AZI E LANSAREA LUI SANDU VAKULOVSKI

AZI LA 18 şi 15 minute e lansarea celui mai nou roman al lui Sandu Vakulovski SALVAŢI_MĂ LA ROŞIA MONTANĂ. La Librăria din CENTRU.

o scrisoare de prea departe

traducere de dan sociu

de Charles Bukowski 

mi-a scris dintr-o cămăruţă
de pe malul Senei.
mi-a spus că ia lecţii de
dans.
că se trezeşte la 5
şi dactilografiază poeme
sau pictează
şi când simte că-i vine să
plângă
are o bancă preferată pentru
asta
pe malul râului.

cartea ei de "Cântece"
o să apară la
toamnă.

nu ştiam ce să-i răspund
dar i-am spus să aibă grijă
la dinţii stricaţi şi
la amanţii francezi.

i-am pus fotografia lângă radio
sprijinită de difuzor
şi se mişca
de parc-ar fi fost vie.

am tot stat şi-am privit-o
cât mi-am fumat
ultimele 5 ţigări.

apoi m-am
băgat în pat.

Polirom lanseaza seria de autor ORHAN PAMUK in cadrul colectiei Biblioteca Polirom


• Seria debuteaza cu Muzeul inocentei, cel mai recent roman al laureatului Premiului Nobel pentru Literatura, aparut in traducerea de exceptie a Luminitei Munteanu. Urmatorul titlu al seriei este volumul Istanbul, tradus de asemenea in premiera in limba romana. Proiectul va continua cu noi editii ale romanelor cunoscute si apreciate de cititorii romani, precum Ma numesc Rosu sau Viata cea noua.

• Orhan Pamuk este cel de-al douazecilea scriitor laureat al Premiului Nobel pentru Literatura tradus in colectia „Bibliotreca Polirom”, dupa Naghib Mahfuz, Doris Lessing, J.M.G. Le Clezio, Jose Saramago, Gunter Grass, Ernest Hemingway, Doris Lessing, William Faulkner, Seamus Heaney, Camilo Jose Cela, Saul Bellow, Elias Canetti, Elfriede Jelinek, Heinrich Boll, John Steinbeck, Boris Pasternak, Francois Mauriac, V. S. Naipaul si Rabindranath Tagore

• Orhan Pamuk: „Toti ma intreaba: domnule Pamuk, dumneata esti Kemal din roman? Ei, gata! Nu, nu sint Kemal, dar nici nu va pot convinge ca nu sint. Asta inseamna sa fii scriitor. Si sint fericit. Tolstoi a facut o scoala. Alti scriitori au intemeiat o revista, au facut filme, au avut o cariera politica. Muzeul asta e scoala mea, e revista, e filmul si e politica mea. E o parte din mine.”

• Cel mai recent roman al lui Orhan Pamuk a fost primit cu acelasi interes atit de catre cititori, cit si de specialisti, criticii de la Financial Times comparind volumul cu capodopere ale literaturii univgersale: „Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste care poate fi oricind asezat alaturi de Lolita, Doamna Bovary si Anna Karenina”.

Orhan Pamuk s-a nascut in 1952 la Istanbul. Dupa trei ani de studii de arhitectura, se inscrie la Facultatea de Jurnalism, iar din 1974 se dedica in intregime literaturii. Dintre romanele sale, traduse in peste cincizeci de limbi, au aparut in romana Ma numesc Rosu (2006), Viata cea noua (2006), Fortareata alba (2007), Cartea neagra (2007), Zapada (2008). In 2006 primeste Premiul Nobel pentru Literatura. In discursul de acceptare a Premiului Nobel, Pamuk spunea: „Secretul unui scriitor nu sta in inspiratie – pentru ca nu e niciodata limpede de unde apare ea, si cum. Secretul unui scriitor e incapatinarea, e rabdarea. Avem un proverb foarte frumos in turceste: sa sapi o fintina cu un ac; eu cred ca proverbul acesta vorbeste de fapt despre scriitori.”


Mai multe despre roman, aici.


In pregatire in colectia BIBLIOTECA POLIROM:
• Cea mai recenta carte a lui Salman Rushdie, Luka si focul vietii

STIRE PRELUATA DE PE BLOGUL EDITURII POLIROM

Romanul Simion Liftnicul de Petru Cimpoeşu a apărut de curînd în bulgară, la editura Colibri, în traducerea Laurei Nenkovska.



În anul 2009, romanul a apărut în spaniolă, cu titlul Un santo en el ascensor, la editura Icaria, în traducerea lui Francisco Javier Marina Bravo, dar şi în traducere italiană la Alberto Castelvecchi Editore. Il Santo nell ascensore, în traducerea Liviei Claudia Bazu, a intrat în selecţia oficială pentru Premiul Strega Europeo, una dintre cele mai prestigioase distincţii literare italiene. Tot în 2009, romanul a fost publicat şi în croată, la editura Znanje, cu titlul Svetac u liftu, in traducerea lui Mate Maras.



Simion Liftnicul a mai fost editat în Cehia, la editura Dybbuk, în 2006, în traducerea lui Jiri Nasinec, cu titlul Simion Vytaznik. Versiunea cehă a fost distinsă cu Premiul „Magnesia Litera” şi a fost declarată Cartea anului 2006 în Cehia. De altfel, a fost pentru prima oară cînd un autor român a cîştigat Premiul Magnesia Litera.



Traducerile în spaniolă, italiană, cehă şi bulgară au beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român.


Simion liftnicul (2001, ed. a II-a revăzută, Polirom, 2007 ) a primit Premiul revistei Cuvîntulşi Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România. Ediţia cehă a cărţii, Simion Vytaznik, a fost declarată cartea anului 2006 în Cehia si distinsă cu Premiul „Magnesia Litera”

STIRE PRELUATA DE PE OBSERVATOR CULTURAL

Gheorghe Erizanu: Când miercuri era joi

Gheorghe Erizanu

* Sub fereastră

Dăruiește o poveste
noiembrie 2nd, 2010

În Librăriile Cartier au apărut locuri amenajate pentru campania Publika TV „Dăruiește o poveste”. Dacă vă pare departe sediul Publika, dacă vreți să dăruiți cărți pentru copii, o puteți face și în toate Librăriile Cartier.Cărțile vor fi duse la sediul Publika și repartizate bibliotecilor din Republica Moldova.

La Librăria9 funcționează în continuare „Schimb de carte”.

Joi la Librăria din Centru va fi lansată cartea lui Sandu Vakulovski. Dacă va fi timp urât, atunci va vorbi și Vladimir Beșleagă. Pe timp frumos rămâne la muncile agricole din satul natal. Andrei Gheorghe va fi prezent. Nu știm dacă va veni împreună cu Tolia Mârzenco.

Sâmbătă la Librăria din Centru, în cadrul campaniei Publika, va avea loc o întâlnire a Claudiei Partole cu cititorii.

La congresul USM de vineri Arcadie Suceveanu a devenit președinte. Mihai Cimpoi a rămas președinte. Am apucat și eu o răceală de zile mari. Și niciunul dintre noi nu e fericit.


Acest text ii apartine lui Gheorghe Erizanu

Cultură / Agendă culturală
Scrutin repetat și la scriitori

29.10.2010
Dumitru Crudu

Candidaturile lui Mihai Cimpoi și Arcadie Suceveanu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova au divizat profund tagma literaților.
Uniunea Scriitorilor a încercat astăzi, fără succes, să-şi aleagă un nou preşedinte. Scriitorii s-au adunat la congres, au votat, iar Arcadie Suceveanu a ieşit învingător depâşindu-l cu 13 voturi pe preşedintele actual Mihai Cimpoi. Însă votul a fost invalidat. Mihai Cimpoi, care conduce Uniunea Scriitorilor de mulţi ani, a invocat motive de procedură şi a anunţat alegeri repetate pe 28 noiembrie.

Marea deosebire faţă de alegerile de altădată de la Uniunea Scriitorilor, de la sfîrşitul anilor optzeci sau de la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, e că, de data asta, diferenţa dintre cei doi candidaţi nu a mai fost de culori, ci de nuanţe. Practic, cei doi concurenţi pentru fotoliul de preşedinte, Mihai Cimpoi şi Arcadie Suceveanu, nu au mai putut fi împărţiţi în competitorul cel bun şi cel rău: ambii împărtăşind cam aceleaşi viziuni politice proeuropene şi, pe undeva, cam aceeaşi platformă literară; ambii fiind scriitori valoroşi, cu nişte opere literare rezistente în spate şi cu o înţelegere foarte profundă a fenomenului literar; şi ambii deţinînd de-a lungul timpului funcţii de conducere şi ţinînd de toartă oala în conducerea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova sau a filialei din Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.

Asta este şi marea deosebire faţă de alegerile pentru parlamentul moldovenesc de la sfîrşitul lui noiembrie unde competitorii electorali fac parte din tabere opuse, care împărtăşesc valori antagonice şi ireconciliabile şi a alege între unii sau alţii este echivalent cu a alege să mergi înainte sau înapoi. Or, nu asta a fost şi situaţia de la Uniunea Scriitorilor, căci, totuşi, cei doi scriitori sînt unii dintre cei mai buni literaţi moldoveni contemporani care, fiecare în domeniu său, au lăsat nişte urme adînci şi, indiferent de cine o să cîştige, victoria va fi una la mustaţă.

Cu toate acestea, ca niciodată pînă acum, meciul preelectoral a fost extrem de dur. Îndemnurile de susţinere ale unuia dintre cei doi concurenţi au curs gîrlă pe internet. Mai mult, membrii Uniunii Scriitorilor erau sunaţi acasă ca să fie învăţaţi pentru cine să-şi dea votul. Dar cele mai multe şi mai usturătoare acuze au răsunat în timpul congresului Uniunii Scriitolilor ceea ce, de la un punct încolo, pare aproape că de neînţeles, de vreme ce, totuşi, deosebirile dintre Cimpoi şi Suceveanu sînt minime şi nici unul dintre aceştia nu ar putea fi învinuit că aspiră la acest post pe puncte.

Totuşi, o explicaţie ar exista. Suporterii lui Suceveanu cred că nu ar fi vorba neapărat de a alege între Cimpoi şi Suceveanu, ci între echipele care-i înconjoară pe cei doi. Pentru că cei care-l susţin pe Suceveanu consideră că echipa de scriitori din preajma lui Cimpoi e compusă din scriitori de duzină care funcţionează ca o camarilă, de aici, şi intoleranţa fără precedent faţă de Mihai Cimpoi. Dar la fel gîndesc şi susţinătorii lui Cimpoi în ce priveşte echipa din anturajul lui Suceveanu şi atunci oare cine are dreptate?

Oricum ar fi, marea problemă a scriitorilor moldoveni e să scrie noi cărţi valoroase. Or, acest lucru nu este prea uşor, indiferent cine va fi noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

EGP

EUROPA LIBERA

Emilian Galaicu-Păun



Cultură / Cartea la pachet
1„57 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană” de Alexandru VAKULOVSKI

01.11.2010

Romanul realist, dacă nu cumva chiar naturalist pe linia lui Emile Zola din Germinal, trece într-unul oniric odată cu coborîrea fetei în mina auriferă.

Ultimul roman al scriitorului Alexandru Vakulovschi este alegerea făcută de Emilian Galaicu-Păun pentru ediţia de astăzi a rubricii sale săptămânale, Cartea la pachet.

Bine-a zis Mihnea Blidaru, solistul de la Luna Amară: „Alexandru Vakulovski este un paradox, pentru că i se rupe de tot, dar nu-i scapă nimic” – ceea ce autorul nostru o demonstrează cu brio în ultimul său roman, 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, Cartier, 2010, după ce tocmai a pus punct trilogiei cu un titlu de nepronunţat în public şi care totuşi e pe buzele tuturor.

Redactat la persoana întâi singular, dar – Nota Bene! – la… feminin, romanul debutează abrupt cu coborârea în infernul domestic:
„– Nu e neagră?
Acestea au fost primele cuvinte ale bunicilor, când mama m-a adus la Roşia Montană. Tata era străin, deci pentru ei era normal ca el să fie negru. Şi eu să fiu neagră. Atunci am primit prima bătaie. De bun venit. Aveam trei ani, cred”. Nu e decât prima treaptă, dintr-o nesfârşită cădere în lume, şi ea decăzută până la a-şi vinde morţii din cimitir, pe bani gheaţă. Când iadul domestic se banalizează prin repetiţie, urmează căderea în infernul personal: „Tipul s-a încins tare (...) Mi-am ridicat rochia, mi-am scos chiloţii şi m-am lăsat pe spate: – Fute-mă.” Totul, însoţit de o prăbuşire colectivă – a familiei, a relaţiilor de prietenie, a satului în general, dacă nu cumva însăşi civilizaţia contemporană e pusă în cauză: „Dacă fetele nu erau seara acasă şi se afla că au stat cu localnicii – curve, în sfârşit înţelegeam bine termenul, da erau nişte curve ieftine pe care bărbaţii nu se sfiiau să le fută cu orice ocazie. (…) Dacă în schimb spuneau că au fost cu un străin, părinţii dormeau liniştit, visând un viitor strălucit pentru copila lor.”

Pe acest fundal degradant, singură coborârea fetei în mina aurifera – înălţătoare pagini! – primeneşte atmosfera, iar romanul realist, dacă nu cumva chiar naturalist pe linia lui Emile Zola din Germinal, trece într-unul oniric, de toată frumuseţea, şi care potenţează naraţiunea. Într-un cuvânt, dacă-n trilogia cu un titlu de nerostit în public s-a văzut că Alexandru Vakulovski vrea, odată cu Salvaţi-mă la Roşia Montană a demonstrat că poate!


acest text ii apartine lui Emilian Galaicu-Păun