Am promis să scriu despre Oameni din Chişinău, după ce îmi termin lectura. Am citit ultima povestire câteva zile în urmă, când mă aflam în troleibuzul 24. Am citit-o parcurgând distanţa dintre bulevardul Grigore Vieru şi Bodoni. Dacă nu mă suna tocmai atunci autorul, aş fie reuşit să lecturez în troleu şi ultimele 2 pagini ale povestirii. O să înţelegeţi de ce mă amuză că am lecturat povestirea aceasta, ultima, tocmai în troleibuz, doar dacă veţi parcurge şi voi cartea.
Oameni din Chişinău este un volum de povestiri scris cu umor, tragic, senzualitate, şi, pe alocuri, chiar cu mister. Deşi, după cum am mai precizat, e formată din povestiri, personajele se repetă, precum se repetă şi atmosfera din unele scene: blitzurile cu haosul din 7 aprilie.
Personajul narator de cele mai multe ori este o a treia persoană, care se află în interiorul povestirii, alături de personajele despre care spune. De exemplu conductorul în troleibuz, martor al unei tensiuni create între doi călători aşezaţi alături: primul Valentina Pavlovna, cufundată în lectura ziarului Comunist, iar, alături, Vlăduţ, un tânăr cu faţa însângerată de vânătăi, tânăr care pe vremuri îşi vopsea obrajii cu imaginea tricolorului şi purta un maiou cu inscripţia Basarabia pămînt românesc, acum răsfoia orgolios ziarul Timpul, foşnindu-i paginile în faţa babei care se sufoca de acest gest. Sau chelnerul, în un restaurant, urmărind o masă la care două tipe mai că şi-ar fi rupt hainele de pe ele, ca să atragă atenţia englezului aflat acolo, englezul fiind primul domn din Anglia. Unele scandaluri, când se întâmplă, sunt redate dinafară, într-un limbaj plăcut lecturii, autorul preferând să descrie acţiunea dintr-o parte, decât să insereze dialogul propriuzis. Alteori, tensiunea dintre personaje, când naratorul este implicat direct în scandal, este redată anume prin dialog. Întreaga carte relatează realitatea basarabeană şi conflictul dintre cetăţenii vorbitori de limbă rusă şi cei vorbitori de limbă română. Au fost momente în care umorul a fost atât de bine surprins, încât am lăsat cartea într-o parte, pentru câteva clipe, şi am râs cu hohote, apoi m-am dus să le povestesc şi altora, iar reacţia era aceeaşi. În anumite povestiri cartea este şi misterioasă, de exemplu „Bătrâna şi Fata” plus „Cu o căldare de gunoi în mână” sunt două texte care îţi dau de gândit, care te pot bântui mai târziu, oferindu-ţi satisfacţia descoperirii unei revelaţii, care s-ar putea să nu ţi se releve taman la sfârşitul lecturii.
Personajul narator de cele mai multe ori este o a treia persoană, care se află în interiorul povestirii, alături de personajele despre care spune. De exemplu conductorul în troleibuz, martor al unei tensiuni create între doi călători aşezaţi alături: primul Valentina Pavlovna, cufundată în lectura ziarului Comunist, iar, alături, Vlăduţ, un tânăr cu faţa însângerată de vânătăi, tânăr care pe vremuri îşi vopsea obrajii cu imaginea tricolorului şi purta un maiou cu inscripţia Basarabia pămînt românesc, acum răsfoia orgolios ziarul Timpul, foşnindu-i paginile în faţa babei care se sufoca de acest gest. Sau chelnerul, în un restaurant, urmărind o masă la care două tipe mai că şi-ar fi rupt hainele de pe ele, ca să atragă atenţia englezului aflat acolo, englezul fiind primul domn din Anglia. Unele scandaluri, când se întâmplă, sunt redate dinafară, într-un limbaj plăcut lecturii, autorul preferând să descrie acţiunea dintr-o parte, decât să insereze dialogul propriuzis. Alteori, tensiunea dintre personaje, când naratorul este implicat direct în scandal, este redată anume prin dialog. Întreaga carte relatează realitatea basarabeană şi conflictul dintre cetăţenii vorbitori de limbă rusă şi cei vorbitori de limbă română. Au fost momente în care umorul a fost atât de bine surprins, încât am lăsat cartea într-o parte, pentru câteva clipe, şi am râs cu hohote, apoi m-am dus să le povestesc şi altora, iar reacţia era aceeaşi. În anumite povestiri cartea este şi misterioasă, de exemplu „Bătrâna şi Fata” plus „Cu o căldare de gunoi în mână” sunt două texte care îţi dau de gândit, care te pot bântui mai târziu, oferindu-ţi satisfacţia descoperirii unei revelaţii, care s-ar putea să nu ţi se releve taman la sfârşitul lecturii.
Indiferent de starea în care te afli înainte de lectură, după primele pagini citite, te vei înveseli, aşa cum i s-a întâmplat şi rusoaicei din povestirea „O pădure neumblată”, care după o zi obositoare, a aterizat la Andy ’s Pizza, şi, rotindu-şi gâtul ca să numere câţi moldoveni şi câţi ruşi erau în local, a constatat că predominau ruşii, iar asta i-a ridicat pe loc buna dispoziţie.
Ca minus aş trece doar abundenţa de frazeologisme. Deşi la început îmi plăceau, într-un anumit moment mi s-a părut excesivă folosirea lor, însă acest lucru se datorează, probabil, faptului că nu îmi sunt mie nişte expresii uzuale.
Ca minus aş trece doar abundenţa de frazeologisme. Deşi la început îmi plăceau, într-un anumit moment mi s-a părut excesivă folosirea lor, însă acest lucru se datorează, probabil, faptului că nu îmi sunt mie nişte expresii uzuale.
* Oameni din Chişinău este un volum de povestiri semnat de Dumitru Crudu, un volum apărut recent la editura Tracus Arte, în Bucureşti. După cum menţionează autorul într-o notă introductivă, cartea a fost scrisă în timpul unei reşedinţe de două luni, la Muzeumsquartier din Viena, Austria.
** fotografia este preluată de pe blogul lui Alexandru Vakulovski.
** fotografia este preluată de pe blogul lui Alexandru Vakulovski.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu