sâmbătă, 22 iulie 2017

Un tablou de Mariana Stefanet care ne-a inspirat azi sa scriem poezii

Toate poemele de azi de la atelier le-am scris plecand de la acest tablou foarte frumos al MArianei Stefanet.
astazi, la Atelierul Vlad IOvita am scris poezii plecand de la un tablou al Marianei STEFANET. Poemele sunt foarte faine.

Artiom OLEACU

prieteni

linii şi pete îmi ies peste noapte
linii şi pete
vă urmăresc
cînd treceţi
prizonieri inhibaţi  de frig
căruţe
şi 
cai
cu
baionete
tot peizajul&grupajul
pe-o tablă sterilă
în colţ un arici
îşi dă capul pe spate
dorm motănaşii cuprinşi
pe-un disc de vinil


o poezie de ARTIOM OLEACU

miercuri, 19 iulie 2017

Dumitru Crudu a distribuit un link.
7 ore
Deschide.MD
Dumitru CRUDU // Va începe un nou război pe Nistru? Columnist: Dumitru Crudu 19/07/2017 16:19 Foto: ALEXANDRU MORARU BLOG - WordPress.com - Îmi pune coarne. Îmi pune coarne, îi zicea el precipitat, în timp ce fata de la radio povestea că la…
DESCHIDE.MD

marți, 18 iulie 2017

https://www.youtube.com/watch?v=DCi1DF2LcS8&list=PLvTE0j7lbeSA8TncRagYYctfk2EL5_TE6

  1. Dagcompilatie 03/06/2017

    • Acum o lună
    • 161 de vizionări
    Een dagoverzicht van het festival. Het festival thema 'ik' krijgt langzamerhand een 'wij' karakter. Met onder andere veel spoken ...

Dan SOCIU

Cîntec eXcesiv I
Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n
timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta –
La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad -
Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară -
Ca şi cum m-ai fi atins în vară, cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci –
Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum –
cînd te caut pe străzi
pentru că am nevoie.
Îmi lipseşte fix o mie de lei ca să intru oriunde la cald, şi sînt prea timid să cerşesc şi nu sunt norocos să găsesc bani, nu am telefon, nu am o cartelă să te sun, nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător, pentru că tu eşti acasă cu el,
te iubesc dar acum
nu mai vreau să te caut pe străzi.
Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine -
Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine, pentru că nu am un loc al meu, dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani –
O să învăţ să fiu mai cool decît el , o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe
cînd o să plîngi -
Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic.
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el -
În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri, la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta, şi pofta ta morbidă mă bucură. Cîndva vom face amîndoi cancer la plămîni şi-mi doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,
ca Bonham Carter & Norton,
Tori Amos & Kafka -
Cîntec eXcesiv II
Şi mai tîrziu au intrat într-un bistro, repede, da, cuvîntul se potrivea cu întîlnirile lor din ultima vreme (dintotdeauna?), 'trăite ca-ntr-o alarmă continuă', cu senzaţia lui ipohondrică de bărbat-ridicol-părăsit-în-staţie (deşi aveau în faţă o dup-amiază întreagă şi-au stat împreună pînă spre seară ) –
Iar ea a probat un inel avangardist, căci intraseră într-un bistro dada, cum anunţa firma roşie, un acvariu cu mese şi scaune de sticlă, unde nu se servea nici un fel de mîncare, ca-n bistrourile obişnuite, doar portofele albastre şi săruri de baie şi inele –
Proba, încîntată, inelul şi el, de undeva din dreapta ei, îi privea, cu aviditatea unui Gollum, vîrfurile ascuţite ale urechilor - cît de mult le iubesc, Miss Frodo, my preciousss... sigur că ar fi vrut să le ronţăie puţin dar în faţa ochilor îi clipea, întunecat, acel X din mijlocul numelui ei –
Semnul interdicţiei, al anulării, acel X de pe ferestrele caselor abandonate ( dar şi al caselor în construcţie, anunţînd că în curînd vor putea fi locuite - ar putea?, ar mai fi posibil vreodată?), şi după ce au ieşit din bistro se străduia să calce pe urmele dulci lăsate-n zăpadă de tălpile ei –
Un 86 a înghiţit-o, şi el a mai rămas, ca de atîtea ori, cîteva minute în staţie (micul lui ritual, pregătirea pentru griefingul din fiecare seară), a simţit, violent, cum se scurg în găurile capacelor de canal (cele cu găuri sînt cele cu ghinion) culorile oraşului, plecase ea si nu mai era nimic de privit –
Eram ca una din acele păpuşi sinistre, cu X-uri în loc de ochi. Din capătul străzii Mecet se auzeau - foarte încet, surdinizate de zăpada murdară - tînguirile stranii ale ţigăncilor (fiaaaareeee vechi, fiaaaareee vechi cumpăr), care mă emoţionează atît de mult, aproape la fel de mult ca micile anunţuri de pe stîlpi ( pierdut broscuţă ţestoasă de Florida - în tratament - găsitorului recompensă substanţială) care s-au înmulţit îngrijorător în ultima vreme...
Cîntec eXcesiv IV
Apă, apă peste tot, şi nici un strop de băut,
50 de posturi TV, şi mai nimic de văzut,
întins în pat – şi-mi pare că mărşăluiesc –
cu ochii injectaţi, privesc
ştirile, poate va arde
ceva pe strada Sfinţii Voievozi
şi, preţ de-o clipă,
o să îţi zăresc
picioarele-n ciorapii galbeni, cînd ieşi
fugind,
din bloc,
ferindu-ţi faţa
nu atît de foc, cît de solzii
reci ai camerelor
video
care nu adăpostesc,
cum simţi că nu te mai adăpostesc
cuvintele (îmi spui că nu ştii
dac-o să mai scrii
şi ţi-e frică), deşi
the word
is a way of murdering
the outside world, adică
tot ce i-a rămas
unuia ca mine,
ce i-ar mai fi rămas
uneia ca tine,
„genul de oameni
care nu se simt bine nicăieri,
indiferent de orice”,
cum îmi spuneai
într-un mail.
În curînd o să mă uiţi, Ruxandra,
şi-n timp, încet încet, mesajele mele
le vei trece-n junk-mail.

Poezii de DAN SOCIU

luni, 17 iulie 2017

Dumitru Crudu şi alţi 2 au distribuit un link.
Dumitru CRUDU // Cine a vrut să-l omoare azi pe deputatul Lucian Negară…
DESCHIDE.MD

duminică, 16 iulie 2017


Veronica STEFANET

“Only dead fish go with the flow”
Am citit în baia unui bar
Scris cu markerul pe perete.
Apoi mult am stat și urmărit
Cum curgea apa în chiuvetă.
Am înghițit ideea
Amestecând-o cu berea din pahar
Cât pe ce să ma înec.
Protestul trezut
Mi-a lăsat în gură un gust amar.
Am început să înot împotriva cursului
Înfiptă cu dinții în realitate
Mai întâi am gustat
Apoi încrezut am mușcat
Din a vieții voluptate
De atunci am renunțat
La următoarea resuscitare
Până aici a fost
știam unde să caut salvare
Mi-a luat timp să înțeleg
Că fluviul nu greșește
și tot ce pot să fac
E să mă transform în pește
Să simt curentul apei
El știe pe ce drum apucă
Dacă am de zbătut – mă zbat
Când trebuie – las apa să mă ducă
Deși cucerită de val
Căi sunt o multitudine
Tot ce pot să controlez
E propria-mi atitudine
Nu are rost să mă macin
Cu întrebări existențiale
Acum știu ce pot
Si cum să rescriu scenarii
O să înot cum simt și vreau
O să am răbdare
până din pește mă prefac
în apă dusă în canalizare
sau dacă am noroc
În spumă de mare

O poezie de Veronica STEFANET



cu traducatoarea Lidia Nasincova, la lansarea OAMENILOR DIN CHISINAU in ceha


cu traducatorul JIRI NASINEC, la lansarea OAMENILOR DIN CHISINAU in ceha


sâmbătă, 15 iulie 2017

Rodica GOTCA

Dor

Mãrgelele tale de corn,
gâtul mlãdios
pe care mã urcam ca-ntr-un scrânciob,
Brațele tale mou şi atente
Care nu m-au lovit niciodatã,
Clavicula ta sãritã
Pe care-mi odihneam tâmpla micã şi bãtãioasã.

Țâşnesc din vie şi te strig cât mã țin plãmânii: Mamã-ã-ã!

Sãrind ca-ntr-o cascadã de aur în pãrul tãu.
Înnecându-mã în ochii tãi-
Oceane fãrã arhipelaguri.

Unica mea zeitate creştinã,
Elogiatã fãrã bisericã.
Calea mea lactee
Risipitã peste polul nord şi sud simultan.

Sã mor şi sã mã mai naşti odatã...

Viațã şi moarte în aceeaşi zi, în acelaşi an, în acelaşi mileniu-
Al patrulea de sub ridul ochiului tãu drept
În care încap eu şi copiii mei,
Şi casa noastrã,
Şi satul nostru cu şcoalã cu tot,
Şi țara mea şi a ta
Şi numele...
Pe care le avem diferite.

Renaşte-mã,
sã fim de-o seamã.


Rodica Gotca

Rodica GOTCA

Autoportret

Dang!
În `94 inima mea
Contrarã diagnozelor premature,
Verde cu alb în vrãbiile maternitãții Chişinãu.
Bah! O rândunicã.
Acreditare din arhi- şi strã-
Pseudo-cap pe douã scaune
Pediatric nonconformistã.
Hop! Grãdinițele
Hop! Şcoala primarã
Hop! Gimnaziul
Hop! Liceul
Hop! Facultatea
Şi Dang!
În `14 inima lui,
Dang!
În `16 inimile noastre.

Conducãtorul indienilor:
Fãrã pene sure,
Fãrã pipã cu zgurã.
Mare şi tare.

Azi , Dang! În moarte
Mâine, moartea în mine.
Ca-ntr-un conspect
În 4 mâini şi 6 ochi
Şşşş
Absența
Nu- scrisorilor de adio
Da- unui Dang! Asurzitor.

Dang! şi cruce.


O poezie de Rodica Gotca

Veronica STEFANET

Mă trezesc dimineața
Bag în mine litri de cafea
Fumez 5 țigări la rând
Fără să mănânc
Mă las jignită și nu mă apăr
Mă las să simt ceea ce simt
Fac orice numai să nu fiu ipocrită
Când trebuie, mint.
Mă las manipulată
Încerc să manipulez
Mă izolez de societate
Cu ea mă conformez.
Sunt arogantă
Apoi cu tot sufletul mă urăsc
Mă apuc de orice
Numai să fiu permanent ocupată.
Duc dialoguri cu mine
Le ignor
Îmi revăd prioritățile
Îmi verific sistemul de valori.
Mă forțez să fiu mândră
Cerșesc dragostea înapoi
Îmi pun singură diagnoză
Mă declar cea mai sănătoasă dintre noi
Cad în depresie
Din ea mă scot
Îmi pun coroană-n cap și mă cred regină
O scap în glod
Judec prostia
O justific apoi
Strâng mărunțisuri
Le arunc la gunoi
Nu mai beau
Pentru că alcoolul trezește inconștientul
Totuși uneori mă-îmbăt.
Când vreau să fug de conștient.
Îmi cresc fiul
Îi urmăresc orice metamorfoză
îi influențez comportamentul
Îi conștientizez gândurile
Nu mă panichează rolul de mamă
Deși oricum mi-e frică să greșesc
Pun totul pe balanță
Calculez
Ca în filmele lui Kim Ki Duc
Mă opresc în fața ușilor
Ca să conștientizez.
Dacă uși nu există
Eu mi le creez
Mulțumesc de atenție
Mulțumesc de grijă
Mulțumesc de supărări
Mulțumesc de dragoste
Chiar dacă uneori
E manifestată într-un mod deloc mie clar
Mulțumesc că-mi dau voie
Să interpretez orice – cum vreau
Mulțumesc că sunt sănătoși cei dragi
Într-un final –
E unica ce mai contează
Și asta nu e deloc banal.
Fiecare secundă –
Conștient oricum
Tot ce fac
Foarte conștient.
Îmi asum.
Mamă –
E unicul cuvânt
prin care pot, fără dubii
Să mă identific
În rest – un nimic
Cu un milion de întrebări
Pe care
(dacă să o cred pe sora-mea)
Mi le pun greșit
O poezie de Veronica STEFANET

Artiom OLEACU

XXXXXXXXX cl.5 stop 86 challenger explozie vulcan gaze papa sinagoga cl.5 atentat prost formula 1 vrancea cutremur steaua liga barselona acasă york ducele căsătorie ucraina
cl.5 cernobîl catastrofă chişinău fără tată mama singură taraclia greu bunica tînără eu blond căinari lugubru
cl.5
fraieri grădiniţă spital hepatită comoţie cl.1 fără dejet costum tamara ideologie profa olăneşti feodorovna agresiv vecinul vînătaie piatră sînge dimineaţa zămos seara nistru amiaza harbuz seara cireşe nistru plimbare sărut tremur timid bătaie bătăi bătăi bătăi bătăi stop

cl.5
O POEZIE DE ARTIOM OLEACU

Atelierul Vlad Iovita de azi

Fotografie de Elena Raileanu, care nu apare in poza.

vineri, 14 iulie 2017

Cei care au fost la Bistrita

Livia Ștefan:

un școlar îmbrîncit
în noroi de golani
este sufletul meu
și e fericit

ca piesele de schimb pentru
camioane
în magazinul cu rochii de mireasă
este sufletul meu
și e fericit

nefericit & huligan & trist
este sufletul meu
și e fericit

Vlad Drăgoi:

eu nu cred că poezia trebuie
să fie așa ca în postarea de pe fb, indirectă și oblică adică, și așa
să știți, că toată viața mea eu o să cînt gîndurile și sentimentele
mele în cuvinte multe și grele – grele adică nu în sensul de
fancy, prolixe, ci dimpotrivă, ușor de înțeles, și cît mai
scurte cu putință, dar avînd așa un volum imens
alăturate în pagină, pe verticală mai ales

Cosmin Perța:

Aproape în fiecare zi
citesc o știre despre Apocalipsă,
despre cutremure, uragane, războaie, criză, maltratări de copii.

Însă toată această înscenare,
toată această lume colcăitoare
care-și revarsă puroiul și ura în mintea mea

nu face altceva decît să mă convingă și mai tare
că a mînca un măr și a învia
sînt de fapt lucruri apropiate

Moni Stănilă:

Sînt tînără și frumoasă ca prinții nelegitimi din serialele
coreene.
Fac cinci pași, ecoul redă răpăitul
de tobe și în fața ochilor apar munți de scări rulante.
Dar tocmai atunci portarul urlă să îmi las geanta la garderobă.
Oricît mă chinui, nu pot reface traseul.
În fața mea apar munți de femei bătrîne,
vociferînd în rusă politici despre Europa.

Alexandru Vakulovski

da aşa e mai bine
ultima oară cînd ne-am
văzut erai tristă că plec
şi totuşi tu ai plecat prima
eu îţi făceam cu mîna
cînd troleul te ducea
eu îmi dezlipeam posterele
cu Jim de pe pereţi
eu îmi făceam bagajele
şi mă gîndeam la tine

Cristina Alexandrescu:

felul în care ni se spune de mici
fericirea e un animal destul de urît
ne-am obișnuit să ne ascundem sub pat și să credem
fericirea e un animal care mușcă iar tu ești una dintre atîtea chestii
care mi se puteau întîmpla


Floarea Țuțuianu:

 Încă nu s-a născut
bărbatul care să-mi fie jumătatea mea de femeie
Chiar dacă plîng între coapsele mele
iubiţii mei sînt bărbaţii de treabă ai altor femei
Noi avem copii din hîrtie pe care-i creştem cu zel
Cînd ne plictisim facem avioane din ei
căci este fără de sfîrşit şi oboseală pentru trup cetitul de cărţi
Nu poţi să iei un bărbat de la gura altei femei


Arian Leka:

Oamenii mei i-au întors mării spatele
Şi eu
am aceeaşi slăbiciune
scufund nave
le găuresc la şold şi merg departe
Acolo unde norii îmi amintesc de peşti
barca cu pînza sfîşiată – această artă
acolo unde orice copac ascunde sub coajă
un copac mai înalt.

Alex Cosmescu:

uneori acelaşi corp bîntuie prin inima mea săptămîni
la rînd/
acum se ridică din pat – se duce la oglindă – îşi
piaptănă părul – se întoarce în pat – acum se duce la
bucătărie – îşi lasă capul pe braţe – acum stop/

(maşinile care vuiesc pe stradă/ caloriferele
din cameră/ ce este cu tine cînd eşti singur)

Mihók Tamás:

te-am lăsat să pleci &
am încercat senzația
pe loc (atunci

am simțit pentru prima dată
cum poezia e bila de plumb
din cauza căreia șchiopătez)

Ana Dragu:

am copii
vreau copii
ce bine că dormind lîngă tine
am născut copii
faceți copii
mulți copii
copiii nu te lasă să mori
copiii nu te lasă să scrii

Radu Nițescu:

mă joc cu bila neagră
de cauciuc              

dincolo de fereastră
se întîmplă
foarte încet
iarna
şi mă joc cu bila neagră
de cauciuc

ce face un cîine
lăsat singur în casă
ce face un om
lăsat singur în
mintea
lui

Gökçenur Ç.:

El s-a ridicat să se ducă la baie, ei îi era sete.
S-au intersectat pe hol și brusc, fără să-și spună nimic,
au început să se sărute. El i-a strîns sînul în palmă.
Cînd buzele i-au atins urechea, ea și-a lăsat capul pe spate
Lovind întrerupătorul.
Cînd lumina s-a stins, s-au desprins speriați
Apoi au îzbucnit în rîs.
S-au întors în camerele lor,
s-au strecurat în locurile calde încă,
fiecare lîngă jumătatea sa.

Pablo García Casado:

ce se va alege de noi cînd centrele comerciale
librăriile și cafenelele vor renunța la varietatea asta
de vehicule utilitare cu trei uși la furgonete

și la celelalte mașini? va fi aceeași tensiunea
pîntecelui tău sudoarea buzelor felul de a ne îmbrățișa
cînd n-o să mai simți atingerea suavă a tapițeriei

cînd vei putea fugi de instinctele mele?

Caius Dobrescu:

O baterie, probabil
consumată, căzută-n
iarbă. Direct din
obsesia DVDurilor portabile, a MP3-
playerelor.

Alături de cuie de
cutii de bere, dar fără
cutiile propriu-zise.

Fărîme desprinse din Coiful
Tuturor Posibilităților, nelipsit
de pe capul acestor Tineri
Războinici.

Dénes Krusovszky:

Astfel vrei să te adresezi
ultimelor lucruri, nu aprinzi
televizorul, dar îi vorbești,
la radio asculți doar acel
pîrîit, iar cînd e liniște,
încerci să închei de unul singur
o veche dispută întreruptă.
Poate nici nu există întoarcere,
îi spui fotografiei și simți că te cuprinde
teama într-o pădure alb-negru.

Lies Van Gasse:

A folosit trandafiri pentru alăptat
căpșuni pentru o respirație moale
și semințe cînd au început contracțiile

apoi nepăsătoare
și-a înfășurat brațele în jurul copilului,
și a urlat.

E tînăr.

Selectie de Cezar Gheorghe, revista OBSERVATOR CULTURAL