Adevărul de weekend, Nr. din 6 august 2011

"Peste o mie de ani, poezia o să arate la fel"

Interviu cu Simona Popescu





Scriitoarea Simona Popescu a debutat în 1990, a semnat mai multe volume de poezie şi cunoscutul roman „Exuvii“



Pentru că nu oamenii se schimbă, ci realităţile, poezia are toate şansele să fie la fel peste un mileniu, susţine poeta Simona Popescu. Recent întoarsă de la Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova, scriitoarea pledează pentru poezie ca pentru o cale prin care omul poate cuceri „un fel de demnitate“.



Aţi reprezentat România la Genova. Cum a fost?



Ajuns la a 17-a ediţie, festivalul este o reţea de evenimente, de fapt: lecturi, expoziţii, concerte, filme. Locul acţiunii: Palazzo Ducale din Genova, unul dintre palatele minunate ale unui oraş impresionant, în curtea interioară, vremea fiind nefurtunoasă. Poeţii au citit în limba lor şi îl / o aveau alături pe traducătorul / traducătoarea lor - în cazul meu, Clara Mitola, cu care am făcut echipă bună. E un festival deschis şi experimentului, poeziei de tip performance. De fapt, mă aşteptam să fie aşa: cu câţiva ani înainte l-am cunoscut pe unul dintre organizatori, Claudio Pozzani, poet experimentalist el însuşi. În seara în care am citit eu, în deschidere, au mai performat (chiar aşa!) poetul „slam" Sebastian 23 din Germania şi artistul interdisciplinar (cum scrie în prezentarea lui) Nicola Frangione. Sebastian 23 îşi ştie poeziile pe de rost. Felul lui de a le spune cu intonaţii diferite e în sine interesant. Textul curgea în spatele lui, în italiană, pe un ecran. Nicola Frangione a realizat un performance despre... voce - mi-a amintit de Artaud (francezul Antonin Artaud - nr). Şi recitalul meu s-a potrivit cu seara experimentală: am citit împreună cu Clara o poezie pe două voci, mai întâi amândouă în română, apoi amândouă în italiană, pe urmă altele. Alţi invitaţi au fost Margara Russoto, din Venezuela, Nikola Madzirov din Macedonia, Seher Cakir, turcoaica, reprezentând aici, de fapt, Austria, Maite Dono din Spania (prezentă cu un proiect multimedia, ea fiind şi actriţă), Lone Horslev din Danemarca, finlandeza Johanna Venho, cu care am descoperit o cunoştinţă comună, pe Juno Inkala, poetul pe care acum câţiva ani îl întâlnisem la un workshop în Slovenia şi care tocmai câştigase în ţara lui o bursă de cinci ani în care nu avea altceva de făcut decât... să scrie poezie! În ultima seară a citit ceva şi Raul Montanari, prozator, care a publicat recent un bestseller poetic, „Covers". Textele sunt însoţite de o coloană sonoră, cu trupe diverse, unele pomenite şi de mine în coloana mea sonoră din „Lucrări în verde". L-am ascultat pe Raul cu entuziasm şi solidaritate, ca pe unul de-al meu, proiectele noastre poetice semănînd, iată, atât de mult, măcar în ceea ce priveşte soundtrack-ul. Aş putea încerca odată o lectură din „Lucrări în verde" cu tot cu muzica însoţitoare, ajutată de un bun DJ!



Aţi participat la o mulţime de astfel de festivaluri în străinătate. Există vreunul care vă este în mod special aproape?



„O mulţime de festivaluri" e mult spus. De fapt, nu sunt chiar o împătimită a festivalurilor. În anii '90 mă bucuram de orice invitaţie, era o formă de a vedea lumea (nu aveam bani pentru călătorii, românii erau încă foarte săraci pe atunci). Aveam şi o curiozitate: chiar voiam să văd cum sunt alţii, mai ales poeţii de vîrsta mea. Am scăpat repede de complexe. Fiecare întâlnire cu alţi scriitori e interesantă şi emoţionantă în felul ei. Aş putea vorbi despre cea organizată tot atunci de Magda Cârneci, între PEN Clubul român şi cel francez, un mic festival de poezie de trei zile, pentru care m-am dus de la Genova direct la Paris. Dacă ar fi să aleg acum un festival, acela ar fi cel de la Medana, din Slovenia. Fără pompă, autentic, fără formalisme, extrem de prietenos şi de înalt nivel. Când am fost invitată prin Ales Mustar, traducătorul meu, am făcut nişte schimburi de mesaje. El mi-a spus că o să fim cazaţi la ţărani. „Şi cine va fi publicul? ", l-am întrebat. „Ţăranii", mi-a răspuns el. Când am ajuns la Medana, am văzut că locuinţele ţăranilor erau nişte foarte frumoase pensiuni, iar în public erau şi săteni (deja cu multă experienţă, după ani de festival, erau foarte pretenţioşi şi nu se abţineau de la comentarii legate de un poet sau altul), dar şi o grămadă de studenţi veniţi cu corturile din toate colţurile micuţei şi prosperei Slovenii. Atmosfera era una de flower-power. În fiecare seară, după lecturile în aer liber, se încingeau discuţii foarte interesante, cu poeţi sau cu publicul nostru minunat, fete şi băieţi.



Există şi în România câteva festivaluri de poezie, unele foarte bune, care merită un public mai numeros.



Un festival important, faimos în anii '80, care a rezistat o vreme şi după 1990, era cel de la Sighişoara. Atmosfera era extraordinară, lecturile, un regal. Predominau tinerii optzecişti, plutea în aer subversivitatea. Există astăzi la noi tot felul de festivaluri, cu invitaţi foarte amestecaţi. Nu prea sunt internaţionale, cu excepţia festivalului de literatură de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor. Un festival de mare clasă a reuşit să facă, în 2007, la Sibiu, prietenul meu Andrei Bodiu: „Maratonul de poezie", la care au participat şi invitaţi străini. Un festival bun era (nu ştiu dacă mai există) „Ars Amandi", organizat de Fundaţia Culturală Română, astăzi Institutul Cultural Român, împreună cu Uniunea Latină.



Există o mulţime de cititori de literatură care nu citesc poezie. Ce pierd?



Ce pierd? Nu ştiu ei ce pierd! Şi nu ştiu nici ce-ar putea câştiga! Pe de altă parte, mă gândesc că sunt şi cititori de poezie proastă sau sunt unii care nu ştiu ce să ia din poezia bună - de pildă, elevii care citesc obligaţi, pentru Bacalaureat, chiar şi unii profesori. Decât aşa cititori, mai bine deloc. Dar nu toate sunt pentru toţi. Mie nu-mi plac competiţiile sportive, de pildă. Sunt sigură că am ceva de pierdut.



Ce înseamnă „poezia bună"?



Poate fi bună în multe feluri. Doar semidocţii judecă poezia bună după cei câţiva autori de prestigiu cu care au avut de-a face la şcoală (uneori fără să-i fi citit cu adevărat), respingând ca proştii tot ce-i depăşeşte.



Ce fel de poezie vă este indispensabilă?



Poezia nu e de căutat doar în cărţi cu versuri (uneori, dimpotrivă!), ci şi în filme, în muzică, în spectacole, în pictură, oriunde. Dintre poeţi? Îmi sunt nespus de dragi mulţi, mulţi, din toate timpurile şi din toată lumea. Le aduc un elogiu, în felul meu, în „Lucrări în verde", cartea mea despre poeţi şi poezie...



Dumneavoastră personal ce-i datoraţi poeziei?



Poezia e, pentru mine, înainte de orice, un mod de a te situa în lume, pe o direcţie, o percepţie specială a lumii şi a propriei tale vieţi. O au copiii, o au unii adolescenţi, unii iubitori de frumos, de... interesant. E un simţ foarte complicat şi deschis multor experienţe. Nu pot să spun mai mult aici. Un răspuns foarte scurt, însă, ar putea suna aşa: poezia (nu doar scrisul de poezii) îţi dă un fel de demnitate, foarte legată de ceea ce numim libertate.



Acesta fiind zise, pentru cine scrieţi?



Depinde. Uneori scriu pentru cei care sunt ca mine, alteori pentru cei care nu sunt ca mine. Uneori pentru mine, alteori pentru nişte poeţi din alte timpuri. Uneori pentru nimeni, alteori pentru... toţi!



Un mic exerciţiu de imaginaţie: Cum o să arate poezia peste o mie de ani?



Peste o mie de ani, poezia o să arate la fel, aşa cum arăta şi acum o sută, o mie de ani chiar! Mie, unii poeţi din secolele trecute mi se par poeţi din viitor. Se vor schimba realităţile, nu şi oamenii. De fapt, nu ne-am schimbat prea mult de-a lungul timpului. Împreună, am ajuns foarte departe. Nu ştiu dacă e bine sau e rău. Cred că e şi bine, şi rău. Poezia e pentru omul singur cu el. El nu se schimbă!



Dar cititorul de poezie cum o să arate?



La fel ca romanii pentru care scria Martial, să zicem. Diferenţa e că cititorul din viitor va avea, norocosul de el, muuult mai mult timp pentru poezie, pentru că va fi mai longeviv (media de vârstă tot creşte!). Apoi, trecutul va fi muuult mai vast. Poate vor apărea şi aparate de înregistrat poezia aceea spontană şi misterioasă pe care o facem cu toţii atunci când visăm. Faţă de simbolurile şi tulburarea pe care le aduce visul, poezia din cărţi e puţină...



Au trecut deja cinci ani de când aţi publicat „Lucrări în verde", carte cu un gen proxim greu de reperat în literatura română. Ce urmează?



Sper că două cărţi. O continuare, pe altă direcţie, a volumului „Exuvii" şi un volum de eseuri, „Volubilis 2" (va fi o serie). Aş vrea să termin şi o carte la care ţin mult şi în care vorbesc despre ce este un autor. A fost teza mea de doctorat, susţinută în 2002 - dar nu vreau să public ceva... doctoral!



"Poezia nu e de căutat doar în cărţi cu versuri (uneori, dimpotrivă!), ci şi în filme, în muzică, în spectacole, în pictură, oriunde.''

Simona Popescu poetă



"Doar semidocţii judecă poezia bună după cei câţiva autori de prestigiu cu care au avut de-a face la şcoală.''

Simona Popescu poetă



CV

- Poetă şi prozatoare

- S-a născut la Codlea, în judeţul Braşov, în 1965.

- A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din Bucureşti, în anul 1987.

- A participat la cele mai importante cenacluri din epocă: Cenaclul de Luni, condus de criticul literar Nicolae Manolescu, şi Cenaclul Universitas, coordonat de criticul literar Mircea Martin.

- În anii '80, a fost membră a Grupului de la Braşov, din care mai făceau parte Caius Dobrescu, Andrei Bodiu şi Marius Oprea, împreună cu care a semnat „Pauză de respiraţie".

- A debutat în anul 1990, cu volumul „Xilofonul şi alte poeme".

- În acelaşi deceniu, i-au mai apărut cărţile „Juventus sau alte poeme" (1994) şi „Noapte sau zi" (1998).

- În anul 1997, a publicat „Exuvii", roman care avea să devină foarte cunoscut printre cititorii de literatură română.

- În aceeaşi perioadă, a tipărit volumele „Volubilis" şi „Cartea de bucate".

- Cea mai recentă carte pe care a semnat-o este „Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru Poezie" (2006).

- Poeziile ei sunt prezente în numeroase antologii din ţară şi din străinătate, cea mai recentă fiind „New European Poets" (Graywoolf Press, Minnesota, 2008).

- A participat, de-a lungul anilor, la festivaluri de poezie şi ateliere din România şi din Germania, Franţa, Italia, Spania, Austria, Polonia, Slovenia, Slovacia etc.

- Este profesor de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

- Este specialist în opera poetului Gellu Naum şi coordonează seria dedicată acestuia la Editura Polirom, după ce a îngrijit şi prefaţat mai multe ediţii ale poeziei semnate de „ultimul mare suprarealist european".

Interviu realizat de Dana G. Ionescu