Avanpremiera editoriala: Mihai Vakulovski

Nou fragment din "Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău", în curs de apariţie la Cartea Românească


1989 = 1972. La universitate în 1989, an de răscruce, nu se schimbase nimic de pe vremea studenţiei părinţilor mei, care absolviseră facultatea în anul naşterii mele. Nu se schimbaseră nici măcar profesorii, nici cursurile, nici orarul, nici măcar glumele profilor, care zic „oral”, în loc de „orar”, serios, tata ştia toate poantele şi şmecheriile profilor mei!, ăştia nu schimbaseră nici măcar caietele din care citeau (chiar aşa ziceau – „Az o sî vî şetesc lecţiea dinspri vocali” – „eu o sî vî şitesc cursu’ di gramaticî istoricî, tovarăş studenţ”), filele lor erau galbene-galbene, parcă se pişase Zinu pe ele. Te plictiseai de moarte, te aşezai în ultima bancă şi citeai cărţi cumpărate de la „Drujba”. Dacă te prindeau cu cărţi româneşti te exmatriculau imediat. Dacă erau ruseşti îţi scădeau nota la purtare. Sau te duceau la decan, la tavarişci Vitalii Zaharîci Martin, mare prof mare de gramatică istorică. Ăsta îţi ţinea o lecţie „dinspri” Uniunea Sovietică şi despre jigodiile de jandarmi români care şi-au bătut joc de bunicii noştri şi te întreba dojenitor dacă umbli la mitinguri.
– Nu cunva vriei grafii laţinî, uăi? Nu cunva vriei uniri „cu Ţara”, uăi tu uăi? În loc sî învăţaţ, sî învăţaţ şî încî o datî sî învăţaţ, cum o dzîs tovarişci Vladimir Ilici Lenin-Ulianov, voi vă uitaţ pisti Prut, uăi? O sî vî popesc pi tăţ, bandiţîlor şî vagabonţîlor! V-o trimis mă-ta şî tat-to la învăţat, uăi, da voi şi faşiţ? Vă uniţ, a? Cu şini crediţ cî vî uniţ voi, băi?
Şi, după ce-a picat URSS-ul, după ce-am trecut oficial la grafia latină, acelaşi Vitalii Zaharîci:
– Şi-i di ghini c-an trecut la grafia latină, cît di mult mă ajiutî asta, uăi, uiti-ti şi uşor mni-i amuia sî vî isplic io vou. Şi însamnî „nuşii”, uăi, ia spuni, uăi!? Cum sî nu ştii, uăi? „Nuşii” ne-o eliberat, uăi, „nuşii” îs ruşii, fraţîi mai mari, uăi, aţ înţăles, uăi? Ai audzît di rotacizari, uăi? Macar ghini c-an trecut la grafii latinî, c-amuia mni-i mai uşor.
Am prins toate aceste schimbări la faţă şi la trup şi la minte şi la gusturi şi de idoli şi la păr şi chiar la nărav, acele întoarceri „cu 360 de grade cu faţa la popor”, cum a zis primul prim-ministru moldovean, acele schimbări bruşte a curului de pupat, a pulii de supt, că doar omul e supt vremuri, nu?, n-aşa a zis cronicarul, băi? A zis şi „sărmana Ţara Moldovei!” Pînă acum era a lui Lenin şi a lui Brejnev, iar peste noapte toţi au zis că curul lui Ştefan cel Mare e mai moale şi mai parfumat (cu fum de cînepă), iar pula – mai dulce (cu iz de căpşune), nesimţiţii de români au devenit fraţi de sînge, iar „fraţii mai mari”, „marele popor rus” a devenit brusc exploatator şi ocupant. Monumentul lui Ştefan cel Mare a făcut cîţiva paşi în faţă şi s-a căsătorit cu cea mai potrivită dintre poete, şi încă legată cu bentiţă la cap, cu popă, slujbă şi cu martori, cum se cuvine. Iar monumentul lui Lenin a dispărut din Piaţa Centrală. Am prins şi înviorarea obligatorie, uăi. Special pentru asta era o sonerie care te trezea şi din lumea cealaltă, suna un cretin vreo 20 de minute în continuu, nici nu mai aveai chef de somn după aceea...

continuarea - aici