marți, 27 august 2013


ora: 13:56, 27 aug 2013 2155 11 Autor: Dumitru Ciorici

Rezultat FINAL: TOP 10 romane basarabene din ultimii 50 de ani!


Rezultat FINAL: TOP 10 romane basarabene din ultimii 50 de ani!
TOP 10 romane basarabene
Top 10 romane basarabene din ultimii 50 de ani
Foto: UNIMEDIA
Stop votare. Vizitatorii UNIMEDIA împreună cu criticii literari au realizat un TOP 10 al celor mai bune romane basarabene scrise în ultimii 50 de ani.

Acțiunea a fost lansată de UNIMEDIA și Editura Cartier în ajunul sărbătorii naționale „Limba noastră cea română”, ca un prilej de a aprecia valorile noastre naționale și de a stimula lectura în limba română în rândurile cititorilor din Republica Moldova.

Sondajul privind TOPUL s-a desfășurat în perioada 20-25 august. Adițional, și-au exprimat părerea și 8 critici literari - Mircea Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Maria Șleahtițchi, Gheorghe Erizanu, Mihail Vakulovski, Andrei Țurcanu, Vasile Ernu și Dumitru Crudu. Fiecare dintre ei au format câte un top 10 romane basarabene, unde prima poziție din top a fost apreciată cu zece puncte, iar poziția 10 - cu un punct. Criticii nu au avut dreptul să-și voteze propriile romane pentru a evita conflictul de interese.

Toate titlurile romanelor, menționate în topurile criticilor literari, au fost incluse într-o singură listă, care a fost propusă publicului pentru vot în cadrul unui sondaj de UNIMEDIA.

Notă:
 În listă apar mai multe publicații decât 10, deoarece unele din ele au adunat punctaj egal.

Iată TOPUL final după cumularea voturilor din sondaj (peste 1000 de voturi) și cele acordate de criticii literari.





Cum s-a votat:

miercuri, 21 august 2013

Poezii de Iurie Burlacu

                                                       
                                                                   Iurie Burlacu

te privesc



te privesc de la distanță

prin broasca de la ușă mângâindu-ți părul

ca un vierme în cârlig mă arunc în gura peștelui

cu tot cu pescar și cu lumea din jur

acolo stai pe bancă obosită

fredonând insomniile mele



te privesc pe furiș

și te găsesc frumoasă ca o panglică răvășită în vânt

iar rochia ta e ca o tristețe cusută pe margini







mă scoți



mă scoți din menghină

cu mâna ta ca o pasăre gravidă

ciugulindu-mi toată tristețea din ochi

trăiesc

simt cum degetele tale împreună cu obrazu-mi

se fac o carne apoi

ne intâlnim în limanul subconștientului meu

unde peștii se bronzează la soare

fumând toată otrava din mine

acolo tu le duci de mâncare cu gura

iar eu merg în urma ta cu aripile în mână



în spatele nostru

un înger aruncă cu pietre în noi







alături de tine



alături de tine trebuie să fie atât de minunat

precum ai fi înconjurat de un roi de fluturi într-un câmp cu maci

dimineața se cuibărește în părul meu

ca o alarmă efectuată în șoaptă

iar eu abia de reușesc să mă trezesc

simt inima palpitând pe undeva pe sub pat

și așternutu-n mucegai și transpirat

mă gândesc la tine

și am senzația că floarea din părul tău

m-ar face să interpretez la muzicuță

Sonata Lunii

prima de a-mi servi cafeaua







te caut



te caut disperat sălbatic cu răsuflarea strangulată în pumni

frenetic dement cu sufletul în mine

ca un sac de iută umed

ce se destramă fir cu fir

și această shizofrenie conștientă

mă face oarecum mai subtil și urlu...

urlu urlu urlu

până când Dumnezeu mă aude și-mi dă cu pumnul în față într-atât de tare încât mă rotesc

de câteva ori în aer după care cad în iarbă



tu ești alături întinsă febrilă ca o rouă proaspăt așternută

iar sub noi furnicele se plimbă cu umbrela


parcă





...și parcă te-ai alimenta cu petale de crini

pentru că atunci când îmi vorbești

îngerii pășesc tiptil pe timpanele-mi

excitate

în schimb când lipsești

sufletul mi se bagă în oase de parcă

aș fi înghițit o creangă de brad








fluturii



am pornit televizorul

dar ăia îmi urlau să tac și să înghit

l-am luat și l-am aruncat în closed 

pentru că 

difuzorul voia sa mi se

lipească de plămâni iar cuvintele îmi intrau în urechi

ca niște cârlige pentru pescuit

atunci

te-am decupat din ziarul pe care nu l-a citit nimeni

niciodată

fluturii tăi mi l-au adus

abia târându-și aripele de asfaltul moale

și mi l-au aruncat în față sughițând aproape dumnezeiesc

te rugăm sa ne transformi in poezii

și să ne trimiți inapoi!









trebuie să-mi coși gura



iubito

trebuie să-mi coși gura cu buzele tale aureolate

și să mă lași în patul tău

ca pe un ștergar pe care l-ai lăsa de pe tine

ieșind dimineața din baie

trebuie să-ți bagi respirația în urechile-mi electrizate

și să vii seara în pădurea mea

trebuie să mă crezi acolo e foarte frumos



acolo copacii umblă în pielea goală

iar nourii le acoperă părțile rușinoase









primul



în nopțile astea pătrate cu soare

mă gândesc la tine de parcă ai fi în creieru meu

ca un ferestrău copt în pâine și pus în coletul

pentru cel mai disperat pușcăriaș

mă gândesc la aerul din cutia ta de pe noptieră

din care hrănești gâzele din mine

amurgul însetat ce-ți suge pielea cu buzele moi și dințate



trebuie că sunt un pic demodat

pentru că aș vrea ca primul nostru sarut să fie alb-negru

precum

o imagine dintr-un film sovietic despre război





trebuie



trebuie să mă lași să mă ating de tine iubito

să-ți dedic poeme unplugged

înșirându-le pe coapsele tale zburătoare

crescute din pântecele meu

trebuie să mă calci peste degete cu aripile tale bătătorite

și să-mi încălzești dosul pieptului cu respirația ta

dintr-un carusel rapid



trebuie să fim atât de aproape unul de altul

încât epidermele noastre să se sărute







corăbiile



te-am încleiat în caietul meu de vise

și când îl deschid încep să mă cațăr pe pereți

fluturii mă țin de picioare

iar cu mâinele îmi țin capul pentru că

sângele se duce în călcâi ca mercurul în termometru

iubește-mă iubito și atinge-mă

precum stropii de ploaie întră în apă

la fundul mării corăbiile dispărute se ocupă cu dragostea

iar peștii plouă peste ele cu solzi de pește







amintiri



uneori gândurile noastre se culcă împreună

în patul lor din aripi de fluturi

și casa se rotește alene într-un vacuum dulce și plin

de tristețe

șoaptele tale iubito

trec pe lângă urechile-mi fierbinți

ca niște crini înfloriți

săruturi de sfinți

acum stau în spitalul oamenilor

bătuți cu leuca în cap de drag

(oste)

primesc sufletul în picurători

arzându-mi stelele

venele

sprâncenele

și-mi amintesc când eram împreună

în egiptul antic când ne-au închis pe ambii într-un

sarcofag comun

noi ne-am hlizit multă vreme până să murim





vreau să-ţi spun



vreau să-ţi spun nişte cuvinte care te-ar îmbăta

şi te-ar face să-mi bâzâi în ureche



corpul tău ca un vers alb

îl simt lunecând printre degetele-mi triste

şi dragostea aceasta a noastră mi se pare destul

de împuţită pentru că te grăbeşti

să întreci orizontul ca să ajungi de unde porneşti

iar eu nu fac decât să stau în loc



nu, nu-mi da nici o şansă

pentru că aş putea deveni mai slab

iar vidul s-ar molipsi de mine





uneori ne trezim dimineaţa



uneori ne trezim dimineaţa atât de departe

unul de altul

de parcă ne-am afla în acelaşi pat



te privesc cu ochii închişi

şi te găsesc încurcată în propriile tale

tabieturi matinale încât ai prefera

să-mi aduci cafeaua şi o ţigară aprinsă

te apropii de mine şi-mi dai cu piciorul în suflet

poate ai probleme cu auzul

caci nu mă auzi cum tac



braţele tale mă cuprind ca pe un idol dărâmat de timp

şi dacă m-ai iubi măcar câtuşi de puţin

poate aş coborâ în abis

şi l-aş face să se surpe din mine





azi te îmbraci



azi te îmbraci ca într-o duminică de vară

şi-mi spui că pleci de la mine

te duci pentru că fericirea ta a prins aripi

în altă parte

iar cu mine nu trăieşti decât iadul

în care şi dracii se gândesc la tine

te duci pentru că în aceşti 8 ani de zile

n-am făcut decât să mănânc şi să beau din sufletul tău

dar pentru mine această cifră înseamnă

infinitul în picioare



te duci iar eu îţi văd ochii atât de luminoşi

de parcă m-aş afla cu capul în nămol





dimineţile erau ca nişte vişini



dimineţile erau ca nişte vişini înfloriţi

şi lângă tine

simţeam cum sufletul mi se despachetează

în aburii cafelei şi a fumului de ţigară

cu sânii tăi mici ca două torturi mintale

cu ochii tăi clari ca două ferestre zidite



nu mă ţine de mâini când mă târâi prin noroi

cu ele n-am să-ţi mai scriu nici un poem



când mă gândesc la tine

sufletul meu se scarpină la ceafă





vrei să fii mai mult decât femeia pe care nu pot s-o uit



m-ai îndepărtat de poezie

pentru că ai buzele ca două versuri rimate

ai sexul mult mai expresiv

pentru că ea poate fi doar un detaliu neînsemnat

al comportamentului tău echilibrat



vrei să fii mai mult decât femeia

pe care nu pot s-o uit

şi-ncerci să mă uimeşti uneori...



...nu, tu nu poţi fi o pasăre

pentru că ştii mai mult decât să zbori







gândurile tale



gândurile tale mă ţin mereu dezbrăcat lângă tine

pentru că dacă m-ai elibera

ai putea să-ţi lezezi inocenţa şi sfârcurile

ca doi ochi orbi care văd cu totul

altceva decât ceea ce-ţi transmit neuronii



tremuri ca un marş funerar

în urechile mortului şi ai buzele atât de disperate

asemeni vântului pe cale să se bage în trombon



..............................................................................



te rog, lasă-mă să stau cu capu-ntre picioarele tale

ca o zi cu soare în decembrie





să nu mă uiţi niciodată dacă vrei să uiţi de mine



am creat nimicuri împreună fumând la fereastră

după ce epidermele noastre se atingeau

ca oglinda de suprafaţa apei

după ce mirosul tău care mă pătrundea

până în măduva oaselor mă dirija în gol

atunci te iubeam mai puţin

probabil din cauza asta îţi vedeam coapsele

ca doi îngeri sărutându-se



acum

aş vrea să fie duminică între noi






Cenaclul Noii Barbari

Victoria Boțan citește poezie

Lecturi

Citește Iurie Burlacu

Comentează poeziile Ion Coșeru

Discuții și comentarii asupra textelor

Ronin Terente vorbește despre poezia lui Iurie



Ieri a avut loc o nouă ședință a Cenaclului Noii Barbari în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare, Victoria Boțan și Iurie Burlacu au citit poezii. Victoria a citit texte epice cu titluri  Viața-mi, Livada cu mere, Poem cu aripi, O muză jucăușă, Un pachet de Hilton uitat. Anatol Grosu a făcut o analiză detaliată a acestei ultime poezii după care a urmat o discuție colectivă. Iurie Burlacu un scriitor tînăr care deja a publicat o carte de poezii Tîlharul de vise a venit cu un ciclul de poezii de dragoste. Cele mai discutate texte ale lui au fost Fluturii, Te caut, Amintiri, Corăbiile și altele. Între timp ni s-au alăturat la cenaclul Ronin Terente și Mihai. La această ședință au mai participat Emanuela Sprânceană, Balaur Eugenia, Boleac Victor, Velicev Eugen, Damașcan Dorin, Harabagiu Alexandru, Pascaru Alexandru, Chisari Liliana care de asemenea au făcut comenatrii interesante. A fost una din cele mai vesele ședințe. În curînd vom posta și cîteva poezii.

Emanuela Sprânceană la Cenaclul Republica

                                               Moni Stănilă și Emanuela Sprânceană
                                                       Textul cu Mașka


Zilele acestea colega noastră Emanuela Sprânceană a citit proză la Cenaclul Republica. Proza Emanuelii are o sensibilitate aparte, ea descrie relația dintre o fiică și mama ei care lucrează de mulți ani în Rusia. De asemenea, povestește despre trauma acestei fiici care caută modalități de a construi din nou o relație între doi oameni apropiați despărțiți de orașe și societăți diferite. În momentul cînd mama încearcă să îi prezinte orașul și marele monumente naționale, ca străzile, locuri istorice ale Rusiei, teatrele, personajul fiica are o frază cheie  Nu-mi trebuie nici Mаленкий, nici Болъшой,  această fiică nu are nevoie decît de propria ei mamă.  Jurnalul memorii aduce în discuții problemele ca timpul pierdut, relația mamă - fiică, relația tată - mamă, și pune întrebări de genul: Cine o să-i dea înapoi anii pierduți acestei fiici? Un alt pasaj nou citit de autoare a fost textul despre pasiunea tatei pentru Mașka un autocar vechi care este comparat cu sistemurile vechi înainte să cadă. În acest  text autoarea deja descrie mama/soția care se luptă  pentru atenția soțului ei, care petrece mai mult timp cu Mașka. Felicitări Emanuela!

luni, 19 august 2013

Lista doritorilor de-a frecventa Atelierul de Creative WRITING, ţinut de cunoscuta scriitoare germană Julia Schoch
(care va avea loc la Biblioteca Stefan cel Mare intre 23 si 26 septembrie)

1. Emanuela Sprânceană
2 Boris Cremene
3.Virgil Botnaru
4. Dumitriţa Parfente
5. Nuța Ana-Mihaela
6.Artiom Oleacu
7.Elena Chirică
8.Elena Boguş
9.Veronica Popa
10.Ciorba Pavel
11.Victoria Rotari  
12.Maria Fărîmă
13. Cristina Dicusar
14.Victoria Mărgineanu
15.Cristina Agrigoroae
16. Doina Lungu
17. Pociumban Mihai :)
18. Harea Ion 


Şi lista rămâne deschisă. Înscrierile continuă.
Am vazut două prestigioase antologii de literatură în engleză, dintre care una de poezie apărută în America, o antologie de poezie universală în care erau şi doi poeţi basa: Galaicu-Păun şi Sandu Vakulovski. Felicitări!!!
Pe internet am un grupaj de bancuri cu denumirea AMERICANI LA CHIŞINĂU. Ca să vezi cât de populară e sintagmă. Şi sunt faine. Tare faine.
Un tip a deschis gura şi...după primele două silabe...nu mai ştiam pe unde să mă mai ascund de plictiseală.

Poezii care ne-au mutilat copilaria


***
Da…a fost copil si Lenin…
Da…a fost si el scolar…
Si-n ghiozdanul lui pe vremuri
A purtat abecedar!

A rostit cuvintul mama
Si cu drag l-a repetat
Iar din mijlocul padurii
Mamei flori i-a adunat

ÎN APRIL.

Vin acasă în april
Mii de rândunici.
În april, în april,
S-a născut Ilici.

Iese iarba în april,
Mugurii cei mici.
În april, în april,
S-a născut Ilici.

Joacă hora în april
Octombrei voinici.
În april, în april,
S-a născut Ilici.
 
XXX

Moscovă iubita,
Mandra capitală
Toti copii-ţi cântă
Cantece de fală


Tu ne dai lumină
Tu ne dai tărie
Faci ca o gradină
Ţara sa ne fie.

XXX

Mama pâine albă coace
Noi cântăm frumos
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.


Poezii de GRIGORE VIERU

duminică, 18 august 2013

Poezii care ne-au mutilat copilaria

O viaţă de om cât vremea de mare…

Bogdan ISTRU
Un ceai şi o coajă de pâine
Ruga să-i aducă, grăbit.
La masă-ntre cărţi adâncit
Sta Lenin cu gândul la tine.
Sta Lenin atuncea cu gândul
La tine, copil moldovan,
La oamenii mulţi şi sărmani
Din lumea de mii de pământuri…
Din Smolnîi, a zărilor uşă
Ilici deschidea tuturor.
Priveau către el, zâmbitori,
Matroşii încinşi cu cartuşe.
Comenzi, şi rapoarte şi glume…
Afară, bătrânul pământ
Urnitus-a larg răsuflând:
Mergea Revoluţia-n lume.
Aicea, din valea durerii
Un mare popor a ieşit:
Pornea spre un nou răsărit
Rusia cu toată puterea.
Şi drumul ei nou, prin milenii,
Un om i-l păzea necurmat –
Stătea neobositul soldat,
Şi numele lui era Lenin.
În haine demult ponosite,
Cu şapca boţită în mâini –
Aşa ne spun oameni bătrâni,
Că-atunci îl văzuseră-n Piter.
Aşa ne spun oamenii ţării
Că l-au întâlnit într-un sat
Cu azimă-n vatră şi sfat
În umbrele reci ale serii.
Modest aşternut pe podele.
Paltonul cu gulerul sus.
De strajă, norodul său rus
Veghea lângă dânsul, sub stele.
…O viaţă cât vremea de mare
Crescut-a pământul rusesc.
Azi mii de popoare-o păzesc
Pe mii de câmpii şi hotare.

Bogdan ISTRU

sâmbătă, 17 august 2013

O poezie debordînd de vitalitate

(prefaţa)

Ceea ce te copleşeşte întîi şi întîi în cazul poeziei lui Mihail Vakulovski este energia. Poezia sa degajă şi răspîndeşte, prin toţi porii, forţă, robusteţe, putere, vitalitate şi încredere, încredere nu numai în ce spune, ci în rolul şi în misiunea în general a poeziei şi, în particular, a poeziei sale. Vigoarea poeziei sale te izbeşte imediat cum iei cunoştinţă de ea („dimineaţa te trezeau porumbeii care-ţi băteau la”) şi te însoţeşte pe tot parcursul lecturii. Dar aceasta nu este neapărat un produs al temelor şi subiectelor pe care le abordează poetul, ci al atitudinii sale faţă de realitate, faţă de lume, faţă de individ („ne întorceam de la urşii din Răcădău / era atît de întuneric călcam melcii / unul după altul / unul după altul / şi cu stîngul şi imediat şi cu dreptul / melcii plesneau în creier în gură în urechi / ne-a trecut calea un arici / de ce l-ai alungat / zici / trebuia să-l laşi să-l privim / pînă ne săturăm / zici // iar a doua zi / ne-am dus să lăsăm nişte ceasuri & bijuterii / la un magazin din „Orizont 3000””). Într-o poezie în care „ţi-a căzut toba de la maşină chiar / în faţa unei gagici care de pe trotuar îşi tot arunca ochii împotriva pletelor de-a lungul şoselei”, această staţionare forţată nu e pentru poet un declic pentru a se lăsa pradă disperării, ci e un mijloc pentru a descoperi oamenii şi de-a se bucura de întîlnirile cu ei sau de a se amuza pe seama acestei situaţii. Şi asemenea exemple de atitudine putem găsi cu carul în poezia sa. Nu întîmplător se spune că literatura ar fi influenţată de firea scriitorului. În viaţa civilă, Mihail Vakulovski este un luptător, un om optimist, nu este un depresiv şi un angoasat, nu este un boem deznădăjduit, ci este un om sigur că încurcăturile şi obstacolele nu au cum să dureze şi sunt trecătoare. În special aici eu aş căuta una dintre particularităţile poeziei sale, inclusiv cea cuprinsă între copertele acestei cărţi, şi aş defini-o ca pe o poezie a înfruntării/confruntării, o poezie a disputei, o poezie a luptei şi în niciun caz a sleirii, deznădejdii, epuizării şi resemnării. Nu ştiu dacă în toată poezia contemporană românească vom mai găsi un alt poet la fel de vitalist ca Mihail Vakulovski („ văd tineri cu Che Guevara pe piept / tatuaţi cu Che Guevara / lideri politici cu Che Guevara pe tricouri, oligarhi cu Che Guevara pe portofel / cîntăreţi Che Guevara / poeţi Che Guevara / ce de Che Guevara...”). Vitalismul poeziei sale ia înfăţişarea hedonismului, plăcerii, bucuriei, pe alocuri, dar nu numai („Bună di-mi-nea-ţa! Bună di-mi-nea-ţa!”, dimineaţa aveai ore era vineri”). Vitalismul său mai înseamnă şi afirmarea unei mari încrederi în capacităţile individului de a face faţă la fel de fel de încolţiri şi capcane existenţiale. Chiar şi atunci cînd evocă moartea tatălui său, poezia sa nu încetează de a fi una vitalistă. Poemele în care vorbeşte despre moartea tatălui nu sunt un rezultat al debusolării, dezabuzării, plînsului, ci sunt expresia aceleiaşi uluitoare puteri de-a se încrede în om şi de a vedea dincolo de aparenţe („mă întorc din oraş / pe sub munte / admir zăpada / şi mă gîndesc la tata”). Pînă şi în poeziile unde vorbeşte despre suferinţă („în fiecare seară / geamurile de la spitalul judeţean / sunt luminate // toate-toate”), accentul îl pune pe geamuri, adică pe speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. În acest sens, este elocventă o poezie unde poetul spune: „bunică-ta, care n-avea dreptul să bea apă, / înainte de moarte, către soţul ei, / bunic-to: / dă-mi o cană de apă, nu-i lua în seamă pe ei, / o cană de apă // bunicul, care îi aduce, atunci, / apă / îl trimite, pe patul de moarte / pe unchiu-to după medicamente / apoi cere „Restul!””.

Ţin minte că, acum cîţiva ani, aşteptam în gara din Trieste trenul spre Bucureşti, cînd am simţit pironite asupra mea privirile acre ale unor bărboşi vînjoşi şi inima mi s-a scurs în călcîie. În geantă aveam un volum de poezii de Mihail Vakulovski, pe care l-am scos şi am început să-l citesc. Cînd, la un moment dat, mi-am ridicat ochii din carte, am descoperit o altă lume în jurul meu: oameni binevoitori, relaxaţi, veseli, pînă şi bărboşii ăia zîmbeau între ei. Ei bine, acest sentiment al îndrăgirii lumii în care trăiesc îl am de fiecare dată cînd îi citesc poezia lui Mihail Vakulovski. O poezie debordînd de vitalitate.



Dumitru Crudu, prefata la

Mihail Vakulovski, Riduri

(existeme)

în curs de apariţie la Editura Casa de pariuri literare
Bună, tuturor! Din nou!

Acesta este un mesaj colectiv pentru a da de știre că în ziarul ZIUAnews - ediția printată din 14 august - a apărut un nou articol din seria Restauratorii Memoriei, care conție un interviu cu arhitectul Vlad Mitric, despre proiectul unui Memorial al crimelor comunismului la Jilava, dar și un medalion Ion Cristodulo. În numărul următor se preconizează publicarea unui emoționant interviu cu unul din supraviețuitorii lotului Rugul Aprins, arhitectul Emilian Mihăilescu.

Pentru cei interesați, iată link-ul pentru varianta online. Dacă vă place sau dacă vi se pare important, laitmotivul râmâne același: Citește și dă mai departe!



Doamne ajută!

Cu drag, Apollon Cristodulo
Voici, pour celles et ceux que cela puisse intéresser, un petit film à partir d’un poème de Doina Ioanid, traduit du roumain en néerlandais par Jan H. Mysjkin et mis en son et image par le vidéaste flamand Swoon : https://vimeo.com/72033462

L’idée est de partager le film avec d’autres.

Jan H. Mysjkin
« Noul volum al lui Claudiu Komartin, Cobalt (Casa de Editură Max Blecher), amestec de cruzime, tandreţe, suferinţă şi de intima lor ritmare într-o poezie inconfundabilă. Iată un neaşteptat „YOYO“ „cînd/ nu/ vor/ mai/ fi/ cheltuieli/ şi/ moartea/ va/ face/ restul// o/ să/ vorbim/ prin/ scînduri/ o/ să/ ne/ spargem/ de/ rîs“. Poemul meu preferat din acest volum – „Cortázar blues“ – vă las să-l citiţi singuri. »


(Simona Sora)



 
Cortázar Blues
 



Mi se părea că ceva mă pândeşte

sentimentul că viaţa ar fi putut fi o întâmplare perfectă


când muzica umple căminele celor blânzi celor

cu mâinile calde


aşteptam tăcuţi lângă pod

/ cădea o ploaie de mai /


am fi putut întinde o mână ceva

(salvatoare)


doi ochi albaştri

discreţi şi cumsecade


şi glasul acela familiar

şoptindu-ţi:


totul pare atât de firesc.

ca întotdeauna când nu cunoşti adevărul
 
Claudiu KOMARTIN 


vineri, 16 august 2013

Cenaclul

Marti, 20 August la 18.20 va avea loc Cenaclul Noii Barbari în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare. Citește poezie Victoria Boţan și Iurie Burlacu. Invităm toți doritorii și cei interesați

Cenaclul de joi 15.08.2013

În această joie la cenaclul am făcut un exercițiu de scriere. Fiecare din cei prezenți au luat cîte o carte din care au citit cîte o poezie, sau un pasaj, apoi am încercat să redăm conținutul. Alexandra Bobu a scris o poezie urmînd tema din poezia lui Nicolae Oleinikov, Din viața insectelor, p.259. Artioma Oleacu a preluat textul propus de Alexandra, cu poezia Veneția de M.Eminescu,  pe baza acestei poezii și a unui citat de Horia Bernea a făcut o altă poezie. Alexandru Harabagiu a scris o proză după un text de L.Blaga propus de Artiom, iar Vasile Gancev a scris un text despre o experiență la Biblioteca Națională după ce a citit un pasaj din Muzeul Britanic s-a dărîmat.

Iată textul lui Artiom Oleacu.

 Veneția

s-a stins viața falnicei... europe
ce-i?
ai auzit, ce-am spus?
am o țigară în geantă cîteva c.d.-uri
cartea preferată e cu mine
se umflă pînzele rotesc volanul
pas, groapă, pas, o piatră, multă apă
înconjurat e orizontul de pleoape
se trezesc tempanele răsună
n-auzi cum cîntă?
răbufnesc hormonii în venetia

iar mai tîrziu bătrînul kant un elefant
rînjește și ne scuipă file șterse

rămîne arca de triumf
dar și acolo
norii plini cu fum gunoaie
și...năduf.

Celelalte texte le publicăm în curînd. 


Cenaclul

Joi a avut loc o nouă ședință a cenaclului Noii Barbari (Vlad Ioviță). În timp ce mă îndreptam spre Biblioteca Ștefan cel Mare, chiar în parcul de lîngă statuia lui Serghei Lazzo am văzut doi tipi care se bruscau unul pe altul. Din stradă vre-o trei băieți (care mai tîrziu s-au dovedit a fi prieteni cu unul din bătăuși) mîncau cîte o înghețată și priveau spre scena din parc. Cineva din trecători a intervenit și totul s-a terminat. Unuia din tipi îi curgea sînge din nas, s-a șters și s-a alăturat prietenilor care își savurau în continuare înghețatele.

Răsfoind în arhiva mea, am găsit o piesă cu acelaşi nume cu romanul meu. Doar că piesa am scris-o în 2006 şi e o comedie neagră.



Dumitru Crudu


 Un american la Chişinău



Personaje


Violonistul
Gunoierul
Poliţistul (Tot el şI noul poliţiist)
Şeful Televiziunii(Tot el şi noul şef al televiziunii)
Un domn în  sacou alb
Un alt domn în sacou alb


Scena 1


O stradă pustie. Pe cîteva rînduri de scaune vor sta nişte cîini. În faţa lor se va afla un violonist. El va încerca să le cînte ceva la violă.


Scena 2

Restaurantul din faţa aeroportului. O mulţime de oameni stau pe terasa acestui restaurant. Bărbaţii şi femeile flutură steguleţe şi baloane deasupra capului.

Un domn în sacou alb: Încă nu a venit?

Un alt domn în sacou alb:Nu.

Un domn în sacou alb: E timpul însă să vină. E ora cinci şi jumătate.

Un alt domn în sacou alb: Înseamnă că întîrzie un pic.

Un domn în sacou alb:Nu are cum să întîrzie. Timpul e foarte frumos. Cerul e senin. Nu sînt nori. Şi nici vîntul nu suflă.

Un alt domn în sacou alb: Poate s-a răzgîndit să mai vină.

Un domn în sacou alb: Nu cred. Toate posturile de televiziune din oraş i-au anunţat vizita.

 Un alt domn în sacou alb: Şi ieri l-am aşteptat , dar nu a venit. Şi alaltăieri, şi tot nu a venit. De o săptămînă îl aşteptăm şi el nu a apărut deloc. Nu o să mai vină el aşa cum nu a venit atunci nici Godo. Îţi aminteşti, cît l-am aşteptat noi pe Godo şi el tot nu a venit.

Un domn în sacou alb: El însă o să vină. El este mai punctual decît Godo şi o să vină. Sînt sigur că el o să vină.

Un alt domn în sacou alb: Nu cred. Şi atunci tot aşa îmi spuneai: ai un pic de răbdare că o să vină. Şi, a venit ? Pe naiba. Nu a venit deloc. De ce acesta ar veni acum ? De ce ar trebuui să se ţină de cuvînt şi să vină? Eu, unul, nu cred că o să vină.

Un domn în sacou alb:  Treaba ta. Asta te priveşte.  Eu însă sînt de altă părere. Auzi un zgomot de avion?

Un alt domn în sacou alb: Îl aud.

Un domn în sacou alb:E primul zgomot de avion pe care-l aud după mulţi ani deasupra oraşului nostru. De zece ani nu am mai auzit nici un zgomot de avion.

Un alt domn în sacou alb: Nici eu.

Un domn în sacou alb:La sigur că e avionul cu care soseşte el.

Un alt domn în sacou alb: S-ar putea. Cine ar mai putea fi altcineva ?

Un domn în sacou alb: Nimeni. La sigur că e el.

Un alt domn în sacou alb:Atunci să fugim spre aeroport.

Un domn în sacou alb: Toată lumea de aici se îndreaptă spre aeroport.

Un alt domn în sacou alb: Se duc să-l întîmpine.

Un domn în sacou alb: Să mergem şi noi cu ei.

Un alt domn în sacou alb: Şi cu berea de pe masă ce facem?

Un domn în sacou alb: Nu ştiu.Să ne grăbim. Lumea inundă aeroportul. Toţi se duc să-l vadă. Toată lumea de aici l-a aşteptat şi acum cînd a venit se duc să-l vadă. Să nu ratăm această ocazie. Să mergem să-l vedem şi noi. Să ne grăbim pentru că o altă ocazie de felul ăsta nu o să mai avem degrabă.

Un alt domn în sacou alb: Cum să mergem cînd nu am băut berea şi vodca pe care am comandat-o ? Şi, pe care nici măcar nu am plătit-o. Un domn în sacou alb: Cui s-o plătim ? Nu vezi, chelnerii şi-au abandonat clienţii şi fug şi ei spre aeroprt să-l vadă.

Un domn în sacou alb: Atunci să fugim şi noi spre aeroport. Îi vom găsi pe chelneri în mulţime şi le vom plăti berea şi vodca pe care am comandat-o.

Un alt domn în sacou alb: Bine, bine. Acum să ne pornim. Să mergem să-l vedem şi noi pentru că o altă ocazie de felul ăsta nu o să mai avem degrabă.
                  

Scena 3


O stradă din faţa aeroportului pe care o traversează foarte mulţi oameni. Toţi se îndreaptă spre aeroport. Este ora cinci după-amiază. Este duminică. Violonistul le vorbeşte celor care se îndreaptă spre clădirea aeroportului, dar nimeni nu-l ascultă. Pe un ecran video se vor desfăşura imagini cu Romi şi Julia dormind goi, cu Julia care se va trezi şi se va plimba goală prin casă, împreună cu Romi care şi el va fi gol.

Violonistul: Domnilor, nu vă supăraţi, am pierdut nişte cîini. Ştiţi, i-am scăpat din mînă cînd traversam intersecţia, alături de dumneavoastră. Această intersecţie. Şi eu merg la aeroport. Ştiu că vă grăbiţi. Şi eu mă grăbesc să ajung la aeroport.  Eu însă trebuie să-i găsesc neapărat.

Lumea trece indiferentă pe lîngă violonist. Nimeni nu-l ia în seamă.

Gunoierul: Eu nu ştiu nimic. Nu am văzut nimic. Eu stau lîngă sacii aştia cu gunoi, în faţa aeroportului şi aştept să apară maşina de dus gunoiul. Sacii aştia cu gunoi mi i-au lăsat cei care au plecat. Bineînţeles că nu m-am uitat ce e în saci. Sînteţi curios să aflaţi? Nu? Foarte bine.Treaba dumneavoastră. Eu aştept maşina de dus gunoiul. Asta fac, dacă vă interesează să ştiţi. Eu o aştept de mai bine de jumate de oră, dar maşina de dus gunoiul nu apare. Şi, deoarece nu vine, beau vodcă. Asta fac. Ce aş putea să fac altceva ? Mă întrebaţi dacă sînt beat? Da, sînt beat un pic. Ce, parcă dumneavoastră nu aţi fost niciodată beţi? A-a. Am înţeles.Vreţi şi dumneavoastră un pic de vodcă.

Violonistul: Nu. Eu nu caut vodcă. Eu caut nişte cîini. Domnilor, i-am pierdut cînd treceam strada. Pe semne că s-au speriat de maşinile negre, cu geamuri fumurii care se îndreptau apre aerogară. Ele treceau cu o viteză foarte mare pe alături şi cîini s-au speriat şi au fugit în toate părţile, iar unii dintre ei s-au luat după maşini. Alergau în urma lor, lătrînd după ele şi vrînd să-şi bage colţii în roţile lor. Erau foarte multe maşini negre, cu geamuri fumurii. Cred că le-aţi văzut şi dumneavoastră. Trecuse o colană de maşini şi toate se îndreptau spre aeroport. Ştiţi, şi eu ar trebui să ajung la aeroport. Nu numai dumneavoastră. Ar trebui să ajung cu ei. Sînt aşteptat  la aeroport să vin cu aceşti cîini care au fugit în toate părţile.

Gunoierul: E bine că nu vreţi vodcă. Oricum, uitaţi-vă şi dumneavoastră cît mi-a mai rămas. O picătură. Ce om de treabă sînteţi! Sînteţi un om foarte bun la suflet. Nu m-aţi lăsat cu sticla goală şi cu buzele uscate.

Violonistul îi opreşte pe cei care se îndreaptă spre aeroport, dar nimeni nu-l ia în seamă.

Violonistul: Domnilor, nu vă supăraţi, am pierdut nişte cîini tocmai cînd treceam strada din faţa aeroportului. Tot oraşul l-am traversat cu ei şi i-am pierdut chiar în faţa aeroportului. Ce nenoroc! Şi erua nişte cîini albi, cu nişte spinări viguroase, încît fiecare muşchi îl puteai vedea pe spatele lor. Erau nişte cîini foarte frumoşi. Credeţi-mă, erau deosebit de frumoşi!

Gunoierul: Vă cred.

Violonistul: dar, din păcate, i-am pierdut. Nici nu vă puteţi imagina ce trist sînt.

Gunoierul: Îmi imaginez.

Violonistul:Vă daţi seama, i-am pierdut cînd traversam intersecţia asta.

Gunoierul:I-aţi pierdut pentru că aţi trecut strada pe roşu. Cred că v-a rămas un reflex din timpurile celelalte, cînd toată lumea înnebunea după culoarea roşie. V-am spus eu să nu treceţi pe roşu, iar dumneavoastră nu m-aţi ascultat. Eu am prevestit culoarea roşie a semaforului: eu sînt un profet. Dar nu m-aţi ascultat. Ei, vedeţi ce se întîmplă dacă nu-i ascultaţi pe oamenii care vă vor binele ? Vedeţi ?

Violonistul: Nu văd nimic.

Gunoierul: Bineînţeles, pentru că acum e tîrziu să mai vedeţi ceva.

Violonistul: Ştiţi, i-am căutat jumate de oraş ca să vin cu ei la aeroport. Am sunat din uşă în uşă. Am colindat toate cartierele din oraş şi, cînd am ajuns cu ei în faţa aeroportului, i-am pierdut… trecînd strada asta. Erau nişte cîini magnifici. Pur şi simplu nu-ţi puteai lua ochii de la ei cînd îi vedeai. Şi, ce nenoroc!, i-am pierdut cînd treceam strada asta.

Gunoierul: Ce mai contează unde i-aţi pierdut? Aici sau în altă parte. E acelaşi lucru.

Violonistul: Aveţi dreptate.

Gunoierul: Fără doar şi poate. Eu tot timpul am dreptate.

Violonistul se adresează unor doamne care trec starda.

Violonistul:  Doamnă, nu vă supăraţi, caut nişte cîini. Caut un buldog, un dog, un cîine ciobănesc carpatin. Nişte cîini foarte drăgălaşi. Cu o blană mătăsoasă, încît îţi vine să-I mîngîi tot timpul. Zi şi noapte.  I-am pierdut în faţa aeroportului cînd mă uitam cum treceţi dumneavoastră strada. Aveaţi ceva sărbătoresc în privire cînd treceaţi strada asta. Apoi, au apărut şi maşinile alea negre şi cîinii s-au luat după ele, vrînd să le sfîşie roţile.  Dumneavoastră , atunci cînd aţi trecut intersecţia, aveaţi un mers foarte elegant. Vreau să vă spun că vă stă  foarte bine trecînd strada. Vi se potriveşte să treceţi strada. Ar trebui s-o treceţi mai des. Nu vă supăraţi, îi caut pe acei cîini cu care m-aţi văzut străbătînd astăzi oraşul. Dumneavoastră stăteaţi pe terasa cafenelei din Piaţa Centrală, iar eu treceam cu acei cîini pe alături. Ştiţi, îi caut, dar nu-i găsesc nicăieri.

Doamnele nu-l iau în seamă.

Gunoierul: Iar eu nu-mi găsesc vodca.

Violonistul: Trebuie să-i găsesc pe cîini şi să-i duc la aeroport. M-au chemat de la Filarmonică pentru asta.  Era ora 11 şi eu dormeam. Dormeam îmbrăcat. De cînd m-am despărţit de nevastă-mea, eu dorm îmbrăcat. În felul ăsta, mi se pare că nu sînt singur. M-au trezit din somn şi mi-au spus să vin la aeroport, împreună cu aceşti cîini. Vine cineva din America şi eu cu cîinii trebuie să mergem şi să-l întîmpinăm. În oraşul nostru nu a mai venit nimeni demult. Nimeni. Eu ştiu ce înseamnă să nu vină nimeni la tine. De cînd m-a părăsit nevastă-mea, nici pe la mine nu mai trece nimeni. Iar mai înainte casa noastră era plină de oameni. Pe atunci mă vizitau foarte mulţi prieteni de ai mei. Mă căutau chiar şi cînd nu eram eu acasă..

Gunoierul: Mi-am găsit sticla. Eu am să-l întîmpin cu această sticlă de vodcă în mînă. Mi-am găsit-o. Era în mîna mea dreaptă. Nu ştiam unde-i, dar ea era în mîna mea dreaptă. O, acum pot să respir şi eu mai uşor. Nu contează că e goală, important este că mi-am găsit-o. Un domn cu pălărie neagră mi-a mai adus un sac cu gunoi. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc, domnule. Mi l-a lăsat şi a plecat spre aeroport.

Violonistul: Şi eu trebuie să merg la aeroport.

Gunoierul:Duceţi-vă.

Violonistul: Vreau să mă duc, dar nu pot. Pentru prima dată, după mulţi ani, vine cineva şi în oraşul nostru şi eu nu pot să merg să-l întîmpin. Tot oraşul s-a dus să-l întîmpine. Vă imaginaţi, domnule, vine cineva în oraşul nostru. Din păcate, nu pot să mă duc pentru că nu i-am găsit pe cîini.

Gunoierul: Vă înţeleg. Cred că e la fel cum ţi-ai pierde sticla de vodcă. O doamnă îmbrăcată într-o rochie albastră şi lungă mi-a mai adus un sac cu gunoi. Vă mulţumesc, doamnă. Vă mulţumesc.  Mi l-a lăsat şi a intrat în aeroport.  Ce-o fi oare asta ? Ce i-o apucat ? Astăzi tot oraşul se duce la aeroport.

Violonistul: V-am spus doar.  În oraşul nostru vine cineva. Soseşte cu avionul.  Vine tocmai din America. Domnule, în oraşul nostru vine cineva tocmai din America.

Gunoierul: Mi s-a făcut foame. Am să mănînc chiar aici, în faţa aeroportului. Aşa. Să-mi întind pe iarbă un ziar. Nu ştiu cum se cheamă, fiindcă toate ziarele din oraşul nostru au aceeaşi denumire, şi pe toţi redactorii-şefi îi cheamă la fel. E ceva aproape ca în Cîntăreaţa cheală. Am să-mi înşir pe ziar o bucată de brînză, niştea ceapă, usturoi şi o halcă de slănină. Dacă vreţi, vă invit şi pe dumneavoastră să mîncaţi împreună cu mine.

Violonistul:Vă mulţumesc. Dar mie nu mi-e foame.

Gunoierul: Îmi plac oamenii care refuză. Pe ei îi iubesc cel mai tare. Cu atît mai bine, îmi va rămîne mie mai mult. Vă mulţumesc că vă gîndiţi la mine.Vă mulţumesc.

Violonistul: Nu aveţi pentru ce.

Gunoierul: Oricum, vă mulţumesc încă o dată.

Violonistul:Poftă bună.

Gunoierul:Vă mulţumesc din nou. Am să încep cu slănina, dacă nu aveţi nimic împotrivă.

Violonistul: Bineînţeles că nu am.

Gunoierul:Şi am să mănînc şi un pic de ceapă.

Violonistul: E alegerea dumneavoastră.

Gunoierul: O, ce gustoasă e!
Violonistul:Au apărut. În sfîrşit, dumnezeule, au apărut!

Gunoierul: Cine au apărut? Poliţiştii? Au venit să mă aresteze că mănînc slănină în faţa aeroportului ?

Violonistul:Fiţi pe pace. Poliţiştii au intrat în aeroport. Au apărut cîiinii. Cîinii pe care i-am pierdut. Cîinii pe care-i căutam şi nu-i găseam nicăieri.

Gunoierul: Au apărut la timp. Adică, tocmai cînd eu am terminat să mănînc.

Violonistul: I-am prins. Acum nu o să-mi mai scape. La fiecare le-am pus cîteo zgardă. Acum nu am să-i mai pierd. Doamne, ce fericit sînt ! Cîinii sînt cu mine! Cîinii sînt alături de mine. Toţi cîinii sînt alături de mine! Toţi cîinii sînt în jurul meu. Aşa cum şi visasem. Aşa cum am şi vrut: să fiu înconjurat de cîini. De cît mai mulţi cîini. Merg la aeroport. Ce bine că îi am lîngă mine. Altfel, aş fi zburat afară de la Filarmonică. M-ar fi dat afară de la Filamonică, dacă nu veneam cu ei la aeroport.

Gunoierul:Mă bucur pentru dumneavoastră.

Violonistul: Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în aceste clipe grele…în care…se hotăra soarta mea.

Gunoierul: Pentru asta, îmi rămîneţi dator cu o vodcă. Prietenii adevăraţi la nevoie se cunosc. Va trebui să-mi faceţi cinste cu o vodcă.

Violonistul: Bineînţeles. Să mergem în aeroport şi acolo am să vă fac cinste cu o vodcă. O veţi bea în barul din aeroport.

Gunoierul: Aş merge, dar nu ştiu ce să fac cu sacii cu gunoi. Aştept gunoiera şi ea nu vine. Nu-i pot lăsa de izbelişte aici, în mijlocul drumului, chiar în faţa aeroportului. Aş merge, vă spun sincer, dar nu ştiu ce să fac cu ei.

Violonistul: Luaţi-i cu dumneavoastră.

Gunoierul: Asta-i o idee bună.

Violonistul: Vine cineva din America în oraşul nostru. Înţelegeţi? Vine în oraşul nostru. Să mergem şi să-l întîmpinăm.

Gunoierul: Ajutaţi-mă să-mi ridic sacii cu gunoi în spate.

Violonistul: Cu cea mai mare plăcere.

Gunoierul: Acum putem să mergem şi să-l întîmpinăm pe oaspetele nostru din America. De foarte mult timp nu a mai venit nimeni în oraşul nostru. Şi acum vine cineva tocmai din America. Aveţi dreptate. Să mergem şi să-l întîmpinăm. Eu am să-l întîmpin cu sacii ăştia plini gunoi pe care-i ţin în spate.

Violonistul: E ora cinci şi jumătate. Am ajuns la timp. O, ce de-a lume s-a adunat în faţa pistei de aterizare! S-a strîns toată crema oraşului nostru, aici. Au venit patroni, oameni de afaceri, oameni politici, oameni de cultură, doamne rujate strident- toţi au venit să-l întîmpine pe oaspetele nostru din America.

Gunoierul: Să ne facem un loc mai în faţă ca să-l vedem mai bine. Pînă acum, eu nu am văzut pe nimeni din America.

Violonistul: Să mergem mai în faţă. Vă rog, daţi-vă la o parte. Noi trebuie să ajungem în faţă. Am ajuns la timp. Priveşte, doamnele din jurul nostru s-au îmbrăcat, cu ocazia acestui eveniment, în culorile noastre naţionale.Fustele lor scurte sînt făcute în culorile steagului nostru. Iar unii domni şi-au înfăşurat tricolorul în jurul pieptului. Încă din primele secunde, oaspetele nostru din America trebuie să vadă cine sîntem şi cît de tare îl iubim.

Gunoierul: Bineînţeles.

Violonistul:  El trebuie să ştie căt de mult l-am aşteptat!

Gunoierul: Cred că îşi va da seama imediat.

Violonistul: Exact.

Gunoierul: Aproape toate doamnele care-l aşteaptă pe oaspetele nostru drag din America au fuste foarte scurte.

Violonistul: Asta am observat şi eu.

Gunoierul:Şi nişte picioare foarte lungi.

Violonistul:Îndreptaţi-vă gulerul de la cămaşă şi pieptănaţi-vă părul.

Gunoierul: Aşa e bine ?

Violonistul: E foarte bine.

Gunoierul: Ce de-a parfum în jur!

Violonistul: Doamnele din faţa noastră s-au dat cu parfum franţuzesc.

Gunoierul: Am ajuns în primul rînd. Am ajuns printre domnii îmbrăcaţi în costume negre, de stofă, care stau şi aşteaptă cu sufletul la gură. Ei privesc în sus de unde trebuie să apară avionul. Toată lumea stă şi se uită la cer de unde trebuie să vină avionul. Din cînd în cînd îşi şterg fruntele transpirate.

Violonistul: Aşa e. Ai dreptate.

Gunoierul: Am o presimţire că avionul va ateriza peste cîteva minute. Am o presimţire foarte puternică.

Violonistul: Atunci să zîmbim.Să-l aşteptăm cu zîmbetul pe buze pe  oaspetele nostru din America. Vă rog, zîmbiţi !

Gunoierul:Mă încurcă să zîmbesc sacii cu gunoi pe care-i ţin în spate.

Violonistul: Totuşi, încercaţi.

Gunoierul: Încerc.

Violonistul:Nu v-a reuşit.

Gunoierul: Acum e bine ?

Violonistul: E foarte bine.

Gunoierul:Mă bucur.

Violonistul: Aşadar, noi îl întîmpinăm cu zîmbetul pe buze pe oaspetele nostru din America. Toată lumea de aici îl întîmpină cu zîmbetul pe buze


Scena 4


Aeroportul. O mulţime de oameni s-a bulucit în faţa pistei de aterizare. Bărbaţii şi femeile flutură steguleţe şi baloane deasupra capului. Pe un ecran video vor fi prezentate imagini cu Romi şi Julia care se vor plimba printr-un cîmp cu flori, prin pădure, urcînd un munte etc.

Violonistul: Am ajuns chiar în faţa pistei de aterizare.  Încă nu a venit?

Gunoierul:Nu.

Violonistul: E timpul însă să vină. E ora cinci şi jumătate. Priveşte cîtă lume îl aşteaptă.

Gunoierul: Înseamnă că întîrzie un pic.

Violonistul:Nu are cum să întîrzie. Timpul e foarte frumos. Cerul e senin. Nu sînt nori.

Gunoierul:A început însă să bată vîntul. Poate s-a răzgîndit să mai vină. Cum nu a venit atunci nici Godo pe care-l aşteptasem întreaga săptămînă.

Violonistul: Nu cred. El nu e ca Godo. El o să vină.Toate posturile de televiziune din oraş i-au anunţat sosirea.

Gunoierul: Înseamnă că nu aici trebuie să-l aşteptăm. Poate că nu-l aşteptăm unde trebuie. E posibil ca el să fi venit pe o altă pistă, demult, iar noi stăm ca proştii aici şi îl aşteptăm.

Poliţistul: Vă înşelaţi.

Şeful televiziunii: Greşiţi.

Gunoierul:Eu cred că el va ateriza pe pista din stînga. Adică, în partea de nord a aeroportului. Să mergem încolo. E posibil ca el să fi ajuns demult şi să fie foarte dezamăgit că nu l-a întîmpinat nimeni.

Poliţistul: Greşiţi.

Şeful televiziunii: Vă înşelaţi.

Gunoierul: Atunci înseamnă că va veni pe pista din dreapta. Am ferma convingere că noi nu-l aşteptăm unde trebuie. Mai bine ar fi să mergem şi să-l aşteptăm în faţa pistei din dreapta.

Poliţistul:Vă înşelaţi.

Şeful Televiziunii: Greşiţi.

Poliţistul: El nu va veni nici pe pista din dreapta şi nici pe pista din stînga. El va veni anume pe pista asta.

Şeful Televiziunii: Poliţia noastră naţională are tot timpul dreptate.

Gunoierul: Asta cam aşa e.

Violonistul: Cîinii  şi-au ciulit urechile. Ei stau în jurul meu cu urechile ciulite. Ei şi-au ridicat boturile spre cer şi latră.  La sigur că au simţit ceva.

Gunoierul : Într-adevăr. Cîinii au  dreptate: avionul a apărut la orizont.

Violonistul: Îl văd şi eu.

Poliţistul: Acesta-i avionul care vine din America.

Gunoierul: De unde ştiţi că acesta-i avionul care vine din America ?

Şeful Televiziunii: Poliţia noastră naţională ştie totul.

Gunoierul: Aveţi dreptate. Uitasem pe moment de treaba asta.

Violonistul: Priveşte, avionul a aterizat.

Gunoierul: Mi-am data seama de asta după felul cum li s-au ridicat  femeilor fustele rămînînd aproape  goale. Ştii, unele dintre ele nu au nimic sub fustă.

Violonistul: Am remarcat şi eu asta.

Poliţistul: Domnilor, avionul care trebuia să vină din New York în oraşul nostru, a venit.

Şeful Televiziunii: Domnilor, avionul a ajuns. Să ne bucurăm pentru acest lucru.

Violonistul: Eu mă bucur. Mă bucur că a venit. Mă bucur sincer că a venit. Dă-mi voie să te îmbrăţişez. În oraşul nostru a sosit avionul din New York. Avionul ăsta argintiu care străluceşte acuma în faţa noastră.

Gunoierul: Toată lumea se bucură că în oraşul nostru a sosit un avion din New York.

Violonistul: Bărbaţii şi femeile care, pînă acum, nici măcar nu se salutau pe stradă se îmbrăţişează de bucurie şi îşi strîng mîinile.

Gunoierul: Şi pe mine m-a îmbrăţişat o femeie. M-a strîns foarte tare în braţe. O femeie foarte frumoasă care, pînă acum, nici măcar nu se uita la mine. M-a strîns cu atîta pasiune, cu atîta patimă, încît nici nu a observat că ţineam în spate nişte saci cu gunoi.

Violonistul: Toate femeile au dat drumul baloanelor în aer şi tot cerul s-a umplut de baloane. Cerul de deasupra noastră s-a umplut de baloane şi de focuri de artificii. Toată lumea e fericită.

Poliţistul: În fiecare seară veneam la aeroport şi îl aşteptam să vină, iar el nu venea. Mă plimbam de-a lungul pistelor de aterizare, dar el nu venea şi pace.

Şeful Televiziunii: Eu mă întindeam pe spate pe pajiştea de lîngă aeroport şi priveam spre cer. Poate-poate o să apară, dar nu apărea nimic.

Poliţistul: Dar acum, iată-l, a venit. Domnilor, avionul care a decolat din New York e în faţa noastră. Daţi-mi voie să vă felicit!

Şeful Televiziunii: De cînd a venit, totul în jur a căpătat culoare şi viaţă. Totul a devenit, brusc, mai frumos.

Gunoierul: Pînă şi acest aeroport infect.

Poliţistul: Domnilor, avionul din New York a aterizat pe pămînturile noastre. Pregătiţi-vă să apaluadaţi. Apalaudaţi! Cei care erau în avion, acum coboară scările.

Un domn în sacou alb: M-am îmbrăcat special pentru această ocazie. Mi-am îmbrăcat acest sacou alb pe care-l port foarte rar. Sper să se potrivească, sper foarte mult să fie în armonie cu culoarea albă a avionului care a venit din New York.

Poliţistul: Domnule, se potriveşte. Felicitări.

Şeful Televiziunii: Avionul a aterizat drept în faţa noastră şi…

Poliţistul: Lumea coboară din avion.

Şeful Televiziunii: Operatori, pregătiţi-vă camerele de filmat. Domnilor spectatori, avionul din New York, aşa cum puteţi vedea şi dumneavoastră în aceste imagini, a sosit în oraşul nostru. Peste cîteva minute cei din avion vor intra în sala de aşteptare a aeroportului.

Violonistul: Sper ca oaspetele nostru din America să fi călătorit bine.

Un alt domn în sacou alb: Eu astăzi nu m-am dus la serviciu pentru că am vrut să vin şi să-l întîmpin pe oaspetele nostru din America.

Un domn în sacou alb: Şi eu la fel am procedat.

Un alt domn în sacou alb: Eu nu am putut dormi toată noaptea gîndindu-mă cum va călători cu avionul.

Un domn în sacou alb:Eu i-am ţinut pumnii toată săptămîna asta.

Un alt domn în sacou alb: Iar eu m-am rugat pentru el ca să ajungă cu bine în oraşul nostru. Am fost şi m-am rugat pentru el.

Şeful Televiziunii: Operatori, filmaţi-i pe cei care au ieşit din avion şi care intră în sala de aşteptare, cît şi pe mulţimea extaziată de oameni care-i însoţesc. Domnilor spectatori, priviţi, mulţimea extaziată îi însoţesc în sala de aşteptare pe cei care au coborît din avion.

Poliţistul: Iată, a apărut şi oaspetele nostru.

Violonistul: Ura! A apărut şi oaspetele nostru.

Un domn în sacou alb: Ura ! A apărut şi oaspetele nostru din America.

Un alt domn în sacou alb: Am început să plîng de fericire.

Un domn în sacou alb: Şi eu.

Gunoierul: Acesta-i.

Poliţistul: Greşiţi.

Şeful Televziunii:Vă înşelaţi.

Gunoierul: Aveţi dreptate. Am greşit. L-am confundat cu un politician.
Ba nu, cu un cîntăreţ de muzică populară.

Poliţistul: Vă înţeleg. Cred că vă place muzica populară, nu-i aşa? Vă rog însă să nu se mai repete treaba asta.

Gunoierul: Vă promit.

Şeful Televiziunii: Operatori, oaspetele nostru din America, Eugen, intră în sala de aşteptare. Filmaţi-l pe el şi pe oamenii care s-au strîns în jurul lui şi care-i scandează numele. Filmaţi-i pe oamenii care-l aplaudă şi strigă în cinstea lui urale. Ei strigă, îi auziţi, domnilor spectatori, urale în cinstea prieteniei basarabeano-americane.

Gunoierul: Acesta-i un simplu cîine. Doamne, pe cine-l aplaudă ei! Îl apaludă şi îl ovaţionează pe un cîine.

Şeful Televiziunii: Vă înşelaţi.

Gunoierul: Ba nu, cum să mă înşel. Cel care se află în faţa noastră este un cîine banal şi obişnuit. Aşa cum sînt cu sutele în oraşul nostru.

Şeful Televiziunii: Nu-i adevărat.

Poliţistul: Vă înşelaţi.

Şeful Televiziunii: Nu e un cîine banal şi obişnuit, aşa cum sînt cu sutele în oraşul nostru. Este un cîine venit din America.

Poliţistul: Vă daţi seama, tocmai din America.

Şeful Televiziunii: Este primul străin care ne vizitează oraşul nostru după atîţia şi atîţia ani.

Poliţistul: Acesta-i un eveniment.

Şeful Televiziunii: Acesta-i un mare eveniment.

Poliţistul: Acesta-i primul semn că Occidentul a început să se intereseze de noi.

Şeful Televiziunii: Este primul semn că Occidentul a început să ne ia în seamă şi pe noi.

Poliţistul: Odată cu venirea lui, au început relaţiile noastre cu Occidentul.

Şeful Televiziunii: Ceea ce înseamnă că intrarea noastră în Europa e aproape.

Poliţistul: Domnilor, fluturaţi mai tare şi mai energic steguleţele.

Şeful Televiziunii:Cîinele venit din America a intrat în sala de aşteptare din aeroportul nostru.

Poliţistul: El se află în faţa noastră.

Şeful Televiziunii: Acesta-i oaspetele nostru care a sosit din New York  şi pe care l-am aşteptat toată ziua împreună cu tot oraşul. De acum înainte, el va locui în oraşul nostru. Pentru că el e cîinele primarului nostru. Domnilor, cei care sînt îmbrăcaţi în costum şi cravată să iasă în faţă şi să-l salute pe Eugen!

Violonistul: Domnilor, pe oaspetele nostru din America îl întîmpină cei mai nobili cîini din oraşul nostru care, vreau să vă spun sincer, sînt foarte fericiţi. Uitaţi-vă cu cîtă admiraţie şi încîntare îl privesc pe oaspetele nostru din America.

Poliţistul: Vreau să vă anunţ că acest cîine este pentru prima dată în oraşul nostru.

Şeful Televiziunii: El este scorpion după zodie. De aceea şi este atît de interiorizat.

Poliţistul: Domnilor ziarişti, peste cîteva minute vom organiza o conferinţă de presă consacrată venirii lui Eugen în oraşul nostru.

Şeful Televiziunii:Domnilor telespectatori, sînt sigur că în aceste secunde emoţionante regretaţi că nu vă aflaţi în sala de aşteptare din aeroport.

Poliţistul:Lumea care s-a adunat în jurul lui Eugen se afla în culmea extazului.

Şeful Televiziunii:Toţi îl privesc cu admiraţie şi afecţiune.

Poliţistul: Atenţie, nu rataţi acest moment.

Şeful Televiziunii: Domnilor, cîinele a făcut doi paşi înainte.

Poliţistul: Aceştia sînt primii lui paşi pe pămîntul nostru.

Un domn în sacou alb: Felicitări! Dă-mi voie să te îmbrăţişez. Cîinele care a venit din America a făcut primii paşi pe pămîntul nostru, încît a ajuns chiar în faţa noastră.

Un alt domn în sacou alb: Şi eu te felicit. Ăsta e un mare eveniment. El a tras primele guri de aer pe pămîntul nostru.

Un domn în sacou alb: Felicitări!      

Un alt domn în sacou alb: Desfaceţi ştergarul.

Un domn în sacou alb: L-am desfăcut.

Un alt domn în sacou alb: Ţineţi-l pe mîini. Întindeţi-vă mîinile înainte şi ţineţi ştergarul pe mîini.

Un domn în sacou alb: Am întins mîinile înainte. Ştergarul mi-a acoperit mîinile.

Un alt domn în sacou alb: Puneţi pîinea şi sarea pe ştergar.

Un domn în sacou alb: Le-am pus pe ştergar.

Un alt domn în sacou alb: Zîmbiţi, vă rog, zîmbiţi!

Un domn în sacou alb: Zîmbesc.

Un alt domn în sacou alb: Să ne apropiem cu pîinea şi sarea care se află pe ştergar de Eugen.

Un domn în sacou alb: Iubitul nostru oaspete din America, dragul şi iubitul nostru Eugen, conform tradiţiilor noastre milenare, te primim cu pîine şi sare în oraşul nostru şi îţi mulţumim din tot sufletul că ai venit în oraşul nostru, în care vei locui de acum înainte.

Un alt domn în sacou alb: Ne-ai făcut o mare onoare că ai venit în oraşul nostru. Ne-ai făcut o mare bucurie că te-ai hotărît să locuieşti în oraşul nostru.

Un domn în sacou alb: Din această cauză, sîntem cu toţii foarte şi foarte fericiţi.

Un alt domn în sacou alb: Are nişte ochi foarte inteligenţi.

Un domn în sacou alb: Numai cineva venit din America poate să aibă asemenea ochi.

Un alt domn în sacou alb: Ai dreptate.

Un domn în sacou alb: Cîinele a adormit.

Un alt domn în sacou alb: Vorbiţi mai încet.

Un domn în sacou alb: Ce drăguţ este!

Un alt domn în sacou alb: Aceasta-i cea mai frumoasă zi din viaţa mea.

Un domn în sacou alb: Cîinele a sceunat prin somn.

Poliţistul: Aceasta-i o dovadă că-i place în oraşul nostru.

Gunoierul: Fără doar şi poate.

Şeful Televiziunii: O delegaţie a copiilor din oraşul nostru i-au adus flori.

Poliţistul: Copii, lăsaţi emoţiile deoparte, apropiaţi-vă de Eugen şi daţi-i florile.

Şeful Televiziunii: Încet. Ca să nu-l treziţi din somn.

Poliţistul: Domnilor, cel mai mare pictor din oraşul nostru îi face portretul.

Şeful Televiziunii: Iar cel mai mare poet din oraşul nostru, proaspăt ales în Academie, s-a aşezat pe scările de la intrare şi scrie o carte despre venirea lui Eugen în oraşul nostru.

Poliţistul :El a scris mai mult de jumătate din această carte.

Un domn în sacou alb: Doamnă stewuardesă, cum a călătorit Eugen ?

Poliţistul: Stewuardesa zice că el a călătorit foarte bine.

Un domn în sacou alb: Nu a avut rău de înălţime?

Poliţistul: Strewuardesa  zice că  nu.

Un alt domn în sacou alb: Mă bucur. Aceasta-i cea mai mare bucurie din viaţa mea.

Poliţistul:  Stewuardesa zice că el a dormit aproape tot drumul…

Gunoierul: Pe picioarele goale ale soţiei primarului.

Un domn în sacou alb: Sînt fericit că Eugen s-a simţit foarte bine în timpul călătoriei spre oraşul nostru. Dacă ar şti cît de mult l-am aşteptat.

Şeful Televiziunii: Domnilor, a venit un reperezentant al guvernului. În persoana sa, guvernul ţării noastre îl salută pe Eugen care a venit din America în oraşul nostru şi care, de acum înainte, va locui în oraşul nostru. El este un nou locuitor al oraşului nostru.

Poliţistul: Şi poliţia, dar şi armata noastră, îl salută pe Eugen.

Şeful Televiziunii: Domnilor, cu ocazia venirii lui Eugen în oraşul nostru, am organizat un concurs Bingo.

Poliţistul:Premiul cel mare este o maşină Mazda.

Şeful Televiziunii:Aşadar, concursul începe.

Un domn în sacou alb: A venit şi primarul.

Un alt domn în sacou alb: I-a strîns laba lui Eugen care a sosit astăzi din America…şi…l-a strîns la piept.

Şeful Televiziunii: Domnilor, Eugen s-a născut în urmă cu zece ore în New York.

Gunoierul: Lăsaţi-mă să ajung în faţă, acolo unde-i violonistul. Mi-a promis că o să-mi facă cinste cu o vodcă şi nu s-a ţinut de cuvînt.

Şeful Televiziunii: Domnule, cum îţi poţi permite să vorbeşti astfel faţă de cineva care a venit din America ?

Gunoierul: Mă scuzaţi, dar el chiar îmi este dator cu o vodcă.

Poliţistul:Nu-l deranjaţi. Violonistul e ocupat. El, împreună cu cîinii din jurul lui, îl întîmpină pe oaspetele nostru din America.

Şeful Televiziunii: Vă dau eu bani pentru o vodcă.

Poliţistul: Nu-i daţi nimic. Ce o să creadă America despre noi ? O să spună că sîntem nişte beţivi. Prin acest comportament turbulent s-ar putea să distrugem  imaginea ţării noastre în lume.

Şeful Televiziunii: Aveţi dreptate. Îmi pare rău, însă nu vă pot da nici un ban.

Un domn în sacou alb: Primarul a desfăcut o sticlă de şampanie.

Un alt domn în sacou alb: Apropiaţi-vă de primar şi o să vă rezolvaţi problema.

Gunoierul:Vă mulţumesc pentru sugestie.

Şeful televiziunii: Domnilor, primarul propune să bem în cinstea lui Eugen care, astăzi, a sosit  din America în oraşul nostru.

Poliţistul:Să ridicăm un pahar de şampanie în cinstea lui Eugen.

Gunoierul: Să bem.

Şeful Televiziunii: Primarul zice că  Eugen e pentru prima oară în oraşul nostru. Toată lumea lăcrimează de bucurie.

Poliţistul: A sosit o delegaţie a pensionarilor.

Şeful Televiziunii: Ei sînt fericiţi că, în sfîrşit, a venit  şi în oraşul nostru cineva din America.

Poliţistul: Ei au aştepatat acest lucru 50 de ani.

Gunoierul: Eu totuşi aş vrea să beau vodcă pentru că nu-mi place şampania. Nu are obraz violonistul.

Un domn în sacou alb: O, ce drăguţ e !

Un alt domn în sacou alb: E o splendoare.

Gunoierul: Domnule violonist, unde-i vodca promisă ?

Un domn în sacou alb: Vă pot da paharul meu de şampanie. Luaţi-l!

Gunoierul: Eu nu vreau şampanie, eu vreau vodcă.

Un alt domn în sacou alb:  Cîinele acesta e la fel de drăguţ ca şi soţia mea. Singura deosebire este că soţia mea nu e din America.

Violonistul: Nu am găsit nicăieri vodcă. Am fost pe la toate chioşcurile din apropiere, dar nu am găsit nicăieri…vodcă. Toate proviziile de vodcă au fost consumate în cîteva minute de cei care au venit să-l întîmpine pe cîinele primarului sosit din America.

Gunoierul: Bine, de data asta vă iert şi am să beau şampanie. Să ciocnim în cinstea lui Eugen.

Violonistul: Trăiască Eugen !

Gunoierul: Trăiască Eugen !

Un domn în sacou alb: Trăiască Eugen !

Un alt domn în sacou alb:Trăiască Eugen!

Poliţistul: Domnilor, printre noi, cei care ciocnim o cupă de şampanie în cinstea venirii lui Eugen în oraşul nostru s-au strecurat şi persoane foarte bizare.

Şeful Televiziunii: De exemplu, printre noi sînt şi hoţi.

 Poliţistul: Domnule violonist, atenţie, bărbatul chel din stînga dumneavoastră e un hoţ.

Şeful Televiziunii: Domnule violonist, atenţie, bărbatul chel din stînga dumneavoastră e un hoţ.

Poliţistul :Vreau să vă previn că o să vă fure portmoneul.

Şeful Televiziunii :Portmoneul pe care-l ţineţi în buzunarul stîng.

Poliţistul:Portmoneul pe care-l ţineţi în buzunarul stîng de la…

Şeful Televiziunii:Pantaloni.

Poliţistul :Ei, aţi văzut ?

Şeful Televiziunii :Vi l-a furat, nu-i aşa?

Poliţistul:Nu v-a prevenit poliţia naţională despre pericolul care vă paşte?

Şeful Televiziunii:Domnilor, poliţia noastră naţională a avut şi are tot timpul dreptate.

Violonistul: Asta aşa e.

Şeful Televiziunii: Nu vă faceţi sînge rău. Vă dau eu nişte bani.

Un domn în sacou alb: Trăiască Eugen !

Un alt domn în sacou alb: L-am mîngîiat pe Eugen şi am devenit un om fericit. Niciodată, pînă acum, nu am simţit o asemenea fericire.

Un domn în sacou alb:Şi eu l-am mîngîiat. Nu m-am simţit mai fericit nici măcar atunci cînd o mîngîiam pe soţia mea, poate, fiindcă soţia mea e din Chişinău.

Un alt domn în sacou alb:  Eugen m-a privit. Eugen s-a uitat la mine. Sînt un om fericit.

Un domn în sacou alb:Trăiască Eugen!

Un domn în sacou alb:Trăiască Eugen!

Şeful Televiziunii: Domnilor, cel mai mare poet din oraşul nostru care stătea aşezat pe scările de la intrarea în aeroport a terminat de scris cartea despre venirea lui Eugen în oraşul nostru pe care, între timp, a publicat-o. Ea se găseşte la orice tarabă din aeroport.

Poliţistul:Domnilor, acesta-i un bestseller.

 Şeful Televiziunii:Vrem să vă anunţăm că pînă acum s-au vîndut 10000 de exemplare.

Poliţistul: Adică,  jumătate din tiraj.

Şeful Televiziunii: Vă invităm s-o cumpăraţi.

Un domn în sacou alb: Ciocnesc din nou în cinstea lui Eugen !

Un alt domn în sacou alb:Trăiască Eugen !

Şeful Televiziunii: Domnilor, cel mai mare pictor din oraşul nostru l-a pictat pe Eugen,  înconjurat de cetăţenii oraşului nostru. Vreau să vă anunţ că acest tablou a fost cumpărat de…

 Poliţistul:Muzeul Naţional contra sumei de 50000 de dolari.

Gunoierul: Totuşi, eu aş vrea să beau vodcă. Domnule violonist, sînteţi un neserios, nu v-aţi ţinut de cuvînt.

Şeful Televiziunii: Domnilor, concursul nostru, consacrat venirii lui Eugen în oraşul nostru, s-a terminat. L-au cîştigat Romi şi Julia. Mazda le revine lor ! Iată, priviţi-i pe Romi şi Julia, ei sînt nişte oameni foarte fericiţi! El e înalt şi ea zîmbeşte mereu. Acum s-au urcat în maşină. Un cîine venit din America i-a putut face fericiţi pe aceşti doi îndrăgostiţi …din oraşul…nostru.

Poliţistul: Domnilor, acum vom merge şi-i vom arăta lui Eugen oraşul nostru în care va locui de acum înainte. El este cîinele primarului nostru.  El va sta în una dintre casele primarului nostru. Adică, în casa ceea mare, cu două etaje, de pe strada Puşchin. El va locui singur. Va avea portar. Va avea o femeie de serviciu. Va avea un şofer care-l va duce în oraş să mănînce.

Şeful Televiziunii: Eugen va călători în maşina primarului. În maşina aia neagră, din faţă.

Poliţistul: Să mergem şi să-i arătăm oraşul nostru lui Eugen.

Şeful Televiziunii: Eugen încă nu-l cunoaşte.

Poliţistul: Deşi nu este atît de frumos ca New Yorkul, totuşi, să mergem şi să i-l arătăm.

Şeful Televiziunii: Lipseşte însă primarul.

Poliţistul: Fără el nu putem pleca.

Şeful Televiziunii: Oare unde o fi ?

Gunoierul: E la barul din aeroport. Stă acolo şi bea vodcă.

Şeful Televiziunii: Calomnii. Cum puteţi vorbi aşa despre primarul oraşului nostru ?

Gunoierul: Mă iertaţi. Dar am băut nu demult cu el o vodcă la bar.

Şeful Televiziunii: Mă duc să-l chem.

Poliţistul: Am să vă însoţesc.

Şeful Televiziunii: L-am adus pe primar. El era în cafeneaua din aeroport unde a băut o limonadă.

Poliţistul: Bineînţeles, o limonadă.

Şeful Televiziunii: Domnilor, să mergem şi să-i arătăm oaspetelui nostru din America oraşul nostru…

Poliţistul: Pe care el nu-l cunoaşte deloc.

Şeful Televiziunii: Domnilor, să mergem şi să-i arătăm lui Eugen oraşul nostru !

Poliţistul: Domnilor, să ne bucurăm, Eugen intră  în oraşul nostru.

Sfîrşitul scenei 2



Scena 5

Eugen este condus în oraş de un şir nesfîrşit de maşini. Unii dintre chişinăueni sînt agăţaţi de portierele maşinilor. În timpul acesta se vor derula imagini pe un ecran video cu Romi şi Julia, aflaţi în maşina lor nouă. Ei vor fi foarte fericiţi şi vor goni prin tot oraşul, străbătîndu-l de la un capăt la altul.

Şeful Televiziunii: Acesta-i Chişinăul.Acesta-i oraşul nostru. E un oraş foarte frumos.

Gunoierul: Mai încape vorbă.

Şeful Televiziunii: Domnilor telespectatori, tot oraşul nostru a ieşit în stradă ca să-l întîmpine pe Eugen. Dragă Eugen, aceştia sînt cetăţenii oraşului nostru, alături de care vei locui începînd de astăzi. Cei care  flutură din mîini pe la uşi, pe la porţi, pe la ferestre sînt cetăţeniii oraşului nostru. Vezi, şi ei poartă blugi. Şi pantofi. Ba chiar şi sacouri.

Gunoierul: Sînt nişte tipi blazaţi şi plictisţi.

Şeful Televiziunii: E cam cald în oraşul nostru. Ne cerem scuze pentru asta, dragă Eugen !

Gunoierul: Lumea care a ieşit pe la porţi să-l vadă pe Eugen îmi aruncă noi şi noi saci cu gunoi. I-am prins pe toţi. Bineînţeles că nu ştiu ce e în saci. Sînteţi curioşi să aflaţi ? Nu. Bine. Mă bucur.

Şeful Televiziunii: Eugen s-a oprit în faţa statuii ecvestre a lui Grigore Kotovschi pe care o priveşte cu foarte mult interes.

Poliţistul: E una dintre cele mai frumoase statui din oraşul nostru.

Şeful Televiziunii: Oare au auzit şi cei din America despre eroul nostru din timpul războiului civil ?

Gunoierul : Bineînţeles. Altfel, de ce l-ar cerceta Eugen cu atîta interes pe Grigore Kotovski?

Şeful Televiziunii: Eugen s-a oprit în faţa magazinului de mobilă italiană din oraşul nostru. Îi place acest magazin.

Poliţistul: El miroase mobila.

Şeful Televiziunii: Pentru că e o mobilă de o înaltă calitate.

Gunoierul: Eugen a făcut pipi pe un birou de stejar.

Şeful Televiziunii: Domnilor, şi pe birou nu a rămas nici măcar o urmă.  Asta e o dovadă în plus că avem o mobilă foarte calitativă.

Gunoierul: Aveţi perfectă dreptate.

Şeful Televiziunii: Eugen s-a oprit în faţa celei mai mari alimentare din oraşul nostru. El şi-a ciulit urechile şi şi-a ridicat capul în sus.

Poliţistul: Înseamnă că el vrea să viziteze alimentara.

Gunoierul: Prin faţa căreia se plimbă cu demnitate cetăţenii oraşului nostru, fără a catadicsi să intre înăuntru. Ei le ţin la braţ pe soţiile lor durdulii şi puternic transpirate şi îl privesc cu admiraţie pe Eugen care a intrat în alimentară.

Şeful Televiziunii: Dragă Eugen, această alimentară e o mîndrie a oraşului nostru.

Poliţistul:Se cheamă Grinhils. Cred că îţi este foarte cunoscută pentru că e o alimentară de tip american.

Gunoierul:  Eugen a început să dea din coadă.

Şeful Televiziunii: A recunoscut-o.

Poliţistul: Da, a recunoscut-o.

Şeful Televiziunii:Şi vrea să intre înăuntru.

Poliţistul: Vînzătorii din alimentară s-au aliniat într-un rînd şi se închină lui Eugen.

Şeful Televiziunii:Lui îi place cea mai mare alimentară din oraşul nostru. Dragă Eugen, din această alimentară vei mînca în fiecare zi.

Poliţistul: El a dat din nou din coadă. E de acord cu asta.

Şeful Televiziunii:Domnilor, Eugen s-a oprit în mijlocul secţiei de …

Poliţistul: Mezeluri.

Şeful Televiziunii: S-a ridicat în două labe şi se uită cu curiozitate spre bucăţile impunătoare de salam din vitrină.

Poliţistul: El a început să latre.

Şeful Televiziunii: Ăsta-i un semn foarte bun.

Poliţistul: Asta înseamnă că-i place oraşul nostru.

Gunoierul: Fără doar şi poate. Dacă-i plac alimenatarele din oraş, înseamnă că-i place şi oraşul.

Şeful Televiziunii: Domnilor, priviţi cu cîtă admiraţie oaspetele nostru din America se uită la bucăţile noastre de salam din vitrină.

Poliţistul: Cred că acest salam îi aminteşte de America.

Şeful Televiziunii: Fără doar şi poate.

Gunoierul: Îi aminteşte atît de tare încît au început să-i curgă balele.

Şeful Televiziunii: Domnilor, o să-i dăm lui Eugen o bucată de salam.

Poliţistul :Fiţi atenţi, acesta-i un moment foarte important.

Şeful Televiziunii : Îi place lui Eugen salamul nostru sa nu: aceasta-i întrebarea. Sperăm din tot sufletul să-I placă. Eu, unul, vreau să vă zic, am emoţii.

Poliţistul: Domnilor, i-a plăcut. Ura!

Şeful Televiziunii :Oaspetelui nostru din America i-a plăcut salamul care se produce în oraşul nostru.

Poliţistul:L-a mîncat tot.

Gunoierul: Chiar şi ambalajul.

Şeful Televiziunii: Operatori, filmaţi-l pe Eugen care mănîncă o altă bucată de salam de-al nostru.

Poliţistul:Cetăţeni, să facem o poză cu Eugen care mănîncă salam.

Şeful Televiziunii: O grămadă de oameni s-au adunat în spatele lui Eugen care mănîncă salam, iar un fotograf le face poze.

Poliţistul: Domnilor, oasptele nostru din America este înnebunit după salamul nostru.

Un domn în sacou alb: Mă bucur că lui Eugen i-a plăcut salamul nostru.

Un alt domn în sacou alb: Şi eu mă bucur foarte tare. Aceasta-i cea mai mare bucurie din viaţa mea. Mai ales că salam de acesta mănînc şi eu la fiecare zi de naştere.

Un domn în sacou alb:După salamul ăsta se dă în vînt  soţia mea.

Gunoierul: Lui Eugen i-a plăcut atît de tare salamul nostru încît nu a mai rămas nici o firmitură în vitrină.

Şeful Televiziunii: Să ne bucurăm, dragi concitadini, că lui Eugen, oaspetele nostru din America, i-a plăcut salamul  nostru.

Poliţistul: Felicitări!

Şeful Televiziunii:  Felicitări, dragi chişinăueni, pentru acest eveniment.

Gunoierul: Cîinele s-a oprit în mijlocul bulevardului Şetfan cel Mare şi se uită cu mirare în părţi.

Şeful Televiziunii: Chiar şi cuiva care a venit din America îi place bulevardul Ştefan cel Mare din  oraşul nostru. Este un bulevard lung şi foarte lag. Poate să nu-i placă acest bulevard numai unui om rău intenţionat şi insensibil.

Poliţistul:Fără doar şi poate.

Şeful Televiziunii: Îi place pentru că oraşul nostru, orice am spune, este un oraş foarte frumos. Poate chiar Chişinăul, şi o spun cu mîna pe inimă, este cel mai frumos oraş din Europa. Dovadă este şi entuziasmul oaspetului nostru din Europa.

Gunoierul: Care face acum pipi.

Şeful Televiziunii: Domnilor, ne cerem scuze în faţa lui Eugen că nu am amenajat o budă publică la această intersecţie.

Poliţistul: Eugen a lătrat.

Şeful Televiziunii: Înseamnă că a acceptat scuzele noastre. Să ne bucurăm!

Gunoierul: Din cauza căldurii, am transpirat  foarte tare. Îmi cer şi eu scuze…în faţa lui Eugen.

Poliţistul: Eugen a lătrat din nou.

Gunoierul: Nimeni nu m-a auzit. Domnilor, îmi cer scuze în faţa lui Eugen că am transpirat în halul ăsta.

Şeful Televiziunii: Eugen v-a acceptat scuzele. Eugen v-a iertat. Am să-mi scot cravata de la gît fiindcă am ajuns în dreptul stadionului. Deşi nu e un stadion ca în America, Eugen s-a ridicat în două labe şi îl scrutează cu fascinaţie. Domnilor, dumneavoastră degeaba crîcneaţi  pînă acum, că, cică, stadionul nostru ar fi unul de două parale. El este impunător. Degeaba vă plîngeaţi de oraşul nostru. Noi avem un oraş foarte frumos, domnilor! Pînă şi cineva care a venit din America este fascinat de el. Trăim într-un oraş foarte frumos şi nici măcar nu ne dăm seama de asta.

Poliţistul: Trebuie să vină cineva tocmai din America pentru a ne da şi noi seama în ce oraş fermecător trăim.

Şeful Televiziunii:Ne însoţesc tot mai mulţi şi mai mulţi oameni.

Poliţistul:Toţi vor să-i arate lui Eugen oraşul nostru în care va locui de astăzi înainte. Dragă Eugen, a venit să te salute şi cel mai bun frizer din oraşul nostru. Începînd de astăzi, dumnealui va fi frizerul tău personal. Dargă Eugen, cel mai bun frizer din oraşul nostru zice că este încîntat de cunoştinţă.

Şeful Televiziunii:Unii propun să-i arătăm diorama luptei Iaşi-Chişinău, în urma căreia am fost ocupaţi, o dioramă la care s-a lucrat zece ani, iar alţii propun să-i arătăm sediul guvernului nostru.

Poliţistul:Domnilor, nu vă certaţi! Vom reuşi să-i arătăm lui Eugen  totul. 

Şeful Televiziunii: În spatele lui Eugen e o coloană nesfîrşită de oameni. Sînt maşini, motociclete, biciclete.

Poliţistul: Toată lumea îl însoţeşte pe Eugen în oraş.

Şeful Televiziunii: Unii sînt agăţaţi de portierele maşinilor, ţinînd flori în mîini.

Poliţistul:Lumea e veseleă şi fericită că…

Şeful Televiziunii:Îl vede pe Eugen.

Poliţistul: Bătrînii au deschis ferestrele şi scandează numele lui Eugen.

Şeful Televiziunii: Toată lumea strigă numele lui Eugen. Oamenii care au ieşit la balcoane îi strigă numele lui Eugen.

Poliţistul: Domnilor, am ajuns în centrul oraşului nostru.

Şeful Televiziunii:În piaţa centrală din centrul oraşului nostru.

Pe ecran se vor derula imagini cu Romi şi Julia, îmbrăţişaţi, veseli, fericiţi. Maşina se va apropia de departe şi va ajunge în prim- plan abia în ultimul moment.

Poliţistul:Trecem pe sub arcul de triumf, ridicat în cinstea celor care ne-au ocupat în 1812.

Şeful Televiziunii: Lui Eugen îi place la nebunie centrul oraşului nostru.

Poliţistul: Acest lucru ar trebui să ne bucure foarte tare, dragi chişinăueni!

Gunoierul: Mai încape îndoială. Noi ne bucurăm. Să-i arătăm şi cimitirul din oraşul nostru. Cimitirul armean.

Poliţistul: Domnilor, cîinelui primarului nostru care a sosit recent din America i-a plăcut cimitirul nostru. Ura!

Şeful Televiziunii: Operatori, filmaţi-l pe Eugen care se apropie acuma cu limba scoasă de monumentul lui Ştefan cel Mare.

Poliţistul:Lui îi place la nebunie monumentul marelui nostru…

Şeful Televiziunii: Domnitor.

Poliţistul: Domnilor, bucuraţi-vă, lui Eugen îi place la nebunie monumentul lui Ştefan cel Mare.

Şeful Televiziunii: Felicitări, dragi chişinăueni!

Poliţistul: Lasă-mă să te îmbrăţişez de bucurie şi de emoţie.

Şeful Televiziunii: Lui Eugen îi place şi monumentul…

Poliţistul:Poetului nostru naţional, adică monumentul lui…

Şeful Televiziunii:Mihai Eminescu.

Poliţistul:Asta am vrut să spun şi eu.

Şeful Televiziunii: Cu această ocazie, copiii din oraşul nostru au pregătit un recital din poezia lui Mihai Eminescu.

Poliţistul:Ei vor recita poeziile poetului nostru naţional în faţa lui Eugen.

Şeful Televiziunii:Domnilor, priviţi-l pe Eugen.

Poliţistul:Priviţi-l cu cîtă plăcere şi încîntare le ascultă.

Şeful Televiziunii: Pentru că sînt nişte poezii foarte bune. Foarte şi foarte bune.

Şeful Televiziunii:Este lucru cel mai bun pe care l-a produs poporul nostru.

Poliţistul: Eugen se gudură la picioarele copiilor noştri.

Şeful Televiziunii:Oaspetelui nostru din America îi plac copiii…

Poliţistul: Noştri.

Şeful Televiziunii: Felicitări, dragi chişinăueni! Avem nişte copii minunaţi.

 Poliţistul:Ceea ce înseamnă că avem înainte un viitor…

Şeful Televiziunii: Extraordinar.

Poliţistul: Dragă Eugen, am ajuns în Cartierul Civic.

Şeful Televiziunii: În stînga e Muzeul de Istorie, în dreapta, Biblioteca Municipală, iar în faţă e sediul Guvernului nostru.

Poliţistul:Domnilor, Eugen s-a îndreptat spre sediul guvernului nostru.

Şeful Televiziunii: Eugen îl cercetează cu atenţie. Îl adulmecă cu nările.

Poliţistul: El latră.

Şeful Televiziunii: Probabil că ne transmite un mesaj din partea Amereicii.

Poliţistul:Să-l ascultăm cu…

Şeful Televiziunii:Atenţie.

Poliţistul:Domnilor, Eugen ne-a spus că America ne iubeşte şi este alături de noi.

Şeful Televiziunii: Iar acum vom asculta discursul de răspuns al unui reprezentant al guvernului nostru.

Poliţistul: Vorbeşte  ministrul culturii.

Şeful Televiziunii: Acesta i-a mulţumit lui Eugen pentru amabilitatea de care a dat dovadă vizitîndu-ne oraşul.

Poliţistul:Să-l aplaudăm.

Şeful Televiziunii:Am mai făcut un pas înainte pe calea progresului şi democraţiei!

Violonistul: Mă scuzaţi, am fost chemat …Am venit…de la Filarmonică. Am fost chemat…

Poliţisitul: Dragă Eugen, în faţa noastră se află cel mai frumos restaurant din oraşul nostr- restaurantul Viitorul. În cinstea sosirii tale, am închiriat acest restaurant. De aproape o oră, cei mai de seamă cetăţeni ai oraşului nostru te aşteaptă în restaurant, fără să se atingă de mîncarea din faţă. Te rugăm să ocupi locul din capul mesei. Domnilor, vărog să vă spălaţi pe mîini înainte de a-l mîngîia pe Eugen şi să vă aşezaţi. Domnilor, în sfîrşit, Eugen s-a aşezat. Vă rog să vă aşezaţi şi dumneavoastră. Aşezaţi-vă pe scaunele din restaurantul Viitorul care se află în faţa guvernului nostru. Să bem în sănătatea lui Eugen.

Şeful Televiziunii:Să ciocnim un pahar de şampanie în cinstea lui Eugen care se află pentru prima dată în oraşul nostru…şi în care…va rămîne pentru totdeauna.

Gunoierul: Şeful Televiziunii e fără sacou. L-a pierdut aseară la jocul de cărţi de la Julia şi Romi. Iar poliţistul , tot aseară, şi-a pierdut pantalonii săi de poliţist. S-a întors acasă îmbrăcat numai în chiloţi. A străbătut jumătate de oraş îmbrăcat în chiloţi.

Şeful Televiziunii: Să bem.

Poliţistul:Toată lumea e fericită că lui Eugen îi place la noi ?

Şeful Televiziunii: Toată lumea.

Poliţistul: Fără doar şi poate, toţi.

Şeful Televiziunii: Atunci să bem!

Gunoierul: Şeful Televiziunii noastre se apropie de fiecare dintre cetăţenii oraşului nostru , îndemnîndu-i să bea. Celor care nu au avut bani să-şi cumpere un pahar cu şampanie, el îi împrumută cu bani ca să-şi cumpere un pahar cu şampanie. Este un om foarte de treabă Şeful Televiziunii noastre.

Poliţistul: Cu pahare de şampanie în mînă, lumea îl conduce pe Eugen spre…stai, cum îi spune…

Şeful Televiziunii:Universitate.

Poliţistul: Exact, Universitate.

Şeful Televiziunii: A sosit ora să începem.

Poliţistul: Ai dreptate.

Şeful Televiziunii: La această intersecţie o să începem?

Poliţistul: Da.

Şeful Televiziunii: Atunci să începem!

Poliţistul: Nu putem.

Şeful Televiziunii: De ce ?

Poliţistul: Pentru că s-a cherchelit primarul.

Şeful Televiziunii:Nu credeam că-i aşa de slab…la beţie.

Poliţistul: Nici eu. El însă are o scuză. La cheful Juliei şi a lui Romi de aseară el a stat pînă dimineaţă.

Şeful Televiziunii: Să-i dăm să bea o cafea.

Gunoierul: Mă duc eu să aduc o cafea.

Şeful Televiziunii: Du-te.

Poliţistul: Studenţii au ieşit în faţa Universităţii şi-l salută pe Eugen.

Gunoierul: Am adus cafeaua.

Şeful Televiziunii: Să i-o dăm primarului s-o bea.

Poliţistul: I-am dat-o.

Şeful Televiziunii: Şi ?

Poliţistul: A băut-o.

Şeful Televiziunii: Atunci să începem.

Poliţistul: Ai dreptate.

Şeful Televiziunii: Unde-i violonistul ?

Poliţistul: Era pe aici pe undeva.

Şeful Televiziunii: Nu-i nicăieri.

Gunoierul: Mă duc eu să-l caut. Mă duc să-l caut mai ales că am şi eu interesele mele în privinţa lui. Îmi datorează o vodcă.

Poliţistul: A apărut ?

Şeful Televiziunii: Da, vine. Să începem! Vine violonistul, dar fără gunoier. Este fără gunoier. Ce ne facem fără gunoier?

Poliţistul: Gunoierul cred că a rămas la crîşmă să-şi bea vodca. Putem să începem şi fără gunoier.
Aşa cred.

Şeful Televiziunii: Şi eu sînt de acord. I-o fi făcut violonistul cinste cu o…

Poliţistul: Vodcă.

Şeful Televiziunii: Şi a uitat de toată lumea.

Poliţistul:Putem să începem şi fără el.

Şeful Televiziunii: fără doar şi poate.

Poliţistul: Atunci să începem.

Violonistul: Nu putem să începem nimic pentru că nu sînt toţi cîini. Lipseşte cîinele Juliei şi al lui Romi. Mă duc după el. Mă duc după cîinele Juliei şi al lui Romi. Pentru că, ştiţi foarte bine asta, fără cîinele Juliei şi al lui Romi nu putem să facem nimic. Este foarte important ca să fie şi el aici.


Scena 6


Un bar.  O terasă aproape pustie.Pe un ecran video se vor desfăşura imagini cu maşina lui Romi şi Julia, cît şi accidentul care se va produce.

Violonistul: Domnilor, nu vă supăraţi, nu aţi văzut o doamnă cu un cîine trecînd pe aici ? Ştiţi, e vorba de o doamnă înaltă, cu picioare lungi. De obicei, ea se plimbă cu cîinele prin faţa acestei terase. Întîmplător, nu aţi văzut-o şi astăzi pe aici ? Nu aţi văzut-o trecînd pe aici ?

Un domn în sacou alb: Domnule, noi bem vodcă. Doar vodcă şi atît. Te rog, lasă-ne în pace.

Un alt domn în sacou alb: Nu-l lua în seamă. E un nebun. Haide mai bine să ciocnim.

Violonistul: Ştiţi, e o doamnă bine de tot. De obicei, în fiecare după-amiază ea se plimbă cu pekingessul prin dreptul acestei terase. Cred că aţi văzut-o aseară la chef.  E doamna aceea care s-a dezbrăcat de blugi şi a dansat goală în mijlocul acestui bar. V-o amintiţi ? Trebuie să-l găsesc neapărat pe cîinele cu care ea se plimbă. Am fost chemat de la Filarmonică. Dacă nu am să-l găsesc, o să mă dea afară. Ştiţi, trebuie să-l găsesc.  Pe doamna aceea o cheamă Julia. Este soţia lui Romi. Romi e un mare beţiv. Îl ştie tot oraşul nostru. Aseară cumpăra vodcă şi o vărsa pe jos fără să o bea. Vă ţin minte, aţi fost şi dumneavoastră în bar aseară şi dansaţi cu mîinile ridicate în sus în jurul Juliei. Apoi, v-am văzut în baie unde Julia vă ghicea în palmă cînd tocmai se stinsese lumina.

Un domn în sacou alb: Nu-i atrage nici o atenţie. Şi, aşa cum îţi spuneam, mă bucur că ai apărut pentru că nu aveam cu ce să-mi plătesc vodca. Aşteptam cu sticla asta de vodcă în faţă să treacă vreun cunoscut, dar nu venea nimeni şi nu aveam bani s-o plătesc. Aproape că o băusem pe toată şi eram disperat pentru că nu aveam cu ce s-o plătesc. Mai aveam o înghiţitură cînd, deodată, ai apărut tu. M-ai salvat.

Un alt  domn în sacou alb: Şi ce făceai dacă nu treceam pe aici ?

Un domn în sacou alb: Îmi mai comandam o sticlă de vodcă.

Violonistul: Sînt aşteptat. Credeţi-mă, sînt aşteptat. Dacă nu am să găsesc acest cîine, voi fi dat afară de la Filarmonică.

Un domn în sacou alb: Şi crezi că vor muri ?

Un alt domn în sacou alb: Au anunţat despre asta cei de la Televiziunea Naţională.

Un domn în sacou alb: Şi vor muri la ora cinci şi jumate ?

Un alt domn în sacou alb: Da, Televiziunea Naţională şi Poliţia Republicană au zis că vor muri la ora cinci şi jumate.

Violonistul: Ştiţi, doamna aceea cu cîinele pe care o caut fusese aseară în acest bar. Jucasem cărţi cu ea, iar cine pierdea trebuia să se dezbrace de haine. Ţin minte că şi dumneavoastră aţi pierdut. Trebuie să-l găsesc pe cîinele cu care ea se plimbă. L-am auzit lătrînd, ceea ce înseamnă că trebuie să fie undeva pe aici.

Un domn în sacou alb :Şi unde vor muri?

Un alt domn în sacou alb: La intersecţia din faţa noastră.

Un domn în sacou alb: Va muri doamna care s-a dezbrăcat aseară în acest bar şi în jurul căreia dansasem noi cu mîinile ridicate în sus ?

Un alt domn în sacou alb: Da, împreună cu soţul ei, cu Romi. Vor muri împreună. Ei acum călătoresc în maşina lor nouă prin oraş, fără să ştie ce se va întîmpla peste cîteva minute. Priveşte pe ecran, ei sînt atît de fericiţi, dar habar nu au că peste cîteva minute ei vor muri.

Violonistul:Ştiţi, eu caut un cîine.

Un domn în sacou alb: Iată, au apărut. Sînt la intersecţie, în faţa casei lor. Julia a coborît şi s-a dus acasă de unde se întoarce cu un cîine în braţe. Cu cîinele lor. Vrea să urce cu cîinele în braţe în maşină.

Un alt domn în sacou alb: Şi îl ceartă pe Romi pentru că nu i-a dat de mîncare cîinelui. Îi reproşează că Romi şi-a îmbrăcat în dimineaţa asta un tricou galben.

Un domn în sacou alb:Ei nu ştiu că acestea vor fi ultimele lor cuvinte pentru că peste cîteva minute vor muri.

Un alt domn în sacou alb:Accidentul se va produce din clipă în clipă. Pe ecran ne este prezentat stîlpul de care ei se vor ciocni în plină viteză. Un redactor de la televiziune povesteşte cu se va derula coliziunea.

Un domn în sacou alb: Să-l ascultăm.

Un alt domn în sacou alb: Să mergem la intersecţie. Rdecatorul de la televiziune zice că de acolo coliziunea va putea fi mai bine văzută.

Un alt domn în sacou alb:Tot oraşul s-a strîns acolo.

Un domn în sacou alb:Toţi prietenii, rudele şi cunoscuţii noştri sînt acolo.

Gunoierul: Eu am venit să iau gunoiul. Maşina de dus gunoiul mă aşteaptă afară. Gunoiera, o auziţi,
îi auziţi claxonul. Scuzaţi-mă că trebuie să trec cu sacii ăştia plini cu gunoi prin faţa dumneavoastră.

Poliţistul: Degajaţi trotuarele. Faceţi loc ambulanţelor sosite din Germania şi maşinilor de pompieri venite din Italia. Lăsaţi-le să treacă în faţă.

Şeful Televiziunii: Au venit şi primele coroane de flori mortuare.

Poliţistul: Sînt venite din Germania.

Şeful Televiziunii:V-am spus eu că nemţii sînt cei mai buni prieteni ai noştri.

 Poliţistul:Domnilor, Europa şi America sînt, în aceste clipe grele, alături de noi.

Gunoierul: Violonistul îşi duce mîna la nas şi la gură şi toată lumea face la fel, inclusiv poliţistul şi Şeful Televiziunii. Ei nu ştiu ce se întîmplă. Ei nu ştiu că eu am scăpat jos sacii cu gunoi  şi, de aceea, în jur s-a împrăştiat această duhoare. Domnilor, vă rog să mă scuzaţi. Nu m-a auzit nimeni. Violonistul s-a ridicat într-un picior să vadă de unde vine duhoarea şi toată lumea s-a ridicat într-un picior să vadă de unde vine duhoarea. De la mine vine, domnilor, de la mine.

Violonistul: Domnilor, lăsaţi-mă să ajung în faţă. Doamna cu cîinele este pe cale să urce în maşină. Lăsaţi-mă să ajung la ea. Ea ţine în braţe un pekingesse. Un pekingesse alb şi foarte drăguţ. Cu nişte ochi mici care aproape că nici nu i să văd. Ce frumoşi ochi are!  Lăsaţi-mă să ajung la ea.

Poliţistul:Au venit şi primele maşini cu ajutoare pentru rudele celor care vor muri în acest accident.

Şeful televiziunii:Sînt nişte maşini cu ajutoare din America.

Poliţistul: Cîte de promtă e America, maşina cu ajutoare pentru rudele lui Romi şi Julia care vor muri în accident au ajuns chiar înainte de-a se întîmpla accidentul.

Şeful Televiziunii: Domnilor, America este  alături de noi!

Violonistul: L-am salvat. L-am salvat în ultima clipă. Julia nu voia să mi-l dea, dar i l-am smuls din braţe chiar înainte să urce în maşină. La volanul maşinii era soţul ei, Romi. L-am salvat de la moarte. Sărmanul pekigesse, te-am salvat de la moarte chiar în ultima clipă. Sărmanul de tine. Lumea se adunase buluc la intersecţie pentru că auzise că va fi un accident de maşină. Toată lumea auzise că maşina lui Romi şi a Juliei se va izbi în al şaselea stîlp de la această intersecţie. Cică, despre asta au vorbit cei de la Televiziunea Naţională. Am reuşit să i-l smulg din mîini cu cîteva minute înainte ca Julia şi Romi să moară în accident. Domnilor, iată-l, l-am salvat. Accidentul s-a produs, iar Romi şi Julia au murit. L-am adus . E în braţele mele. Cîinele e în braţele mele. Drăguţul de tine. Acum putem începe. Însă toată lumea a plecat şi nu mai e nimeni aici.

Gunoierul: Cum, nimeni ? Ce, eu sînt nimeni ?

Violonistul: Cu cîteva clipe înainte aici era tot oraşul.

Gunoierul: Eu nu ştiu nimic…despre asta. Eu stau lîngă sacii mei cu gunoi, beau vodcă şi aştept maşina de dus gunoiul. Pe mine nu mă interesează lumea din jur.

Violonistul:Vă cred.

Gunoierul: mai bine spuneţi-mi cînd va veni maşina de dus gunoiul?

Violonistul: Nu ştiu. Pe cuvîntul meu, nu ştiu.

Gunoierul: Şi eu vă cred că nu ştiţi.

Violonistul:Merg să-i aduc şi pe ceilalţi cîini aici.  Toţi cîinii ar trebui să fie la ora asta aici, în jurul meu şi ei nu-s.

Gunoierul: Mi-am pierdut sticla de vodcă.

Violonistul: I-am adus şi pe ceilalţi cîini. Sper că au o dispoziţie bună.

Gunoierul: O, mi-am găsit vodca. Era în mîna mea dreaptă.

Violonistul: Pe Eugen îl voi aşeza în mijlocul lor. La centru. Aşa cum îi stă foarte bine unui oaspete…venit…tocmai din America.

Gunoierul: Domnilor, au venit ajutoare din America. Ajutoare pentru  rudele celor care au murit astăzi. Le-au fost aduse vată, piuneze, ace de siguranţă, hîrtie igienică şi ciocolată. Cei care sînteţi rude sau prieteni cu Romi şi Julia sînteţi invitaţi să le luaţi.

Violonistul: Cred că aş putea începe. Să-mi suflec mînecile.

Gunoierul: Maşina de dus gunoiul a venit. Mă scuzaţi, îmi voi sufla un pic nasul.

Violonistul: Nu-i frumos să vă suflaţi nasul în aceste clipe. Mai ales că de faţă este şi Eugen, cel care a venit astăzi din America. Ce va zice America despre noi văzîndu-vă cum vă suflaţi nasul în plină stradă ? A, v-aţi gîndit la asta?

Gunoierul: Nu, eu nu m-am gîndit la asta, ci la faptul că nu aveam nici o batistă.

Violonistul: Eugen, fii liniştit, peste cîteva minute începem. Dragă Eugen, ne cerem scuze că din cauza unui accident de maşină am fost nevoiţi să amînăm un pic începutul. Acum însă putem să începem. Aşadar, dragă Eugen, începem chiar acum.

Gunoierul:Mă scuzaţi. Eu plec. Maşina de dus gunoiul a venit tocmai cînd mi-am terminat sticla de vodcă. Eu am plecat.



Scena 7


Violonistul: Gata, gata. În sfîrşit. Acum putem începe. Aşadar, domnilor, din cauza unui accident de maşină, concertul nostru a fost amînat cu o jumătate de oră. Acum însă totul e în ordine.
                      Să facem prezentările. Aşadar, acesta este cîinele prefectului. Este un Buldogue Francais. Are trei ani. Are o blană roşie. De un roşu aprins. Botul îi este alb. Are două pete roşii pe nas. Dinţii îi sînt perfecţi. Îl cheamă Andrei. Cel de alături, de pe scaunul negru de alături, cu spătar lung , este un Deutscher Boxer. Este de un alb strident. Ochii îi sînt negri. Şi foarte pietroşi. Are puchini la ochi. Îi place să doarmă mult.El este cîinele patronului reţelei de magazine alimentare de pe strada Vlahuţă unde a avut loc cu cîteva clipe în urmă accidentul de maşină. Îl cheamă Vasi. Vedeţi, are un cap atît de alb încît toată lumina pare focalizată numai şi numai asupra lui. Restul cîinilor parcă ar fi înghiţiţi de întuneric. El este din zodia fecioarei. Eleganţa sa are şi această provenienţă.
                     Domnilor, lîngă el este această Hrvatschi Ociar, care este completamente neagră. Chiar şi ochii îi sînt negri. Are doi ani şi două luni. Ea s-a născut în noiembrie. Pe 3 noiembrie. Este scorpion după zodie. De aceea şi este tît de tăcută. De altfel, şi fosta mea soţie e tot scorpion. Numele ei e Antonela şi este cîinele căpitanului de pompieri din Chişinău. Doamnelor şi domnişoarelor, cîinii din rîndul doi sînt un Fox Terrier Wire,  un Chow-Chow o Collie şi un Hovawart pe care-i cheamă Humboltd, Leopold, Ion şi Caius. Toţi au un an. Sînt născuţi chiar în această lună. Sînt lei după zodie, adică au o voinţă de fier şi un caracter îndîrjit. Însă sînt de o bunătate ieşită din comun. Le merge în viaţă. După an sînt capre şi sînt cîinii rectorului Universităţii de Stat din Chişinău, ai directorului Muzeului de Istorie, ai şefului Spitalului Republican, ai patronului Circului Naţional.
                       În rîndul trei sînt aşezaţi un Leonbergher cu părul ondulat, un Mastino Neapolitano cu un cercel în ureche, un Deutscher Schaferhund cu labele groase de parcă ar fi umflate cu pompa şi un Deutscher Buldog cu ochii trişti. Pe aceşti cîiini îi cheamă Emil , Traian, Decebal, Adrian şi sînt născuţi în aceeaşi zi, adică pe 29 februarie. Ce fericire !Ei sînt cîini Preşedintelui Consiliului Judeţean, ai patronului reţelei de restaurante de pe strada Vlahuţă unde s-a produs cu cîteva clipe în urmă accidentul, ai patronului măcelăriilor din oraşul nostru şi ai procurorului şef din acest  cartier. Vedeţi, Emil s-a ridicat în două labe şi îl priveşte cu mult respect pe Eugen. Traian dă din coadă şi aşteaptă cu nerăbdare ceea ce va fi. Decebal loveşte cu laba stîngă în podea.
                        Pînă să ajungă încoace, Virgil, acest dog care stă în rîndul cinci, acest suplu şi impetuos Deutscher Doge nu a făcut toată ziua pişu. De altfel , ca şi Vichentie, cîinele ciobănesc carpatin care se află şi el în rîndul cinci. Vichentie şi-a ciulit urechile cînd şi-a auzit numele.
                        Alexandru, cîinele uriaş din rîndul şase, un foarte inteligent şi cumpătat Alascan Malamute, nu a dormit la amiază, între orele două şi patru pentru că a fost la aeroport să-l întîmpine pe Eugen. De altfel, toţi cîinii de aici au fost la aeroport să-l întîmpine pe Eugen.
                        Dionisie, acest fermecător cîine, un canich blond, nu  a făcut astăzi plimbarea de după-amiază, de la ora cinci. Bineînţeles că din cauaza accidentului. Ne pare rău. Deşi Dionisie, de cîţiva ani buni, îşi face la ora cinci plimbarea prin oraş. Ne cerem încă o dată scuze.
                         Sper că starea precară prin care au trecut cîinii să nu le fi obturat receptarea artistică.                                                                                                                 Vreau să vă spun că am umblat toată ziua după aceşti cîini prin Chişinău. Vreau să vă spun că îmi plac foarte tare cîinii. Am fost pe toate străzile. Am bătut din uşă în uşă. În sfîrşit, i-am adunat pe toţi împreună şi am fost cu ei la aeroport să-l întîmpinăm pe Eugen.
                         
Pe ecran se vor derula imagini cu maşina lui Romi şi a Juliei făcută bucăţi.

Violonistul:Sînt foarte fericit. Mai ales că toţi cîinii sînt îmbrăcaţi foarte frumos. În haine de blugi. Şi, în special, pentru că astăzi e o zi mare. Este ziua în care acest superb American Cocker Spaniel ,pe care-l cheamă Eugen, a venit în oraşul nostru. El a venit din America.
                         El este cîinele primarului. Este născut în zodia săgetătorului. El s-a născut  astăzi. În urmă cu nouă ore. Adevărat că la New York. Vă amintesc, îl cheamă Eugen. Este brunet şi are ochii verzi. Are o poftă uriaşă de mîncare. Vă informez că-i place salamul nostru de Sibiu şi , acesta-i un motiv în plus, pentru noi,  de bucurie.
                          El astăzi a făcut un pic cunoştinţă cu Chişinăul. Cetăţenii oraşului nostru I-au arătat cu amabilitate oraşul nostru.
                          În cinstea venirii lui din America la Chişinău susţinem acest concert la violă.
                          Vă amintesc, el este un pic cam obosit, fiindcă a zburat întreaga zi cu avionul. Aproape nouă ore. A traversat oceanul Atlantic, venind din America. Sper să se fi simţit bine. A sosit la ora cinci. La aerogară l-au aşteptat o grămadă de oameni din oraşul nostru. L-am aşteptat cu un ştergar pe care era pîine şi sare. Sper să fi călătorit foarte bine şi să se fi distrat de minune.
                           Trăiască cîinii din America şi din Chişinău, dar şi cei care sînt născuţi în aceeaşi zi cu Eugen. La mulţi ani!

Pe ecran se vor derula imagini cu maşina lui Romi şi a Juliei făcută bucăţi.    

Violonistul: Eugen a călătorit de la New York şi pînă aici în braţele goale ale soţiei primarului. A stat pe genunchii ei goi de pe care bronzul încă nu s-a luat.
                           Chiar şi sînii soţiei primarului sînt bronzaţi.
                           Cred că nu este întîmplător că acest concert la violă, de la care  nu lipseşte cîinele Juliei şi al lui Romi, are loc la intersecţia unde stăpînii acestui magnific, minunat, extraordinar, minunat pekingesse au murit. Cîinele primarului s-a născut astăzi, iar Julia şi Romi au murit astăzi.
                            Semnificaţia acestei coincidenţe , a întîlnirii dintre viaţă şi moarte este multiplă.  Deci, domnilor, în timp ce Julia şi Romi au murit sub ochii noştri, cîinele primarului s-a născut astăzi. Adevărat însă că el s-a născut la New York. El s-a născut astăzi, iar julia şi Romi sînt duşi pe două tărgi la morgă.
                       După cum v-am spus, viaţa şi moartea s-au suprapus. S-au întîlnit. Iar aceasta demonstrează faptul că viaţa este întotdeauna mai puternică decît moartea şi , în cele din urmă, o învinge. Morţii să rămînă cu morţii, iar vii cu viii. Aşadar, domnilor, viaţa a triumfat. Să începem concertul la violă pentru cîini.
                      Vă rog să faceţi linişte.


Scena 8

Pe un ecran video se vor derula imagini dintr-o piaţă agricolă, unde vor fi un număr nesfîrşit de tarabe. Sute de vînzători vor vinde tot ce vor apuca.

Poliţistul: Aşadar, domnilor, în cinstea venirii lui Eugen în oraşul nostru şi-au făcut apariţia vînzătorii de bere şi vodcă. Fulgerător, ei şi-au ridicat tarabe de la care puteţi cumpăra bere şi vodcă sub preţurile de pe piaţă. Din păcate însă nu am reuşit să amenajăm nici o budă.

Şeful Televiziunii: Domnilor, daţi-vă la o parte, trupurile neînsufleţite ale lui Romi şi ale Juliei sînt scoase pe două tărgi şi sînt duse către morgă de cei mai buni medici din oraşul nostru.

Poliţistul: În cinstea venirii lui Eugen în oraşul nostru, vînzătorii au adus bere şi vodcă din toate colţurile ţării noastre. Din păcate însă nu am reuşit să amenajăm nici o budă. Cei peste o sută de poliţişti îi vor amenda pe cei care vor face pipi în aer liber.

Şeful Televiziunii: Vă rugăm, daţi-vă la o parte.

Gunoierul: În sfîrşit, am reuşit să ridic prima vespasiană. Domnilor, intrarea e cu plată.

Şeful Televiziunii: Vă rugăm, daţi-vă la o parte.

Gunoierul: Am reuşit să amenajez a doua budă. Şi a treia. Domnilor, intrarea e cu plată.

Şeful Televiziunii: Daţi-vă la o parte!Vă rugăm. Daţi-vă la o parte!

Gunoierul: Am ridicat, în sfîrşit, şi a patra budă. Toată lumea, brusc, a făcut coadă la toaletele mele. Intrarea, desigur, e cu plată.

Poliţistul: Distribuim ajutoare, domnilor, pentru rudele celor care au murit astăzi. Le-am adus vată, hîrtie igienică, piuneze, ace de siguranţă.

Şeful Televiziunii: Domnilor, daţi-vă la o parte ca să putem scoate de aici trupurile neînsufleţite ale lui Romi şi ale Juliei.

Poliţistul:Cei mai buni medici din oraşul nostru străbat mulţimea cu cele două tărgi.

Un domn în sacou alb: Să mai bem un pahar în cinstea lui Eugen.

Un alt domn în sacou alb: Să mai bem un pahar în cinstea lui Eugen.



Scena 9



Violonistul:  Toţi au plecat . Toată lumea a plecat din Chişinău. Oraşul e completamente pustiu. Toate străzile sînt goale. Nu vezi nici ţipenie de om.Toată lumea s-a dus la petrecerea pe care o dă primarul la Primărie.E mare chef la noi. Toată lumea e la chef. Ei chefuiesc de cîteva zile. Toată lumea e la chef. Se distrează de minune. Beau într-o veselie. Fiindcă totul e pe degeaba. Cheful acesta îl dă primarul. Lumea dansează, chiuie, bate din palme. Toţi beau într-o veselie.  Şi în timp ce ei beau, Şeful Televiziunii din oraşul nostru se furişează  afară şi pur şi simplu pleacă  din Chişinău. Pentru totdeauna. Nu l-a văzut nimeni. Nimeni nu ştie că el a plecat. Lumea rosteşte toasturi în cinstea lui, dar el a plecat pentru totdeauna din oraşul nostru. A plecat într-un alt oraş. Nu ştiu în care. Acum se strecoară prin mulţime şi Şeful Poliţiei, împreună cu Maria, soţia lui. Şi ei se furişează afară din clădire. Şi ei  pleacă. Pentru totdeauna . Într-un alt oraş. Nici pe ei nu i-a văzut nimeni că pleacă. Lumea noastră bea în continuare. Bea tot ce e pe masă.  Fără să ştie că ei au plecat pentru totdeauna din Chişinău. Acum sînt departe. Ei au plecat pentru totdeauna într-un alt oraş. În această clipă se strecoară prin mulţime şi primarul oraşului nostru. S-a furişat şi el afară. Nimeni nu l-a văzut că pleacă. El pleacă pentru totdeauna din oraşul nostru. Într-un alt oraş. Nu ştiu exact în care.Vor afla mîine dimineaţă că ei au plecat. Lumea bea mai departe.
                E un chef în toată legea. Cu hori nesfîrşite în care s-au prins sute de oameni. Ei chefuiesc în cinstea venirii lui Eugen. Acum pleacă şi gunoierul. El s-a îmbogăţit foarte tare în urma afacerilor cu vespasienele şi acum pleacă.Pleacă pentru totdeauna. Într-un alt oraş. S-au îmbogăţit foarte tare şi vînzătorii de bere sau de cola sau vînzătorii de hîrtie igienică care şi ei au plecat. Pentru totdeauna. Toată lumea este beată tufă. Nimeni nu se mai poate ţine pe picioare. În oraş nu a mai ramas nimeni. Toată lumea e la chef. Chiotele lor răsună peste tot. Abia mîine, cînd se vor trezi, vor vedea că Şeful Televiziunii  a plecat din Chişinău. Mîine este vorba să vină un alt Şef de Televiziune. Fără un ochi. Şi foarte rău. Şi un alt Şef de Poliţie. Cică, unul foarte fioros. Cu mult mai nasol decît cel care a fost. De altfel, şi preşedintele ţării a plecat la Mineralinîie Vodî, pentru totdeauna. Iar mîine e vorba să vină un alt preşeinte al ţării.Lumea se află la petrecere, unde beau într-o  veselie. Fără să ştie că atunci cînd se vor întoarce acasă,  şi vor încerca să-şi aprindă o ţigară, vor descoperi că au uitat de dimineaţă gazul deschis în bucătărie.
                Ei beau într-o veselie  fără să ştie că atunci cînd vor pleca cu maşinile lor cu viteza maximă şi vor încerca să frîneze acestea nu vor avea frîne. Fără să ştie că , ajunşi acasă, atunci cînd se vor sprijini cu spatele de balustradele de la balcon acestea vor fi dezlipite. Acum însă ei sînt în clădirea luminată a Primăriei unde beau absolut tot ce e pe masă. Ei beau în cinstea lui Eugen. A venit noul şef de televiziune. Se află în cantul uşii. Cu mîinile la spate. Are un ochi de sticlă verde. Se plimbă prin sală cu mîinile la spate şi-i urmăreşte pe cei care beau, iar în urma lui, la doi paşi, e noul primar care are un picior de lemn. Pe aceştia îi urmează noul preşedinte al ţării care nu are o mînă.
                 Cu mîinile la spate el îi urmăreşte pe cei care beau. De altfel, aceasta e singura clădire luminată din tot oraşul. Nu a mai rămas nimeni pe străzi. Decît aceşti cîini. Nimeni. Nimeni. Străzile sînt pustii. Sînt goale.  Toată lumea e la petrecere. În etajul de sus al Primăriei. Iar cei care nu sînt la petrecere au plecat. Pentru totdeauna. Cum a plecat şi Şeful Televiziunii. Iar alţii, care nu sînt nici la petrecere şi nici nu au plecat, au murit. Cum a murit şi Julia sau Romi. Oraşul e pustiu. Deşert. Gol. Toată lumea e la chef. La etajul de sus al Primăriei.Nu a mai rămas nimeni în oraş. Decît aceşti cîini. În faţa cărora voi începe acest concert la violă.Aşadar, domnilor ,  concertul  la violă pentru cîini începe. Vă rog să faceţi linişte.




Scena 10



Un domn în sacou alb: Încă nu a venit?

Un alt domn în sacou alb:Nu.

Un domn în sacou alb: E timpul însă să vină. E ora cinci şi jumătate.

Un alt domn în sacou alb: Înseamnă că întîrzie un pic.

Un domn în sacou alb:Nu are cum să întîrzie. Timpul e foarte frumos. Cerul e senin. Nu sînt nori.

Un alt domn în sacou alb: Poate s-a răzgîndit să mai vină.

Un domn în sacou alb: Nu cred. Toate posturile de televiziune din oraş i-au anunţat vizita.

Un alt domn în sacou alb: De unde trebuie să vină?

Un domn în sacou alb: Nu ştiu. Probabil, tot din America.

Un alt domn în sacou alb: Aud un zgomot.

Un domn în sacou alb: Înseamnă că vine. Înseamnă că el aterizează.

Un alt domn în sacou alb: Să mergem şi să-l întîmpinăm pe Tiberiu, cîinele noului nostru primar, care a venit în oraşul nostru tocmai din America.



Scena 11

Noul poliţist: Domnilor, s-a făcut noapte. Oraşul nostru este de-a dreptul fermecător noaptea.

Noul Şef al Televiziunii:Aşadar, să-i facem  cunoştinţă lui Tiberiu cu oraşul nostru.

Noul poliţist:Aşadar, domnilor, să-l ducem acolo unde el nu a fost nciciodată.

Noul Şef al Televiziunii:Să-i arătăm acele locuri pe care el nici nu visat că o să le vadă.

Noul poliţist:Şi avem de unde pentru că oraşul nostru este plin de asemenea locuri.

Noul Şef al televiziunii:Aşadar, domnilor, să-i facem cunoştinţă lui Tiberiu cu oraşul nostru noaptea.

Noul poliţist:Nici măcar în America nu o să vadă ceea ce o să-i arătăm noi acum în…

Noul Şef al Televiziunii: Oraşul nostru.

Noul poliţist:Domnilor, să pornim!

Noul Şef al televiziunii:  Să pornim în urma lui Tiberiu.

Noul poliţist: S-o pornim de la gară.

Noul Şef al televiziunii: Domnilor, să pornim în urma lui Tiberiu. Aşadar, dragă Tiberiu, acesta este oraşul nostru.




Scena 12


Violonistul: Gata, gata. În sfîrşit. Acum putem începe. Aşadar, domnilor, să începem concertul nostru la violă pentru cîini.
                      Vă rog să faceţi linişte. Aşadar, domnilor,  concertul nostru  la violă pentru cîini începe. Vă rog să faceţi linişte.