Un poem de Adrian Popescu

Arsura

Carnea mea toată e o lumânare
Dar eu sînt flacără într-un cerc străveziu,
Ca păsările, mort, voi cântări mai mult decât viu.
Ochiul arzând se hrăneşte cu ceară
Şi face un strop de rouă fierbinte…
Odată am ştiut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.
Trupul meu tot e o lumânare
După ce se va fi scurs tot în ţărână
Şi flacăra se va topi în albastru,
Veţi mai simţi o arsură pe mână…

Preluat de pe blogul lui Vasile Gogea