marți, 31 august 2010

Stefan Zweig către Romain Roland

Stefan Zweig către Romain Roland

" Ah, ce mediocru mă simt ca scriitor! Măcar să devii un Balzac al acestor vremuri, dacă tot nu poţi fi salvatorul sufletelor disperate."

8 septembrie 1919

MARIO VARGAS LLOSA

Mario Vargas LLOSA, CASA VERDE:

"Şi azi nu-i vorbi, ascult-o lîngă tine, silueta ei e o barcă, pustiul e o mare, ea navighează, ocoleşte încet dunele şi arbuştii, n-o întrerupe, nu călca cu piciorul umbra pe care o proiectează. Aprinde-ţi o şigară şi fumează, gîndeşte-te că eşti fericit şi ai da orice ca să ştii că şi ea e fericită. Pălăvrăgeşte cu ea şi glumeşte, tu, acum fumez, o s-o înveţi şi pe ea cînd o să fie mare, fetiţele nu fumează, s-ar ameţi, rîzi, să rîdă şi ea..."

Un fragment dintr-un roman cu un final tulburător, dar nu-i ăsta, e altul.

WITTGENSTEIN despre sine

WITTGENSTEIN despre sine, CARNETELE DE LA CAMBRIDGE ŞI DE LA SKJOLDEN:

" 18-08-37. Mi-e teamă că sînt deprimat şi incapabil să lucrez. Mi-ar place acum să trăiesc cu cineva. Să văd un chip omenesc dimineaţa. Pe de altă parte, am devenit atît de moale, încît poate că mi-ar face bine să trăiesc singur. Sînt acum extraordinar de demn de dispreţ.
19-08-37. Să fie oare din cauza climatului? Este teribil ce uşor mă copleşeşte neliniştea.
22-08-37. Creştinismul nu este o doctrină, nu, vreau să spun o teorie despre ce i s-a întîmplat şi ce i se va întîmpla sufletului omenesc, ci o descriere a ceva ce se produce cu adevărat în cursul unei vieţi umane. "Conştiinţa păcatului" este un eveniment real, ca şi disperarea şi mîntuirea prin credinţă.
22.11-37. Mi-ar place să fug, dar nu ar fi bine şi nu mă pot hotărî la aşa ceva. Pe de altă parte, poate că aş putea-mi-aş putea face bagajele mîine şi aş putea pleca poimîine.Voi simţi eu oare dorinţa de-a pleca? Ar fi bine? Nu trebuie oare mai curînd să rămîn fie ce-o fi..."

E doar un micuţ fragment din unul din jurnalele poate a unuia dintre cei mai importanţi filosofi din secolului XX.

luni, 30 august 2010

Herman Bahr despre d Annunzio

Herman BAHR despre d Annunzio:

" Îl răneşte faptul că nu trece drept un mare magician al verbului..."

Robert MUSIL

Robert MUSIL, OMUL FĂRĂ ÎNSUŞIRI:
" ...Am dreptul să fac orice, însă nu doresc să fac nimic..."

azi dimineaţă

azi dimineaţă a plouat cu doniţa şi pe lîngă mine a trecut un biciclist, a trecut în viteză, cu o mînă pe ghidon şi cu alta ţinînd o umbrelă deasupra capului, cum făceam şi eu, uneori, cînd ploua, dar acum nu am bicicletă şi merg mai mult pe jos, dar tot cu umbrelă, cînd plouă. şi tot cînd ploua m-am plimbat prin parcul ăla cu trandafiri şi mi-am amintit de un poem celebru şi nu era nimeni în jur şi eu mi-am zis, că, dacă îl ştiam pe de rost l-aş fi recitat cu voce tare. Şi mi-am mai amintit de scrisoarea unei poete care locuieşte în Siberia şi care, de de curînd, a văzut Baikalul.

duminică, 29 august 2010

Leonid Itzelev

E un prozator şi scriitor evreu care scrie în rusă care a emigrat din Uniunea Sovietică la sfîrşitul anilor 70. Din creaţia sa Revista LA PLIC a publicat o piesă care poate fi citită aici:
http://plic09.files.wordpress.com/2010/06/2_supliment_itelev_leonid_web.pdf

E o piesă care ar trebui urgent montată în Bucureşti. Ca să aflaţi de ce, ar trebui s-o citiţi. Merită. E o piesă faină de tot.

WITTGENSTEIN despre sine

WITTGENSTEIN, din JURNALELE SECRETE:

" Dintre toate observaţiile mele, nici măcar una dintre criticile la propria-mi adresă nu a fost scrisă în întregime în lipsa sentimentului că este totuşi minunat că-mi pot vedea defectele".

sâmbătă, 28 august 2010

Wittgenstein în drum spre Trakl care se afla într-un spital militar în Cracovia

WiTTGENSTEIN, fragment din JURNALELE SECRETE:

" 05-11-14. Dimineaţa devreme am continuat drumul spre Cracovia, unde trebuie să ajungem seara tărziu. Sînt foarte nerăbdător să aflu dacă îl voi întîlni pe Trakl. Sper din toată inima. Îmi lipseşte cumplit cineva cu care să pot discuta în profunzime. Va trebui să mă descurc chiar dacă nu găsesc o astfel de persoan. Dar asta mi-ar reda puterile. Am fost toată ziua obosit şi înclinat la depresie. N-am lucrat mult.-La Cracovia. Este deja prea tîrziu să-l vizitez pe Trakl azi. Fie ca spiritul să-mi dea puteri.
06-11-14. Devreme în oraş, la spitalul garnizoanei. Am aflat acolo moartea lui Trakl în urmă doar cu cîteva zile. Sînt foarte zguduit. Ce trist, ce trist!! I-am scris de îndată lui Fcker. Am făcut cîteva comisioane şi apoi, spre orele şase, m-am întors pe vapor. N-am lucrat. Bietul Trakl.-Facă-se voia ta".

vineri, 27 august 2010

Vladimir Batşev

Vladimir Batşev

" Ce nu am încercat?
nu am hălăduit sub podul lui Alexandru al treilea,
nu am stat la coadă cu şomerii,
nu am strivit gîndaci în hoteluri îngălate suspecte
nu l-am cunoscut pe Marele Cneaz,
nu am condus un taxi
nu am lucrat în uzină
nu am supt samogon
nu am scris
versuri şi
nu am fost prieten cu Mosjhin..."

Ăsta e un mic fragment din cartea lui Vladimir Batşev Unchiul meu din Paris.
STefan ZWEIG despre RILKE

" Rilke proaspăt întors de la Ronda, foarte bronzat, rîde copilăreşte, copilăreacă este şi magnifica dezinvoltură a gesturiloor. Chipul lui nu scoate la iveală trăsături marcante, are nasul turtit în formă de cartof, ochii apropiaţi şi limpezi, gura desenează un fel de arc senzual, doar mîinile sînt foarte fine. povesteşte într-un stil foarte colorat vizita la Tolstoi... Evocăm apoi necesitatea unificării Europei..."

E un mic extras din jurnalul lui Zweig.

Georg TRAKL

TRAKL

" O, nebunie a marelui oraş pe-nserate,
cînd copacii chirchiţi înţepenesc lîngă zidul întunecat,
spiritul răului să privească de sub masca-i de argint;
iar lumina, cu biciul ei vrăjit, respingă noaptea împietrită.
O, sunetul înăbuşit al clopotelor de seară."

Ăsta-i un fragment dintr-un poem de TRAKL

joi, 26 august 2010

Contrafort

Am ieşit azi o singură dată din casă, să-mi cumpăr o sticlă de apă minerală, şi, trecând pe lângă un chioşc, m-am uitat dacă a apărut revista Contrafort. Pe tejghea am recunoscut revista. Pe prima pagină scria că e numărul din iulie-august, când vânzătoarea m-a asigurat că e de azi.
Articolul care dă start acestui număr, în „Polemici cordiale” este o replică de-a scriitorului Constantin Cheianu către colegul său Mircea V. Ciobanu despre onesitatea actului critic şi despre cum i s-a executat cartea „Sex & perestroica”, fără dreptate. Editorialul atinge problema „Limbii moldoveneşti” şi cum este aceasta prezentată pe internet. Se oferă exemple din Wikipedia şi anume definiţii ale acestui termen din diferite limbi. Cel mai dens şi mai bine construit dintre toate, zice Eugenia Bojoga, este articolul în limba polonă, care oferă mai multe detalii şi cu privire la literatura scrisă-n această limbă. Tamara Cărăuş deschide o fereastră „Viaţa unui om singur”, de Adrian Marino, revendicându-i calitatea de ideolog. Vasile Gârneţ povesteşte despre locurile care l-au impresionat la Roma. La chestionar răspund Aureliu Busuioc, Liliana Corobca şi Vlad Grecu. La secţiunea proză, cu nişte povestiri, apare Claudia Partole. Dar aceste povestiri îmi par mai degrabă simple gânduri. Poate pentru că în ultima vreme am citit prozatori străini foarte puternici şi balanţa de comparaţie a căpătat exigenţă. Mai interesant povesteşte Alex Cosmescu despre ce faci în fiecare zi. Citindu-l, mi-au venit nişte idei interesante, pe care aş vrea să le experimentez începând cu septembrie. Chiar vă recomand să-l citiţi pe Alex în numărul acesta. Apoi Helene Hegemann – numele unui „scandal” literar, ori dacă scandalul vinde literatura şi dacă limbajul de bloggeri şi facebook-işti poate fi catalogat drept scriere literară şi dacă e corect să plagiezi dând cu citat – literatura hipertextului care nu mai respectă drepturile de autor. Un interviu cu scriitoarea Ulla Unseld-Berkewicz care finalizează cu un răspuns foarte mişto şi multe alte lucruri interesante, printre care versuri de Victor Ţvetov. Eu încă citesc. Vi-l recomand şi vouă.

marți, 24 august 2010

Robert MUSIL

Robert MUSIL, JURNAl

" Nu l-am citit pe Kant pînă la capăt, ceea ce nu mă împiedică să continui să trăiesc, şi nu risc să mor de ruşine pentru că altul ar fi înţeles pe deplin lumea înaintea mea. Pot la fel de bine să susţin două afirmaţii absolut opuse şi să am dreptate în ambele cazuri..."

E doar un mic fragment din jurnalul lui Musil.

GRAHAM SWIFT, PĂMÎNTUL APELOr

Graham SWIFT, PĂMÎNTUL APELOR, editura POLIROM, 2009

"Şi nu uita, îmi tot zicea tata, de parcă mă vedea ridicîndu-mă şi pornind să-mi caut norocul în lumea largă, " orice ai afla despre oameni şi oricît de răi ar fi, nici unul nu-i lipsit de inimă şi fiecare a fost un prunc nevinovat, care a supt cîndva la sînul mamei..."

Acest fragment e din Graham SWIFT, din romanul PĂMÎNTUL APELOR

R(emi) [ Jurnal ]

de emilian valeriu pal


Cînd mă trezesc dimineaţa primul lucru pe care îl fac e să beau două căni cu apă. Cică aşa se elimină toxinele acumulate peste noapte. Apoi propolis şi scoarţă de stejar pentru gingii. Apoi argilă dizolvată în apă. Eu numesc asta boala femeii nebune, care, după 40, descoperă medicina naturistă şi pe Dumnezeu.

De două luni de zile transformatorul de lîngă bloc scoate un bîzîit ciudat. Vecinii spun că se topeşte ceva acolo şi va lua foc mai devreme sau mai tîrziu. Îmi pusesem toate speranţele într-o explozie reuşită care să mă surprindă la balcon în timp ce fumez. Să văd cum dispare tot ce a fost al meu, tot ce am fost, în timp ce plutesc.

*

Pentru vreo două zile lucrările la dig s-au întrerupt. În timp ce excavau pămîntul au dat de nişte buncăre din al doilea război mondial. Au venit nişte arheologi şi tablagii de la prefectură, au făcut măsurători, apoi s-au cărat.
După asta în sat a izbucnit isteria. Ăia mai bătrîni, care prinseseră războiul, povesteau de ceva comori ascunse prin grădini. Vreo săptămînă de zile, cei care lucrau la reconstrucţia caselor au lăsat baltă munca şi au început să scormonească prin grădini. Cum dădeau de vreun cui ruginit făceau cerere la primărie să vină comisia de expertiză să verifice vechimea.

*

Aş putea să iau o pauză şi să-mi imaginez timpul ca pe zaţul de cafea. Să-mi întorc zilele cu susul în jos şi să-mi ghicesc. Nu e nimic poetic aici. E doar lehamite. Şi puţină prostie. Pentru că dacă ai avea pe cineva priceput la cititul semnelor ţi-ar fi prezis de mic ce şi cum o să ajungi. Cînd eram copil obişnuiam să mă joc de-a războiul. De cele mai multe ori mă jucam de unul singur. Pentru că nimeni nu prea voia să se joace cu băiatul lu dom' inginer. Ca o paranteză fie spus: se pare că ura faţă de taică-miu s-a cam înmuiat odată cu anii. Nu ştiu. Poate orice fel de ură se atrofiază odată cu muşchii.

Deci mă jucam de-a războiul. Dacă eram singur mă piteam într-un şanţ şi aruncam cu pietre în duşmani închipuţi din tractoare. Dacă aveam prieteni care să-mi ţină companie atunci ne prefăceam cu rîndul. Eu mă prefăceam că îi împuşc în inimă ei se prefăceau că mor. Cînd venea rîndul meu să fiu împuşcat nici de-a dracului nu voiam să mor. Rînjeam şi le spuneam că au tras în partea greşită. Că ei au tras în partea dreaptă şi eu m-am născut cu inima-n stînga.
Nu ştiu de ce. Mult timp am crezut că oamenii au inima în partea dreaptă.
Proabil de la învăţăturile preotului mi s-a tras. Cum că aia buni vor sta întotdeauna la dreapta.

*

Fîntîna ţinea acum loc de groapă de gunoi. Se umpluse cu saci menajeri peturi şi seringi. Ca de obicei trebuia să ardem gunoiul. Am luat un butoi de fier şi am scos din fîntînă sacii. Ai mei nici nu voiau să se apropie. Cîte un sac se mai spărgea şi cădeau pe jos amestecate coji de pepene conserve goale şi răhăţei de la bunică-miu. Focul a durat vreo cinci ore.

La ce te poţi în gîndi în tot timpul ăsta?
Că merii n-au fost stropiţi în primăvară şi acum sînt plini de omizi.
Că vecinul Babarez a furat toate prunele. Să-i stea rachiul în gît. Şi-a făcut firmă de proiectări doar că tembelul a pus uşa de la sediu firmei strîmb.
Că ai văzut pentru prima dată un castravete care a crescut în copac.

*

Fiecare om îşi are pustiul lui. Pe-al meu l-am botezat Capi.

Poets Of The Fall - Fragile

duminică, 22 august 2010

Peter Altenberg

Peter ALTENBERG

Atunci cînd te sfîrtecă gîndurile negre şi te gândeşti să te sinucizi,
mergi într-o bombă!
Atunci cînd prietena ta te-a părăsit şi nu mai vrei o altă femeie,
mergi într-o bombă!
Atunci cînd ţi-e scîrbă de cei din jur la fel de mult ca singurătatea,
mergi într-o bombă!



E un fragment dintr-un poem de Peter ALTENBERG, un mare scriitor austriac.

sâmbătă, 21 august 2010

prin oraş

am întîlnit azi cîţiva oameni care scriau în parc, printre care un japonez şi mi-am închipuit că sînt scriitori, poate poeţi, şi că tînărul ăla din Japonia compunea, nu ştiu, poate un haiku. eu am alergat prin parc. după vreo jumătate de oră, el scrisese doar două rînduri. cînd plecam, el încă mai rămăsese în parc şi scrijelea hîrtia.

WITTGENSTEIN

Carnetele de la Cambridge, Wittgenstein:

" Este limpede că Freud se înşală adese în ce priveşte caracterul său, probabil că este un porc sau cam aşa ceva, dar spusele lui sînt de o imensă bogăţie. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul meu. There is a lot in what I say."

E încă un extres din Wittgenstein. Şi nu va fi singurul.

marți, 17 august 2010

cu familia pe bicileta

asta e fain, in acest oras, să întîlneşti o familie pe roţi de bicicletă. Tata şi mama în spate şi în faţă şi între ei copiii ( doi sau trei sau patru) şi toţi cu biciclete. Lucrul ăsta mă emoţionează, mai ales pe dig unde sînt foarte mulţi. O seară cu toată familia la plibare cu bicicleta. E atît de frumos!

sâmbătă, 14 august 2010

TOLSTOI

TOLSTOI, din JURNAL:

" Omul este infirm în carnea sa, dar liber în spiritul său..."


Este una dintre frazele pe care le-a repetat Wittgenstein cel mai adesea pe timpul primului războpi mondial.

WITTGENSTEIN

WITTGENSTEIN, JURNALELE SECRETE:
" O fiinţă care este în legătură cu Dumnezeu este o fiinţă puternică..."

Ăsta e un alt citat din Wittgenstein. Voi mai posta şi altele!

poem

Deasupra chiuvetei

Intrasem în buda de la Friguşor

pereţii începeau să se clatine, credeam că are loc un cutremur,

în final oricum se va lăsa cu un cutremur, după 4 beri aşa se întîmplă.

Sfîrşitul începea în cap şi se extindea în jur zguduind

pereţii pe care vroiam să scriu ceva de genul:

„am venit să mă cac şi n-am făcut nimic,

aşa e şi cu viaţa mea”.

Concentrează-te! îmi spun,

aminteşte-ţi scopul pentru care ai venit!

Mă deschei la pantaloni

şi urinez;

zîmbeam, mi-am amintit cît de mult doream să-mi scriu

textele în veceu…

apoi am ieşit, m-am aplecat deasupra chiuvetei

aşteptînd să vomit,

cam aşa ar arăta viaţa mea:

scriind texte în veceu şi

aşteptînd deasupra chiuvetei să vomit

pînă la urmă sfîrşitul ar fi atît de crunt

încît aş cădea fără cunoştinţă cu capul în veceu,

ei să mă găsească aşa,

să găsească textul perfect.

Ion Buzu

Jurnalele secrete, Wittgenstein

WITTGENSTEIN, Jurnalele secrete:

" 15-09-14. Scenă teribilă alaltăieri seara: aproape toţi erau beţi. M-am întors ieri pe Goplana ( un vapor), care a fost dirijat pe rîul Dunajec. Ieri şi alaltăieri nu am lucrat. Am încercat în zadar; toată chestiunea era străină de mintea mea. Ruşii sînt pe urmele noastre! Ne aflăm în imediata proximitate a liniilor inamice. Sînt bine dispus; am putut să lucrez din nou. Lucrez cel mai bine în timp ce curăţ cartofi. Mă ofer voluntar pentru această corvoadă. Pentru mine este acelaşi lucru ca lustruitul lentilelor pentru Spinoza. Relaţiile mele cu sublocotenentul s-au răcit vizibil. Să-mi păstrez totuşi curajul! Cel pe care geniul nu-l însoţeşte! Domnul cu mine! acum aş avea ocazia să mă port cum se cuvine, căci privesc moartea drept în ochi. Fie ca spiritul să mă lumineze...."

Ăsta e un mic pasaj din jurnalele secrete ale lui Wittgenstein. Voi posta si altele!

locuri








"Before you criticize someone, walk a mile in his shoes. Then
when you do criticize that person, you’ll be a mile away and
have his shoes."

vineri, 13 august 2010

Invitaţie a lansarea revistei La PLIC No.4#


Sambata, 14 august, ora 19.00 va invitam la APARTAMENT DESCHIS (str. Bucuresti 68/1, Chisinau) la lansarea celui de-al patrulea numar al revistei de cultura, arta si atitudine, Revista la PLIC. Gazdele tale vor fi ca si pana acuma redactorii Revistei la PLIC si colaboratorii ei.

Cum tema de baza este PATRIOTISMUL vom da impreuna startul Campaniei de educatie patriotica. La cumpararea revistei la PLIC vei primi un cupon pe care il vei putea schimba la fata locului cu o bere Chisinau de la Hose Pablo.

Incepind cu ora 21:00 vei putea savura berea urmarind proiectia #4 DVD la PLIC – GENUL ZERO in prezenta curatoarei Sanda WATT.

Te asteptam!


Revista la PLIC este cea mai noua publicatie culturala din Republica Moldova si Romania, o revista obiect cu un caracter interdisciplinar si experimental pronuntat, care isi propune sa reflecte si sa reuneasca tendintele artistice si literare ale tinerilor din Republica Moldova, Romania dar si din alte regiuni.


#4 Revista la PLIC
din cuprins:

DOSAR: PATRIOTISMUL
Numarul 4 al Revistei la PLIC va invita la o discutie despre PATRIOTISM. Colegii si invitatii nostrii au luat PATRIOTISMUL in brate (asemenea fetitei din povestea lui NU) si l-au intors pe toate partile incercand sa afle daca mai are rost sau nu sa fie adus in discutie in context actual european, daca mai este ceea ce a fost sau s-a transformat, daca mai rezista sau exista artistic sau daca ii place poezia.
Raspund si se intreaba:Iulia MODIGA, Florin BICAN, Ecaterina BARGAN, Ciprian SIULEA, Ion BUZU, Doina RUSTI, Petru BOGATU, Cristina TOMA, Mihail VAKULOVSKI, Ion GROSU, Moni STANILA, Alin CIUPALA, Florin HALALAU, Radu BALTASIU, Oleg KRASNOV, Ludmila COJOCARU, Alexs TOCILESCU, Grupul R.E.P., Razvan TUPA, Cristina ISPAS, Vasile ERNU

ARTA
Madalina Iulia TIMOFTE aduce in discutie Identitatea facand referire la doua expozitii interesante din Europa si America, Andra CHITIMUS ne invita sa reconsideram recenta Binenala de arta de la Bucuresti iar Igor MOCANU vorbeste despre memorie si body discourse cu referire la expozitia Reginei Jose Galindo de la MNAC - Urgent Issues.

POEZIE
Elena VLADAREANU, Vadim LUNGUL, Mihail VAKULOVSKI scriu si raspund la intrebarile noastre

TEATRU
Sandu MACRINICI o provoaca la dialog pe Nicoleta ESINENCU

JURNAL
Alexandru VAKULOVSKI ne povesteste prima sa calatorie in Romania dupa expulzare
& multe alte suprize

SUPLIMENTE:
AREA Chicago / bombabuzunare / Curaj / HZ pofta buna! HZ Multumesc / Oberliht / PLIC international / Studentul din PLIC/ TIUK!
EXPO la PLIC
Vlad NANCA [RO]
Hose PABLO [MD]
Ghenadie POPESCU [MD]
Vladimir US [MD]
DVD la PLIC
GENUL ZERO
Curator: Sanda WATT [RO]
Cu:
Aleksandra ACIC [RS]
Tatiana FIODOROVA [MD]
Cinty IONESCU [RO]
Delia POPA [RO]
Larisa SITAR [RO]

joi, 12 august 2010

Sigur Ros - Sæglópur (HD) Official Video

Junky

" Marfa e o ecuaţie celulară care ne învaţă lucruri general valabile. Eu am învăţat o grămadă folosind-o. Am văzut viaţa măsurată în pipete cu soluţie de morfină. Am trăit senzaţia agonizantă de privare din starea de sevraj şi plăcerea uşurării atunci cînd celulele însetate de marfă beau din ac. Poate că orice plăcere e uşurare. Am învăţat stoicismul celular pe care marfa i-l predă consumatorului. Am văzut o celulă plină de junkeri sevraţi, tăcuţi şi imobili în nenorocirea izolată a fiecăruia. erau conştienţi de zădărnicia oricărei lamentări, a oricărei mişcări. Erau conştienţi că, în esenţă, nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Nu există nici o cheie, nici un secret pe care să-l aibă altcineva şi să ţi-l poată da.
Am învăţat ecuaţia mărfii. Marfa nu e un mijloc de a spori bucuria de a trăi, ca alcoolul sau iarba.
Marfa nu e o plăcere. E un mod de viaţă."
William S. Burrroughs

miercuri, 11 august 2010

,,,

TV9 Gujarat - 82-year-old Yogi Prahlad Jani normal without food and wate...

In India un pustnic hindus, Prahlad Jani e numele lui a devenit unul din cele mai cautate obiective turistice. Zilnic zeci de oameni il viziteaza in pestera in care locuieste. Si asta pentru ca e singurul om de pe planeta care se hraneste doar spiritual. De 70 de ani batrinul, acum are 82, nu a mancat si nu a mai baut nimic. Doar meditatie, atit…Am fost sceptic la inceput, apoi am citit in ziare serioase si credibile ca medici importanti au certificat faptul ca indianul nu se hraneste si nu bea nimic.

Zilele trecute armata indiana impreuna cu medici si savanti americani si britanici l-au luat pe batrin din pestera lui ducindu-l pentru analiza amanuntite intr-un spital militar…Presa din toata lumea cauta sa afle locul in care se afla indianul acum.

“Dorim sa aflam mai multe lucruri despre supravietuirea oamenilor fara hrana si fara apa. Vrem sa identificam energia care îl tine în viata”, a declarat unul dintre medicii care se ocupa de acest caz.

Ministerul Apararii Indian a confirmat ca batrinul nu e un impostor si ca din analizele facute a reiesit ca nu a mai consumat hrana sau apa de mai bine de 70 de ani…Nimeni nu stie cit va mai dura studierea indianului…

Daca spiritul poate tine loc de hrana, inseamna ca exista ceva…Ca nu se stinge lumina, dupa…Voltaire spunea…”Ma tulbura acest ceasornic care este universul si nu pot sa cred ca un astfel de ceasornic nu are si un ceasornicar…”



preluat de pe http://www.dannegru.com/

din "Jocul cu mărgele de sticlă", Hermann Hesse

Când, mai târziu, îl vizitaseră întâmplător oameni dornici să afle mângâiere şi să se spovedească, Iosef descoperi cu recunoştinţă în aceasta o chemare a harului şi, totodată, găsi o uşurare a vieţii lui de penitent: fiinţa lui căpătase un sens şi un conţinut mai presus de el însuşi, i se încredinţase o misiune, putea sluji altora sau putea sluji ca unealtă a lui Dumnezeu, pentru a atrage sufletele la sine. Fusese un simţământ minunat şi cu adevărat înălţător. Cu timpul însă ieşi la iveală că până şi bunurile sufletului aparţin celor pământeşti şi pot duce la ispite şi capcane. Anume , adesea, când un asemenea călător venea pe jos sau călare şi se oprea în faţa peşterii lui din stâncă, rugându-l să-i dea o înghiţitură de apă şi, după aceea, să-i îngăduie să se spovedească, lui Iosef al nostru îi dădeau târcoale un sentiment de mulţumire şi de satisfacţie, de auto-satisfacţie, o vanitate şi o dragoste de sine, de care, îndată ce-şi dădea seama, se îngrozea foarte tare. Nu rareori îl ruga în genunchi pe Dumnezeu să-l ierte şi-l mai ruga să nu mai vină la el, nevrednicul, nici un mărtu¬risitor, nici din colibele fraţilor penitenţi din apropiere, nici din satele şi oraşele lumii.

marți, 10 august 2010

Stefan Zweig despre Herman Hesse

Stefan Zveig despre Herman Hesse
" Herman Hesse locuieşte la o oră de oraş, într-o fermă veche, mică, simplă, lipsită de orice confort. /.../Trăsăturile feţei sînt pronunţate, chpul pe jumătate copilăros, şi totuşi al unui bătrîn erudit rafinat, un cap de Holnein, german, riguros, inteligent. Vorbeşte cu accent elveţian. /.../ A început să picteze: îmi oferă o splendidă acuarelă. Curios, cît de lesne sîntem de acord în toate judecăţile noastre: cu unele spirite de elită, nu am niciodată vreun diferend."

luni, 9 august 2010

cine stie, oare a apărut noul număr al revistei La plic?

Vladimir parcă spunea că ar trebui deja să apară. Dar oare a apărut? Aţi văzut-o cumva?

şi azi am mers pe jos două ore

azi am mers pe jos doar două ore, după două ore nu-mi mai puteam mişca picioarele, abia de le mai ridicam de pe asfalt, totuşi, nu am cedat şi nu am urcat în tramvai şi nu de aia că îmi sug de sub unghii, dar pentru nu voiam să renunţ şi am tot ţinut-o sfoară de-a lungul unui canal, revenind într-un parc în care mai fusesem acum vreo cinci zile, trecînd pe lîngă o femeie poliţistă care cu uşurinţă ar fi putut fi un top model şi pe lîngă nişte gunoieri cu priviri foarte inteleginte care, nu-i exclus, să aibă vreo facultate în spate. Şi am tot ţinut-o aţă pînă s-o stricat norii şi atunci m-am reîntors, împleticindu-mi anevoie picioarele. Chiar şi dacă eram foarte obosit, am bucurat-o foarte tare pe o franţuzoaică ce mă rugase s-o fotografiez pe fundalul unei clădiri foarte vechi că i-am vorbit în franceză. Şi eu m-am bucurat că am avut, în sfîrşit, cu cine vorbi în oraş, după ce am tăcut toată ziua. şi în timp ce mă întorceam am trecut pe malul rîiului unde un sculptor şi o sculptoriţă îşi instalaseră atelierul. Şi cînd eu treceam pe alături, ei ciopleau în piatrră o lucrare, chiar pe malul rîului. ar mai trebui să spun că soarele asfinţea şi că oamenii nu se grăbeau nicăieri, ci stăteau întinşi pe peluze sau stăteau tolăniţi în fotolii, pe terase. Şi eu aş mai fi rămas, dacă aş mai fi putut să-mi mişc picioarele.

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei:
"...un nou post de chelner şi de viitor maitre d hotel mă aştepta undeva , în regiunea muntoasă a Decinului... Cînd am ajuns la faţa locului, mai-mai să mă sperii. În locul unui mic hotel aşa cum îmi imaginasem, am dat peste un orăşel sau, dacă vreţi, peste un sat întins în mijlocul unor păduri împînzite cu izvoare de apă termală, unde aerul era atît de curat, încît puteai să-l aduni în cana ta de apă minerală şi să-l bei fără reţinere..."
Parcă s-ar potrivi şi Chişinăulu, nu-i aşa?

Chuck Palahniuk



Eroziune

Un poem despre domnul Whittier

de Chuck Palahniuk

- Aceleaşi greşeli pe care le făceam cînd locuiam în
caverne, spune domnul
Whittier, le facem şi azi.
Aşa că poate ne e dat să ne batem şi să urîm şi torturăm
unii pe alţii...

Domnul Whittier îşi apropie scaunul cu rotile de marginea
scenei,
domnul Whittier cu mîinile lui pătate, cu ţeasta lui
pleşuvă.
Cutele feţei lăsate par să-i atîrne
de cei doi ochi prea mari, de ochii lui înceţoşaţi, umezi
cenuşii.
Cu cercelul vîrît printr-o nară, căştile
CD player-ului încolăcite în jurul ridurilor şi cutelor
gîtului uscat ca o pastramă.

Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvenţă de film
alb-negru:
capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate
mărşăluind,
gura şi ochii pierduţi printre cizmele de camuflaj şi
baionetele care-i viermuiesc pe obraji.

Spune:
- Poate că suferinţa şi chinul sînt scopul vieţii.
Gîndiţi-vă că sufletele voastre sînt aruncate înăuntru
ca nişte pietre urîte,
ca o materie primă sau o resursă naturală, ţiţei sau
minereu.
Şi toate conflictele şi toată suferinţa sînt doar şmirghelul
care ne freacă,
ne lustruieşte sufletele, ne finisează
ne învaţă şi ne desăvîrşeşte viaţă după viaţă.
Apoi închipuiţi-vă că aţi ales să săriţi înăuntru, din nou şi
din nou,
ştiind că suferinţa e singura raţiune pentru a fi pe
pămînt.
Domnul Whittier, cu prea mulţi dinţi îngrămădiţi pe maxilarul îngust,
cu sprîncenele ca nişte rostogoale uscate, cu urechile ca
nişte aripi
întinse de liliac,
cu armatele de umbre mărşăluindu-i pe faţă,
spune:
- Singura alternativă ar fi că sîntem de-o prostie eternă.

Purtăm războaie. Luptăm pentru pace. Luptăm împotriva
foametei. Ne place lupta.
Luptăm şi luptăm şi luptăm, cu armele sau vorbele sau
banii noştri.
Şi planeta nu-i cu o iotă mai bună decît a fost înainte
de noi.

aplecîndu-se în faţă, agăţat cu mîinile de braţele
scaunului cu rotile,
în timp ce armatele îi mărşăluiesc peste faţă, tatuajele
mişcătoare
ale mitralierelor şi tancurilor şi artileriei,
domnul Whittier spune:
- Poate trăim exact aşa cum ne este dat.
Poate că uzina noastră planetară ne procesează sufletele...
cum trebuie.



Cobai

de Chuck Palahniuk

Ar fi trebuit să fie o tabără pentru scriitori. Ar fi trebuit
să fim în siguranţă.
O colonie de scriitori, izolată, unde-am fi putut lucra,
condusă de un bătrîn muribund pe nume Whittier,
pînă n-a mai fost ce-ar fi trebuit.
Şi-ar fi trebuit să scriem poezii. Poezii drăguţe.
Gaşca asta a noastră, elevii lui talentaţi,
închişi departe de lumea obişnuită timp de trei luni.

Şi ne-am dat unii altora porecle, de pildă „Peţitorul”. Sau
„Veriga lipsă”.
Sau „Mama natură”. Nume prosteşti. Asociaţii libere.
Aşa cum inventai, cînd erai mic nume
pentru plantele şi
animalele din lumea ta. Peoniilor lipicioase
de nectar şi năpădite de
furnici le spuneai „floarea furnicii”. Cîinilor Collie le
ziceai „Lassie”.
Aşa cum azi îi spui cuiva „ăla cu un singur picior”
Sau „ştii, negresa aia...”

Ne-am numit unii pe ceilalţi:
„Contele Calomniei”.
Sau „Sora Justiţiară”.
Nume pe care ni le-am câştigat după poveştile noastre.
Nume
pe care ni le-am dat
după vieţile noastre, nu după familii:
„Lady Zdreanţă”
„Agentul Ciripel”.
Nume primite după păcatele noastre, nu după slujbe:
„Sfăntul Fără-Maţe”.
Şi „ducele Vandalilor”.
După greşelile şi crimele noastre. Opusul
numelor de supereroi.

Nume prosteşti pentru oameni în carne şi oase. Ca şi cum
ai tăia o păpuşă
de cîrpe şi-ai găsi înăuntru: intestine adevărate, plămîni adevăraţi, o inimă care
bate, sînge. Mult
sînge încins, lipicios.
Şi-ar fi trebuit să scriem povestiri. Povestiri amuzante.
Eram prea mulţi, noi ăştia izolaţi de lume pentru
o întreagă primăvară, vară, iarnă, toamnă – un întreg anotimp
al acelui an.

Nu conta cine eram, cel puţin pentru bătrînul domn Whittier.
Dar nu ne-a zis asta de la început.
Pentru domnul Whittier eram animale de laborator. Un experiment.

Dar nu ştiam.
Nu, era doar o tabără de scriitori pînă cînd a fost prea
tîrziu
să fim altceva
decît victimele lui.

duminică, 8 august 2010

am citit proza ecaterinei

Am citit proza Ecaterinei care mi-a plăcut după ce am mers patru ore şi jumătate pe jos, cam de la ora cinci, fără să mă opresc decît să beau o apă sau să mă holbez la noile tipuri de distracţii contemporane. În rest, am mers mereu, am mers întruna, ca un monoman, dar am mers aşa mult pentru că mi-am propus să nu mă folosesc de nici un tip de transport în comun prin oraş. Şi am mai mers aşa mult pentru că am descoperit un nou parc fără sfîrşit prin care am mers două ore şi jumate. Şi prin acel parc, unde sînt piste pentru ciclişti şi cărări noroioase pentru cai şi drumeaguri sălbătăcite prin pădure, cu băltoace şi fără asfalt, m-a ajuns din urmă o femeie care alerga şi după ce m-a depăşit şi-a scos din poşetă un pistol, l-a ridicat în aer şi l-a încărcat şi a continuat să alerge cu pistolul în mănă, iar mie mi s-o tăiat respiraţia, căci pe poteca aia de pădure din inima oraşului eram numai noi doi. Totuşi, am înaintat, dar nu am mai dat de ea. Se vede că alerga repede. În schimb, după ce am ieşit pe o alee asfaltată, am întîlnit foarte mulţi oameni care alergau cu căştile în urechi. Dar şi mai mulţi care se distrau cum puteau. Sau încercau să-i binedispună pe alţii. Aşa încît am întîlnit şi un tip fără cap, adică şi-a confecţionat un asemenea palton încît parcă nu avea cap. Cu toate că îl avea, dar şi-l ascunsese sub haină. Şi toate astea doar pentru a se distra şi pentru a amuza lumea. După ce am revenit în oraş, am întîlnit foarte mulţi ruşi şi foarte mulţi români. Nu ştiu de ce, dar seara sînt mai mulţi decît ziua. Ei bine, şi toate astea mi s-au întîmplat în timp ce mergeam pe jos, iar pe jos am mers patru ore şi jumătate. Şi după patru ore şi jumătate de mers întruna pe jos am citit proza Ecaterinei şi mi-a plăcut mult.

tot din Hrabal şi tot din L-AM SERVIT PE REGELE ANGLIEI

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei:

"...dumnealui era poet şi publicase în orăşelul nostru un mic volum de poeme...şi adusese tot tirasjul în camera lui, unde se apucase să aştearnă pe podea, exemplar lîngă exemplar...şi continuînd aşa, ajunsese să îmbrace toată camera cu cărţuliile acelea albe, dar îi mai rămăsese încă destule, drept care, dumnealui a început să le înşire pe culoar, ajungînd cu ele pînă în dreptul scării..."

Fragentul de mai suse tot din Hrabal, iar personajul e poetul Tonda.

To the Whore Who Took My Poems ~ Charles Bukowski

Jurnale intime

În paralel, mai citesc o carte de Jasques Le Rider, Jurnale intime vieneze, o carte delicioasă ca o salată de roşii, unde, între multe altele, susţine şi ideea că jurnalul este punctul de plecare pentru operele multor scriitori. Iar alţii îi datorează enorm. Mai e şi a treia categorie în textele cărora jurnalul şi ficţiunea se împletesc strîns.
Iată un pasaj din jurnalul lui Robert Musil pe care-l comentează Jacques Le Rider:" Poate că, în curînd, nu se vor mai scrie decît jurnale, pe considerentul că tot restul este insuportabil..."
Iată ce mai spune Jacques Le Rider despre jurnalele lui Musil: " Jurnalele reuşesc să facă mai atrăgătoare personalitatea lui Robert Musil, corectînd efectul- profund înşelător- al superiorităţii suverane, într-o oarecare măsură dispreţuitoare la adresa muritorilor de rînd, pe care o pot produce unele capitole din "Omul fără însuşiri"..."
Iată încă un pasaj din jurnalul lui Musil:
" Generaţia mea este antimorală sau amorală pentru că părinţii noştri nu vorbeau decît despre morală, dar acţionau ca nişte mici-burghezi imorali..."
E o carte foarte interesantă! Voi reveni!

sâmbătă, 7 august 2010

in oras- jurnal

In saptamina asta pentru prima dată am văzut doi oameni certîndu-se - se certau la intersecţie, cînd încă nu se aprinsese verdele, era un bărbat cu părul coliliu şi o femeie scundacă, el striga la ea, iar femeia se uita într-o parte şi tăcea- în rest, nu am mai întîlnit aşa ceva. Da, au trecut pe lîngă mine sau eu am trecut pe lîngă oameni încruntaţi sau taciturni, dar să dau peste doi indivizi certîndu-se în plină stradă, aşa ceva nu am mai văzut în această săptămînă. Am întîlnit foarte mulţi oameni surîzînd sau rîzînd în hohote sau strîmbîndu-se sau ieşind cu berile deasupra capului triumfînd sau vorbind zgomotos şi cu voluptate. Pentru că astăzi toată ziua a plouat, poate de aia, am dat peste cei doi. Probabil, soţ şi soţie. Ţîrcîie mărunt şi pentru prima dată am mai întîlnit oameni zgribuliţi sau oameni grăbindu-se. Şi pentru că plouă, toţi preferau să se fotografieze. Lumea preferă să se fotografieze atunci cînd plouă. Sau să se certe. Sau să se grăbească. Totuşi, cei mai mulţi oameni- foarte mulţi asiatici, foarte mulţi japonezi, coreeni, chinezi, indieni-zîmbeau. Au fost oameni pe care i-am întîlnit de mai multe ori. Am dat şi peste români zîmbitori. Sau peste ruşi expansivi. Sau peste unguroaice galeşe.
Şi am mers două ore pe jos, fără să ştiu unde am să ajung, fără să întreb de nimeni ce clădire e aia sau aia, lăsîndu-mă în voia străzilor care mă duceau în locuri neobişnuite. Am mers în sus, în jos, la stînga, la dreapta. Am trecut canalul. Am dat o raită prin parcuri.
Am găsit bazarul şi m-am împrietenit cu vînzătorii turci care sînt foarte amabili şi care cred că şi eu sînt truc. Unul nu mă credea că sînt român şi îmi vorbea în turcă. Apoi m-am împrietenit şi cu tîrgoveţii bulgari de la care am negustorit mere şi aceştia tot susţineau că aş fi bulgar. Am dat şi peste o doamnă din Moldova, daar aceasta m-a repezit cînd i-am vorbit româneşte.
Iar în oraş, la fiecare colţ de stradă sînt biciclete gratis.
Acum am să ies din nou în oraş. Chiar şi dacă plouă. Ca să mai întîlnesc oameni zîmbind.

tot din Hrabal şi tot din L-AM SERVIT PE REGELE ANGLIEI

" PE URMĂ, ÎN TIMP CE ZĂCEAM DESPUIAŢI UNUL LÎNGĂ ALTUL, amîndoi cu ochii aţinitiţi în plafon, am sărit deodată în picioare şi, scoţînd din vază un fir de bujor, am început să rup petală după petală şi le-am presărat pe pîntecul blondei, apoi încă un fir şi încă un fir, garnisînd cu petalele cîtorva fire de bujor tot pîntecul domnişoarei, şi priveliştea mi se părea atît de frumoasă, încît stăteam şi-mi desfătam privirea..."

E un fragment din acelaşi Hrabal, Bohumil HRABAL, L-am servit pe regele Angliei. E pur şi simplu încîntător. Nu credeţi?

L-am servit pe regele Angliei - Bohumil Hrabal

Bohumil Hrabal
L-am servit pe regele Angliei ( un foarte, foarte mic fragment)

" ...Şi, rostind aceste cuvinte, apucă la iuţeală un pahar cu grenadină şi, ridicîndu-l desupra capului, şi-l răsturnă în păr, apoi încă unul şi încă unul, acum trupul ei era totul numai sirop de zmeură şi spumă de sifon şi, în timp ce ultimul pahar de grenadină se prelingea încetişor în decolteul ei, blondina a strigat: Nota!... şi a plecat lăsînd în urma ei o dîră de parfum cu iz de zmeură..."

Oare nu e minunat fragmentul ăsta din Hrabal? Şi aşa e toată cartea! E pur şi simplu bestială!

vineri, 6 august 2010

proiecţie pe un zid ruinat

video

1 mai 2010

video

Ion Buzu

video

texte

faci pluta umplu cada cu apă

pot să îţi vorbesc despre pixeli. sau venele mele. nişte
sârme cuprate ascunse în piele să nu le vadă ceilalţi.
ori nichel inoxidabil. inoxul din furculiţe. sunt iadul.
îl scapi. îţi scapă. mereu am fost sensul pe care-l
pricep cel mai bine. am fost sensul pe care l-am crezut.
îl cred adevărat. uşa asta nu o cunosc. muzica asta îmi
zgârie umerii. prea tare fanfara. înăbuşirea instinctelor.
zahărul împietrit în linguriţa umedă de ceai. să fie ca
şi cel de data trecută. un pliculeţ la doi. dinţi clănţănind,
gura pungă. pot să vorbesc despre dragoste. nu te băga în
posterităţi astronomice. vocea ta este îndeajuns. mor
prea mulţi. o să trăim în cimitire. pământul va fi un
cimitir. nu e bine. trăiască noroiul. trăiască noroiul.
şi gheţarii. şi şi.


vine noroiul

dimineaţa găseşti frigiderul, găseşti clătitele cu
ciuperci. îţi torni într-o cană lapte rece.
ai vrea să mănânci din frigiderul altuia.
vreai măcar o dată pe săptămână să se schimbe
imaginea oraşului tău, de la balcon, cu imaginea
oricărui alt oraş. mai frumos, sau, mai urât,
doar să se schimbe. să se întâmple anormalul acum.

te întorci în noaptea trecută. noaptea în care plouă încet.
ieşi în faţa blocului. schiţezi o caligrafie măruntă până la
scrânciob. ajungi la el. îl ştergi îndelung cu palmele de apă.
te aşezi. ai iluzia că ai atins fericirea supremă. vrei să
te clatini. nu merge. te uiţi în dreapta şi observi
lanţul. e noapte. afară plouă. tu stai neputincios în
scrânciobul acesta nechituit, prins cu un lanţ gros de fier.
ai un balon cu hidrogen în loc de cap. fredonezi o piesă pe
care nu o ştii, până răguşeşti. din câteva ferestre se vede
lumină. din câteva ferestre se văd fotolii, care se uită la
televizor.

vrei să îţi legi şireturile. şireturile mereu
ţi-au dat o pauză de gândire, sau, măcar, ţi-au spălat umilinţa, dar
nu ai şireturi. se-aude furtuna. în tine e prea multă linişte.
zici că ai adormit. visezi un coşmar toată noaptea, până te trezeşti.
trezirea-i infectă.


tic tac

mergem cu 60 km pe oră
orizontul e o linie
pe cerul purpuriu
se ridică o fâşie gri
dacă stai să-ţi imaginezi
zici că e fum de ţigară
dar acolo ar putea fi chiar incediu

acum tu

din piaţa centrală autobuzul a ieşit clătinându-se.
nu pentru reala bucurie a oamenilor care se
îmbulzesc în piaţa centrală, ci pentru semaforul, care nu îşi
mai muta culorile în nicio direcţie. şoferul, cu
ambele mâini pe volan, înghiţind sec, când de departe
apar gigantice afişe publicitare cu bere. cu multă bere.
38 de grade la umbră. oamenii îşi acoperă ferestrele
cu ziare comuniste sau democratice. nimeni nu
poartă cravată. nimeni nu e la costum. nimeni, pe nimeni nu văd cu
vreun fel de mâneci lungi. nimic. muzică. nimic. doar
trăncănitul roţilor pe şosea şi câţiva pasageri,
care îşi vorbesc, fiindcă se ştiu. oamenii îşi
flutură benzile de hârtie lipicioase de prins muşte.
2 lei bucata. în mine e frig.

câteodată îţi vine
să fii needucat. să-ţi plesneşti obrazul drept.
să alergi după o muscă chiar dacă musca nu se mai ia de tine,
să bei apă pofticios, când alţii nu o au, să îţi
conectezi camera de filmat şi să vorbeşti cu ea,
adică, să faci un poem, pentru care oamenii să aducă
reacţii, sau să rămână indiferenţi, în umbrele ziarelor
din ferestre. frigul din mine se încălzeşte. dungile
se ondulează în nişte forme incerte. palmele. palmele
au nevoie de mănuşi galbene de cauciuc. şi de cuţit cleşte ochelari pălărie apă clocotită
într-o căldare. să-ţi zică lumea criminal înainte
să apuci viaţa de rădăcini.

parfumul a dispărut
din pori şi nu s-a mai întors decât seara, între
pereţii aburiţi, pe care îi numesc acasă. şi în care
mă sprijin. arunc trandafirii ofiliţi la ghena de
gunoi. preferam să-i spun gheenă, pentru orice
context. mă uit la scrânciobul roşu pe care mai
nou l-au instalat în faţa scării blocului meu, cu
o săptămână în urmă. mi-e ciudă că n-am apucat
să-l încerc, atunci când mă grăbeam. şi deloc.
îmi dau bretonul peste cap. îl prind aşa.
beau apă cristalizată. ascult eagles. caldul din
mine se înfierbântă. mă gândesc la un anumit tip
de marketing în literatură. stop. acum gândeşte-te
tu la asta. eu dau drumul la apă mai tare. apăs
pe insuportabil. îmi amintesc de toate sufocările mele.

acum aminteşte-ţi tu. nu saliva. nu-ţi aminti,
nu-ţi inchipui ce nu ştii. deschide, ia o carte,
la o pagină întâmplătoare. găseşte rândul 12 sau
13 sau care îţi vine. citeşte cu voce:

"12 septembrie 1939
Statu-qu fizic. Sunt din ce în ce mai aproape de ramolirea totală.
Daniel Fleg"