TABĂRA de scriere creativă ”Leonard Tuchilatu”

 Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în parteneriat cu  Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu din Chișinău și „Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviţă”, susține organizarea taberei de scriere creativă ”Leonard Tuchilatu” (online), adresată tinerilor poeţi şi prozatori.  Scopul şi obiectivele acestui proiect sunt creşterea nivelului de profesionalism al tinerilor poeţi şi prozatori,  reflectarea realităţilor cotidiene,   încurajarea creativității şi sporirea interesului faţă de literatură în general și literatura română în particular,  consolidarea unui liant între generaţii. Un obiectiv important este şi schimbul de experienţă între profesioniştii şi începătorii din R. Moldova şi România.

Aflată la a V-a ediție,  tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”  are o notă distinctă  în acest an, deoarece se desfășoară în mediul  online. Timp de cinci zile, în perioada 25 – 30 august 2020 se vor desfășura ateliere de scriere creativă, moderate de scriitorii Cosmin Perța și Dumitru Crudu, la care se vor scrie poezii și se vor discuta textele compuse în aceste zile. La ediția din acest an a taberei vor participa tineri scriitori români din Republica Moldova, România, Cehia și Canada. Toate textele care se vor scrie în această perioadă vor fi publicate pe un blog creat anume pentru acest scop și pe blogul https://iovita.art.blog/,  Ulterior textele vor fi publicate  într-o antologie. Amintim că până acum  au fost publicate trei antologii de proză și de poezie, ca rezultat al acestor tabere de literatură.  O bună parte dintre tinerii scriitori care au participat la edițiile trecute,  azi au devenit nume cunoscute ale literaturii române: Andrei Dosa, Ion Buzu, Anatol Grosu, Ana Donțu, Maria-Paula Erizanu, Virgil Botnaru, Cătălina Balan, Ecaterina Bargan, Emanuela Sprânceană, Victor Țvetov, Aura Maru, Aurelia Borzin, Vadim Ungureanu, Teodor Bordeianu. Iată lista tinerilor poeți invitați să participe la ediția din acest an:  Ion Agaci, Tatiana Grosu, Victoria Tatarin, Vitalie Șega, Rodica Gotca, Petru Raicu, Augustina Visan, Adriana Rusu, Dumitrița Sîrbu, Theodor Fusu, Ludmila Țurcanu, Georgiana Mărculescu, Ana Roman, Iraida Darmancev, Toni Chira, Simina Popescu, Savu Popa, Teona Farmatu, Luca Ouatu.

Rodica GHILAȘ

Rodica Ghilaș este nascută la data de 4 iulie 1975 în orașul Chișinău, Republica Moldova. În 1982 își începe studiile la școala nr. 11 din orașul Chișinău. În 1983, publică prima poezie. Începând cu 1983 până în 1986, poeziile ei apar în mai multe publicații periodice pentru copii. În 1985 compune cântecul “Drag învățător” interpretat ulterior și de corul “Vocile primăverii” din care făcea parte. În 1989 se transferă la Liceul nr. 2, unde studiază în clasă cu profil teatral. În 1992, după absolvirea liceului, își continuă studiile la Universitatea de Stat a Artelor, clasa regie TV. În 1993 obține bronzul pentru regie la Festivalul de Film pentru Tineret “Ai noștri tineri”. Pe parcursul anilor 1992-2019, activează la Televiziunea Națională în calitate de: actor, regizor, director artistic al Teatrului cu păpuși “Prichindel”, autor proiect și redactor. Pentru postul național “Moldova 1” lucrează în exclusivitate la producerea programelor artistice pentru copii. În anul 2000, emisiunea “Mini ABC”, al cărui autor e, obține Antena de Aur pentru cea mai buna emisiune televizată. De-a lungul timpului a creat sute de scenarii, multe dintre care au fost în versuri. A scris poezii și cântece, dar și a colaborat cu mai multe studiouri muzicale pentru copii din țară, semnând în calitate de textieră zeci de piese pentru copii. În prezent este stabilită în SUA, formând o punte artistică cu țara prin intermediul versurilor sale.

MÂINE

M-ai cuprins și-ai zburat ca o pasăre-n zare, Când copacii au nins tot pământul cu floare Nici nu știu cum miroși, te găsesc doar în poze Și în visele mele frumoase și roze. Iepurașul de pluș mi-amintește de tine Când la piept mă strângeai și dormeai lângă mine. Chiar de-i vechi eu nu-l las, știu că noaptea i-i frică. Ce să facă pe poliță fără mămică? Nu vreau daruri, să știi, vreau în brațele tale Să mă-nveți poezii, să ghicim în petale, Mii de poze să-mi faci în rochițe frumoase, Să mâncăm prăjituri câte vrem după șase. Nu vreau toți să mă-ntrebe “Dar unde-i mămica?” Nu vreau noaptea să plângă în pernă bunica... Când te-ntreb dacă vii, Îmi răspunzi că vii mâine, Însă mâine nici ieri și nici astăzi nu vine. Zici că dor ți-e de mine și mie îmi este... Și atunci de ce oare dispari fără veste? Vreau în ochi să-ți privesc și să văd bucurie, Și iubire să simt cât îmi trebuie mie. Vrau să-ți cânt, să-ți dansez, să mă alint când mi-e foame, Vreau să uit de tablete și de telefoane, Vreau să ne-mbrățișăm cât ne place, căci mâine Dacă vii, s-ar putea să fim două străine.

O poezie de Rodica GHILAȘ

Rodica GHILAS

Alb-negru Cafeaua dă în foc Să-i torn un pic de lapte, Oricum amară e... De ce o beau în noapte? Probabil să nu dorm, am obosit de vise, Culorile alb-negru de gânduri sunt ucise. Deschid televizorul, să văd ce se întâmplă! Un flux de informații îmi perforează tâmpla Prognoza nu e bună, se înnegrește cerul Înfrânt îngenuncheză și tace adevărul. Poporul cere sânge, a început Corida Oare contează cine va câștiga partida? Când ziua și cu noaptea sunt gata de bătaie Transformă atâtea lacrimi în picături de ploaie... Sub măștile de pânză emoția scrâșnește, Revolta ca un virus în aer se topește Distanța socială devine tot mai mică, Își schimbă epicentrul focarele de frică. Când legea-i asasinul, nu poți opri răscoala N-ai cum prin umilință să-ți ispășești greșeala. Nu poate epiderma să-ți dea supremație Când savurezi plăcere din stări de agonie. Încă un pas, pe tablă, de pe-un pătrat pe altul Sar piesele-n cutie! Impresionant e saltul! Șah-mat! Încearcă gloata puterea s-o împartă, Punând la îndoială mari opere de artă. Pe aripile frânte-ale vântului se zbate Iluzia creată de-o falsă libertate, Mor frazele din carte, sub arma de cenzură, Care-n culori ne-mparte și ne insuflă ură. Scot steagul alb! Vreau pace! Îmbrățișez pământul, Care din rădăcină mi-a cultivat cuvântul, Și-mpac fărădelegea ce a trezit furie Pe alb scriind cu negru un rând de poezie.

Rodica GHILAȘ

Mâine M-ai cuprins și-ai zburat ca o pasăre-n zare, Când copacii au nins tot pământul cu floare Nici nu știu cum miroși, te găsesc doar în poze Și în visele mele frumoase și roze. Iepurașul de pluș mi-amintește de tine Când la piept mă strângeai și dormeai lângă mine. Chiar de-i vechi eu nu-l las, știu că noaptea i-i frică. Ce să facă pe poliță fără mămică? Nu vreau daruri, să știi, vreau în brațele tale Să mă-nveți poezii, să ghicim în petale, Mii de poze să-mi faci în rochițe frumoase, Să mâncăm prăjituri câte vrem după șase. Nu vreau toți să mă-ntrebe “Dar unde-i mămica?” Nu vreau noaptea să plângă în pernă bunica... Când te-ntreb dacă vii, Îmi răspunzi că vii mâine, Însă mâine nici ieri și nici astăzi nu vine. Zici că dor ți-e de mine și mie îmi este... Și atunci de ce oare dispari fără veste? Vreau în ochi să-ți privesc și să văd bucurie, Și iubire să simt cât îmi trebuie mie. Vrau să-ți cânt, să-ți dansez, să mă alint când mi-e foame, Vreau să uit de tablete și de telefoane, Vreau să ne-mbrățișăm cât ne place, căci mâine Dacă vii, s-ar putea să fim două străine.

Rodica GHILAȘ

Născută de ziua Americii pe 4 iulie 1975.



1+1 Azi am înțeles că tot ce-am învățat la școală e o minciună Nu mă crezi? Adună! Cât fac unu plus unu? Doi? Și de ce nu trei, patru, zece, o mie Șapte miliarde cu aceeași cetățenie? Cetățeni ai planetei Pământ! Crezi că mint? Numără semințele ce-au dat rod în grădina Edenului, Care cu puterea vântului, Au zburat pe vârful muntelui, Au luat puterea soarelui Și au învins bariera timpului. Au trecut prin dune Ca firele de nisip s-au risipit prin lume. Departe, aproape Au plutit pe ape Câutând în ea o bucată de pământ Sfânt Afânat cu mâinile În care să-și înfigă rădăcinile.

EXPLICATIE LA RADIO EREVAN

Stimate domnule scriitor, de ce credeti ca juriul nu v-a dat premiul?

Sunt doua cauze, domnule jurnalist.

Prima: ca nu m-au citit.

Și a doua?

Ca m-au citit.

Cusături de Doina Ioanid. Jurnal de lectură

Volumul Cusături de Doina Ioanid (Cartea Românească, 2014) este o carte începută la modul conjunctiv, cu o listă de lucruri împlinite, la limita dintre posibil și miracol: „Să te naști din nou la aproape 42 de ani, doar din ce-a mai rămas din tine: cartilagii și oase. Să vii pe lume știind că uneori nu-i decât un petic murdar de zăpadă. […] Și trupul tău să te strige pe nume în fiecare zi.” (p.7).

Unele poeme celebrează, aproape whitmanian (dar într-o cheie minimalistă), supraviețuirea, care devine un „Cîteodată e nevoie doar de puțin” (p. 38), iar bucuria aceasta are continuitate în exterior, prin ceilalți: „Sînt pas cu pas cu pașii altora” (p.48). Mult mai dese sunt însă versurile care marchează stări anxioase, lipsă de siguranță, căutarea unor obiecte sau oameni salvatori: „caut aerul, păsările, peștii” (p. 48), iar anumite imagini evocate au rolul de ultim refugiu, care poate fi până și „șorțul bunicii”, sau un obiect la întâmplare care îți rămâne pe retină înainte ca lumea să-și piardă coerența: „Un scaun în fața mea. Singurătatea mea mă lasă să-l numesc: scaun. Apoi repet până ce cuvântul își pierde sensul. Bucătăria se surpă, și odată cu ea, totul dispare. Sînt într-un loc gol și roșu, iar locul ăla sunt chiar eu” (p.14).

Corporalitatea, dorința de a reda senzațiile, așa cum sunt ele, efortul, de fapt, de a reda viața pe măsură ce ea se întâmplă (dar și în retrospectivă) este, risc să spun, în termeni foarte generali, metoda autoarei de a „înțelege” lumea prin scris și de a ajunge să o cunoască: „Stau într-o stație de autobuz și știu. După vîntul care trece peste vîrful tecarilor, după lanurile de floarea soarelui, după ochii cîinelui care mă petrece cînd plec. Știu așa cum știu libelulele, gărgărițele, furnicile și păianjenii. Așa cum știu graurii, mierlele, rîndunicile și sticleții care se așază pe pervaz sau pe firele de cablu din fața ferestrei. Știu că ai stat cu mine. (...)” p. 52

Pe lângă senzațiile corporale, autoarea acordă atenție deosebită lucrurilor „din afară” care ajung să trăiască și să se „coase” în interior, ca o haină care devine mijloc de protecție, atât fizic, cât și psihologic: „Un bărbat trece pe lângă mine și-mi pune în palmă un clips de prins părul. Un clips cu un ochi albastru. Un clips pentru un ultim strop de tandrețe care se plimbă prin sângele meu ca un leu alb.”

În unele texte, autoarea ne vorbește despre un cotidian exasperant, enervant („N-aș fi urcat în mașina lui, dar la Unirii, metroul se oprise. Cineva s-a sinucis la Tineretului, aruncându-se în fața metroului. Anna Karenina în secolul XXI. Imediat mă căiesc de gândul meu puțin rău și cinic” (p. 12)), însă descrierea intensă, repetitivă are efect de amortizare (ca în cazul armelor de foc).

În volum nu există poeme „închise”, fiecare dintre ele reluând temele și personajele din celelalte, cartea părând un poliedru cu o mulțime de fețe și, mai ales, de perspective și feluri de a ne apropia de o experiență corporală și de a o înțelege.

Este o carte frumoasă, a bucuriilor mici, care devin uneori foarte mari.

Cristina DICUSAR