fir-ar să fie

Ecaterina Bargan

şi încă eşti trist nimic nu se schimbă

iar trezirea vine şi trezirea apropie doar o ploaie scurtă
care te ţine
şi mai departe

şi totul dispare. şi oamenii care până acum făceau sensul
un sign out absurd
telefonul închis
km distanţă

înţeleg

toate cândva se sfârşesc cu muzică sau fără
[pot să schimb discul? întrebi/ mai taci]

toate rămân a fi ceea ce le facem să fie
şi petele din primul plan, şi petele din planul secund
şi oamenii care îţi sunt blocaţi în gând
şi atunci când se află la 2400 km depărtare
zâmbetele false, care te fac să îi crezi adevăraţi

prietenii, care îţi spun că o să aibă grijă
ce cuvinte îţi lasă, fiindcă

tristeţe. care îţi aparţine, care le aparţine
o laşi, aşa, nemişcată, pe chipul tău lipsit de expresie

în octombrie 2010 nu o să se schimbe nimic.
nu o să adorm mai uşor şi nici cu mai mult zâmbet,
dar poate