clănţănitul
Silvia BERDAN
Mă trezeau dinţii clănţănind. Îmi incordam pupilele pînă la gradul în care credeam ca au sa iasă din ochi şi au să pornească să se plimbe cameră de cpul lor. Căutam, clănţănitul mă înspăimînta. Cine şi-o fi uitat dinţii pe fereastră?Era rîndul dinţilor să pornească pe calea "cunoaşterii de sine". Priveam îngrozită la eu care mă disociam în eu de pe pat, eu de pe fereastră, eu căţărată pe un fir de praf. Simt cum degetele pipăie clanţa uşii. Deci au fugit şi ele...mă lasă şi-şi rîd de mine. E un rîs în care dinţii mei, pupilele mele, degetele mele, din diferitele unghere lîncede se prind într-un dans fioros. Dar cum putea lipsi cireaşa de pe tort-Măria Sa-Sticla Organică, scăldată în rînduri consecutive de apă şi sînge, apă şi sînge, apă şi sînge, apă şi sînge, sînge şi apă, peretele de sticlă, apa, sîngele. Eu, cea schilodită pe pat şi eu cea care ţopăi în dinţi şi degete, tălpile mele, carefleoşcăie prin rînduri de apă şi sînge. Uneori, privind în cana cu lapte, vedeam înotînd acolo pupilele mele. De la robinet curgea, deşi sună deja prea banal, tot apă şi sînge.
Apa nu are gust, miros, culoare. -Cum să nu!!! aşa ne învaţă toţi profesorii de chimie, biologie sau de ce mai sînt ei acolo. Cum pot să mintă în halul acesta?!cînd pentru mine apa miiroase a sînge, are gust şi culoare de sînge. Tăindu-mă la deget, am constatat-eu nu am sînge adevărat în mine-cel de pe sticlă, sînt plină deci, de o alchimie ciudată, străină de mine. Cum aş putea să rămîn eu singură cu mine cînd nici măcar conţinutul care-mi umple ambalajul nu este compatibil cu mine însămi?!
Odată, un cineva (sau o cineva)mi-a dărîmat sticla, mi-a dispersat-o în mii de particule. Am plîns ca la moartea primului meu căţel. Am înmormîntat granulele în cutia de încălţăminte de sub pat. Degeaba mai aşteptam sîngele şi apa din robinet. Lumea a devenit greţos de perfectă, la fel de perfectă ca apa care nu are gust, culoare sau miros. M-am simplificat pînă la imposibil, întîi prin 2 apoi prin 4, prin 8 ,prin 10, se pare că era să uit de 6.
Mergînd pe lîngă vitrinele luxoase le priveam insistent, de parcă le-aş fi înfăptuit o radiografie, le mai privesc încă. Încerc să disting ceva din cutia mea. M-aş încumeta să le pipăi, am încercat odată, dar m-am trezit cu un "torent de laude" graţioase: dat din mîini, un teu fîlfîind în aer şi stropi de salivă inundînd gura celei care avea nobila misiune de a dădăci vitrina în cauză. Nu aş fi crezut niciodată că nu am să mai văd sticla mea vibrînd în apă şi sînge. Acum îmi dau seama de ce îmi pare atît de rău. N-am îndrăznit, sau chiar nu am vrut să îi mărturisesc ce simt. Acum dacă aş întîlni-o i-aş spune: "TE URĂSC, STICLĂ DIN APĂ ŞI SÎNGE!!!"
Silvia BERDAN
Silvia BERDAN
Mă trezeau dinţii clănţănind. Îmi incordam pupilele pînă la gradul în care credeam ca au sa iasă din ochi şi au să pornească să se plimbe cameră de cpul lor. Căutam, clănţănitul mă înspăimînta. Cine şi-o fi uitat dinţii pe fereastră?Era rîndul dinţilor să pornească pe calea "cunoaşterii de sine". Priveam îngrozită la eu care mă disociam în eu de pe pat, eu de pe fereastră, eu căţărată pe un fir de praf. Simt cum degetele pipăie clanţa uşii. Deci au fugit şi ele...mă lasă şi-şi rîd de mine. E un rîs în care dinţii mei, pupilele mele, degetele mele, din diferitele unghere lîncede se prind într-un dans fioros. Dar cum putea lipsi cireaşa de pe tort-Măria Sa-Sticla Organică, scăldată în rînduri consecutive de apă şi sînge, apă şi sînge, apă şi sînge, apă şi sînge, sînge şi apă, peretele de sticlă, apa, sîngele. Eu, cea schilodită pe pat şi eu cea care ţopăi în dinţi şi degete, tălpile mele, carefleoşcăie prin rînduri de apă şi sînge. Uneori, privind în cana cu lapte, vedeam înotînd acolo pupilele mele. De la robinet curgea, deşi sună deja prea banal, tot apă şi sînge.
Apa nu are gust, miros, culoare. -Cum să nu!!! aşa ne învaţă toţi profesorii de chimie, biologie sau de ce mai sînt ei acolo. Cum pot să mintă în halul acesta?!cînd pentru mine apa miiroase a sînge, are gust şi culoare de sînge. Tăindu-mă la deget, am constatat-eu nu am sînge adevărat în mine-cel de pe sticlă, sînt plină deci, de o alchimie ciudată, străină de mine. Cum aş putea să rămîn eu singură cu mine cînd nici măcar conţinutul care-mi umple ambalajul nu este compatibil cu mine însămi?!
Odată, un cineva (sau o cineva)mi-a dărîmat sticla, mi-a dispersat-o în mii de particule. Am plîns ca la moartea primului meu căţel. Am înmormîntat granulele în cutia de încălţăminte de sub pat. Degeaba mai aşteptam sîngele şi apa din robinet. Lumea a devenit greţos de perfectă, la fel de perfectă ca apa care nu are gust, culoare sau miros. M-am simplificat pînă la imposibil, întîi prin 2 apoi prin 4, prin 8 ,prin 10, se pare că era să uit de 6.
Mergînd pe lîngă vitrinele luxoase le priveam insistent, de parcă le-aş fi înfăptuit o radiografie, le mai privesc încă. Încerc să disting ceva din cutia mea. M-aş încumeta să le pipăi, am încercat odată, dar m-am trezit cu un "torent de laude" graţioase: dat din mîini, un teu fîlfîind în aer şi stropi de salivă inundînd gura celei care avea nobila misiune de a dădăci vitrina în cauză. Nu aş fi crezut niciodată că nu am să mai văd sticla mea vibrînd în apă şi sînge. Acum îmi dau seama de ce îmi pare atît de rău. N-am îndrăznit, sau chiar nu am vrut să îi mărturisesc ce simt. Acum dacă aş întîlni-o i-aş spune: "TE URĂSC, STICLĂ DIN APĂ ŞI SÎNGE!!!"
Silvia BERDAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu