sâmbătă, 25 februarie 2017

Artiom OLEACU

  PERETELE


dă-l dracului de schizo-sado-mazo-comunism
fiţi frumoşi
la urmă unul
altul eu lingvist
altul filozof unul
nici de cum
sunt gnostic
îţi răspundea
spuneai
ce josnic
pe un perete vandalizat
priveai cu gura căscată
îţi făcea spălături la cap
peretele în formă de dulap
ce îşi ieşea din minţi
perete gras
geamănul te spăla pe dinţi
îţi făcea coafură
dacă-l rugai
nu te privea cu ură
peretele în formă de maimuţă
îţi făcea frezură
dacă
scuipai o-njurătură
păstra distanţa
peretele în formă de robot


autor: Artiom OLEACU


Anastasia PALII

XXX

Vântul îmi bătea în față
dar îl simțeam din spate
rece și umed
corpul meu era o umbră.
Vântul îl bătea din față în spate
peste alte corpuri
se amestecau între ele cu tot cu gânduri.
Măsuram viteza vântului cu firele de păr
ca o nălucă
vântul a ridicat o pungă de plastic
mai sus de capul meu
până când a dispărut

împreună cu vântul.

Autor: Anastasia PALII

miercuri, 22 februarie 2017

http://www.bookaholic.ro/voteaza-cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2016.html


Obişnuitul recurent - de Aura Dogaru - Revista RAMURI

revistaramuri.ro/index.php?id=3598&editie=127&autor...
2016 este anul publicării volumului de povestiri Salutări lui Troţki. Cartea este alcătuită din patruzeci şi cinci de povestiri ce au ca punct convergent viaţa ...

sâmbătă, 18 februarie 2017

Cristina DICUSAR

Am cutreierat Chișinăul

Am cutreierat Chișinăul ca un somnambul
și am ajuns în cartierul unde s-a făcut masa ceea de pomenire.
Unde într-o lumină nefirească, seara, căutam cum să ajung acasă.
Mihu era încă tânăr când a murit de atac de cord în autobuz.
În sicriul lui, stătea lungit cu o față galbenă.
Probabil așa arată toți morții.
Eu nu mă puteam deprinde. Aveam în mâini
un mănunchi de flori galbene după care mă ascundeam.
Îmi doream să fie acolo D.,
prietenul cel mai bun al lui Mihu.
Dar probabil așa era mai bine. D. e plecat
de 2 ani din țară și i-ar fi fost greu să vină.
Acum în autobuz miroase ca-n gura unui alcoolic.
Un rumeguș de oameni înăuntru.
Stau la fereastră și-mi lipesc ochelarii de sticla murdară.
Se deformează orice imagine care reușește să ajungă la mine.
Mă gândesc cât de departe pot.  
Nu mi-e greu.


O poezie de Cristina DICUSAR

vineri, 17 februarie 2017

Îmi place
Comentează

aflu.info – (foto) Flashmob în numele lui Troțki: Internauții postează ...

aflu.info/foto-flashmob-in-numele-lui-trotki-internautii-posteaza-fragmente-din-cea-...
(foto) Flashmob în numele lui Troțki: Internauții postează fragmente din cea mai ... față de cea mai recentă carte scrisă de Dumitru Crudu – Salutări lui Troțki.

luni, 13 februarie 2017

Cartea „VINIL” al lui Igor Guzun este de-o sinceritate și o franchețe aparte, dar și de o mare generozitate. Fiecare rând este autentic, fiecare cuvânt este scris din toată inima. Destăinuirile sale îți trezesc nostalgiile și simpatia. Nimic nu e contrafăcut și fals. Sinceritatea lui Igor Guzun este însă și sinceritatea celui care citește. Franchețea lui este și a lectorului. Și asta se întâmplă pentru că te regăsești în lumea sa. Speranțele lui sunt și ale tale, la fel ca și dezamăgirile. Cartea lui Igor Guzun este reprezentativă pentru o întreagă generație. Aș putea spune că este chiar cartea celor care au în jur de cincizeci de ani; a celor care și-au petrecut anii copilăriei în comunism și s-au maturizat într-o Moldovă liberă. Întrebările sale sunt întrebările unei întregi generații, tot așa cum și nostalgiile sau decepțiile sale.
Cartea lui Igor Guzun se deschide cu patru portrete ale Moldovei, din care transpare și o ușoară dezabuzare- „ Moldova. Aici cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile”; „La noi pierderile la furnizarea energiei sunt mai importante decât pierderile de vieți omenești”- care însă se încheie cu o declarație de dragoste. Moldova din cartea lui Igor Guzun este emoționantă și copleșitoare și este unul dintre firele roșii ale volumului.
Marea performanță a lui Igor Guzun e că reușește în câteva propoziții scurte să esențializeze decenii de istorie contemporană sau marile drama moldovenești, și să le vadă proiectate în cotidian, în faptul mărunt și în niște situații de viață obișnuite. Ceea ce mai observă Igor Guzun e că toate catastrofele care au lovit Moldova nu  au trecut fără sechele, născând cinismul, indiferența, miserupismul sau deșertul sufletesc: „Moldova. Aici, când un om cade, ceilalți râd în loc să-l ajute să se ridice”; „Moldova. Aici vestea bună e că a murit capra vecinului”.
Într-o Moldovă în care s-a închis cam tot ce putea închide scriitorul observă că acum nu am mai avea ce să închidem decât, poate, gura.
Dar chiar și atunci când este foarte dezamăgit, autorul nu-i pune cititorului pistolul la tâmplă. El mai lasă o portiță deschisă, pentru a spera și a crede că nu e totul pierdut și că lucrurile încă mai pot fi schimbate, chiar și în „gheata” noastră țară.
Cartea lui Igor Guzun cuprinde și pagini răscolitoare despre copilărie: „ copilăria se termină atunci când înțelegem că Moș Crăciun este tata” și copiii noștri. Unele pagini sunt poeme în toată legea, niște poeme foarte bune, ceea ce mă face să cred că marea poezie nu se regăsește doar între copertele culegerilor de poezie. Dacă voi face vreodată vreo antologie voi include neapărat și câteva poeme foarte frumoase din această carte, printre care și „Poeții copilăriei noastre”.

VINIL este cartea unei întregi generații și am putea-o citi și prin această prismă. Este o carte care te răvășește și te emoționează și după ce o citești, ai vrea s-o recitești iar. E una dintre marile cărți ale generației noastre. O carte de referință.   

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan