare tranșantă: Eu nu am văzut/nu cunosc vreun scriitor fericit, dar Dvs. dle Burac?

    3. „Cum poti sa scrii opere mari imbuibat?”. Eu aș pasa întrebarea ghiftuiţilor gen contele Lev Nikolaevici Tolstoi, Gogol, Puşkin, boierului Alecsandri, Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Asachi, Kogălniceanu, Eliade, Ionesco, Voltaire (care, în treacăt fie vorba, avea și robi în stăpânirea sa), Montesquieu (maaare proprietar de terenuri și castele vinicole) etc.

    4. Am să citez dintr-o carte deșteaptă (că eu de altele nu citesc): „În epoca primitivă nu exista decât artă primitivă sporadică. Marea artă a antichităţii vine o dată cu sclavagismul! Se face diviziunea muncii, unii muncesc fizic, alţii - chiar şi din plictiseală dezvoltă artele şi ştiinţa. Leneşii au făcut ştiinţa! Nu cei de la coarnele plugului. Arta nu a venit din durere. E
    e un punct de vedere marxist de pe timpul romanticilor.”

    5. Poate ar trebui să căutăm în altă parte motivele care îl fac pe un scriitor să scrie. Și mai ales să că ele „variază” de la caz la caz.

    Îți mulțumesc că mi-ai oferit prilejul să mă explic.


    Cu bine,
    ab

    RăspundețiȘtergere

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan