miercuri, 12 iulie 2017

Artiom OLEACU

(te rog)
nu-mi lăsa urme
ştiam
căpuşa
nu lasă urme

nu rămîn ciatrice nici răni
muşcături
vînătăi
nu e doamne fereşte o căpuşă bătrînă şi mare ce se
înfige hotărît ca de o ultimă speranţă pentru a nimeri în zona urbană
şi totuşi dacă se-ntîmplă, chiar dacă o face
o face ca nimeni să nu ştie de asta
a trăit toată viaţa la sat cu pămîntul sub unghii
o face cu un fel de aplomb
de parcă toată viaţa a trăit la oraş şi s-a plimbat cu pămîntul întreg pe străzi
cunoaşte regulile de circulaţie
ştie că la roşu se stă pe loc iar la verde îşi înţeapă puţin victima
îşi înţeapă puţin stăpînul acelui corp straniu stăpînul acelui corp străin
pielea tăbăcită părul plin de mătreaţă limba necurăţită de ani de zile
plină de toxine şi bacterii
dinţii infecţi de carii
urechile murdare de ciară
unii preferă să cureţe urechile cu beţişorul
iar limba cu periuţa de dinţi
eu prefer să curăţ urechea cu degetul şi limba cu linguriţa
o linguriţă mică am dat de ea cînd am deschis în deplasare
ca să-mi iau pliculeţul infect să-mi pregătesc un ceai era aruncată acolo
singură
atunci mi-a venit ideia să scriu poemul linguriţei părăsite
balada unei linguriţe mici lăsate printre multe pliculeţe cu ceai
nu prea am văzut şi cred că aici pot cumva fi norocos
ca la teatru la noi spectatorul să bea Cola şi să fugă pe drumul strîmb cu replicile înaintea actorilor
în deplasare am văzut
poate a văzut şi căpuşa
căpuşa arogantă din corpul meu
căpuşa înrăzneaţă din corpul meu
căpuşa obraznică din corpul meu
căpuşa stripteoza din corpul meu
e mare noroc
mare noroc
dragoste noastră e ca o soluţie alcoolică verde de briliant
se scoate căpuşa rămîne o rană micuţă
se scurge printre degete
rămîne verde de briliant
tu ai lăsat urme
căpuşa nu lasă urme
şi te rog să lăsăm lucrurile cum sunt
şi să nu mai discutăm despre asta


O poezie de Artiom OLEACU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu