xxx
Precum un copil avortat
Deschid Ușile necunoscuților Ca să-mi caut Amintiri amorțiteDAVIDS
azi in Prenzlauer Berg am descoperit un magazin rusesc cu pelmeni congelati si 10 feluri de seminte in pachete colorate ca pe timpuri cand in drum spre casa de la scoala ne opream in pietisoara de pe Bulevardul Renasterii si cumparam cate 4 pahare de rasarita de 50 de bani de la femeia care uneori avea un ochi vanat si acasa le insiram ca pe niste galbeni pe o jumatate de stergar intins pe brate pe cealalta jumatate scuipam coaja in timp ce ceilalti copii erau la cursuri de balet si de matematica superioara eu si mama mea pocneam semintele negre intre dinti si ne uitam la UEFA la TV ne bucuram pentru fiecare gol de parca era echipa noastra in timp ce ceilaltii copii investeau la greu in viitorul lor eu si mama stateam pe canapeaua din camera mare si ne straduiam sa memorizam numele jucatorilor in ordinea numerelor de pe tricou ambele eram fericite si aproape ca niste copii nu stiam ce urma sa fac in viata si ce meci va fi sa ajung acolo era doar tehnica impecabila a lui Davids si semintele pocnind satisfacator intre dinti am plecat fara sa cumpar nimicATUNCI CÂND ERAM ALȚII
din momentul când am spus fiți pe fir am înțeles că cineva este cu ochii pe mine pentru că a fost tăiat în câteva locuri și acum îl țin cu dinții pentru a avea cât de cât conexiunea cu cei dornici de a savura din poveștile de dragoste adevărate și nimeni nu mă întreabă cum pot vorbi cu dinții încleștați mai legați-mi și mâinile bateți-mi câte un cui în fiecare palmă și întrebați-mă dacă mă doare desigur că nu de unde doar lacrimile mă dau de gol ele curg și curg fără să se oprească de pe o pagină pe alta umezindu-le cu prisosință conținutul unele pagini s-au lipit una de alta așa cum o făceam noi când eram alții eu îți luam cetatea cu asalt ca să-ți astâmpăr setea de iubire iar tu îndepărtai genunchii două maluri ca printre sălciile pletoase să poată zbura un singur fluture care rătăcește sihastru prin stomac ce-a fost odată nu se mai repetă/
Prima zi fără tata Eu nu țin minte cum a fost prima zi.. Eu nu știu nici măcar de când ar fi trebuit să încep să număr Două zile lungit într-o cutie de lemn În camera unde nu a mai locuit nimeni de atunci Apoi în ziua a treia i-au pus capacul Și am rămas singure În mijlocul iernii Fără tata.
/
Și-a rujat buzele
Și-a luat un cuțit în poșeta albastră
A pus toporul în ușă
Coborând scările
Roțile care bombăneau de pe o treaptă pe alta
Valiza i se izbea de picioare
La 5 dimineața a trântit poarta
Și a răsunat
În drumul pustiu
Din urmă se ridicau nori de praf care-i încețoșau bereta de pe capul Margaretei
E timpul să vină primul autobuz
Margareta și-a tras cureaua
a întors o privire pre dealul din marginea satului
Știa că nu poate să întârzie la avion
Și că e interzis să porți cu tine un cuțit
Și că nu i-a mai rămas nimeni
A scos o fotografie mototolită din buzunar și în mijlocul drumului a început să plângă
Un urlet animălesc la 5 dimineața a trezit toți vecinii Margaretei
Toți au aprins lumina.
xxx
De pe buzele tale
Se preling picături de lapte Albe În fața gurii mele La o distanță aproape interzisă Ne ținem de mână Și ne rugăm Sa nu se cutremure vârful muntelui De sub picioarele noastre Dintre degetele noastre CT cetate Mâncăm toate merele Iar la sfârșit ne vom mângâia burțile Cu ochii în cer Cu ochii sub pleoape.xxx
În vinerea
plecări,
tata a ascuțit
sapa, toporul, cuțitul,
că de, e
sezonul.
Mama i-a
pregătit valiza –
pe lângă hainele
de lucru,
i-a pus și de
mâncare, cât a încăput:
o găină coaptă,
brânză, slănină, ouă, ceapă.
Când totul a
fost pregătit, am ieșit la poartă,
acolo îl aștepta
Victor a lui Țapu, pentru a-l duce la Bălți,
de unde urma să
ia autobuzul spre Moscova.
Tata a urcat
împreună cu alți trei vecini, petrecuți de familie,
fiecare la
porțile lor.
Au plecat,
lăsând în urmă un praf cât gardul...
Natașa făcea
semnul crucii în urma mașinii,
care se pierdea
în depărtarea drumului pustiu;
Milica suduia în
draci – abia își întinse albiturile la uscat;
Mama plângea,
spunând întruna c-a uitat să pună și cureaua în geantă.
Eu nu înțelegea
de ce.
Eu mă bucuram că
a plecat, căci știam că la întoarcere
îmi va aduce o
poșetă roșie, în care voi ascunde rujul mamei.
Maxim lansa în
zbor avionul de hârtie făcut de tata,
purtând pe cap o
beretă, tot handmade, din ziar,
care îi contura
alura de aviator.
O săptămână mai
târziu, însă, am înțeles că
aș putea ascunde
rujul în buzunar sau în sân, sau în pălărie,
nu neapărat în
poșetă;
jocul lui Maxim
nu mai era la fel de animat,
mama era tot mai
împovărată,
iar sapa,
toporul și cuțitul s-au tocit.
