(te rog)
nu-mi lăsa urme
ştiam
căpuşa
nu lasă urme
nu rămîn ciatrice nici răni
muşcături
vînătăi
nu e doamne fereşte o căpuşă
bătrînă şi mare ce se
înfige hotărît ca de o ultimă
speranţă pentru a nimeri în zona urbană
şi totuşi dacă se-ntîmplă,
chiar dacă o face
o face ca nimeni să nu ştie de
asta
a trăit toată viaţa la sat cu
pămîntul sub unghii
o face cu un fel de aplomb
de parcă toată viaţa a trăit
la oraş şi s-a plimbat cu pămîntul întreg pe străzi
cunoaşte regulile de
circulaţie
ştie că la roşu se stă pe loc
iar la verde îşi înţeapă puţin victima
îşi înţeapă puţin stăpînul
acelui corp straniu stăpînul acelui corp străin
pielea tăbăcită părul plin de
mătreaţă limba necurăţită de ani de zile
plină de toxine şi bacterii
dinţii infecţi de carii
urechile murdare de ciară
unii preferă să cureţe
urechile cu beţişorul
iar limba cu periuţa de dinţi
eu prefer să curăţ urechea cu
degetul şi limba cu linguriţa
o linguriţă mică am dat de ea
cînd am deschis în deplasare
ca să-mi iau pliculeţul infect
să-mi pregătesc un ceai era aruncată acolo
singură
atunci mi-a venit ideia să
scriu poemul linguriţei părăsite
balada unei linguriţe mici
lăsate printre multe pliculeţe cu ceai
nu prea am văzut şi cred că
aici pot cumva fi norocos
ca la teatru la noi spectatorul
să bea Cola şi să fugă pe drumul strîmb cu replicile înaintea actorilor
în deplasare am văzut
poate a văzut şi căpuşa
căpuşa arogantă din corpul meu
căpuşa înrăzneaţă din corpul
meu
căpuşa obraznică din corpul
meu
căpuşa stripteoza din corpul
meu
e mare noroc
mare noroc
dragoste noastră e ca o
soluţie alcoolică verde de briliant
se scoate căpuşa rămîne o rană
micuţă
se scurge printre degete
rămîne verde de briliant
tu ai lăsat urme
şi te rog să lăsăm lucrurile
cum sunt
şi să nu mai discutăm despre
asta
O poezie de Artiom OLEACU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu