इअता के सक्री ललिया लिलिया रुफंदा, दे पे pe

otrava crinilor nocturni


Tovarăși de cameră & tovarăși de drum


Autocarul Chișinău-București. Am locul 2. În spatele șoferului. Lângă mine e o doamnă care vorbește non-stop și a cărei biografie o aflăm încă înainte să ieșim din Chișinău și eu, și cei doi șoferi și alți câțiva vecini din apropiere: e profesoară într-un sat, merge pentru a doua oară în România și prima oară la București, îi e cam frică, chiar dacă sunt, iată și colegele ei "în fund". Precizează a nu știu câta oară dacă autocarul va intra în București pe unde-i trebuie ei să coboare, mă întreabă și pe mine dacă n-am să uit să-i arat locul acela în cazul în care uită șoferii. Când aceștia dau muzica la maxim și nu mai au cum s-o audă ma ia la întrebări la modul serios: Ai mai fost în România? Da? Unde? Serios? Chiar aproape prin toată? Și nu te temi? Cred că ești studentă acolo... A, nu? Da unde te duci? Da ce să faci? Trăiești la București?! Taaaare-nteresaaant! Și nu te temi de țigani?... Am capul calendar, abia dacă reușesc să-mi fixez privirea pe 2-3 rânduri din cartea pe care o am cu mine și doamna vine imediat cu o nouă întrebare sau precizare. Îmi amintesc că mai am o carte în geantă. O scot și i-o propun pe cea pe care o citeam eu - Tovarăși de cameră - ei, poate că e interesată și mă lasă-n pace. "Eu știu..., ezită, dar tu ce-ai să citești?" îi spun că cealaltă e politologie, dar ei îi propun un roman. "Off, de romane îs sătulă de la universitate" aflu că am fost colege la prima facultate. Am avut aproape aceiași profesori. Și deduc că, chiar dacă crezusem că e de vârsta mamei mele, între noi nu e o diferență decât de câțiva ani. Îi spun că autorul romanului, Mihai Vakulovski s-ar putea să-i fi fost profesor, pentru că a predat la facultatea noastră în cam perioada în are era ea studentă. Pare că-și amintește vag sau ca nu-și amintește deloc: "Da? Mătincă... Dar ce preda?" Îi spun că s-ar putea să greșesc, pentru că sunt mai mică și am fost studentă când el deja plecase, dar bănuiesc că Literatura contemporană sau Teoria literaturii. "Nu, Teoria literaturii ne-a predat-o altul, își amintește, aista ne-a predat Analiza textului. Gata. Știu.Ia, chiar să văd ce roman a scris..." Pare interesată și mă bucur că am scăpat de ea, pentru că tace vreo 10 minute, dar nu îndelung, căci sare cu un "Da tu ai văzut ce prostii îs în cartea asta?" Mă cam lasă fără replică. E amuzantă și enervantă în același timp, pentru că are reacții inadecvate pentru o profesoară de română și mai și vorbește numai ea tare, contrariată, enervată, de se uită și șoferul la noi ce se întâmplă. "Ia uite ce-i scris aici!Și-aici! Și-aici...!!!" , îmi bagă cartea sub nas țintind cu degetul cuvinte "strașnice". Mi-am aprins paie în cap. Nu ai cu cine vorbi. Și oricum vorbește numai ea: "că iată și ăștia destrăbălează copiii, că copiii și așa-s destrăbălați, că numai bieții profesori știu cum e să lucrezi în școală, că... " Cum tocmai ajungem în vamă, șoferii o apostrofează să tacă "că pot să ne țină și 3 zile aici dacă facem vreo unul gălăgie". Tace privind speriată în părți și vădit supărată pe mine, neabținându-se însă să-mi strecoare un "Ești româncă, am înțeles... Dacă bărbații voștri-s proști și vă suiți în cap la dânșii... de-atâta și ai timp să citești așa prostii...", atunci când vede că dau vameșului pașaportul roșu. După care, în vama română fac schimb de locuri cu un tip, care vine lângă mine prezentându-se mieros și întinzând cuvintele: "Horațiu suuuunt". E, fie sectant, fie gay, căci se laudă că e violonist și vine de la nu știu ce mare festival de muzică clasică de la Chișinău, dar e unul despre care aud pentru prima oară și care zice că a avut loc în cadrul unei comunități numele căreia tot nu-mi spune nimic. "Te-am văzut de la Chișinău că citeeeești. Îmi place că citeeeești. Foarte puțini citesc acuuuum. Dar ce citeeești? Vaaai, Vakulovski?! Tu citești Vakulovski?" "Dar ce are?" "Păi ăștia știi ce au mai scris?" Îi zic că nu. "E bine că nu știi." Mă amuză faza și fac mișto rugându-l să-mi zică ce-au mai scris "ăștia". "Ți-aș spune, dar ești domnișoară și e jenant." "Serios?" "Chiar așa de jenant au scris? Dar zi-mi și mie cum se cheamă cartea ..." "Nu ți-am spus că e sub orice nivel? E atentat direct la feminitate cartea aceea. " "Pe bune? Incredibil..." Mor de râs și insist să-mi spună despre ce carte e vorba, nu se prinde, se enervează și-mi recomandă alți scriitori. Mai insist amuzându-mă și rugându-l să-mi spună măcar despre ce-i romanul, apoi văzând că nu-i chiar tabula rasa ( mi-a recomandat și autori buni) încerc să discut cu el spunându-i că de fapt știu despre ce carte vorbește și explicându-i ce e cu literatura, făcând o aluzie fină la diverse genuri de muzică, dar nu recunoaște decât muzica clasică și-mi sugerează să mă abțin a mă da cu părerea despre muzică atunci când vorbesc cu un specialist. "Dar ești specialist și în literatură de te dai cu părerea?". Nu prea are replică decât un vag "Mi-ai părut sensibilă când te-am văzut în autogară, dar văd că ai tupeu", apoi, când la o intersecție niște tineri coboară, trece pe unul din locurile lor, lăsându-mă până la București doar cu Tovarășii de cameră, care, într-un mod miraculos, m-au scăpat de cei de drum. :)



Publicat de Lilia Rufanda la 03:44


Un text preluat de pe blogul Liliei Rufanda