cu atelieristii de la vlad iovita la speranta

m-am pornit acasă, că tot şefa catedrei de comerţ mi-a zis să nu mă duc azi la întreprindere, dar mi-am amintit de concursul de filosofie... am coborât brusc din maxi-taxi şi am luat un altul în direcţia opusă. m-am cam rătăcit, dar ajunsă în faţa locaţiei, l-am întâlnit pe alex cosmescu, care m-a condus în 436. era destul de plictisitor. nu ştiu ce îi învaţă alex pe studenţii aceia, dar era şuuuuuuubred rău. băieţii mi-au zis că taman intenţionau să se care în altă parte, unde ar fi cică mai interesant. am stat o jumătate de oră, după care ne-am deplasat la speranţa. acolo i-am servit eu cu ceaiuri, că tot aveam bani proaspeţi: negru pentru mine, de fructe pentru ion, verde pentru sandu. mi se facuse ceaiul prea tare, aşa că l-am suplinit cu apă minerală. a prins un gust sărăţel. mă enerva şi macrinici cu fraze scârboase. "să nu mai vorbeşti cu mine aşa!", i-am zis.

altfel, mă simţeam bine acolo, între prieteni. îmi plac lucrurile pe care le discutam. ion ne povestea despre un fel de promovare comercială: Limonîlimonîlimonîlimonî limonîlimonîlimonî limonîlimonîlimonî... şi tot aşa la infinit. locaţia: piaţa centrală. nu mai puteam să respir de râs. apoi discutam serialul friends, toate zece sezoane. la scrubs nu am ajuns...

buzu soarbe întotdeauna până şi ultima picătură de ceai, ori cafea, nu lasă nimic la stat. povesteşte o teorie tanistă, de zen: "mergând înspre cascadă vede un tip cu o barcă, strigând după ajutor. nu izbuti să-l salveze, dar, când se apropiase de el, să vadă dacă a murit, îl găseşte întreg, nevătămat, întins în acea barcă şi îl întreabă cum de a reuşit să supravieţuiască stâncilor, căderii... la care i se răspunde cum că în momentul în care se zbătea să iasă, apele îl trăgeau tot mai la fund, iar când s-a lăsat, a fost salvat de valuri şi dus la acest mal"... ăsta era un fragment dintr-o povestire tanistă, care transmite ideea că totul trebuie să fie spontan.

semneaza kate recam

__________________________________ 18 martie 2010