Alexandru POPESCU

 

 MIHAI

            Niște raze calde și aurii mi s-au lipit de obraz în timp ce cu ochii pe jumătate închiși priveam baloanele de săpun care zburau prin aer. O fetiță blondă, plinuță, se juca cu bunicul ei și râdea larg, lăsând să i se vadă dintele lipsă. Porumbeii se încâlceau printe picioarele oamenilor care se plimbau prin parc. Pe una din bănci mă așezasem cu prietenul meu Tudor . Mă uitam la băiețelul care s-a împiedicat și a căzut jos tot cu tot cu trotinetă,  și i-am spus pe un ton grav:
            – Nimeni nu mi-a făcut mai mult rău decât Mihai...      
            – Care Mihai? Întrebă intrigat el.         
            – mmm, am un lapsus acum, nu îmi amintesc numele de familie . Dar trebuie să știi că omul ăsta m-a demoralizat cu o consecvență care te poate înnebuni, și o făcea atât de tăios de parcă mi-ar fi aruncat un pahar cu acid în față.  
            – Spune-mi cel puțin dacă îl cunosc? a insistat Tudor.
            – Nu știu. Sper că nu. E un vulpoi îmbrăcat în miel. O face pe naivul, dar să știi cât de perfid și ticălos este. Mai mult de-atât, e crud, violent și insensibil, iar pe deasupra mai e și prost.      
            – Cu siguranță, cea mai înspăimântătoare răutate vine din prostie, zise Tudor, în timp ce privea absorbit două fete superbe care se plimbau în parc.                     
            – Poate crezi că am o retorică simplistă, că am șabloane cu bine și rău în care aranjez oamenii, dar departe de mine așa ceva. Pur și simplu atâta venin și atâta înjosire e greu de digerat. E unica persoană pe care o urăsc, am încheiat pe un ton afectat.
            Un bărbat și-a ridicat copilul pe umeri și păreau fericiți. Soarele făcea firele verzi de iarbă să sclipească. Era o zi frumoasă.        
            – Despre care Mihai vorbești până la urmă? A întrebat cu o anume nerăbdare Tudor. 

            – Mihai Cerniș, i-am răspuns zâmbind.         
            – Așa deci, domnule Mihai Cerniș, începu să râdă zgomotos și molipsitor, ce-i asta? Un nou stil de a te lamenta sau doar ai vrut să-mi joci o farsă? În orice caz, să știi că nimeni nu se urăște cu adevărat în adâncul sufletului și a subconștientului.                      
            – Da, ai dreptate, am zâmbit eu. Hai să mergem să mâncăm niște frigărui și să bem câte o bere, asta îmi ridică moralul și încrederea în oameni imediat.                       
            Afară s-a făcut mai frig, razele sau mai retras puțin, iar pe banca alăturată cineva care a uitat că are mână, căsca larg cu ochii închiși și m-a molipsit și pe mine.