VERONICA STEFANET

Surori

JULY 22, 2017 / ATITASIKI

Ți-ai stors viața pe vârful peniței
Ți-ai înecat durerile în tuș
Au scăpat demonii și au fugit pe foaie
Întotdeauna știai unde să-i lași.

Iar eu, pe ai mei îi duceam cu mine
Eram slabă și fricoasă
Recunosc,
că eram pe tine
din cauza asta un pic invidioasă.

Trecutul sovietic nu te apasă
Saltinbanii din TV
pentru tine nu contau
și nici acum de ei nu-ți pasă.
Ești doar tu și cu tine
și fricile ce nu te părăsesc
Ca în filmele lui David Lynch
Care bagă panica în oase
Dar nu-ți explică de ce te îngrozesc.

Ca nu cumva să creadă cineva că ai remușcări
Te-ai ascuns după perdea.
Să nu apară întrebări –
Ai scos în față rufele pretins adevărate
E un truc pur femeiesc
Să fluturi adevăruri dure ce debusolează
Ca să nu se bage nimeni
în adevărurile ce într-adevăr contează.

Nu ți-ai ars encefalogramele
Deși n-ai făcut drame, când era cazul să faci drame
Te-ai tăiat în trei bucăți
Una ai lăsat-o pe pereții din spitale
Alta – ai pus-o pe hârtie
La ultima ai renunțat
de dragul compoziției finale.

Deși sari de pe o muchie de sine pe alta
Vreau sa-ți scot oglinda din față
Să mă pun în locul ei
Să-ți amintesc că timpul nu așteaptă
Să umplu cu mine golul rămas
și să-ți cos la loc mâina cea dreaptă.

Într-un graal întors cu capul jos
Vom pluti ambele
Nu mai sunt invidioasă
Mi-am găsit și eu
bucata de hârtie pe care să mă las
Acum învăț să-mi ajustez ramele

Dacă e bine sau nu
ceea ce facem
Nu mai contează
Fiecare cum poate își alege instrumentul
Cu care se salvează

O POEZIE DE VERONICA STEFANET