miercuri, 30 august 2017

Nora IUGA

Din Cand in Cand era Marti


cum poti sa mai existi
când ti se taie raiul în doua
si malurile lui stau fata-n fata
ca niste armate dusmane
vreau sa scriu acum
cât creierul sângereaza
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau sa astept sa se aseze drojdia
nu vreau sa astept sa ma ridic deasupra
sa ating distanta regulamentara
de unde se vad mai clar
dezastrul si ramasitele lui
iata sunt o cutie nenorocita de carton
din care s-au scos pantofii
si i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea sa-mi vânda cutitele la pret redus
eu îmi pipai carotida si simt
o irezistibila atractie
o fata chiar o fata era
aratarea aceea alba
o ectoplasma care vorbea la telefon
pe urma izbitura zilei în fata
când telefonul disparea
cu numere cu tot
si s-ascundea într-o padure
printre ciupercile rosii
ca niste semnale de alarma
mi s-a sfâsiat realitatea
de sub ea iese o fata de cal
care alearga singur si fara jocheu
continuându-si cursa pâna la capat
sa fii constiincios
sa-ti neglijezi pâna si durerea
ca sa-ti îndeplinesti obligatiile
din când în când era marti
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
as fi vrut sa fac o perversitate
sa-mi desert cuvintele
în urechea unui barbat
pâna la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pata arsa
ramasa pe fata de perna
dupa ce ai adormit cu tigara aprinsa
daca ramân singura
ca pisica aceea care-si pierde sângele
printre copaci nevazuta de nimeni
am avantajul unei umilinte distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iata fumez fumez ca o nebuna
mi-am regasit riscurile
sunt mai tânara decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
vad adevarul vad vaza de sticla
în care apa a secat
ar trebui sa-mi fardez
pleoapele obrajii
o punga încretita pe fundul careia
au ramas dâre de boia
ar trebui sa ma întâlnesc
cu niste domni batrâni
sa-mi trec setea
prin vara lor secetoasa
vin umbrele ca niste camasi
straine de noapte
vin umbrele ca niste trenuri negre
în dreapta si-n stânga terasamentului
morti tineri nepasarea lor pura
stergând orice promisiune
acum când nu mai exista alternativa
când inelul si-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu ma mai tenteaza nici macar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea ma acopar
sub stâlpul de beton
teapan si rece
prin care trece curentul
fara sa-l atinga
 


Nora IUGA

Nora IUGA


SI DAC MI SE VAD JUMATATILE

şi bernard pivot mă întreba
care e cel mai frumos cuvînt
îmi venea să spun miraj
dar mi-era ruşine
că mi se văd jumătăţile
în oglindă o femeie permanentă
vede o femeie provizorie
"ce sfîrcuri avea
ar fi putut să cînte cu ele la pian"
 

Nora IUGA

marți, 29 august 2017

Nora IUGA

INIMA ALBASTRA

vai, cu ce bărbat urât
am dansat aseară boleroul
toată noaptea l-am privit și am tăcut
și în zori mi-am incendiat trusoul

ce bărbat urât oh, ce bărbat
am legat aseară-ntr-o batistă
și pe apa morților l-am dat
eu dintre frivole cea mai tristă

și acum vă zic cu jurământ
că nu am regret nici rușine
dar îmi pare rău că în mormânt
n-o să se mai culce el cu mine


Un poem de Nora IUGA

duminică, 27 august 2017

Artiom OLEACU

xxxxx

xxxxx

ieri te-am visat tată din nou
eram pe malul mării aşezaţi pe nisip
ca băieţii din filmul nostru preferat
cu pistoalele-n faţă
îţi închipui această imagine tată
îmi pare că subconştientul meu o ia razna
tu îmi spuneai un banc şi rîdeam ambii
ca proştii
m-ai întrebat tată dacă am o gagică
ţi-am răspuns
tată desigur
e la fel de frumoasă ca mama
şi parcă simţeam că ceva
nu e bine
la fel cum povestea stupidă
că după
vom culege piersici şi portocale
e imposibil
fiule cu siguranţă visezi şi ţi-e frică
tată de ce eşti atît de fain şi înţelegător în vise
o frică cretină
ca şi-atunci cînd eram student şi m-am trezit
după o noapte de beţie la cămin
iar oglinda
mi-a arătat faţa mărită
m-am speriat foarte tare
am crezut că am înebunit deja iar lumea distorsionată
se răzbună pe mine
ma-m speriat mai puţin cînd mi-a căzut peste deget
capacul de la canalizare
tu nu erai alături iar eu plîngeam înăbuşit
de-atunci mi-ai stricat toate visele
tată e imposibil să vorbim acum
cu pistoalele-n faţă
ambii
pe malul mării
din cauza ta n-am nici frate nici soră
te întreb încă o data
de ce ai părăsit-o pe mama
nu schimba subiectul
nu mă întreba
care-i echipa mea preferată de fotbal
fii sincer cu mine
cînd mă voi trezi
nu voi putea să-ţi strîng mîna
te văd doar în vise
lucrul acesta
mă umple de fericire
răspunde-mi cît mai repede tată





O poezie de ARTIOM OLEACU

sâmbătă, 26 august 2017

Veronica Stefanet

Te-am visat urât azi noapte.
Eu te iubeam,
iar tu m-ai înşelat
Ţi-am povestit,
am râs cu poftă
peste o clipa
ambii am uitat.
Şi totuși straniu
de ce eu mai rămân
un pic supărată
iar tu mă privești
de parcă te-ai simți vinovat.

O poezie de Veronica STEFANET

Veronica STEFANET

Lucrurile importante i se întâmplă neașteptat.
Trăirile colorate
și cele mai frumoase iubiri – necondiționat.
Copilul ce privea acvariumul
pentru prima dată.
Țâncul maidanez ce a lins-o în palmă
când era tristă și debusolată.
Un sărut multașteptat
ce a găsit-o în clipa, în care nu era gata.
Stări de unitate, prietenii, nostalgia, discuțiile noaptea cu tata.
Muzee, concerte, cărți și filme –
darnica cutie cu lumină – de ani de zile neschimbată.
și casa ei fidelă de pește – gingășia și siguranța
pe care i-o dă apa.
Setea –
(în zilele în care n-o trădează)
e ceea ce-i mișcă cursul
O face să se trezească
Din nou să-și pună întrebări
şi să caute răspunsuri
Să aibă poftă să vadă o dată răsăritul
și măcar încă o dată apusul.

O poezie de Veronica STEFANET

Cristina DICUSAR

aștept să vină fericirea
să-mi vindece durerea de gât și frigurile
o aștept ca pe-o pisicuță abia născută ca pe visul lui Debussy
și la mama și la bunica și la tata și la frate-meu
și la toată lumea vino vino fericire și să nu pleci
noi îți vom cumpăra biscuiți Nefis și bomboane mentolate
îți vom turna coniac Călărași
vino vino fericire
și nu te va durea niciodată gâtul.

O poezie de Cristina DICUSAR

sâmbătă, 19 august 2017

Anastasia PALII

Am fugit de la grădiniță

Am fugit de la grădinița Îngerașul nr.10
să ne jucăm de-a mama și tata
într-o centrală termoelectrică,
legându-ne copilăria de turbine.
Căutam jucăriile de altădată
să construim cu ele străzi
pe care să fugim cât mai departe.
Marina ne căuta
dar noi ne-am ascuns
într-un transformator
și ne-am lăsat pe pereți numele adevărat.
Am jurat că ne vom reîntoarce să-l recuperăm
și-am plecat electrizați –
se lipeau de noi sârmele și piulițele
și-am șters toate urmele

ca să nu ne găsească Marina.

O poezie de Anastasia PALII

Artiom OLEACU

xxxxx
mi-am întors cu meticulozitate
buzunarele
pe dos
de-a lungul anilor
mi s-a format o deprindere
nu-s
poate-s în căptuşeala pălăriei
nu
nici acolo
intru-n apă
apa mă cuprinde pînă la genunchi
îmi pun ochelarii
nici zare de scoică
nici zare de peşte
doar umbre
de frică scot sticluţa din
buzunarul interior al sacolului
beau puţin
dincolo de ochelari
văd o rochie albă
pe-un umăraş
nimic demn de luat în seamă
simţurile îmi dau năvală
îmi ascund mîinele-n buzunare
rochia albă
contorsionată
nerebdătoare
ca un caşcaval topit
mă aşteaptă-n cui




xxxxx
aş fi cel mai fericit prietene
dacă tu dragă artemie
la bătrîneţe
cînd vei fi un mormoloc aureolus neajutorat
cu punga cu chefir cărînd după tine ca o moluscă hidoasă
îmi vei reciti poemele uneori
vei plînge de bucurie şi vei înţelege
cît de proaste sunt ele şi tu
dragă artemie
ai destul timp la dispoziţie ca să le scrii
şi să le rescrii din nou

ca să le faci cu adevărat mai bune

Doua poezii de ARTIOM OLEACU

marți, 15 august 2017

Rodica GOTCA

Numele Cel mai bine e să nu ştii a-ți scrie numele, Sã nu-l poți pronunța, Sã nu-l vezi, Sã nu-l simți tatuat sub piele. Asta ar aboli tot – Stereotipurile şi fobiile preexistente, Coşul pieptului, laba piciorului, Fruntea încrețită şi pistruii de pe sâni. Numele stricã tot – E un fel de boală incurabilã, Alergie la libertate şi strâmtorare heteronimică. Oare nu e fermecător să îți schimbi numele în fiecare dimineață, Să îl potriveşti pantofilor şi irisului exact ca pe nişte fuste : Le iei la rând din garderobă, Le probezi pe toate până o nimereşti pe cea de luni, apoi pe cea de marți ş.a.m.d. Duminica poți fi nudă… Te poți odihni de nume, Îți poți savura corpul imaculat, fără vreo pecete, Porii deschişi îi poți auzi cum respiră, cum emană vid neuronii. Ce poate fi mai feeric?! Numele te îmbracă strâmt, Te roade în şolduri, Te pişcă fermoarele Şi te sufocă toți nasturii mari şi mici. Trebuia să mă cheme Maia, Era să fiu josuță, blondă, cu sânii mari şi fesele rotunde, Avea să am ochi albaştri, buze subțiri, degete lungi, genunchi şlefuiți în albul cărnii Şi n-avea să scriu niciodată poezie. Avea să fac matematică superioară, să joc şah, să mănânc salată de piept de pui, Sã scriu frumos, să port pantofi cu botul ascuțit şi să-mi vopsesc unghiile cu ojă roşie. Avea să mă mărit la 30 de ani și să nasc două fete gemene. Să lucrez într-un birou strâmt, dar cu pereții de sticlă și geamul mare, prin care n-avea să am tentația să mă arunc. Trebuia să mă cheme Anna, Era să am bucle negre, ochi căprui, mâini puternice și frunte lată și senină. Era să mă duc la școala de muzică până-n clasa a 7-a și s-o abandonez într-o bună zi pentru a intra la colegiul de medicină din Bender. Era să învăț bine și s-o tratez pe bunica de osteohondroză și să-i fac masaj. Era să am un Nissan albastru, Cu care să mă duc la serviciu, la spitalul din Căușeni, Să fiu acasă duminica și în fiecare vară să plec la mare în Bulgaria. Era să fiu un pic mai fericită decât Maia, care avea să aibă mai mult noroc decât subsemnata.

O poezie de Rodica GOTCA

duminică, 13 august 2017

Cristina URSU

Ea urlă de la balcon 
 că nu poate adormi de vreo două ore, 
s-o audă toți cum sufera si se vaieta ca o moluscă 
ochii ei de cristal îi răsfrâng lumina mai ceva ca la pink floyd și
stelele toate i s-au strâns în melanj și-i topesc 
 norii de pe frunte, 

Ea tăvălita sub cuvertura molatică, incandescentă, vibrantă.
 fericită vorbește cu barba lui ca un copil mic, ea–
uneori îi fericită,ca acum, de exemplu,când îl strânge în brațe și-
urlă de la balcon că nu poate adormi de 
vreo două ore

O poezie de Cristina URSU

Rodica GOTCA

„Umbra lui Vsevolod”

„Dragostea uneori...”
Îmi spune fața ta înjunghiatã,
Pe care o resimt cu rãdãcina firelor de pãr.
Repet, confirm, înghit drojdia unor epitete metaforice,
Trag cu ața dintre dinți rimele
Şi mã abțin sã te privesc tãios.
Sunt pata oarbã
Din coloana ta vertebralã,
Am dat rãdãcini în pulmonul drept, afectat de nicotinã 
Şi plonjez de la vertebrã la vertebrã
Suprasaturatã de poezie şi autopsie liricã.
Nici nu vezi cã am rãmas fãrã mîini,
Scriai poezii cu rime, patriotice
Şi le încrucişai la nimerealã pe dupã spate.
Orice culpã o iai în zeflemea: „sunt poate altfel decât ai fi vrut” îmi zici
Şi ce-mi rãmâne... sã-ți spun cã eşti altfel decât ar fi bine?
Cã nu mai are puncte de reper coroana de spini a lui Isus pe chelia ta?
Umbrele nu vorbesc atâta,
Ele se culcã între pagini cu numere pare şi saliveazã...
Dac-aş putea sã uit cum lansai avioane printre globulele roşii ale sângelui tãu cu hemoglobina sub 90,
Aş asculta slujba dupã cancelar ca o mironosițã,
Cu vălul negru tras pe ochi şi cu douã lacrimi înghețate sub mandibulã.
Umbrele poeților nu fac abstracții de cheutorile din spatele cãmãşilor,
Sunt lipitori uscate înfipte în ceafã,
Se conformeazã dimensiunilor omoplaților precum maturile din sala de sport,
Pentru cã, pânã la urmã, oare mai conteazã cine şi pe cine poartã?

O poezie de Rodica GOTCA
Doina ROMAN
 Născută la 13 iunie, anul 1992, în satul Grăseni, raionul Ungheni. A absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și Literatura română și franceză din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În prezent își continuă studiile de masterat la aceeași instituție.


*******
După ce îmi număr unghiile de la piciorul drept,
și apoi și pe cele de la mâna dreaptă,
Pășesc peste pragul de lemn al camerei
Și o zbughesc în curte -
Cu tensiunea ridicată.
 Ajunsă la o răscruce,
îmi număr și unghiile de la piciorul stâng,
și apoi pe cele de la mâna stângă,
După care observ un râu adânc,
Cum îmi iese în față și eu
Mă arunc cu ambele picioare și mâini
În apa încălzită de soare,
Deși
Nici măcar nu știu să înot,
Dar îmi imaginez cum trec râul
în lung și în lat
ca un pește bătrân, ca un surfer  antrenat,
înecat în libertate.
Ca să vezi unde-am ajuns pe celălalt mal?..
Înapoi în propria-mi casă.                    


XXXX

Dacă mă asculți,
Atunci zâmbește -
Ca să-mi ridici moralul,
Poate mai rămâne ceva bun
Din mine.
Dacă
Deschizi gura
lasă-ți buzele lipite
de o ureche de-a lui Vlad.
Lui poți să-i spui orice vrei,
Bunăoară că am picioarele ghemuite,
Chiar dacă stau vertical,
Că mâinile îmi sunt lipite de piept,
Chiar dacă gesticulez,
Că în loc de unghiile de la picioare,
am ochi,
la fel ca nichita.
Maturitatea mă împiedică
Să fiu ce mi-aș dori -
și de aceea prefer să-i vorbesc
doar lui Vlad,
cu buzele strâns lipite de urechea sa
lui pot să-i spun orice îmi trece prin cap.
Vorbesc în urechea lui Vlad ca într-un megafon.
Mă auziți, mă auziți cu toții ce vă spun?



joi, 10 august 2017

Artiom OLEACU

xxxxx
nu sunt comunist
dar cel mai bun plombir sepeda
s-a făcut în 86
eram mic
bunica
mă trăgea de mână
ţipa în tot cartierul
Efimia Sergheevna
făcea grimase
mijea ochii
se sufoca de căldură
o căutam pe mama
îi împleteam cărările
şi-I încurcam picioarele
făcând-o
 să creadă c-am călcat
într-o sticlă spartă
acum părinţii mei
au cearcăne sub ochi
mama nu mai ascultă The Beatles
tata nu mai fierbe blugii în cratiţă
bunica e la pat
în depresie iar eu

eu nu sunt comunist

O poezie de ARTIOM OLEACU

miercuri, 9 august 2017

https://cenaclulpaveldan.wordpress.com/author/cenaclulpaveldan/

proces verbal – ședința cu cei din Chișinău

Posted by Moni Stănilă pe Ianuarie 24, 2011

Am dori să ne cerem scuze pentru întârzierea publicării procesului verbal de la ședința cu cei din Chișinău, aceasta datorându-se din motive pur administrative.

Proces Verbal Cenaclul Pavel Dan*
Data: 30.11.2010
Interferențe – Cenaclul Vlad Ioviță Chișinău
*notă informativă: procesul verbal s-a realizat pe baza înregistrării audio, astfel încât citatele inserate au în paranteză consemnarea min, adică minutul.
             Dacă la sfârșitul lui noiembrie paveldaniștii au fost prin Chișinău, venind acasă cu multe sugestii folositoare (din partea cenaclului din Chișinău), cu bomboane de la Bucuria și cu 3 sticle de chișinău draft (beatrice și cu vin), la începutul lui decembrie au sosit cei 4 de la Cenaclul Vlad Ioviță în Timișoara, mai exact Ion Buzu, Ecaterina Bargan, Natalia Graur și Sandu Macrinici, însoțiți de Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Nu voi intra în detalii nici despre Casa Corpului Didactic, nici despre salata de varză cu 6 lei și nici despre întârzierea noastră la liceu. Voi consemna doar discuțiile pe baza lecturii celor 4 la Cenaclul Pavel Dan din data de 30 noiembrie 2010, începând cu orele 19.
             Cei patru tineri scriitori au citit pe rând la început, urmând ca textele lor să fie discutate de fiecare în parte (pentru înregistrarea audio vă rog să mă contactați).
             Primul care a început discuțiile a fost domnul Eugen Bunaru.
             Prima supusă analizei: Natalia Graur, care a citit o proză, Rană cu păianjeni. Talentul Nataliei este evident, ea făcându-ne cunoștință cu scrierile sale încă de anul trecut când a sosit pentru prima dată la Timișoara. Domnul Bunaru observă în primul rând predilecția scriitoarei pentru oralitate, considerând că oralitatea și dialogurile reușite aduc în proza tinerei: ”un plus de vivacitate… Scriitura e foarte nervoasă.”(min. 0:58) Domnul Bunaru observă acest apetit pentru dialog al Nataliei, care, spune el, nu e puțin lucru, mai ales că la prozatorii de ultimă oră acest aspect al dialogului rămâne parcă în deficit. De asemenea, domnul Bunaru menționează faptul că Natalia ar putea cu ușurință scrie o piesă/scenariu de film. Mai mult,  Și senzația asta de proză alertă mi-a plăcut, care nu stagnează.(min. 2:30) Urmează aspectele la care Natalia ar trebui să mai reflecteze. Exemplu: ”la prima audiție mi s-a părut că uneori tocmai abundența asta a dialogurilor este câteodată supărătoare și mi se pare că ar trebui să încerci să forțezi cumva și partea asta de povestire în sine, de epic cumva”(min. 3:32) Astfel, domnul Bunaru recomandă găsirea armoniei, a unui echilibru între miza pe dialog și partea de epic. Consideră că datorită abundenței dialogurilor se încâlcesc la un moment dat și personajele. O altă observație: ” câteodată dai senzația că ai scris-o la prima mână și n-ai mai revenit puțin să șlefuiești.”(min. 5:49) Din acest motiv apar în textul Nataliei unele momente care par a fi expediate, observându-se pe alocuri o oarecare neglijență, dând impresia de ”aglomerare câteodată și aici poate că trebuie scuturat textul”(min. 7:50). Pe de altă parte, domnul Bunaru intuiește în textele tuturor celor care au citit (adică cei 4 care-au speriat vestul) o bună priză la real, la realitatea imediată.
             Despre textul lui Sandu Macrinici (31 octombrie): domnul Bunaru crede că textul lui e poematic, fiind o ” proză care lunecă înspre ludic și spre absurd chiar.”(min. 8:21), unele părți amintindu-i de Urmuz.
             Pauză: intră Andreea Popia, una dintre premiantele concursului Pavel Dan.
             Revenind: urmează o lungă discuție pe miza lui Sandu pe obsesiile sexuale, care domnului Bunaru îi par saturate, mimetice, existând deja scriitori consacrați pe această direcție, ”mi se pare că e o exhibare sau un exhibiționism care rămâne la faza asta”(min. 10:24). Domnul Bunaru consideră că o astfel de direcție s-a uzitat atât în poezie, cât și în proză, fiind la ora actuală supralicitată. Dânsul crede că poate fi la Sandu (datorat vârstei) un soi de teribilism care nu se susține din punct de vedere estetic: ” Vreau doar să spun că cel puțin percepția mea asta a fost, că pe undeva este un mimetism al unei atitudini care se vrea rebelă, nonconformistă și așa mai departe, dar care și-a cam trăit traiul în sensul în care, dacă nu vii cu încă ceva în plus, rămâi într-un fel de pluton al unora care au consumat deja experiența asta”(min. 15:43). Pe de altă parte, domnul Bunaru observă tăietura frazei foarte bună, fiind vorba de o sintaxă aparte cu multe repetiții: ex. ”pe mine mă cheamă Vova. Vova spune că azi…”. Domnul Bunaru remarcă o sintaxă foarte bine controlată, nepunându-se problema, evident, a talentului lui Sandu Macrinici.
             Trecem la poezie. Despre Ion Buzu. Domnului Bunaru i-a plăcut foarte mult grupajul acestuia, resimțind foarte bine amprenta specifică spațiului cultural/social/politic din care ei vin, a unui context anume și a unei realități imediate. ” Aș zice că e o poezie curajoasă, o poezie de protest, o poezie care se vrea virulentă și chiar este. Uneori parodică, uneori sarcastică”(min. 18:46). Toate poemele lui Ion Buzu au avut tensiune, asta dintr-o bună știință de acumulare a detaliilor. În mod deosebit, domnul Bunaru amintește poemul Copilul obedient, în care observă o poezie existențială asumată, un discurs de forță, resimțită în întregul grupaj: ” Aș zice că e o poezie a stărilor de urgență”(min. 20:27). Sunt multe imagini puternice, care transmit o tensiune dusă până la un punct culminant: ”obediența m-a transformat într-o bombă”. Domnul Bunaru remarcă și discursivitatea poemelor bine strunită, rar întâlnind în texte versuri parazitare. De asemenea, despre textele ambilor poeți (Ion și Ecaterina) domnul Bunaru găsește că este o poezie directă, care nu are nevoie de metaforism și de imagism abundent.
             În ceea ce o privește pe Ecaterina Bargan, domnul Bunaru observă similitudini între poezia ei și a lui Ion Buzu, însă ea este câteodată mai sentențioasă: ” uneori își reprimă discursul, la Ion Buzu miza este tocmai pe o anumită, să zicem așa, o anumită explozie dintr-o anumită viteză a textului”(min. 23:58). Și în poemele Ecaterinei apare aceeași priză la real, același sentiment de protest față de o realitate: ” față de ceva ce pare a fi o încercare vizavi de existența umană, o încercare de a o oprima, de a pune viața omului într-un fel de pat al lui Procust”(min. 24:32). Domnul Bunaru consideră drept vers definitoriu pentru grupaj următorul: ” strada în care-ți vei căuta libertatea”. Sunt multe alte versuri memorabile din grupajul tinerei poete menționate de către domnul Bunaru: ex. ” pereții care ți-au strâns singurătatea” sau ” sunt bila neagră de bowling fără destinație./destinația ucide.” Aici începe un scurt dialog referitor la sintagma destinația ucide ca final de poem, unii considerând că apariția ei este justă, alții crezând că este mult prea explicită, trăgând în jos întregul poem.
             În final, domnul Bunaru îi felicită pe cei patru scriitori, așteptând în continuare apariția cărților semnate de cei 4 care le va confirma talentul.
             Următorul care preia discuțiile: Marian Oprea (Marinel).
             Marinel vorbește mai întâi despre poezie. Remarcă imaginile foarte frumoase din poezia Ecaterinei: ”cred că poezia Ecaterinei are nerv (…) și are un acces direct la real” (min. 31:57), în sensul în care ea trăiește poezia, fiind o poezie matură.
             Despre Ion Buzu, Marinel vede forța în textele lui, însă consideră că ar putea fi scuturate, ”uneori s-ar putea să fie prea lungi” (min. 32:43). Dânsul crede că ar mai putea fi lucrate pentru a le comprima.
             Urmează Sandu… Marinel consideră că prozatorul mizează pe umor, pe repetiție, care uneori prinde. ”Și-acuma chestia cu, cum s-o numesc, pe aia cu L (…) nu merge deloc (…) e o labă tristă”, în sensul în care e puerilă. Intervine Alexandru Vakulovski care nu a fost de acord cu observațiile făcute până acum legate de proza lui Sandu Macrinici (intervenții colective min. 34:40 – 40:00 – notă: pentru mai multe informații de pe înregistrarea audio vă rog să mă contactați, nu voi intra în detalii), considerând că textul trebuie privit din ansamblu, fiind vorba de mai multe perspective în care miza principală nu este pe obsesiile sexuale/exhibiționism.
             Despre proza Nataliei. Marinel spune că este o proză alertă căreia îi lipsesc niște inserții metafizice, ”dar așa e bine scrisă. Oricum, vă felicit și las să vorbească și alții” (min. 40:24).
             În continuare: ” Eu aș vrea s-o aud neapărat pe Beatris în seara asta.(min. 30:48) – Beatris Serediuc.
             Despre proza Nataliei: ”nu am înțeles sfârșitul” (min. 40:49). Beatris consideră că proza, dacă se vrea SF sau fantasy, ar trebui să conțină mai devreme laitmotivul păianjenului pentru a se contura mai bine. De asemenea, Bea crede că finalul nu e deloc surprinzător, poate pentru că nu are nicio explicație înainte.
             La Sandu Macrinici ”mi se pare foarte bună repetarea acestui 31 octombrie”(min. 41:56), care adună mai multe tipuri de personaje. Beatris consideră că este o schiță reușită, dar care nu este desăvârșită pentru că personajele nu sunt suficient dezvoltate pentru a fi credibile, dorind să apară mai multe informații.
             Despre poezia lui Ion Buzu, mai exact despre the missing gun under my pillow, Beatris consideră că anumite concepte mari (ex. depresia) nu ar trebui explicitate, arătate cu degetul (”spune-i Ghiță, spune-i cumva, altceva” min. 43:45). De asemenea, remarcă cu privire la toți care au citit: ”un scriitor nu poate să se rezume la a descrie ceva ca fiind îngrozitor sau ca fiind perfect, e prea general”(min. 44:09), considerând că trebuie să numești exact, concret ce face ca acel lucru/om să fie îngrozitor. Moni Stănilă intervine, afirmând că problema nu este tema folosită sau conceptele mari, ci felul abordării care la Ion Buzu funcționează foarte bine, în sensul în care Ion utilizează unele clișee (adică foarte folosite) care însă sunt inserate foarte bine încât nu-i mai poți reproșa clișeul în sine.
             Beatris consideră că ambii poeți au o voce conturată și puternică, simțind-o ca o poezie de protest.
             Un alt vorbitor: Dafina David.
             Dafina se rezumă la a puncta pe scurt cuvintele cheie/ imaginile marcante din textele fiecărui scriitor:
–          Ecaterina: anorexia – imagine reușită
–          Sandu: cinematografie
–          Ion: protestul
–          Natalia: poveste frumoasă
             Urmează Aleksandar Stoicovici.
             Acesta spune că în mare parte este de acord cu Beatris Serediuc în ceea ce privește proza. În privința poeziei la Ion, Aleksandar crede și el că este o poezie de protest, care are nerv. Despre textele Ecaterinei, acesta simte că sunt foarte bine lucrate ”și spun exact atât cât trebuie să spună și se oprește exact unde trebuie să se oprească” (min. 50:49). Revenind la versul ”destinația ucide”, Aleksandar consideră că el este foarte bine pus acolo întrucât încheagă tot poemul, trecând ”cumva de la un spațiu foarte mic la un cadru larg și cuprinde tot poemul” (min. 51:03).
             Următorul care discută textele citite: Bogdan Cazacu.
             Despre povestirea Nataliei, care i-a plăcut foarte mult, spune că este foarte bine structurată, însă îi lipsește dramatismul (nu reprezintă neapărat un dezavantaj), având un efect întârziat: ”să aibă un nerv, o tensiune ascunsă”(min. 52:02). Bogdan simte nevoia unei respirații, adică să iasă puțin din dialog, ”să fie peisaj, să fie un plictis, să fie senzații pe care le intuiești” (min. 52:35). Bogdan remarcă existența a unor îngrămădiri de scene în pădure care țin de firesc și care trebuie recuperate. Intervine Octavia Sandu, considerând că nu dramatismul îi lipsește întrucât proza de la început se abate de la firesc: ”merge pe un element care ține de mister”(min. 53:48), pe care încearcă la final să îl recupereze, iar acolo este problema pentru că nu se încheagă povestea.
             Bogdan consideră că în proza lui Sandu Macrinici nu se mizează pe personaje, ci pe perspectiva personajelor și pe soluțiile pe care le găsesc personajele. Observă o pluralitate de identități și de perspective, fiind un fel de schizofrenie multiplă. ”Mi-au plăcut foarte mult explicațiile cinice și ironice (…) care nu limitează, ci oferă paranteze noi” (min. 55:05).
             Ultimul vorbitor: Ariana Perhald.
             Despre poezia lui Ion Buzu:
  • Poezie a unui univers concentraționar – un soi de dictatură a propriei persoane: ”născut cu pistolul la cap
  • Remarcă incapacitatea observării unui orizont vs. Infinitul închisorii
             Despre poezia Ecaterinei Bargan:
  • Observă același stil ca la Ion Buzu, însă la ea se remarcă feminitatea și delicatețea în versuri
  • Apare ideea de perfecționism (și la Ion Buzu), adică ”ai valoare doar dacă ești perfect
             Despre proza lui Sandu Macrinici:
  • Ariana nu vede textul ca pe o confesiune, ci ca pe un text de compoziție
  • Observă totodată capacitatea autorului de a se transpune în diverse situații, având astfel o amprentă actoricească
             Despre proza Nataliei:
  • Remarcă în textul ei rupturi de ritm reușite care arată schimbarea personajelor

             La final intervine și Alexandru Vakulovski cu câteva observații legate de grupajul lui Ion Buzu, în care remarcă în primul rând influența poeților beatnici ”ceea ce nu-i bine să se vadă”(min. 64:16). Consideră drept texte reușite, autentice în versuri ca ”șoferul a ieșit la o bere”, unde regăsește vocea autentică a tânărului poet. Și Moni Stănilă intervine pe textele lui Sandu Macrinici: ”sunt convinsă că s-a distanțat foarte bine în fiecare personaj, a încercat să vadă din perspectiva personajului”(min. 65:40). Psihologic, observă Moni, greșește în pasajul cu fetița de 3 ani. Deși textul e surprinzător în momentul în care copilul nu înțelege răul pe care îl face, nu e credibil finalul pasajului când fetița învață la grădiniță să scrie treizeci și unu octombrie întrucât e prea devreme în dezvoltarea copilului. De asemenea, Moni amintește și de textele Ecaterinei, care sunt foarte bine lucrate, însă observă faptul că lectura textelor ei merge foarte bine, dar în momentul în care le citești pe cont propriu apar anumite repetiții supărătoare. La Buzu apar elemente retorice care nu funcționează de fiecare dată: ex. ”la naiba/asta ți-ai dorit dintotdeauna?” ar merge mai bine fără semnul întrebării, fiind mult mai puternic. Dă exemple și de alte probleme de nuanță de acest fel.
             În încheiere: nu voi intra în detalii, repet, cum s-a desfășurat săptămâna cu cei din Chișinău la Timișoara, voi aminti doar că a fost o săptămână plină atât de lecturi publice, cât și de alte îndeletniciri. Pe scurt: mâncare de post șah bere reviste la scârț chefu octaviei bere manufactura și cerceii din hârtie papillon lăutarii de la mișu bere 1 decembrie și treceți batalioane ploaie somn bere ploaie și mersul mult pe jos.

https://cenaclulpaveldan.wordpress.com/author/cenaclulpaveldan/

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan