Era tîrziu.
Am ieşit în fugă şi am luat-o spre gară.
Trecătorii se prelingeau pe haina mea
Ca nişte stafii.
Aveau ochii paralizaţi,
Făcuţi parcă din sticlă colorată.
Luminile reflectau
Pielea lor ceramică
Nu am mai vrut sa fiu una dintre ei.
Îmi aruncam paşii înainte,
Măsurînd distanţa rămasă.
Gîndul mi s-a agăţat de sunetele
Unui saxafon.
După ceva timp am ajuns din urmă trupul
Şi acum mergeam într-un pas.
M-am uitat la ceas,
Alergam, dar limbile acelea de fum
Continuau să-mi exfolieze cugetul.
Deodată mi-am amintit de ziua de ieri,
Văzînd lumina palidă,
Ce se prelingea ca un gălbenuş
Pe gheretele din gară,
Mi-am spus că sunt o norocoasă.
Indiferent ce ar spune alţii,
Am săpat în suflet
Pînă am dat de acel zîmbet copilăresc,
Ce mă aduce întotdeauna
Acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu