Poezii de Iurie Burlacu

                                                       

                                                                   Iurie Burlacu

te privesc

te privesc de la distanță

prin broasca de la ușă mângâindu-ți părul

ca un vierme în cârlig mă arunc în gura peștelui

cu tot cu pescar și cu lumea din jur

acolo stai pe bancă obosită

fredonând insomniile mele

te privesc pe furiș

și te găsesc frumoasă ca o panglică răvășită în vânt

iar rochia ta e ca o tristețe cusută pe margini

mă scoți

mă scoți din menghină

cu mâna ta ca o pasăre gravidă

ciugulindu-mi toată tristețea din ochi

trăiesc

simt cum degetele tale împreună cu obrazu-mi

se fac o carne apoi

ne intâlnim în limanul subconștientului meu

unde peștii se bronzează la soare

fumând toată otrava din mine

acolo tu le duci de mâncare cu gura

iar eu merg în urma ta cu aripile în mână

în spatele nostru

un înger aruncă cu pietre în noi

alături de tine

alături de tine trebuie să fie atât de minunat

precum ai fi înconjurat de un roi de fluturi într-un câmp cu maci

dimineața se cuibărește în părul meu

ca o alarmă efectuată în șoaptă

iar eu abia de reușesc să mă trezesc

simt inima palpitând pe undeva pe sub pat

și așternutu-n mucegai și transpirat

mă gândesc la tine

și am senzația că floarea din părul tău

m-ar face să interpretez la muzicuță

Sonata Lunii

prima de a-mi servi cafeaua

te caut

te caut disperat sălbatic cu răsuflarea strangulată în pumni

frenetic dement cu sufletul în mine

ca un sac de iută umed

ce se destramă fir cu fir

și această shizofrenie conștientă

mă face oarecum mai subtil și urlu...

urlu urlu urlu

până când Dumnezeu mă aude și-mi dă cu pumnul în față într-atât de tare încât mă rotesc

de câteva ori în aer după care cad în iarbă

tu ești alături întinsă febrilă ca o rouă proaspăt așternută

iar sub noi furnicele se plimbă cu umbrela

parcă

...și parcă te-ai alimenta cu petale de crini

pentru că atunci când îmi vorbești

îngerii pășesc tiptil pe timpanele-mi

excitate

în schimb când lipsești

sufletul mi se bagă în oase de parcă

aș fi înghițit o creangă de brad

fluturii

am pornit televizorul

dar ăia îmi urlau să tac și să înghit

l-am luat și l-am aruncat în closed 

pentru că 

difuzorul voia sa mi se

lipească de plămâni iar cuvintele îmi intrau în urechi

ca niște cârlige pentru pescuit

atunci

te-am decupat din ziarul pe care nu l-a citit nimeni

niciodată

fluturii tăi mi l-au adus

abia târându-și aripele de asfaltul moale

și mi l-au aruncat în față sughițând aproape dumnezeiesc

„te rugăm sa ne transformi in poezii

și să ne trimiți inapoi!”

trebuie să-mi coși gura

iubito

trebuie să-mi coși gura cu buzele tale aureolate

și să mă lași în patul tău

ca pe un ștergar pe care l-ai lăsa de pe tine

ieșind dimineața din baie

trebuie să-ți bagi respirația în urechile-mi electrizate

și să vii seara în pădurea mea

trebuie să mă crezi acolo e foarte frumos

acolo copacii umblă în pielea goală

iar nourii le acoperă părțile rușinoase

primul

în nopțile astea pătrate cu soare

mă gândesc la tine de parcă ai fi în creieru meu

ca un ferestrău copt în pâine și pus în coletul

pentru cel mai disperat pușcăriaș

mă gândesc la aerul din cutia ta de pe noptieră

din care hrănești gâzele din mine

amurgul însetat ce-ți suge pielea cu buzele moi și dințate

trebuie că sunt un pic demodat

pentru că aș vrea ca primul nostru sarut să fie alb-negru

precum

o imagine dintr-un film sovietic despre război

trebuie

trebuie să mă lași să mă ating de tine iubito

să-ți dedic poeme unplugged

înșirându-le pe coapsele tale zburătoare

crescute din pântecele meu

trebuie să mă calci peste degete cu aripile tale bătătorite

și să-mi încălzești dosul pieptului cu respirația ta

dintr-un carusel rapid

trebuie să fim atât de aproape unul de altul

încât epidermele noastre să se sărute

corăbiile

te-am încleiat în caietul meu de vise

și când îl deschid încep să mă cațăr pe pereți

fluturii mă țin de picioare

iar cu mâinele îmi țin capul pentru că

sângele se duce în călcâi ca mercurul în termometru

iubește-mă iubito și atinge-mă

precum stropii de ploaie întră în apă

la fundul mării corăbiile dispărute se ocupă cu dragostea

iar peștii plouă peste ele cu solzi de pește

amintiri

uneori gândurile noastre se culcă împreună

în patul lor din aripi de fluturi

și casa se rotește alene într-un vacuum dulce și plin

de tristețe

șoaptele tale iubito

trec pe lângă urechile-mi fierbinți

ca niște crini înfloriți

săruturi de sfinți

acum stau în spitalul oamenilor

bătuți cu leuca în cap de drag

(oste)

primesc sufletul în picurători

arzându-mi stelele

venele

sprâncenele

și-mi amintesc când eram împreună

în egiptul antic când ne-au închis pe ambii într-un

sarcofag comun

noi ne-am hlizit multă vreme până să murim

vreau să-ţi spun

vreau să-ţi spun nişte cuvinte care te-ar îmbăta

şi te-ar face să-mi bâzâi în ureche

corpul tău ca un vers alb

îl simt lunecând printre degetele-mi triste

şi dragostea aceasta a noastră mi se pare destul

de împuţită pentru că te grăbeşti

să întreci orizontul ca să ajungi de unde porneşti

iar eu nu fac decât să stau în loc

nu, nu-mi da nici o şansă

pentru că aş putea deveni mai slab

iar vidul s-ar molipsi de mine

uneori ne trezim dimineaţa

uneori ne trezim dimineaţa atât de departe

unul de altul

de parcă ne-am afla în acelaşi pat

te privesc cu ochii închişi

şi te găsesc încurcată în propriile tale

tabieturi matinale încât ai prefera

să-mi aduci cafeaua şi o ţigară aprinsă

te apropii de mine şi-mi dai cu piciorul în suflet

poate ai probleme cu auzul

caci nu mă auzi cum tac

braţele tale mă cuprind ca pe un idol dărâmat de timp

şi dacă m-ai iubi măcar câtuşi de puţin

poate aş coborâ în abis

şi l-aş face să se surpe din mine

azi te îmbraci

azi te îmbraci ca într-o duminică de vară

şi-mi spui că pleci de la mine

te duci pentru că fericirea ta a prins aripi

în altă parte

iar cu mine nu trăieşti decât iadul

în care şi dracii se gândesc la tine

te duci pentru că în aceşti 8 ani de zile

n-am făcut decât să mănânc şi să beau din sufletul tău

dar pentru mine această cifră înseamnă

infinitul în picioare

te duci iar eu îţi văd ochii atât de luminoşi

de parcă m-aş afla cu capul în nămol

dimineţile erau ca nişte vişini

dimineţile erau ca nişte vişini înfloriţi

şi lângă tine

simţeam cum sufletul mi se despachetează

în aburii cafelei şi a fumului de ţigară

cu sânii tăi mici ca două torturi mintale

cu ochii tăi clari ca două ferestre zidite

nu mă ţine de mâini când mă târâi prin noroi

cu ele n-am să-ţi mai scriu nici un poem

când mă gândesc la tine

sufletul meu se scarpină la ceafă

vrei să fii mai mult decât femeia pe care nu pot s-o uit

m-ai îndepărtat de poezie

pentru că ai buzele ca două versuri rimate

ai sexul mult mai expresiv

pentru că ea poate fi doar un detaliu neînsemnat

al comportamentului tău echilibrat

vrei să fii mai mult decât femeia

pe care nu pot s-o uit

şi-ncerci să mă uimeşti uneori...

...nu, tu nu poţi fi o pasăre

pentru că ştii mai mult decât să zbori

gândurile tale

gândurile tale mă ţin mereu dezbrăcat lângă tine

pentru că dacă m-ai elibera

ai putea să-ţi lezezi inocenţa şi sfârcurile

ca doi ochi orbi care văd cu totul

altceva decât ceea ce-ţi transmit neuronii

tremuri ca un marş funerar

în urechile mortului şi ai buzele atât de disperate

asemeni vântului pe cale să se bage în trombon

..............................................................................

te rog, lasă-mă să stau cu capu-ntre picioarele tale

ca o zi cu soare în decembrie

să nu mă uiţi niciodată dacă vrei să uiţi de mine

am creat nimicuri împreună fumând la fereastră

după ce epidermele noastre se atingeau

ca oglinda de suprafaţa apei

după ce mirosul tău care mă pătrundea

până în măduva oaselor mă dirija în gol

atunci te iubeam mai puţin

probabil din cauza asta îţi vedeam coapsele

ca doi îngeri sărutându-se

acum

aş vrea să fie duminică între noi