Iata ce ne propune Vasile Gogea:

Iata ce ne propune Vasile Gogea:

Gogea's Blog



"Să mergi înainte alături de cineva. Nu poţi să mergi înainte decît alături de cineva. Uneori e de ajuns şi o umbră." (Gheorghe Crăciun)
Revista “Mişcarea literară” şi Gogea’s Blog vă propun un experiment!

Posted on septembrie 24, 2011 by vasilegogea

3

Cu doar cîteva zile în urmă am primit, de la revista Mişcarea literară, un e-mail semnat de scriitorul Olimpiu Nuşfelean, directorul acestei prestigioase publicaţii ce apare la Bistriţa, unul dintre puţinele oraşe (dacă nu singurul) din România unde aproape toate proiectele – literare, muzicale, plastice – imaginate de o “boemă” cu totul specială a burgului, s-au realizat. Mesajul, prea amabil, mă invita să răspund la cinci întrebări care caută, împreună, de fapt, un singur răspuns la o întrebare de tot interesul pentru lumea (nu numai a) literaturii de azi: încotro? (sau, cum?).

Răspunzînd la întrebări mi-am dat seama că dincolo de ele (sau chiar în ele!) se află şi o… ofertă! I-am scris din nou domnului Olimpiu Nuşfelean şi, în cele din urmă, am convenit asupra acestui experiment. Pentru că, din cîte ştiu, este o premieră, nu-l voi numi în vreun fel (eventuala dumneavostră contribuţie va fi bine primită), ci voi descrie imediat în ce constă.

Aveţi postate în continuare întrebările. Mişcarea literară şi Gogea’s Blog vă invită să răspundeţi la ele (aceasta nu înseamnă că nu sunt acceptate şi alte comentarii, despre natura experimentului, de pildă), pînă luni seara. Redacţia revistei bistriţene va alege pentru publicare, în corpul ei de hîrtie eventualele comentarii pe care le va socoti compatibile cu obiectivul propus. Semnăturile vor fi cele de pe blog, indicîndu-se, desigur, sursa şi explicîndu-se procedura de adjudecare a lor. Presupunînd că vor fi şi comentarii ale căror autori nu doresc să fie publicate în revistă, este suficient să menţioneze acest lucru. În absenţa acestei menţiuni vom considera că avem acordul tacit. Sunt admise şi alte opţiuni.

După cum observaţi nu sunt prea multe reguli. De altfel, nici restricţii, putînd răspunde nu doar scriitorii. În ceea ce mă priveşte, am considerat corect ca, deşi am răspuns deja privat, să postez alături de întrebări, şi răspunsurile mele. După cum, tot corect cred că este, ca rolul de moderator să fie delegat domnului Olimpiu Nuşfelean.

Ancheta Mişcării literare

Rescrierea literaturii

Umberto Eco a stîrnit o oarecare iritare în lumea literară exprimîndu-şi intenţia de a rescrie romanul Numele trandafirului în „limba internauţilor”. Cartea, adusă la nivelul/limbajul tinerilor care navighează pe internet – fără, de exemplu, doctele trimiteri livreşti – apare în aceste zile la o prestigioasă editură italiană, urmînd să fie preluată anul viitor de edituri străine. Luînd în considerare o asemenea iniţiativă, vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Avînd în vedere că scrisul/limbajul a avut întotdeauna tendinţa de a evolua „din interior”, sub influenţa esteticilor şi a artelor poetice, credeţi că astăzi acesta trebuie să-şi „regleze” aspectul în funcţie de un alt cititor? Şi, în această zonă de interes, o „nouă” scriitură ar rezolva problema cititorului de literatură actual, adică scăderea interesului pentru lectură?

2. Are literatura de azi nevoie de un alt limbaj? Cum ar trebui definit acesta?

3. Consideraţi că există cărţi care ar trebui rescrise? În ce sens sau în ce scop? Ce ar avea de cîştigat – sau de pierdut – asemenea opere?

4. Aţi fi dispus sau interesat să rescrieţi asemenea opere?

5. V-aţi gîndit vreodată că o carte sau cărţile Dvs. ar trebui rescrise într-un limbaj adecvat momentului literar actual?

Olimpiu NUŞFELEAN, pentru revista Mişcarea literară, Bistriţa.

Vasile GOGEA – răspunsuri:

1. 1. Din cîte am trăit, citit şi învăţat am impresia (nu destul de puternică pentru a fi o convingere, totuşi) că „scrisul artist” se reglează în proporţie covîrşitoare nu în raport cu „cititorul” (mai totdeauna anonim), ci cu alt „scris artist”. „Scăderea interesului pentru lectură” nu este o „problemă” a cititorului, fiind compensată totdeauna de creşterea interesului pentru altceva. Este chiar o problemă a scriitorului, atît generic vorbind, cît şi în fiecare caz individual în parte.
2. 2. Literatura de azi are nevoie de limbajul de azi! Pentru că limbajul de „ieri” nu-l mai vorbeşte/înţelege nimeni (în orice caz, din ce în ce mai puţini „cititori”), iar limbajul de „mîine” va fi „carnea şi sîngele” literaturii de mîine. De pe această poziţie este, cred, evident că nu ştiu „cum ar trebui definit”. Nici nu ştiu dacă s-ar putea defini altfel decît in progress odată cu actul însuşi al acţiunii textuale.
3. 3. Într-un anume fel, toată literatura lumii nu e decît o rescriere neîntreruptă a unei singure Cărţi (sau părţi, capitole din ea).
4. 4. Am fost tentat în tinereţe să rescriu (dar „miza” nu era „estetică”!) Peripeţiile bravului Soldat Svejk, sau Don Quijote de la Mancha. N-am reuşit decît să scriu cîteva rînduri despre fiecare. Nu poţi (re)scrie ceva ce te conţine deja!
5. 5. Nu. La ce bun? Mi-aş putea „rescrie” şi viaţa?

(Cluj, 22 septembrie, 2011)

Nu e chiar CERN, dar o barieră ar putea fi, totuşi, ameninţată: aceea dintre literatura “virtuală” şi literatura “reală”.

Ar fi, oare, corect politic să urez succes experimentului nostru? Noi nu căutăm particula lui Dumnezeu, ci ne întrebăm pur şi simplu despre puţinul har ce l-am căpătat de la El. E prea mult? E prea puţin? Aşteptăm răspunsurile Dumneavoastră!
Like this:
Like
One blogger likes this post.

* Sare'n Ochi

Posted in: Uncategorized
← Prea tîrziu pentru Troy Davis! Prea devreme pentru umanitate?
3 Responses “Revista “Mişcarea literară” şi Gogea’s Blog vă propun un experiment!” →

1.

Iancu Motu

septembrie 24, 2011

Îmi expun opinia deşi în sensul cel mai strict al termenului nu sunt,nu fac parte din coprul celor care scriu literatură. Ca istoric folosesc, fără îndoială, instrumentele scriitorului. Dar într-un alt fel.
Deci:
1 Nu cred că este nevoie de un alt scris ci de unul mai explicit. Altfel spus ţintit mai mereu către un anume tip de citittor. Lipsa de cititor, fie de pagină tipărită, fie în format electronic are în spate o “grabă” a contemporanilor noştri. Nu mai au “timpul”, unii nici măcar plăcerea de a răsfoi o carte cu un conţinut mai mult sugerat decât foarte clar exprimat. Cred că mai este o problemă. Atunci când pagina scrisă este una ce vine dinspre anume domenii ( aici numesc imediat istoria) se simte, nu de puţine ori, nevoia unei “traduceri” din limbajul de specialitate în cel sa-i zicem comun. Poate că acei autori care vor să facă translaţia între anume domenii şi cititorul comun ar trebui să reflecteze puţin la terminologie, la claritate şi, desigur, la stil.
2. Limbajul de astăzi este cel al lumii noastre. Un alt limbaj ar fi ceva în genul unor experimente lingvistice cu pretenţia de a deveni universale.( Îşi mai aduce cineva aminte de experimentul esperanto?) Dacă aş lua exemplul lui Ecco, invocat mai sus, limbajul său în romanele scrise ( nu doar Numele trandafirului) este unul inteligibil oricărui cititor( sau aproape oricărui citittor). Dacă ar fi folosit ceea ce ştie atât de bine ( a se vedea cursurile sale de semiotică) probabil că numărul celor care s-au bucurat de creaţia sa ar fi fost ceva mai restrâns. În fond limbajul este una dintre faţetele lumii în care coexistăm, vehicolul prin care comunicăm. Şi, se spune, nu schimbi caii în timpul cursei.
3. Rescrierea literaturii? Cine s-ar încumeta să rescrie să zicem Iliada? Şi dacă ar face-o cât s-ar pierde? Experimentul s-ar putea face ( sunt greu de calculat pierderile) dacă am avea în vedere ceea ce spunea F. Braudel, adică o rescriere pe anumite nivele ale lecturii. Numai că atunci am avea o accesibilizare a paginii literare, nu o rescriere în sensul propriu al termenului.
4. Uneori tentaţia de a re-scrie unele opere poate să apară. Rezultatul poate că e mai bine să rămână doar o tentaţie.
5. Tot ceea ce am scris se poate rescrie pentru a putea fi mai uşor de înţeles pentru public. Dar, în acelaşi timp, n-aş rescrie nimic în aşa fel încât să-şi piardă din sesnul general sau din motivaţia care m-a îndemnat să scriu. Mai degrabă aş scrie în continuare ceea ce mi se pare o adăugare a ceea ce am început pentru a deveni mai explicit cititorilor.
Răspunde
*

vasilegogea

septembrie 24, 2011

@Iancu Motu
Merci, profesore! Consider ca am pornit “acceleratorul”!
Răspunde
2.

Liviu Antonesei

septembrie 24, 2011

1. Nu, mi se pare o aberatie ca un autor, oricare, sa-si regleze scrisul in functie de un citotor, iarasi oricare. Ce face Eco e problema lui, dar sa-ti rescrii un roman, meritoriu, insa nu o capodopera, in functie de niste cititorti pe care-i suspecteaza ca ar fi acefali, e o prostie. Daca ar fi fost efectiv atent, ar fi vazut ca o parte din cititorii acelei virste pot inca citi Homer, Dante sau Dostoievski fara ca acesti autori sa fi fost rescrisi in vreo versiune “moderna”. Oricum, ii suspectez pe autorii care alearga dupa cititorii lor. Nu cred ca numarul cititorilor ca atare este vital pentru viata literaturii, pentru viitorul acesteia. Cred ca problema unei opere se regleaza intre aceasta si autorul sau. Restul nu e literatura, ci un fel de pauperizare a acesteia.

2. Literatura si-a gasit mereu limbajul care sa fie accesibil acelui numar de cititori fara de care n-ar mai avea public. Cred ca asta face si astazi! Mai cred ca nu literatura trebuie sa faca eforturi de inteligibilitate, ci cititorul acesteia. Daca iubesti cu adevarat literatura, de buna seama ca nu te va deranja nici macar Veghea lui Finnegan!

3. Cartile ca atare nu au nevoie a fi rescrise, desi temele, care sint limitate, sint rescrise mereu. Ullyses de Joyce nu este o rescriere, ci o intepretare in functie de o alta viziune estetica decit cea a lui Homer. Nui este o clona, ci o alta fiinta, cu personalitate proprie, indiferent ca putem gasi in maruntaiele sale ADN homeric!

4. Raspunsul este, cum se spunea pe vremuri, un NU hotarit!

5. Doamne fereste! Cartile mele sint ca niste copii ai mei. N-am de gind sa-i/ sa le bag de bunavoie pe masa chirurgiei estetice, cum se numeste operatiunea aceasta de slutire a fiintei!