Vitalie ȘEGA

 Ursul

mă trezeam

Tata mânca al doilea dejun

mă numea urs somnoros

cu stânga îmi ciufulea părul

cu dreapta ridica degetul arătător

Eu la vremea ta…

Apa rece îmi alunga visele

trăgeam un scaun sub mine şi îl făceam mai greu

aşezându-mi fundul pe el,

ceream ce avea tata în farfurie

caş şi unt,

el deja îşi scărpina obrajii a plăcere,

Eu la vremea ta...

Dizolvam dinţii, caşul şi plăcerea de a fi la o masă cu el,

mă simţeam bărbat,

el nu mă întreba, dar eu îi povesteam cu gura plină, ce

teme ne-o dat pe acasă,

el se scobea printre dinţi, obicei deprins încă din armată şi

plasa mâna cu unghiile negre, ce

nici săpunul nu le spăla pe umăr,

zicând

Eu la vremea ta număram păpuşoi în loc de matematică

spuneam poveşti viţeului, dar nu profesoarei

şi fugeam la Maria să-i promit că o iau de nevastă chiar mâine,

însă mâine n-a venit

a venit ursul.