Din Cand in Cand era Marti
cum poti sa mai existi
când ti se taie raiul în doua
si malurile lui stau fata-n fata
ca niste armate dusmane
vreau sa scriu acum
cât creierul sângereaza
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau sa astept sa se aseze drojdia
nu vreau sa astept sa ma ridic deasupra
sa ating distanta regulamentara
de unde se vad mai clar
dezastrul si ramasitele lui
iata sunt o cutie nenorocita de carton
din care s-au scos pantofii
si i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea sa-mi vânda cutitele la pret redus
eu îmi pipai carotida si simt
o irezistibila atractie
o fata chiar o fata era
aratarea aceea alba
o ectoplasma care vorbea la telefon
pe urma izbitura zilei în fata
când telefonul disparea
cu numere cu tot
si s-ascundea într-o padure
printre ciupercile rosii
ca niste semnale de alarma
mi s-a sfâsiat realitatea
de sub ea iese o fata de cal
care alearga singur si fara jocheu
continuându-si cursa pâna la capat
sa fii constiincios
sa-ti neglijezi pâna si durerea
ca sa-ti îndeplinesti obligatiile
din când în când era marti
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
as fi vrut sa fac o perversitate
sa-mi desert cuvintele
în urechea unui barbat
pâna la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pata arsa
ramasa pe fata de perna
dupa ce ai adormit cu tigara aprinsa
daca ramân singura
ca pisica aceea care-si pierde sângele
printre copaci nevazuta de nimeni
am avantajul unei umilinte distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iata fumez fumez ca o nebuna
mi-am regasit riscurile
sunt mai tânara decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
vad adevarul vad vaza de sticla
în care apa a secat
ar trebui sa-mi fardez
pleoapele obrajii
o punga încretita pe fundul careia
au ramas dâre de boia
ar trebui sa ma întâlnesc
cu niste domni batrâni
sa-mi trec setea
prin vara lor secetoasa
vin umbrele ca niste camasi
straine de noapte
vin umbrele ca niste trenuri negre
în dreapta si-n stânga terasamentului
morti tineri nepasarea lor pura
stergând orice promisiune
acum când nu mai exista alternativa
când inelul si-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu ma mai tenteaza nici macar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea ma acopar
sub stâlpul de beton
teapan si rece
prin care trece curentul
fara sa-l atinga
Nora IUGA
cum poti sa mai existi
când ti se taie raiul în doua
si malurile lui stau fata-n fata
ca niste armate dusmane
vreau sa scriu acum
cât creierul sângereaza
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau sa astept sa se aseze drojdia
nu vreau sa astept sa ma ridic deasupra
sa ating distanta regulamentara
de unde se vad mai clar
dezastrul si ramasitele lui
iata sunt o cutie nenorocita de carton
din care s-au scos pantofii
si i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea sa-mi vânda cutitele la pret redus
eu îmi pipai carotida si simt
o irezistibila atractie
o fata chiar o fata era
aratarea aceea alba
o ectoplasma care vorbea la telefon
pe urma izbitura zilei în fata
când telefonul disparea
cu numere cu tot
si s-ascundea într-o padure
printre ciupercile rosii
ca niste semnale de alarma
mi s-a sfâsiat realitatea
de sub ea iese o fata de cal
care alearga singur si fara jocheu
continuându-si cursa pâna la capat
sa fii constiincios
sa-ti neglijezi pâna si durerea
ca sa-ti îndeplinesti obligatiile
din când în când era marti
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
as fi vrut sa fac o perversitate
sa-mi desert cuvintele
în urechea unui barbat
pâna la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pata arsa
ramasa pe fata de perna
dupa ce ai adormit cu tigara aprinsa
daca ramân singura
ca pisica aceea care-si pierde sângele
printre copaci nevazuta de nimeni
am avantajul unei umilinte distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iata fumez fumez ca o nebuna
mi-am regasit riscurile
sunt mai tânara decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
vad adevarul vad vaza de sticla
în care apa a secat
ar trebui sa-mi fardez
pleoapele obrajii
o punga încretita pe fundul careia
au ramas dâre de boia
ar trebui sa ma întâlnesc
cu niste domni batrâni
sa-mi trec setea
prin vara lor secetoasa
vin umbrele ca niste camasi
straine de noapte
vin umbrele ca niste trenuri negre
în dreapta si-n stânga terasamentului
morti tineri nepasarea lor pura
stergând orice promisiune
acum când nu mai exista alternativa
când inelul si-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu ma mai tenteaza nici macar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea ma acopar
sub stâlpul de beton
teapan si rece
prin care trece curentul
fara sa-l atinga
Nora IUGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu