duminică, 16 septembrie 2018

luni, 10 septembrie 2018

Fałszywy Dymitr – Dumitru Crudu - Szuflada.net

szuflada.net › Poezja
Traducerea acestei pagini
Acum 9 ore - Podmiot „Fałszywego Dymitra”, a więc po prostu fałszywy Dymitr Crudu, dzieli się na pozór groteskowymi rozważaniami, m.in. zastanawia się, ...

joi, 6 septembrie 2018

Literatura sa acţionează asupra mea ca un calmant. Acţionează ca un calmant când aflu că unii oameni, printre care şi Paul Goma, au trecut prin încercări cu mult mai grele şi mai dificile, decât cele prin care trecem noi astăzi, fiind închişi în puşcărie, fiind supuşi la umilinţe şi la înjosiri inimaginabile şi, cu toate astea, au rezistat. Au rezistat şi au învins, fără să pactizeze cu sistemul.
Romanul Gherla-Lăteşti înfăţişează tortura la care au fost supuşi cei care aveau o altă părere şi o altă viziune asupra istoriei decât reprezentanţii regimului. Înfăţişează teroarea la care au fost supuşi, pentru a renunţa la convingerile lor.
Reţin o scenă foarte dură, când gardienii, după ce-şi istoveau prizonierii (altfel cum să le spui unor oameni care erau la cheremul unor brute?) în bătăi, secerându-i din picioare cu directe de stânga sau de dreapta, îndelung exersate pe alţi deţinuţi, mai încercau, culmea, şi să-i violeze. E o scenă de-a dreptul terifiantă. Doi gardieni cu pantalonii pe vine alergând după un deţinut ca să-l prindă şi să-l violeze şi acesta nu vrea să le satisfacă hatârul şi fuge prin camera de tortură, cu gardienii după el, înfuriaţi şi întărâtaţi la culme că acesta le-a scăpat din mâini.
Tortura fizică, psihică, fiziologică şi sexuală este la ordinea zilei în Gherla. Tortura ca un mijloc de îngenunchere şi de umilinţă. În urma ei, deţinuţii trebuind să se teamă şi de propria umbră. Frica. Teama. Groaza. Panica. Supunerea. Iată ce trebuiau să simtă deţinuţii zi de zi, dacă nu chiar clipă de clipă. Şi asta în timp ce mardeiaşii nici nu ştiau prea bine de ce-şi caftesc prizonierii.
Umilinţe absurde. Una mai absurdă ca alta. Gardianul Vasea nu le permite să stea pe pat, nici culcat şi nici în fund. Impunându-i pe celulari (adică pe deţinuţi) să meargă continuu. Mereu şi mereu să umble. Toată ziua să fie în mişcare.
Drept urmare, când e acesta de gardă, toată lumea roieşte prin celulă. Până şi bolnavii, aşa epuizaţi cum sunt. Cu toate că e un ordin absurd, nimeni nu încearcă însă să se împotrivească. Dar în celula aia sunt fruntaşi ai partidelor istorice, intelectuali subţiri şi oameni care au trecut prin multe. Dar aceştia au oboist să mai protesteze, au oboist să se mai opună, ei fiind gata să înghită orice, doar-doar să fie lăsaţi în pace.
Singurul care se împotriveşte e Paul Goma, stârnind furia colegilor de detenţie. Când l-au văzut aşezându-se pe pat, aceştia au înlemnit şi s-au îndepărtat ca potârnichile de el, bunghindu-se cu toţii spre uşă. Oare ce o să întreprindă bruta de Vasea? Apoi au început să-l înjure, încercând să-l convingă să renunţe. "Renunţă, dacă nu vrei să suferim cu toţii din cauza ta," îl beşteleau aceştia. Nu gardianul căuta să-l convingă să renunţe, ci ceilalţi deţinuţi.
Disidenţa, curajul, voinţa, personalitatea îţi sunt puse la încercare oră de oră, în cele mai neînsemnate situaţii, susţine Goma în acest roman excepţional. Şi ne mai spune un lucru extraordinar: marile cedări sunt o consecinţă şi o operă a concesiilor mici şi neînsemnate din cotidian, de fiecare zi.
După ce am terminat de citit romanul Doctor Jivago, imediat, dar imediat m-am apucat să-l recitesc. Ceea ce îmi scăpase la prima lectură, la a doua îmi devenise foarte clar, pentru că nu pe sofisticării, stil, artă si preţiozităţi mizează romanul, ci pe reconstituirea destinului unui om. Haosul din istoria rusă se insinuează în viaţa lui Jivago, în biografia sa, în familia sa, în relaţiile sale cu oamenii, în intimitatea sa, în relatiile cu cele trei femei iubite, atât de diferite între ele, toate oglindid ipostaze diferite ale femeii providenţiale, salvatoare, dar haosul se furişează hoţeşte, dar implacabil, spulberând totul în calea sa, făcându-l pe Iurii Jivago, să cunoască toate grozăviile iluziei (minciunii) ruse din secolul XX ( “enigma vieţii, enigma morţii, farmecul geniului, farmecul dezgolirii, astea-s lucrurile pe care le înţelegem. Iar zâzaniile meschine de felul reconstituirii globului pământesc- scuzaţi, scutiţi-ne, astea nu sunt pentru noi” ), dar şi să devină o victimă a acesteia: “am apucat timpurile când încă mai erau valabile valorile moştenite din paşnicul secol precedent. Oamenii ascultau de glasul raţiunii. Considerau firesc şi necesar tot ce le sugera conştiinţa. Moartea unui om de mâna altuia era o raritate, un eveniment excepţional cu totul în afara ordinii lucrurilor. Se credeau că uciderile puteau fi întâlnite numai în tragedii, în romanele poliţiste, în rubricile de fapt divers de prin ziare. Nimeni n-ar fi crezut că se pot întâlni în existenţa noastră obişnuită. Şi, deodată, din acest ritm calm nevinovat, s-a produs saltul în sânge şi vaiete, a apărut această nebunie şi sălbăticie a uciderii de fiecare zi, de fiecare ceas, a crimei ligeferiate şi elogiate. (…) Atunci a pătruns minciuna pe pământ rusesc. Marea nenorocire, rădăcina tuturor relelor care a urmat a fost pierderea încrederii în forţa părerii proprii.” Doctor Jivago îşi dă prea bine seama că schimbarea pe care o proclamase revoluţia din octombrie era o mare minciună şi să fugă din calea bulboanele istoriei, fără succces însă, devenind un prizonier al haosului rusesc (ca în scena aia când partizanii roşii îl capturează şi-l forţează să-i urmeze şi să-i slujească în calitate de medic). Dar, cu toate astea, doctorul şi poetul Iurii Jivago reuşeşte să-şi păstreze demnitatea şi lumina interioară în cele mai umilitoare şi mai fără de scăpare situaţii, când oamenii deveniseră cu mult mai periculoşi decât lupii.
Orice întâmplare a romanului poate fi citită şi într-o cheie simbolică sau metafizică. Încă din debutul romanului aflăm că tatăl lui Iurii Jivago, un milionar petrecăreţ şi scăpătat, şi-a părăsit familia. După moartea mamei sale, Iurii Jivago rămâne orfan. Dar acest lucru, dacă-l anexăm contextului romanului, vom vedea că are şi o funcţie simbolică. Adică, încă din copilărie, pe Iurii nu mai avea cine să-l protejeze şi să-l apere. Dar acesta nu e numai destinul său, ci şi al generaţiei sale, pe care nu mai avea cine s-o apere de furtuna care se apropia. Nu întâmplător, în prima noapte fără mama sa, Iurii nu e lăsat să doarmă de un viscol turbat care s-a dezlănţuit afară, un viscol prevestind marile furtuni care se vor abate asupra sa şi a ţării sale şi-l vor hărţui fără milă.
Cât de bine stie Pasternak să fie ironic, fără a fi parodic, să prezinte oameni amestecaţi (în fruntea armatelor albilor şi roşilor din roman sunt nişte prieteni din copălirie) , fără a fi satiric, să vorbească despre revoluţie şi război civil, fără a face un roman politic, să vorbească despre haosul din istoria rusă, fără a deveni patetic, să vorbeasca despre capcanele din relaţiile umane, fără a plăti tribut unei singure perspective.
După ce-l citeşti, iluzia comunistă pare o mare bulă de săpun.
Mânia şi agresivitatea, violenţa şi intoleranţa, nu pot fi oprite, atunci când se dezlănţuie. Un singur lucru mai poţi face atunci când începe să bubuie ura, să te izolezi din calea ei în artă. Aşa s-a salvat doctor Jivago într-un roman excepţional, pentru care autorul lui a plătit cu viaţa.

luni, 3 septembrie 2018


Veronica Ștefăneț, Rodica Gotca, Anastasia Palii, Doina Martin, Vitalina Simerețchi, Artiom Oleacu, Vitalie Colț, Iulia Iaroslavschi, Andrei Papazoglo, Xenia Chitoroagă, Dumitru Crudu
Tu nu mi-ai spus nimic despre război

( poemul acesta a fost scris la o ședință a atelierului de Creative Writing „Vlad Ioviță” într-o sâmbătă dimineață, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău)

Am auzit că nucul a crescut la nivelul ochilor tăi,
am vândut casa cu tot cu nuc
doar cheile le-am luat cu mine
Tu nu mi-ai spus nimic despre război
 Doar că într-o zi pietrele
au devenit atât de
moi și pufoase încât ne-au
strivit pe toți
 Eu ți-am spălat picioarele seară de seară
 timp de șapte ani de zile
 și ți-am implantat irisul stâng într-o piatră
 Tu m-ai răsplătit cu un amant nou și cu
cheile lăsate pe masă
Fără explicații
 Mă întrebi ce văd acum prin binoclu
 Nimic
Mă ascund în aliajul dintre nuci
 și crevete
 Nu mai pedalez bicicleta
 Neputința mi-am ascuns-o în
 patos și grandomanie
Sinceritatea mi-am sacrificat-o ca pe
bradul de revelion
Zâmbesc cu ochiul rămas, până sângele
 îmi amintește că exist
 Niciodată nu ne-am întâlnit
Tu nu mi-ai spus nimic despre război
nimic despre
nimic despre
 tine

Și am plecat lăsând cheile pe masă,
Fără explicație.

și ziceau ei că ochii nu mint și
aveau dreptate căci mă
uitam la tine și
dispăream cu oase cu tot erai
 o gaură neagră care sugea
 viața
din lumină
doar cioburi
fără început      

pentru a ne găsi
am lăsat cirezile de elefanți
 Am strâns cu dinții hamurile
şi-am izbit cu pieptul  orizontul,
ca să nu-i pierdem pe cei
care ne iubesc

( ca sa fie de unde să alegem)

În fiecare dimineață mă trezesc
sub privirea cățelei tale
 ai cheltuit două salarii ca să-i
 tratezi
 malformația din
stomac Pe mine nu mă
 linge și mie nu-mi
 cerșește de
mâncare doar stă și
așteaptă să mă
 trezesc iar seara îmi
aduce ștergarul și mi-l
pune pe brațe când îmi
înec serile în
alcoool
 mereu își ciulește
 urechile
spre mine, chiar dacă eu
stau neclintită

Sunt aici

Pot simți
deci pot totul
 Atunci de ce să fiu steagul
 alb roșu
al războiului tău
De vreo patru
 zile îmi displace să
 alerg pe roșu și pe
 contrasens
Eu doar vreau să fiu
ceva din care mai târziu va fi
cioplit
 sicriul tău
Tu nu mi-ai spus nimic
 despre război iar
nucul a crescut la nivelul
ochilor tăi
și atunci am vândut casa
cu nuc cu tot
tu nu mi-ai spus nimic despre război

vineri, 29 iunie 2018


Cristina Hermeziu Top 10 cărţi de citit vara asta. Autori români de azi 29 iunie 2018


Dumitru Crudu, Moartea unei veveriţe, Univers, 2017 Pe trotuarele de fiecare zi (din Chişinău) au loc minuscule crize cosmice (politice, sentimentale), care se sparg ca un balon de săpun în schiţe de câte două pagini şi jumătate. Personaje lejere, colorate şi vii, insignifiante şi esenţiale, precum toţi vecinii de masă dintr-un bar al umanităţii. Un absurd casnic, tandru. Hilarant.

Citeste mai mult: 
adev.ro/pb2n6v

Autenticitatea scriiturii la Dumitru Crudu - eCreator https://ecreator.ro/index.php?option=com_content...dumitru-crudu... 7 s...