duminică, 21 august 2011

Lansare in mijlocul copacilor din Gradina Dendrologica

LANSARE IN GRADINA DENDROLOGICA

Prima carte de poezie lansata in Gradina Dendrologica din Chisinau


Cântece de la şase - lansare


Miercuri, 24 august, la orele 19, la intrarea în grădina dendrologică din Chişinău, va fi lansat volumul de poezii „Cântece de la şase”, al tinerei poete Ecaterina Bargan.

Această carte va da start colecţiei „Noii Barbari”, coordonată de Dumitru Crudu.

Invitaţi: Mircea V Ciobanu, Irina Nechit, Adrian Ciubotaru, Iulian Ciocan.

Moderator: Dumitru Crudu.


Faţă în faţă


Când treceam pe lângă chioşcul

acoperit cu afişe publicitare urâte,

când mă pierdeam cu zâmbetul pe buze

între oameni îngrijoraţi,

când mă găseam faţă în faţă

cu nişte persoane necunoscute

cărora trebuia,

fiindcă aşa se cuvine,

când cerul parcă a încremenit

ca să se mişte în voie vârfurile de copaci,

când am urcat în troleibuzul 24,

ajuns în staţie în acelaşi timp cu mine,

acum,

atunci,

mereu

am ştiut

că totul e ca o bilă de bowling

care deja a fost aruncată.


(poezia face parte din volumul „Cântece de la şase”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan