camera ei e pustie
de unde a fost scoasă
doar flacăra străvezie
a unei lumânări pe masă

în locul cănilor cu apă arzând
din care până-n ultima clipă a băut
deschid uşa din când în când
şi mă uit dacă nu a căzut

şi nu a luat foc
faţa de masă dar ea iată
arde pe acelaşi loc
unde o oglinda stătea altădată

în care ei să se privească îi plăcea
şi pe care am impresia că a luat-o cu ea