O scrisoare de la Nicolae Dima din America

In Gura Foametei de Alexei Vakulovski

(Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2011, 240 pagini)

In Gura Foametei este un document cutremurator pe care ar trebui sa-l citeasca orice

Roman dornic sa-si cunoasca tara, neamul, si istoria… Cand s-a propus sa publicam aceasta
carte zguduitoare pe care “confratii nostri occidentalizati” din tara au refuzat-o , am avut unele
rezerve. Acum imi dau seama insa ca prin tiparirea ei am contribuit, foarte putin e adevarat, la
restabilirea adevarului; la iluminarea perioadei de exterminare prin care au trecut fratii nostri
Basarabeni imediat dupa razboi. Felicitari doamnei Flori Balanescu, sufletul acestui proiect,
si omagii postume autoruluii, care a migalit ani de zile sa stranga amintirile victimelor si sa le
astearna pe hartie…

In anii 80 cand am publicat in Statele Unite cartea Bessarabia si Bukovina am tras
concluzia ca din statisticile oficiale Sovietice in anii imediat post-belici ”lipseau” numai in
republica Moldova cel putin 200 de mii de oameni. Pentru Bucovina de Nord, precum si nordul
si sudul Basarabiei, anexate in mod arbirar la Ucraina si unde Ucrainienii s-au purtat uneori
chiar mai marsav decat Russi, nu aveam date statistice. Numai Dumnezeu stie cati Romani
au fost exterminati in acele regiuni! Apoi, cand in 1989 am ajuns la Chisinau si am intalnit
supravietorii genocitului, mi s-a spus ca dupa calculele lor circa un million de Basarabeni au fost
deportati, executati, ori au murit de foame. Am avut indoieli atunci asupra unei asemenea cifre
pentru ca imi lipseau dovezile. Alexei Vakulovski m-a convins insa de dincolo de mormant ca
cifra nu este exagerata. Rusii, comunistii, alogenii Sovietici si cozile lor de topor din Basarabia
si Bucovina au exterminat intr-adevar un sfert din populatia romaneasca ocupata in 1940 si
reanexata in 1944.

Cartea In Gura Foametei este o colectie de marturii ale supravietuitorilor din satul
autorului, Antonesti, fiinte umane care in timpul foametei din 1946-1947 erau in varsta de 6
pana la 14 ani. Un lucru foarte important trebue precizat de la inceput pentru ca nu reiese
din lectura marturiilor. Taranii ramasi la sate in Basarabia in 1944 erau cu precadere saraci
si cu putina stiinta de carte. Intelectualii, omaneii instariti, cei cu sentimente romanesti bine
cunoscute, fusesera déjà arestati, impuscati, ori deportati in Siberia inca din 1940. Fratele Paul
Goma descrie foarte bine in cartile sale acele timpuri ingrozitor de negre. Acum venise randul
oamenilor de rand sa fie exterminati. Iata ce marturiseste Vasile Gaidau la batranete, si care la
vremea foametei avea doar opt ani…

“Foametea a fost foarte bine pusa la cale…acum imi dau seama de asta… a fost
organizata. Au vrut stalinistii sa ne mature de pe fata pamantului. Eu atunci, in plina foamete,
am ramas fara tata la sase ani, iar la sapte ani si jumatate am ramas si fara mama… Se ducea
fratele Mihai, nascut in 1932, la balta, spargea gheata, aduna scoici, papura, le prefaceam in

turte si le mancam. Eram patru frati… Cum se vede, s-a gandit cineva ca razboiul i-a ucis pe
putini dintr-ai nostri si s-au gandit animalele sa nascoceasca alt razboi, cel al foametei… A murit
sora lui tata, a murit cumnatul lui tata, a murit matusa Olimpia, a murit matusa Irina… Au murit
mai multi. Era mare foamete (pagina 215)…

Cei informati despre foametea din Ucraina din anii 30 regasesc in Basarabia toate
elementele bestiale ale genocidului. Activistii de partid, majoritatea venetici de prin alte parti, si
cozile lor de topor locale, confiscau tot ce agonisesera taranii din putina recolta a anului 1946…
Ba mai mult, deseori ii intrebau pe tarani daca sunt Rusi sau Romani, tratandu-i pe Romani cu
deosebita brutalitate… Maturau podurile bietilor oameni de ultimele graunte; spargeau zidurile
caselor in cautarea alimentelor ascunse, gaureau pamantul peste tot sa gaseasca ceace doseau
taranii. Din cei care ascunsesera ceva alimente pentru copii, multi au fost arestati, condamnati
si trimisi in Siberia. Consecintele au fost macabre… Au mancat oamenii tot ce se putea ingera
pentru a supravietui. Gavril Banaru avea opt ani, dar isi aduce bine aminte: “In 1946 a murit
un frate de al tatalui meu. Sidor Banaru il chema. El saracul, neavand ce manca s-a dus in balta
dupa papura, dupa radacini de stuf, le-a adus acasa, a incropit din radacinile acelea un soi de
mancare si si-a amagit foamea. N-a rabdat unchiul Sidor sa usuce radacinile, sa le rasneasca
si sa coaca turta din ele. El el-a fiert si le-a mancat asa, verzi inca, necoapte. Le-a mancat, s-a
umflat si a murit. (pagina 211)

Cosma Munteanu, nascut in 1936, reda urmatoarele la pagina 181: “Intr-o vreme vazand
ca nu avem cu ce amagi stomacul, am spalat opincile si mama le-a pus in soba, la copt. Cand le-
a scos din cuptor, mai nu am lesinat de mirosul lor placut. Ne bateam cu sora mea pe ele. Cand
am mancat opincile, am dat-o pe cisme, pe pantofi, pe sandale… Umblam cu sora mea Tecla
prin pod sa cautam vreo bucata de opinca… In continaure, tot el povesteste: “Tin minte, a venit
la noi mama mamei mele, adica bunica mea. Nu avea ce manca. Nici noi nu aveam ce manca.
Am culcat-o pe un pat langa soba. Sa fie macar cald. Iar dimineata am gasit-o moarta. (p. 183)

Este greu de spus cati oameni au murit, dar sunt convins ca au murit probabi un sfert
din locuitori. Si s-au inregistrat chiar si cazuri de canibalism… “La noi in sat oamenii, ca sa nu
moara de foame, au mancat si coaje de copac, si iarba, si miez de rasarita, si papura, si caini,
si mate, si cioroi, si scoici, si sobolani, dar multumin, nici un caz nu a fost sa-si manance poprii
copii, afirma V. Gaidau… La Purcari insa, ca sa se salveze, doua femei au hotarit sa-si manance
copiii. Au mancat un copil iar cand urma sa-l taie pe al doilea, mama lui n-a vrut sa-l ucida…
Femeia aceia care si-a mancat propriul ei copil a fost pedepsita si s-a intors din lagar cu o fata
luata de suflet (p. 140)… Aflam din carte ca au fost deasemenea cazuri de mame cu mai multi
copii care au ales sa-i sacrifice pe cei mici pentru a-i salva de la pieire pe cei mai marisori (Maria
Chirilov, pagina 165)…

Cei morti de foame erau ridicati cand se putea de cei care mai aveau putina vlaga si

erau aruncati in gropi comune. Unele victime au fost ingropate de vii, iar un barbat a reusit
sa razbata de sub maldarul de cadavre unde fusesera aruncat si sa revina acasa…“Femeia lui
Toderica Spataru lesinase, nu murise. Cand au pus-o in groapa, ea inca da din maini si din
picioare… Au pus alte trupuri deasupra si au dat tarana peste ei… Martora Valentina reda la
pagina 200 cum “a inviat” tatal ei, caruia ii spuneau taca: “Taca a mancat turte din loboda si s-a
umflat. L-au dus si l-au lasat sub gardul cimitirului. Nu mai aveau putere sa-i sape groapa… Dar
el, pe la o vreme si-a revenit, n-a vrut sa ramana cu mortii. Oamenii care traiau langa cimitir au
observant ca taca se zbuciuma, ca vrea sa se ridice. L-au luat la casa lor apoi i-au chemat pe ai
nostri… A crescut tata zece copii…

Am incercat sa subliniez cateva paragrafe pentru a le utiliza in aceasta recenzie, dar
m-am trezit subliniind trei sferturi din carte. Iata totusi un gand de batranete al Feodosiei
Chitic: “Am fost sapte copii candva, dar am ramas numai eu, una. Mi-e dor de ei. Uneori ma
chiama prin somn, eu ma trezesc si plang. Unde sunteti mama si tata, surorilor Maria, Grachina,
Dusea? Unde sunteti fratilor Simion, Anton si Vasile? Scot fotografiile lor si vorbesc cu ei, si
vorbesc pana ma satur (pagina 62)…

Desccoperi in lectura cartii cazuri frumoase de omenie, cazuri de salbaticie inumana,
cazuri de tragedie groteasca si ganduri de intelepciune. Iata ce afirma Iacob Mestesug in anii
relativ buni din urma, adica prin anii 80 cand au fost culese aceste marturii: “Tare scumpa a fost
mama noastra, Era numai inima. Ne invata numai de bine. Am fost crescuti noi cu invatatura
parintitilor, dar nu prea am avut noroc in viata. Acum vad ca cei hoti si porcosi is la putere,
ei taie si spanzura (pagina 196)… Asa a fost inceputul ocupatiei Sovietice in Basarabia! Asa a
fost comunismul! Aceasta a fost “omenia” Rusului si a omului international pe care l-a creiat
marxismul. Si cand te gandesti ca si azi Moscova si Rusii din Moldova, impreuna cu cozile lor de
topor, regreta acele timpuri… In ce priveste situatia Romanilor din sudul Basarabiei anexat de
Ucraina, in aceste zile autoritatile soviniste locale umbla sa confiste povestea Capra cu Trei Iezi
de Ion Creanga pe motiv ca ar reprezenta “imperialismul Romanesc.” Iar biserica Romaneasca
recent construita la Hagi Curda este amenintata de Cazaci…

In opinia mea cartea In Gura Foametei ar trebui reeditata in mii si mii de exemplare
si trecuta pe lista cartilor obligatorii pentru toti elevii si studentii. O eventuala noua editie ar
trebui sa aiba o nota explicativa ceva mai ampla cu contextul socio-istoric si politic al tragediei;
o lista de cuvinte regionale pe care unii cititori nu le cunoasc; si eventual o harta a zonei din
sudul Basarabiei la care se refera marturiile.

Profesor doctor Nicolae Dima, Statele Unite, August 2011.