text scris de I.M.

Andante

,,Eram în bucătărie, doar eu şi ea. – frate-său dormea -  şi am întrebat-o cam cât m-ar costa să-mi arate sânii”, râde aşteptând să cobor colţurile gurii în semn de dispreţ generalizat faţă de genul masculin. Stă mai mult întors, doar cu o mână pe volan, aşa că nu vreau să îmi asum rolul din proiecţia lui şi îl întreb cât a plătit-o. ,,Mi-a zis că face 6 lei şi 70 de bani. I-am pus pe masă banii, aveam exact, că cine ştie ce ar fi mai putut apărea pentru rest, dar nu m-am aşteptat să o ducă la capăt. În gând mă rugam să nu se trezească frate-său, că s-ar fi supărat tare, mai ales pe ea. Şi mi-a arătat sânii”, încheie şi apucă volanul şi cu mâna cealaltă. ,,Are sâni frumoşi?”, vreau să aflu. Spune că nu şi se strâmbă, are sâni mici, alungiţi, cu sfârcuri mari. Ei, bravo, plimbările alea cu cutare şi cutare şi o soră la mijloc au avut rezultat. ,,Pisiiiii”, mă împunge cu degetul arătător în talie, o dată, de două ori, de trei ori, până îl lovesc cu palma peste picior şi dacă nu ar conduce, asta ar presupune începutul unei bătălii. ,,Termin-o”, îl avertizez, ,,mă enervează la culme ritmicitatea gestului”.

Jucăm FAZAN, pierde (îl închid cu ,,alb”, strâmb”, ,,strâng”, ,,argument” şi ,,efervescent”, el cu ,,pergament” şi un cuvânt cu ,,ue” la urmă), propune să mai jucăm două runde, ca să aflăm cine e adevăratul câştigător. În apropiere de Cernavodă aflăm cine e adevăratul câştigător. Îmi zice că s-a ofticat, ce-i asta. Că să îi treacă, îmi reaminteşte că a primit mail de confirmare din Anglia, a obţinut cazare în campus. Acum nu îi rămâne altceva decât să cumpere biletul de avion. ,,Sper să nu mai aibă sau să fie prea mare coada şi să renunţ”, spune ironic, dar eu ştiu că se teme tare-tare. ,,Te bucuri, nu?”, aruncă şi cu coada ochiului. ,,Lasă, măi, că scapi de mine. Cine o să te mai sune în miez de noapte şi în loc de ,,alo” să întrebe ,,Ce faci, mă?”, la care tu să răspunzi ,,Ce crezi că fac? Muncesc!!” şi mă recunosc şi asta mă amuză. ,,Sper că ai observat că eu nu ţip niciodată la tine, dar tu...”, îmi reproşează. Îi explic din nou că unele persoane sunt calme, altele nervoase. Eu mă aprind uşor, mai ales când trebuie să repet, nu îmi place să repet într-o discuţie. Şi astea fiind zise, ne rătăcim un pic, dar în direcţia potrivită, ne asigură un agent de circulaţie căruia A. îi solicită informaţii ca într-un stat de drept (funcţional) şi pe care eu l-aş fi rugat, în mod obişnuit, să se ducă-n...Iniţial glumeşte (are umor sau e vesel în seara asta), ne anunţă că am apucat-o pe drumul spre Sinaia. Tot înainte, atunci, spre munte.

Ne sună prietena care ne-a asigurat un loc în camping, vrea să ştie când ajungem, că a venit multă lume şi lumea asta multă vrea să mănânce la Micul Golf. ,,Ştii tu unde este, de anul trecut”. Nu îmi amintesc. Trebuie să o anunţ cât mai repede că niciunul dintre noi nu a montat până acum un cort. O anunţ, ea mă asigură că se ridică singur, ,,explodează”, e modern, e de firmă, trebuie doar fixat cu nişte cuie. Cuie?  [Mai târziu am văzut că nu ,,explodează” decât după ce îl arunci, îl loveşti şi îl rostogoleşti pe distanţă de câţiva metri]

Au băut atât de divers încât pe la ora 2:00 a.m. o căutau prin camping pe Alice, o fiinţă ca un personaj fantastic, cu sâni generoşi şi goi, pe care numai bărbaţii o puteau vedea, nici copil, nici femeie. ,,O pereche de sâni care nu se mai termină”, a descris-o M., prietenul prietenei care nu se supără. Contrar aşteptărilor, ulterior, pentru metaforă M. a ocupat fotoliul gonflabil din faţa cortului lor. Şi a fost frig.

Dimineaţa ratez răsăritul, după cum şi momentul primirii sms-ului de dincolo, în care apare negru pe bleu îndoiala că m-aş trezi la timp. ,,Vreau s-o văd şi eu pe-Alice”, se ridică sprijinindu-se în coate A.. Îl doare capul, crede că a dormit direct pe nisip, că a băut şase beri nu e sigur.

Face o baie în mare, înghite nişte apă şi se întoarce la cort să verse. Crede că are insolaţie, că s-a înroşit pe frunte. Nu ştie cum se manifestă insolaţia, dar la mare se poartă să ai impresii greşite. Îi trece insolaţia după ce mănâncă o ciorbă de pui cu puţină carne de pui şi foarte mulţi cartofi.

Trimit peste Prut 4 fotografii (cu cortul, cu oglinda retrovizoare, cu plaja pustie, încă o dată cu oglinda retrovizoare), e lumina atât de puternică încât nu văd mai nimic pe monitor. Îmi scrie în bară că e suficient să vadă el.

E suficient să vadă şi să ştie.