vineri, 11 iunie 2021

O poezie pentru atelierul de maine

 Louise Glück

Paharul gol
am cerut mult; am primit mult.
am cerut mult; am primit puțin, am primit
aproape nimic.
și între timp? câteva umbrele deschise în interior.
o pereche de pantofi, din greșeală, pe masa din bucătărie.
o, greșit, greșit îmi era felul de-a fi. eram
tare de inimă, ursuză. eram
egoistă, exigentă până la tiranie.
dar întotdeauna am fost așa, chiar și în copilărie
mică, brunețică, temută de ceilalți copii.
și nu m-am schimbat niciodată. în interiorul paharului,
valul abstract al destinului s-a transformat
peste noapte dintr-unul semeț în unul umil.
să fi fost marea? să fi fost ea cea care a răspuns, poate,
unei forțe celeste? să fiu în siguranță,
m-am rugat. am încercat să fiu un om mai bun.
curând am înțeles că ceea ce începuse ca teroare
și se maturase în narcisism moral
s-ar putea să nu fi fost de fapt altceva
decât procesul maturizării. poate
asta au vrut să îmi dea de înțeles prietenii mei
atunci când m-au luat de mână,
spunându-mi că înțeleg
abuzul, mizeriile incredibile prin care am trecut
insinuând (așa am crezut odată) că eram puțin bolnavă
să dau atât de mult pentru atât de puțin.
pentru că orice ei ar fi vrut să spună, eu eram de acord
(bătând din palme cu putere)
un bun prieten și om, nu o creatură a patosului.
nu eram patetică! eram scrisă cu majuscule
ca numele unei regine sau al unei sfinte.
ei bine, toate astea pentru o conjunctură interesantă.
și-mi dau seama că este crucial să crezi
în efort, că ceva bun va veni și doar din simpla încercare,
ceva bun complet nepătat de impulsul inițial
de a convinge sau seduce.
ce suntem fără acestea?
rătăcind în întunecatul univers,
singuri, speriați, incapabili să influențăm soarta.
ce deținem cu adevărat?
trucuri triste cu scări de lemn și pantofi,
trucuri cu sare, încercări impulsionate de
gânduri nu tocmai curate de-a construi caracterul.
cu ce putem îmbuna, domoli marile forțe?
cred că în cele din urmă aceasta a fost întrebarea
care l-a distrus pe Agamemnon, acolo pe plajă,
cu corăbiile grecești pregătite, marea
invizibilă dincolo de portul seren, viitorul
letal, instabil: a fost un prost când a crezut
că poate fi controlat. ar fi trebuit să spună
NU AM NIMIC, SUNT LA MILA TA
Louise Glück
Louise Elisabeth Glück (n. 22 aprilie, 1943, New York) este unul dintre cei mai de seamă poeți americani ai generației sale, a câștigat numeroase premii literare importante în Statele Unite, inclusiv Premiul Pulitzer, Premiul Național al Cărții, Premiul Național al Criticilor de Carte.
Poezia se remarcă prin precizie tehnică, sensizitivitate, prin profunzimea cu care abordează teme cum sunt singurătatea, relațiile de familie, divorțul, moartea, miturile Persefonei și Demetrei.
În 2020 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
traducerea și prezentarea, Marian Mihai

duminică, 6 iunie 2021

Alexandru POPESCU

 

Oase

Morminte pline de transpirație și
pe cer nebuloase ca ochii Victoriei
cea fierbinte ca lava și cu sufletul
ca o taiga nesfârșită
ea își mai face un selfie în timp ce
mii de umbre sunt strivite de hazard
și nici măcar putoarea cărnii în
putrefacție nu poate trece dincolo
a trăi din inerție nu-i oare mai frustrant
decât somnul oaselor care nu cunosc insomnia
care nu cunosc gustul de grepfrut al dezămăgirii
care nu cunosc iritarea de urzică  a snobismului
nu cunosc mâinile pline de sânge ale lăcomiei
nu cunosc plictiseala dintre pereții ospiciului
nu cunosc singurătatea din mijlocul mulțimilor
nu cunosc fragilitatea și neputința
nu cunosc umilința și nebunia
nu cunosc boala și nu cunosc prostia
nu cunosc puroiul galben al urii și deznădejdii
nu cunosc frica de moarte nu cunosc
iluziile și deziluziile
Victoria e speranța supremă care nu dă greș niciodată
Victoria nu cunoaște decât oase, oase, oase...

Theodor FUSU

 xxx

De o jumate de an dorm în patul în care

Mi-a murit bunica
Stau în camera pe care pe
Timpuri o închiria un homosexual
Care  a emigrat în emiratele arabe unite
Fumez țigările pe care un prieten le-a uitat
Pe masa înainte să moară în drum spre magazin.

sâmbătă, 29 mai 2021

Victor COBZAC

xxxx

aceste rânduri le-am găsit într-un sertar
același aceiași eu singur tu mereu în căutare de aventuri cum o făceai și cu un an în urmă în mii de cioburi
trupul tău cu fluturi în stomac îți duc dorul

Theodor FUSU

 xxx

Sunt dependent de pastile

Pentru depresie acută
Le țin în bucătărie
Într-un sertar
Laolaltă cu dinții câinelui meu

sâmbătă, 22 mai 2021

Victor COBZAC

CINE-I URMĂTORUL?


iubita a început să mă înșele cu
un an în urmă 

 asta am înțeles-o din prima 
 poate

 înainte era mai experimentată

Victor COBZAC

 VIAȚA DE LA ZERO

din prima dragoste n-am înțeles nimic din două relații nici atât dacă nu înșeli tu te înșală pe tine

O poezie pentru atelierul de maine

  Louise Glück Paharul gol am cerut mult; am primit mult. am cerut mult; am primit puțin, am primit aproape nimic. și între timp? câteva umb...