sâmbătă, 29 iulie 2017

Rodica GOTCA

Douã tãlpi Se desprind din tãlpile fictive, Adiționale umbrei noastre Şi o iau razna Deasupra lor se întinde leneşã frica De durere De pierdere De schimbare De plecare De rupere dintr-un pãmânt. Frica pe care n-o cunoaştem, Exact cum nou-nãscutul nu o cunoaşte când rupe placenta. Douã tãlpi care nu lasã urme, Se tot saturã şi înjurã Sãrãcia Alcoolicii Bolnavii Sinucigaşii Analfabeții Emigranții
şterse din cadranul imaginilor sepia. Pãmântul ce-l frãmântãm zilnic, Ne înghite ca o mlaştinã orice mişcare, ne Asurzeşte vis-a-vis de tãlpile mele
adorm cu grandoarea unor deziluzii necertificate încã. Le pun lanțuri socio-profesionale. Le gâdil cu grilaje înflorate. Sunt neumblatã prin lume Nu-mi port tãlpile. Îmi place sã le admir. primãvara la soare le bat una de alta. Suntem noi. Şi la sigur că o să ne întoarcem vreodatã.


O poezie de Rodica GOTCA

vineri, 28 iulie 2017

Medeea IANCU

Odă zilei mele de naștere (fragment) 


Oamenii se uită la
Mine de
Sus.

Marea artă vine din
Amenințări. Marea artă vine din vînătăi.
Marea
Artă vine din frică și insecuritate.
Marea artă este a pumnilor puternici.
Marea
Artă este a

Bărbatului.
De fiecare dată cînd scriu,
Cineva îmi spune că seduc.

De fiecare dată cînd scriu,
Cineva vrea să mă

Atingă. De fiecare dată cînd scriu, cineva spune: va
Imita un

Bărbat. De
Fiecare dată cînd scriu, mi
Se

Spune: scrie mai
Bine! De fiecare dată cînd scriu,
Picioarele mele sînt mai importante.

De
Fiecare dată cînd

Scriu
Trebuie să fiu din nou frumoasă pentru
Literatură.

Să am din nou părul
Lung pentru literatură.
Trebuie să am hijab pentru
Literatură.
Trebuie să spun
Da, domnule,
Îți cedez
Locul.

Să fiu drăguță pentru
Literatură.
Să fiu
Calmă pentru
Literatură.
Să nu scriu

Sînge.

Trebuie să fiu ștearsă din
Literatură.
Trebuie să am
Copii,
Trebuie să am fața
Albă,

Nu sînt femeia care dă naștere și
Iubește. Unde ești tu acum, am fost
Eu.

Acesta este războiul
Înăuntrul căruia

Sînt. Aceasta este

Propoziția
Mea

Lipsită de
Gen.

Sîntem vii și
Amin. Unii dintre
Noi sînt morți

Și
Amin. Dar ei sînt vii în
Noi și

Amin. Amin acestui
Niqab. Amin acestor
Știri. Amin acestor
Ucideri.

Repetiții precum
Botezul și
Amin. Precum

Sexul fără
Consimțămînt.

Din fiecare poem păstrez
Pielea. Din fiecare poem păstrez
Îndoiala. Din

Fiecare poem
Păstrez

Lacrimile. Aceasta este
Propoziția în care nu

Dau
Naștere. Aceasta este propoziția la care sînt
Forțată.  

O poezie de Medeea IANCU, Romania Literara, nr 32

Alice POPESCU

Femeie


„Stau în faţa ta,
 un eveniment simplu: picioarele, sînii,
 fundul, vîrsta,
ochii. O femeie, poate
 nu în ordinea asta.
 Mîinile mele au purtat sacoşe, poşete,
 au spălat vase, au scris
 şi au mîngîiat. Niciodată la fel.
 Doar picioarele o iau mereu unul 
înaintea celuilalt. Lucrurile
nu se vor opri aici“

Casino

„Sînt o femeie lungă 
cu haina de blană pe dinăuntru,
cu rochii de seară,
şaluri şi diamante. Cu tocurile înalte
străpungîndu-mi irisul
printre jartiere şi portjartiere,
 toate pe dinăuntru“

Exit

„Frigul mă va disloca
 într-o zi. Ca atunci
 cînd te afunzi într-un scaun de cinematograf
 pîndind la fiecare cadru interminabil
 ieşirea, încordată ca o felină,
perfect pregătită
 să ţîşneşti spre uşa întredeschisă, prin dîra îngustă
 de praf amestecat cu lumină“

poeme de Alice POPESCU, din cartea  SFOARA DE INTINS RUFE, Ed. PANDORA M

miercuri, 26 iulie 2017

Ada Milea, Alcool - YouTube

https://www.youtube.com/watch?v=vT848ThR8UM
12 ian. 2013 - Încărcat de TheLastHerald
Ada Milea, lansarea CD-ului "Alcool", la Cluj. ... Ada MileaAlcool. TheLastHerald. Loading ..

marți, 25 iulie 2017

Dumitru Crudu | - Revista Vatra

https://revistavatra.org/tag/dumitru-crudu/
24 mai 2017 - Articole din Dumitru Crudu scrise de VATRA. ... Poeme de Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ioana Șerban, Eugen Bunaru și Dumitru Crudu.

luni, 24 iulie 2017

Artiom OLEACU

xxxx
lui Matei Vişniec

negustorul
s-a strecurat pe neaşteptate
a coborît jaluzelele
şi s-a aşezat jos
în genunchi
jos pe podeaua umedă
m-a privit o clipă
portretele în cameră
curgeau pe pereţi
păsările se-nălţau spre cer
în acel loc mizer
furnicele aşteptau sub covor
vorbeau încet
încet îşi roteau gîturile
unul spre altul
eu tăceam
mă gîndeam
oare cu ce propunere
a venit negustorul
de această dată
negustorul mi-a zis
să-ţi propun un pat liber
şi un loc
unde să-ţi faci nevoile
poţi dacă doreşti
să-ţi torni
oceane cu cocktailuri
să-ţi face prăjituri
din viermişorii gazdei
să-i serveşti pe cei apropiaţi
dacă doreşti desigur
dacă mai ai chef de gălăgie
de luptă
de sunete stridente
lumină
tăceam
mi-a zis
poţi să te culci jos
unde doreşti
în acest labirint
nu e nimic întîmplător
insectele nu te vor părăsi
insecte şi musculiţe sub covor
furnici şi albine sub covor
îţi vor cînta în spate
în faţa ta
nu fi trist
ea se va întoarce
în puloverul tău roşu
cînd nu vei mai fi bolnav
în casa ta
ea se va-ntoarce
pe bune
la fel cum maşinile se-mbată
plîng
pe autostradă
ca-n filmele de ficţiune


Начало формы

Конец формы


Начало формы

Конец формы

 O poezie de Artiom OLEACU

AUG3
Joi 19:00PoesisChișinău
Olga a vizitat acest loc
Comentarii
Apasă pe Enter pentru a posta.

duminică, 23 iulie 2017

Cristina URSU

Căldura mocnește în piept, s-a strâns toată acolo și vezi,
vine ploaia, eu răsuflu furtună pe geam.
E tv-ul aprins, schimb canalul cu gândul.

tvR, rv8, peste tot doar tv dinspre geamul ce
-ncropește furtuna,
iar căldura mocnește în piept ca o gâză.

tv-ul merge cu ochii închiși peste stradă, iar
ivărul ușii și-a pus brațele-n poală și
zice să nu intre nimeni.

Văd un gol într-o cadă, ecranul e roșu și sur, ciudat
văd lumea la fel și ursulețul de pluș vede lumea la fel, și
tv-ul.

întind mâna acolo, știi tu, locul acela... și-nșfac ursulețul de pluș,
facem schimb cu o inimă
nu-i nimic, îmi îngân, mi-au rămas câteva undeva, nu-i nimic.
Și-apoi tac, ce să fac, nu mai am nimic de făcut.

Dau volumul mai tare, cei doi goi într-o cadă de baie fac furori la
tv, șușotind.
Stop. Aud câțiva pași dinspre ușă-i auzi?, sare să nu cadă cumva în
tv să mă uit, să nu cad nici eu în
ispită când mă uit la cei goi din
tv.

Noc-noc, se aude-mi deschizi?
Dau din cap de la stânga spre dreapta să-mi clatin vreun
gând și canalul se schimbă.

Culorile nu.
Filmul nu.
Gâza nu.
Furtuna nu.
Ursulețul nu.

Doar canalul.

O poezie de Cristina URSU

Veronica STEFANET

Odessa

Când am revenit peste câțiva ani
Am înțepenit toți patru
Rămăseseră doar salcâmii
Câinele roșcat, deja bătrân
Oamenii unii altora străini
Marea calmă, fără valuri
Krasnîe zori dărâmat
Și garduri, garduri, garduri
Salcâmul miroase a Odessa.
Lesa legată de deget
Pescuitul cu tata
Mama – zâmbitoare, fericită
Cu noi în copilărie scufundată.
Marea vie, tulbure
Țipete, jocuri pe plajă
Valurile enorme
Am nimerit în furtună
Cât pe ce era atunci s-o înec pe sormea.
Vila mare cât Universul
Câinele roșcat, vecinii
Noi zburdam veșnic
Murdari, flămânzi, înflăcărați
Cinci copii ai tuturor
Fiecare din noi avea
Câte 10 mame și tați
Krasnîe Zori –
preferatul loc din lume
Știam acolo orice tufă
Și cărăbuș pe nume.
Iar seară de seară
Toți grămadă
Armeni, ruși, evrei, moldoveni, odesiți
La o masă
Artiști, lucrători, marinari și bandiți.
Căpitanul, de regulă, în capul mesei
Cu istorii hazlii aduse din mare
Umorul specific, glume
Râsul necontenit
Și atât de tare
Că se cutremurau salcâmii
Și-și scăpau florile în salată.
Așa și mâncam
Roșii cu zâmbetele unii altora.
Iar seara –
Bere și taranikă
Vocile din grădină mai calme,
Mai puțin zgomotoase
Copiii la culcare
Chitară, romanțe
Glumele deja ironice
Și lacrimi scăpate în pahare

O poezie de Veronica STEFANET

Veronica STEFANET

Frigărui

Mi-am înfipt dinții în frigărui.
Era făcut din mine
Tăiată în bucățele, bine coaptă
Pe țepușe de grătar cu grijă îmbrăcată.
Tare gustoasă mai sunt!
Am mâncat bucată după bucată
Apoi încă una
Nu mai încăpea, dar am băgat cu forța
Până n-a plesnit burta.
Au venit cățelusii
Fericiți m-au păpat de pe jos
Dând din codițele lor mici și drăguțe
Vor crește mari și sănătoși!
O să le punem zgardă și hlănțug la toți
și cușcă lângă poartă
Să ne păzească de hoți

O poezie de Veronica STEFANET

VERONICA STEFANET

Surori

Ți-ai stors viața pe vârful peniței
Ți-ai înecat durerile în tuș
Au scăpat demonii și au fugit pe foaie
Întotdeauna știai unde să-i lași.
Iar eu, pe ai mei îi duceam cu mine
Eram slabă și fricoasă
Recunosc,
că eram pe tine
din cauza asta un pic invidioasă.
Trecutul sovietic nu te apasă
Saltinbanii din TV
pentru tine nu contau
și nici acum de ei nu-ți pasă.
Ești doar tu și cu tine
și fricile ce nu te părăsesc
Ca în filmele lui David Lynch
Care bagă panica în oase
Dar nu-ți explică de ce te îngrozesc.
Ca nu cumva să creadă cineva că ai remușcări
Te-ai ascuns după perdea.
Să nu apară întrebări –
Ai scos în față rufele pretins adevărate
E un truc pur femeiesc
Să fluturi adevăruri dure ce debusolează
Ca să nu se bage nimeni
în adevărurile ce într-adevăr contează.
Nu ți-ai ars encefalogramele
Deși n-ai făcut drame, când era cazul să faci drame
Te-ai tăiat în trei bucăți
Una ai lăsat-o pe pereții din spitale
Alta – ai pus-o pe hârtie
La ultima ai renunțat
de dragul compoziției finale.
Deși sari de pe o muchie de sine pe alta
Vreau sa-ți scot oglinda din față
Să mă pun în locul ei
Să-ți amintesc că timpul nu așteaptă
Să umplu cu mine golul rămas
și să-ți cos la loc mâina cea dreaptă.
Într-un graal întors cu capul jos
Vom pluti ambele
Nu mai sunt invidioasă
Mi-am găsit și eu
bucata de hârtie pe care să mă las
Acum învăț să-mi ajustez ramele
Dacă e bine sau nu
ceea ce facem
Nu mai contează
Fiecare cum poate își alege instrumentul
Cu care se salvează

O POEZIE DE VERONICA STEFANET

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan