Stop


trebuie să mă gândesc bine
dacă are sau nu rost
să-mi storc viaţa-n cerneală.
ieri mergeam cu dumitru
şi cu ion pe o stradă.
ion a exclamat într-un moment
că miroase-a cadavre.
la intersecţie am văzut
cum doi oameni ticseau
un trup neînsufleţit
într-o ambulanţă
şi l-am întrebat pe dumitru
dacă e o morgă aici,
iar el a spus pe un ton
foarte simplu: nu, e o
tipografie.




Constatare


Uitaţi-vă la pasărea asta
înfiptă cu ghearele în fereastră,
ea nu se va opri din scrijelit,
îşi va frânge ciocul, dar va răzbate.

Nu zâmbiţi, nu vă aşezaţi comod,
nu cereţi şampanie, avionul se va prăbuşi.
Sunteţi de altă părere?
Va trebui să vă schimbaţi părerea.

Veţi sfârşi sfâşiaţi de pasărea
care mocneşte de furie
dincolo de fereastră şi,
dacă vă uitaţi mai atent, chiar în voi.



Viu răsuflarea vibrează 

cu vântul ne întâlnim în pădure
stăm de vorbă ore în şir
ne comparăm pasul şi trupurile
el e de neîntrecut

îi place respiraţia mea
fragilă şi blândă

şi gleznele mele îi plac,
dar pentru ele poartă o altfel
de dragoste

e ca şi cum ai iubi cerul, -mi şopteşte,
şi gura lui coboară în iarbă
suflă un pic

câteva fire de pămînt
se rostogolesc mângâitoare
sub tălpile mele

Lângă mine

Prin fereastra deschisă
auzeam ploaia, scările păreau
pictate cu o pensulă japoneză.

O floare din trei începea
să se ofilească. Stingerea ei
ne ducea cu gândul la moarte.

Mâinile tale tresăreau. Îmi căutam
marginea mânecilor, de parcă ar fi avut
vreo importanţă. Nu obişnuiai
să mă priveşti îndelung,

Mă simţeam ca un soldat
de pe front, care, brusc,
îşi lasă jos casca, armura,
sabia, încălţămintea

şi porneşte cu mâinile goale
pe terenul duşmanului,
cu zâmbetul larg.


O repet 


mi-ai intrat în sânge.
eşti epidemia predestinată
creierului meu
şi nimănui altcuiva.
te rog, stai în loc.
te rog, nu face exces.






Ecaterina Bargan