duminică, 21 martie 2010

pădurea psihedelică




"lucrurile de care te legi,
odată primite, se leagă şi mai puternic
de tine", mi-a spus
şi mai era momentul acela în care a
mărturisit că epoca lui preferată este
paleoliticul.
nu vreau să spun cum
am ajuns acolo, la marginea unei prăpastii,
dar era o linişte, sus, o linişte cum
rar se întâmplă. şi era prima clipă
din săptămânile astea, prima clipă
când cugetul meu nu era bântuit de
nici o grijă.

îmi număra vertebrele şirei
spinării. se uita la mine în ochi şi
se îngrijora că nu mi se măresc pupilele.

"am citit undeva că mâinile arată schimbările
în oameni, arată grijile şi experienţele lor,
mâinile întotdeauna se schimbă,
iar ochii, ochii rămân la fel de la naştere...
ai pupilele mici, vreau să le văd dilatându-se,
să văd cum se măresc, vreau să se dilate,
vreau să ştiu că eşti bine..."
îi simţeam grija. se crea un moment penibil
de reprimare, de neîntâmplare care vrea
să se întâmple, de lipsă îndelungată a curajului,
dar simţeam sălbăticia, aceeaşi sălbăticie simţită
în filmul into the wild,
"spune-mi o culoare, spune-mi trei cuvinte ce ar defini acea
culoare..." - albastru - moale, pastelat şi mat.
"un animal" - leu - puternic, curajos,
orgolios - "ce ai simţi dacă te-ai afla
într-o cameră albă?" - libertate, linişte,
confort...
când coboram mi-a spus: "culoarea înseamnă ceea ce eşti,
animalul, cum vezi oamenii din jurul tău,
iar camera albă nu e altceva decât moartea
şi cum o simţi".

am deschis larg ochii şi era prea multă lumină
ca să se schimbe ceva

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan