Şi ochii i-au sclipit de interes

Am o colega de grupa, o singura colega de grupa care e cam de aceeasi vârstă cu mine. O cheamă Atena si nu prea o are cu lecturile, ba chiar îmi povestea toamna asta despre o fosta colegă de-a ei de liceu căreia îi plăcea să citească şi care înainte de examen, în loc să înveţe, citea romane. Atenei i se părea o nebunie. Ieri, la facultate, am convins-o să citească câteva pagini din What about I am thinking when I'm running, a lui Murakami. Am convins-o că o să-i placă. I-am zis că o să vrea să alerge dacă citeşte cartea. Cu chiu cu vai a pus mâna pe carte şi a început să citească prefaţa. Peste un sfert de oră colegii o strigau, dar Atena nu auzea nimic. Peste încă un sfert de oră Atena s-a uitat ţintă la mine şi m-a întrebat la ce oră se închide biblioteca, deşi nu a folosit până acum biblioteca şi nici măcar permis pentru bibliotecă nu îşi făcuse încă, pentru a o putea folosi. Nu mă aşteptam la o asemenea reacţie, dar m-am bucurat că, măcar şi într-un procentaj mic, putem ajuta oamenii să înţeleagă că nu e nimic depăşit în actul de a citi cărţi.