Viorica Stamati- Zaharia

Uinversul prozei lui Iovita

Introducere





Actualitatea temei. Democratizarea vieţii socialeşi spirituale autohtone, la care

asistăm după prăbuşirea imperiului sovietic,şi încercarea de sincronizare cu literatura dinţarăşi cea occidentală au favorizat anumite revizuirişi revalorificări critice ale literaturii basarabene. O ierarhie literară bazată pe principiile rigideşi dirijiste ale realismului socialist s-a prăbuşit fără cale de întoarcere. Anumite optici asupra unor scriitori de talent au suferit schimbări esenţiale, necesare. Unii autori, aflaţi într-un con de umbră, au ieşit în prim-planul exegezelor literare, demonstrând existenţa unei forţe autentice de creativitate aici, în spaţiul vitregit al spiritualităţii româneşti din Basarabia. Este acea forţă care a profitat de perioada “dezgheţului hruşciovist”, care a permis debarasarea de dogmeşi mistificărişi reaşezarea în drepturi fireşti a subiectivităţii artisticeşi a esteticului. Astfel, o dată cu aniişaizeci, începe să se dezvolte o literatură autentică la scara tuturor genurilor, se conturează unele tendinţe
şi orientări distincte, se diversificăstilurile şi se impun individualităţi creatoare.

Un scriitor de valoare, opera căruia a mers pe un drum propriu, altul decât cel indicat de ideologia partinică, este prozatorul, scenaristulşi regizorul Vlad Ioviţă. Scrierile sale vin să contrazică, fără nici un fel de dubii,şi prejudecata înrădăcinată în conştiinţa multor literaţi dinŢară: aceea că proza basarabeană postbelică ar fi mai mult o paraliteratură, care nu a putut să se sincronizeze cu proza românească de calitate. După cum vom vedea, prin tot ce a creat, Vlad Ioviţă a demonstrat contrariul.

Vlad Ioviţă este un scriitor care, prin formulaliri co-baladescă a scrierilor de început, s-a postat chiar de la debutul său pe alte altitudini de creaţie, decât cele impuse de dogma timpului.Baladescul, ca formulă literară, are, în subsidiar, o orientare implicit polemică, fiind, într-un anumit fel, o încercare de substituire a dogmei literare în favoarea creativităţii, o replicădată sentimentalismului romantic- dulceag, care punea apăsat accentul pe aspectele eticeşi etnice în defavoarea celor estetice.
4

Izolat de tradiţia literară româneascăşi occidentală, chiarşi de cea basarabeană (operele basarabenilor interbelici, precum Al. Robot sau Constantin Stere, erau interzise), transnistreanul Vlad Ioviţă – un dezrădăcinat dublu –şcolit de mic într-un mediu lingvistic străinşi ostil, nevoit, prin firea unor împrejurări vitrege, să fie un autodidact în studiul limbii române – a scris o proză de calitate, chiar dacă mediul nu a fost unul favorabil creaţiei.
Debutul săuşi al celor din generaţia în care se încadrează a reuşit, într-un fel, să
submineze realismul socialistşi să impună, drept „canon” de creaţie,firesculşi
esteticul. Afirmarea generaţiei literare a lui Vlad Ioviţă a însemnat, în mare, o

resurecţie a esteticului, o detronare a postulatelor realismului socialist, gest de pionierat, oarecum, care a dat curaj generaţiilor următoare de scriitori, tot mai mult eliberaţi de sub influenţa presantă a metodei realist-socialiste.

Prozator de factură modernă, cu vocaţia începuturilor, Vlad Ioviţădădovadă, în multe privinţe, de extraordinare acţiuni de pionierat. Prozele sale nu fac o strictă delimitare întretradiţionalismşimodernitate. Ambele tendinţeconvieţuiesc într-o simbioză fericităşi sunt proprii întregii creaţii. Putem vorbi, în acest sens, despre o
eterogenitate a poeticii lui Vlad Ioviţă, dar nu despre un eclectism. Descoperim, la el,
mai întâi, o cochetareşi, mai târziu, o sincronizare creatoare, cu multe dintre
formulele narative occidentale ale secolului. Prozatorului nu-i sunt străinelaconismul
dialogului hemingwayan, monologul interior joycean, fluxul proustian al memoriei
involuntare, pluralitatea vocilor, a planurilor narativeşi a punctelor de vedereîn
descendenţă faulkneriană, valorificarea parabolică în stil camusian, tehnica flash-
back-uluişi mecanismul sugestiei simbolice, utilizate de marii prozatori ai secolului.

Autorul încearcă, de asemenea, o autohtonizare a neorealismului italian, în care primat are “ochiul” camerei de luat vederi, aplecat asupra sordidului cotidian. Deşi va afirma că experimentele noului roman francez nu-l interesează sau îi repugnă, întâlnim în scrierile sale un anume interes pentru plasarea în spaţiu a lucrurilor, pentru acea tehnică a gomării, utilizată cu îndemânare de către părintele antiromanului, Alain Robbe-Grillet. Vlad Ioviţă nu a rămas indiferent nici la
5

amploarea pe care o ia fenomenulintertextualităţii în secolul al XX-lea. Prin extravaganţeleşi bizareriile comportamentale ale eroilor săi, experimentează modalităţi insolite de creareşi evidenţiere a unor personaje literare de o expresivitate remarcabilă.

În acelaşi timp, autorul nu ignoră specificul local, pe care îl descrie dintr-o perspectivă defetişizantă, deidealizantăşi demitizantă. Deoarece e conştient că, după apariţia nuvelelor druţiene despre satul timpului, nu se mai putea scrie conform tipicului schemelor simplificatoareşi ilustrativiste, impuse imediat după război.

Afirmat, într-un mod spectaculos, mai ales ca regizor de cinemaşi scenarist, Vlad Ioviţă rămâne încă, în plan literar, un necunoscut. Chiarşi scrierile sale au fost editate cu grafie latină printre cei din urmă, deşi valoarea lor estetico-literară depăşeşte, evident, operele unora. Prezentul studiu vine, în acest sens, să valorifice creaţia unui scriitor oarecum nedreptăţitşi să pună în lumină originalitatea unei opere insuficient cercetate. În acelaşi timp, necesitatea studierii problemei este dictatăşi de reeşalonarea ierarhiilor literare basarabene, postbelice. O nouă scară axiologică, alături de o reinterpretare a fenomenului literar basarabean postbelic, în lumina libertăţilor metodologiceşi a contextului larg al literaturii române, se impune în mod obligatoriu.

Actualitatea cercetării este motivatăşi de absenţa în literatura critică de la noi a unui studiu monografic despre creaţia polifonică a scriitoruluişi de necesitatea investigării complexe a individualităţii lui creatoare inconfundabile, cu poeticaşi stilul ce-l caracterizează, cu prozele remarcabile, chiarşi în contextul larg al literaturii române contemporane.

Studiul integral al operei lui Vlad Ioviţă ne permite o varietate de optici interpretative atât în planul concepţiilor estetico-literare ale scriitorului, câtşi în planul nemijlocit al creaţiei, al motivelor-cheieşi al stilului său artistic individual.
Scopulşi sarcinile investigaţiei. Pornind de la actualitatea problemeişi de la
nivelul ei de cercetare, autoarea lucrării a avut drept scop o investigare
6
multiaspectuală, din diferite unghiuri, a prozei lui Vlad Ioviţă. În consecinşă, lucrarea
a urmărit mai multe obiective:
•studierea contextului literar în care a activat prozatorul Vlad Ioviţă şi motivarea
predilecţiei declarate a autorului pentru epica de mici dimensiuni;

•analiza estetică a prozelor sale reprezentative;
•relevarea tipologiilor personajului în proza lui Vlad Ioviţă;
•investigarea prozei lui Vlad Ioviţă din perspectiva creării unui tip de personaj
nonconformist, calificat “antierou” sau personaj dezeroizat;
•cercetarea formulelor narative ale nuvelisticii lui Vlad Ioviţă, identificarea
modelelor de creaţie caracteristiceşi stabilirea posibilităţilor de creaţie ale unor
formule artistice de sinteză a tradiţiei cu modernitatea;
•investigarea particularităţilor artistice ale creaţiei lui Vlad Ioviţă, punerea în
lumină a valoriişi locului ei în contextul prozei basarabene, în special,şi al prozei
române, în general.
Principiileşi metodele de cercetare utilizateţin de tezaurul exegetic al

istoriografiei moderne. Prin asocierea perspectivelorşi metodelor de interpretare tematistă, structuralistă, stilistică, psihocritică, tipologică, textualistă, s-a încercat o analiză sistemică a textelor, fără însă a pierde din vedere perspectiva istorico-literară.

La elaborarea concepţiei teoretice a lucrării, autoarea a pornit de la studiile lui R. M. Albérès, M. Bahtin, U. Eco, R. Barthes, W. C. Booth, W. Kayser, G. Genette, Tz. Todorov, G. Călinescu, T. Vianu, E. Simion, M. Călinescu, B. Valette, J. Kristeva
ş. a.

Extrem de utile, în deprinderea metodologiei de cercetare, au fost studiile lui R. G.Ţeposu, V. Popovici, H. Perez, N. Manolescu, C. Regman, C. Ungureanu, L. Ciocârlieş. a.
La analiza concretă s-aţinut cont de notele, recenziileşi articolele semnate de V.
Coroban, H. Corbu, M. Cimpoi, M. Dolgan, N. Bileţchi, A. Gavrilov, V. Badiu, A.
Ţurcanu, E. Ţau, D. Olărescu ş. a. Investigaţia a beneficiat de relecturile propuse de
Al. Burlacuşi F. Cenuşă


7
Caracterul
ştiinţific-novator
al
lucrării.

Investigaţia sistemică, multiaspectuală, diacronică şi sincronică, propune pentru prima dată o perspectivă monografică asupra creaţiei lui Vlad Ioviţă.

Studiul se centrează pe evidenţierea evoluţiei prozei sale de la modelul tradiţionalist lirico-baladesc, specific prozei basarabene postbelice, către orientarea explicit modernistă, ilustrează încercările reuşite, succesele evidente în folosirea formulelor narative moderne. Perspectiva neorealistă a fost nuanţată de analizele onirică, intertextuală, tematistăşi psihocritică.
Semnificaţiaşi valoarea aplicativăa investigaţiei se impun prin însuşi unghiul

larg de abordare a problemeişi rezidă în viziunea metodologică suplă, capabilă să surprindă şi să explice ineditul prozei lui Vlad Ioviţă, să demonstreze valoarea ei literar-estetică, să releve autenticitateaşi firescul ei.

Autoarei îi aparţine primatul în ceea ce priveşte analiza monografică a creaţiei unui prozator valoros mai puţin cercetat. Rezultatele investigaţiei ar putea sta la baza re(elaborării) de ierarhii în proza basarabeană postbelicăşi ar stimula alte abordări exegetice de tip monografic, atât de necesare în noul context de evaluareşi reevaluare critică a literaturii noastre postbelice.
Aprobarea lucrării. Ideile principale ale cercetării au fost expuseşi aprobate la
şedinţele Catedrei de LiteraturăRo mână şi Comparată a Facultăţii de Filologie, în

cadrul conferinţelorştiinţifice ale profesorilor de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”(2001-2004)şi la conferinţele tinerilor cercetători de la U. P. S. “Ion Creangă”(2002-2004), la Direcţia de literatură contemporană a Institutului de Literatură şi Folclor al A. Ş. M.

Unele teze ale cercetăriişi-au găsit reflectare în articolele publicate în culegeri colective, reviste de specialitateşi în volumul Un hectar de umbră pentru Sahara, editat de grupul “Litera”.

Varianta finisată a tezei a fost discutatăşi aprobată în cadrulşedinţei Catedrei de Literatură Română şi Comparată a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă”.Rezultatele cercetării sunt utilizate în cadrul unor cursuri opţionale ţinute
8
de autoare la Facultatea de Filologie a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion
Creangă”.
Structura lucrării corespunde obiectivelor investigaţieişi conţine o
Introducere, trei Capitole, Concluziişi Bibliografia izvoarelorşi lucrărilor de
referinţă.
Cuvintele-cheie: poetică, ficţiune, tip diegetic, naratologie, narator / naraţiune

homodiegetic(ă) / heterodiegetic(ă), stil indirect liber, punct de vedere, proză scurtă, proză lirică, nuvelă, formulă lirico-baladescă, formulă narativă, tipologie a personajului, conflict, naraţiune parabolică, proză comportamentistă, tehnica sugestiei, neorealism, monolog interior, flash-back, dialog hemingwayan, flux al memoriei, sugestie simbolică, ciudăţenie / bizarerie comportamentală, intertextualitate, onirism etc.