duminică, 9 iulie 2017

Veronica ȘTEFĂNEȚ

Eu și vara iarna cu mine o duc în sac
Deasupra mea nu se topește gheața
Deși îmi picură apă pe cap
Văd la orizont cum se dispersează ceața
Vara știu drumul și n-am nevoie de ghid
Caut oxigen. De arsiță nu-mi pasă
Nu-mi oprește mersul soarele cumplit
Cu orice om mă simt ca acasă
Sunt invizibilă. Nu las urme pe pământul arid
Merg calculat și măsor pașii
Nu sunt singură. Mă ține de mână Lilith
Nu-i ascult șoaptele și scot din mânecă toți așii
Vorbesc prea mult și n-am secrete
Isteric râd și prea puțin tac
Demult m-am învățat să n-am regrete
Prefer să fiu neânțeleasă, decât să mă prefac
Va veni o zi și mă voi face pește
Atunci o să muțesc. Atunci o să știu totul
Nimeni nu mă va prinde de branhii în clește
Cu adevărat liberă îmi voi opri înotul.


Iar până atunci nu uit să port copilul în rucsac
Îmi sare în față amintindu-mi să fiu mai des naivă
Cu el mă simt un pic mai protejată și am iluzia că știu ce fac
Acum savurez ce am
Va veni o zi și
Pește o să mă fac.
Veronica Ștefăneț
https://atitasiki.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu